Soldier to my emptiness

[Lexie Stryder]

• Viperina ii zambi baiatului, unul dintre cele mai adorabile zambete pe care le putea face, si isi trecu mana peste a lui, prietenesc.
  "Daca numai probabil, atunci cred ca mai stau putin, " spuse ea, zambind smechereste.
  Insa in scurt timp, o cuprinse o stare ciudata.
  
  Era adancita intr-o stare relaxanta, simtind cum ochii i se inchid, linsistitor. Corpul ii era obosit, iar pleoapele ii erau tot mai grele, insa ceva nu era in regula.
  Psihic, ea se simtea complet treaza. Incerca sa isi largeasca ochii, sa stea treaza. Reusi cateva secunde, insa ceda, parca apasata din spate de ceva greu.
  Nu ii era tocmai usor sa se lupte acum.
  "Ce se intampla cu mine?" intreba ea, printre dinti. Il privi pe baiat printre genele ei lungi, panicata. "Ajuta-ma!"
  Cu aceasta soapta slaba, totul se cufunda in intuneric. Lexie injura de doua ori, constienta ca era doar in mintea ei. Somnifer. Sentiment cunoscut si foarte practicat la orfelinat.
  
  Era agitata. Dar de ce? Cine ar vrea sa ma adoarma? Si ce se intampla cu Victor?
  Acum, viperina era panicata de-a dreptul. Daca cineva il ataca?
  Incerca sa isi deschida ochii, sa tipe, sau macar sa is controleze trupul, insa nu reusea sa miste decat o geana sau vreun deget.
  Era usor somniferul. In maxim cinci minute ar fi trebuit sa isi revina de tot. Incerca sa se linisteasca. Se gandi la Victor.

PS: scuze ca am scris atat de mult x_x
Ah, si ianinte de postul asta tot acelasi numar de posturi aveam

[Victor A. Olivier]

• Rasufla usurat in sinea lui, cand auzi ca Lexie mai avea de gand sa stea. Compania ei ii facea foarte bine, il facea sa simta ca avea un prieten, cu toata ca nu o cunostea pe tanara decat de cateva minute. Zambi vag, nevrand sa-si descopere sentimentele in fata ei. Nimeni nu trebuia sa stie ce simte si gandeste. Nimeni, dar absolut nimeni. Cufundat in meditatiile lui, nu realiza ce se intampla cu Lexie pana cand aceasta nu-i ceru ajutorul. Se uita la ea, mirat, si nestiind ce sa faca. Ridicandu-se de pe scaunul in care statea, se lasa pe vine langa al ei, si ii lua mana intr-a lui, batand-o usor. Se incrunta, gandindu-se ce ar putea sa faca, si se uita amenintator in directia chelneritei batrane si grase. Se ridica, uitand de Lexie, si se indrepta spre ea, apucand-o de camasa soioasa.
  "Ce i-ai facut?" marai printre dinti, cu o privire amenintatoare. O arunca pe femeie in perete, si observa cu satisfactie ca aceasta incepe sa planga.
  "Nu eu! Nu am facut nimic!"spuse aceasta printre sughituri.
  Victor se indrepta spre ea, lasand-o pe vine, in asa fel incat chipurile lor sa fie la acelasi nivel.
  "Crucio!"spuse cu voce tare, asteptand ca blestemul sa-si faca efectul si tortura sa inceapa. Simtea cum o mare emotie ii strabatea venele, si isi dadu seama ca se bucura de suferinta batranei.

[Lexie Stryder]

• Inca era singura in mintea ei, in intuneric, insa simtea ca isi recapata incet incet controlul asupra coprului.
  Haide, haide, isi spuse, nerabdatoare.
  In afar de acel sentiment puternic, intr-un colt mai indepartat al mintii sale, o framantau mii de intrebari.
  Cine? De ce? Cum? Ce se intampla cu Victor? Unde era Victor? Statuse linistit? Daca omorase deja pe cineva? Daca chiar el fusese atacat?
  Lexie isi deschise ochii brusc. Primul lucru, vazu ca Victor statea cu spatele la ea, teafar si nevatamat, insa picioare, cu bagheta scoasa. Un val de fericire ii strabatu coprul, cutremurand-o.
  Insa abia apoi observa cu se ocupa. Chelnerita care ii luase sucul din fata statea chircita pe jos, plangand si strigand dupa ajutor.
  "Asta-i trebuie" gandi Lexie.
  "Victor?". Intonatia i se transforma intr-o intrebare, ridicandu-se de pe scaun. Cand el se intoarse, viperina inca o privea pe batrana cu raceala si indiferenta.

[Victor A. Olivier]

• Pe fata i se citea o urma de satisfactie bolnavicioasa, privind-o pe batrana cum sufera. Insa tot nu reusea sa scoata de la ea nimic, iar asta il enerva la culme. Se ridica, ridicand in acelasi timp si bagheta.
  "Avada..."sopti el, insa fu intrerupt de glasul lui Lexie.
  Se intoarse, uitandu-se la ea, privirea lui exprimand usurare, si in acelasi timp, raceala. Stia ca fata nu era de acord cu ucisul oamenilor, insa nu auzise cand incepuse sa sopteasca blestemul, iar asta era bine.
  "Cum te simti?"o intreba, lasand-o pe femeie si indreptandu-se spre vrajitoare, sperand ca se simtea in apele sale.

[Lexie Stryder]

• "Acum, mai bine ca niciodata," spuse aruncandu-i un mic zambet. " Ai aflat ceva de la ea?" intreba, privind cu raceala cum femeia se misca greoi, gemand pe podeaua murdara.
  Constientiza ca ramasera singuri in barul intunecat, insa acum temperamentul de viperina ii coplesi partea mai 'miloasa'.
  
  Intrabarile de la inceput inca ii mai ocupau jumatate din minte, fara sa ii lase destul spatiu pentru a se gandi de unde putea sa inceapa 'vanatoarea'.
  "Mai e cineva aici?" intrab, acum putin mai tare, astfel incat sa fie auzita in incapere. Stia ca nu ii va raspunde nimeni, chiar daca mai era cineva in local.
  Isi scoase bagheta, tinand-o strans in mana.

[Victor A. Olivier]

• Victor o privi pe Lexie, usurat ca se simtea mai bine. Ar fi putut sa aiba grija de ea, insa in unele cazuri prefera sa nu recurga la magie, din simplul fapt ca era prea paranoic. Avea mereu impresia ca intr-o zi se va trezi ca un Incuiat, fara pic de puteri, si atunci...nu vroia sa se gandeasca la asta. Arunca o privire la batrana, apoi se uita din nou la Lexie, cu o expresie de dezgust pe fata.
  "Nu" raspunse acru, si se indrepta spre ea. Ii puse mainile pe umeri, fortand-o sa se uite in ochii lui intunecati ca noaptea, care uneori pareau ochii diavolului in persoana.
  "Nu-ti fie frica. Esti cu mine" ii spuse, fixand-o cu privirea.
  Involuntar, o apropie de el, strangand-o la piept. Nu isi dadea seama de ce facea asta, insa simtea o nevoie acuta de a o proteja pe Viperina.
  "Esti in siguranta."

[Lexie Stryder]

• Lexie se uita in ochii lui Victor, vazand umanitatea si frumusetea lor. Nu era un ciudat. Cum putuse sa se gandeasca la asa ceva? Era pur si simplu diferit. Niciodata la fel, niciodata altfel. Doar diferit.
  Tresari usor cand el o trase mai aproape, intr-o imbratisare. Stia ca se ranea singura. Stia deja ce sentimente avea pentru el, si nu mai putea nega asta prea mult timp.
  
  Isi impreuna mainile pe dupa gatul lui, insa isi desprinse privirea de pe ochii lui negri, si isi aseza capul pe pieptul lui. Se simtea in siguranta. Nu mai trebuia sa o asigure el. Cu toate astea, suna atat de frumos si real cand iesea din gura lui.
  "Stiu," spuse ea, printre lacrimi.
  Stia ca Victor va crede ca ea plange de spaima, sau de frica, sau ingrijorare. Insa ea, in acel moment, isi daduse seama ca nu il va putea avea niciodata.

[Victor A. Olivier]

• O mai tinu catva timp la pieptul sau, apoi ii dadu drumul si ii lua mana intr-a sa. O privi in ochii verzi, de culoarea smaraldelor slefuite, si incerca sa-i transmita ca totul va fi bine. Ii vazu lacrimile naive, si vru sa o linisteasca, insa nu stia cum. O trase dupa el la masa, trantind-o delicat pe scaun si asezandu-se si el in locul initial, in fata ei.
  "Nu ai de ce sa plangi, nu o sa te raneasca nimeni. De ce voi, femeile, sunteti atat de prostute si emotive?" o intreba, cu o usoara urma de sarcasm in voce.
  Incepu sa se joace absent cu servetelul de pe masa, privirea lui fixa fiind indreptata spre Lexie.

[Lexie Stryder]

• Lexie ii evita privirea, de frica sa nu fie descoperita.
  "Asa suntem noi," minti, incercand sa se linisteasca.
  Ii mai veneau mici suspine, insa lacrimile se oprira, iar fata ei incepu sa se usuce, obrajii inca sfasiati de sarea lasata in urma.
  
  Zambi, cu privirea in pamant.
  "Asta a fost o intrebare stupida," rase, incercand sa destinda atmosfera. "E ca si cum as intreba de ce leul vaneaza oaia. Este in natura noastra."
  Lexie nu isi desprinse privirea de pe pantofi, stiind ca imediat ce va vedea ochii aceia adanci si negri, va incepe sa planga din nou.

[Victor A. Olivier]

• Zambi amuzat, uimit de raspunsul ei. Nu ar fi trebuit sa-l faca cu ou si otet pentru aceasta diferentiere puternica intre cele doua sexe? Cel putin, asa stia ca faceau aproape toate femeile. In acel moment, isi dadu seama ca Lexie era diferita de toate, era speciala, si unica. Chiar daca se asemana atat de mult cu tipicul feminin, era totusi atat de diferita de a fi ca ele. Se ridica, uitandu-se la ea, si ii spuse:
  "Imi pare bine ca am vorbit, Lexie. Sper sa ne mai intalnim"
  Se intreba daca aceasta va protesta, spunandu-i sa ramana. Ar fi vrut sa mai stea, insa era tarziu, si cu siguranta ca alte clipe petrecute in compania ei nu aveau sa-i faca bine.

ooc: scuze ca am scris atat de putin, dar trebuie sa plec X_X