Those lost memories...

[Salathiel Donnerkrieg]

Sal&Ronnie

Ploaia batea in geam puternic, desi era mijlocul lui ianuarie. Noroiul de pe strazi, baltile si neintreruptele picaturi il obligasera pe proprietarul barului sa puna cateva vraji de curatare pe presurile de la intrarea in local. Umezeala si frigul faceau mai pe oricine sa simta nevoia unei bauturi fierbinti si a unui loc calduros, dar nu fara o companie buna si ceva de-ale gurii in fata, poate si putina barfa.
Salathiel nu venise aici pentru astfel de motive insa, caci toate acestea le putea gasi foarte bine si acasa, in micuta vila de la periferia Londrei pe care si-o cumparase de curand. Sujba de la Minister ii aducea multe beneficii, dar si multe batai de cap. Una din ele tocmai se ridicase din fata baiatului si se indrepta cu pasi grabiti spre usa. Sal baga un flacon mic de sticla, cu un continut argintiu-stralucitor, undeva intre faldurile robei, dar nu se misca din loc, ci ramase sorbind incet, cu ochii inchisi, dintr-o cana fierbinte cu vin alb pe care barmanul tocmai i-o adusese.
Totul era bine, nu se mai atasase de nici macar o singura pesoana, ba chiar renuntase la legaturile, fie ele cat de slabe, de dinainte sa paraseasca scoala. Era multumit de el si satisfacut cu viata pe care o ducea acum.
'Si totusi, de ce e acelasi gol aici cand imi permit sa nu fac nimic?' isi spuse el, in intunericul propriei imaginatii.

[Veronique A. Dupont]

• Dispretuise mereu acel loc mult prea aglomerat a carui mese si scaune erau constant acoperite de praf si a carui clientela lasa mult de dorit. Daca ar fi fost dupa ea nici nu s-ar fi aflat acolo in acel moment, dar avea prea multe treburi ce ramasesera nerezolvate, iar localul era unul dintre cele mai retrase si discrete locuri din lumea vrajitorilor. Nu dorea cu niciun chip sa atraga atentia si spera ca totul sa se termine intr-un mod cat mai tainic si fara repercursiuni nefavorabile.
  Grabeste-te, isi spuse in gand amintindu-si de compania sa ce nu parea a mai avea de gand sa-si faca aparitia. Ura cand era lasata sa astepte, dar in acea circumstanta nu putea face nazuri. Totul parea ca un vis pentru tanara vrajitoare ce reusea cu greu sa faca diferenta dintre realitate si imaginatie. Secundele deveneau minute, minutele ore, orele zile si tot asa pana cand simtea ca trebuia sa evadeze din propria sa lume si s-o traiasca pe cea reala.
  Astepta in liniste cu spatele lipit de perete, dar se parea ca totul era fara rost. Nu suporta gandul ca avea sa-si piarda chiar si cateva scunde asteptand, dar trebuia sa se comporte in comformitate cu situatia. Ceea ce-si dorea era mult mai important decat ceea ce era dispusa sa faca, regulile jocului schimbandu-se mereu.

[Salathiel Donnerkrieg]

Murmurul obisnuit din bar fu intrerupt pentru cateva secunde de niste strigate care il facura pe Salathiel sa se ridice pentru a vedea ce naiba ii tulbura linistea. Doi vrajitori obisnuiti, unul din ei aratand putin afectat de bautura, se certau intens undeva in cealalta parte a incaperii. La un moment dat chiar incepura sa arunce cu vraji in jur, spargand cateva obiecte, moment in care spatiul din jurul lor se cam goli.
Sal porni intr-acolo, pasind rar si fara graba, incercand sa nu isi alunge starea de lene totala. Odata ajuns langa cei doi, se uita spre ei oarecum enervat si incerca sa-i desparta.
"Terminati si iesiti afara acum. Finite!" rosti el, stingand o bucata de perdea ce ardea si facand sa dispara cativa serpi.
Unul dintre vrajitori ii vazu micul "M" de argint din partea stanga a robei, semnul Ministerului Magiei, si fara un cuvant se strecura afara din incapere. Celalalt insa cauta sa-si ridice bagheta catre Sal. pana sa apuce sa faca asta, baiatul il prinse de mana si rosti o vraja de impietrire. In timp ce corpul barbatului se prabusea inert, Sal cauta sa-si faca loc printre multimea de curiosi pentru a se inapoia la vinul sau, care probabil se racise.

[Veronique A. Dupont]

• Se facu liniste, dar acea atmosfera relaxanta fusese subit intrerupta de tipetele unor vrajitori. Unul dintre ei era destul de scund, parul blond si drept venindu-i pana in talie, iar al doilea parea cu cel putin un cap mai mare decat adversarul sau. Vrajitorul blond pornise lupta si, folosindu-se de o simpla vraja, declansase un adevarat haos. Amandoi aruncau cu vraji mai mult sau mai putini puternice unde vedeau cu ochii, iar efectele acestora erau catastrofale. Obiecte se spargeau, altele luau foc, iar oamenii priveau intrigati de pe margine, niciunul nefiind dornic sa inceteze lupta.
  Fata se ascunse mai bine in coltul sau si prefera sa priveasca duelul de la distanta. Nu vroia sa se implice pentru ca nu era treaba ei si, in plus, stia cat de usor isi pierdea calmul si nu dorea sa ajung in punctul in care ar fi trebuit sa omoare pe cineva doar pentru a-si pastra sanatatea mintala.
  
  Intregul joc - pentru ca asta i se parea tinerei viperine ca acel duel - se termina brusc cand un barbat imbracat intr-o roba neagra interveni. Ii vazu mai inainte insigna stralucitotare ce confirma apartenenta lui la minister, dar statu pe loc pentru a nu atrage suspiciuni, iar apoi ii deslusi chipul pe sub umbrele robei. Se lasa pe vine, isi apleca capul catre podea si isi ascunse chipul sub cascada masiva de par. Nu dorea sa fie vazuta si sper ca se ascunsese in asa fel incat cel pe care il astepta sa o repreze in multimea de vrajitori dezorientati ce-si faceau drum inapoi catre mesele lor lasand un spatiu liber in fata fetei.

[Salathiel Donnerkrieg]

Desi nu era un vrajitor bun la indentificat ace aflate in care cu fan, Sal nu putu sa nu observe, printre vrajitorii care se dadeau la o parte din calea lui sau se intorceau la mesele lor, ca o silueta aflata inca la locul ei se afla intr-o pozitie oarecum ciudata. Baiatul avea incredere in prostia celor doi vrajitori de mai inainte care aruncasera vrajile atat de bine incat nu lovisera absolut pe nimeni, dar totodata era posibil ca incaierarea celor doi sa fi avut victime printre spectatori. De aceea se ingrijora putin in legatura cu persoana, care parea a fi de gen feminin, ce nu dadea semne ca ar fi dorit sa se ridice de la locul ei sau sa priveasca zarva dimprejur. Lucrul era cat se poate de curios pentru o femeie, pentru ca ele de obicei isi baga nasul in tot felul de treburi in care n-ar trebui sa si-l bage.
Sal se opri deci aproape de masa femeii si incerca sa excluda efortul unei deplasari de cativa metri pana la ea.
"Doamna...sau domnisoara, va simtiti bine?"
Spera ca tipa sa fie beata sau adormita, altfel vinul lui avea sa devina otet pana sa ajunga la el. Principiile il impiedicau de obicei sa lase oamenii sa moara prin baruri.

[Veronique A. Dupont]

• Se gandi la inceput sa-l ignore pe vrajitor, dar stia ca n-ar fi durat mult si si-ar fi dat seama cine era ea cu adevarat. Ofta scurt si se ridica in picioare lipindu-si la loc spatele de perete. Ii zambi scurt si apoi se intoarse la figura sa obisnuita ce nu lasa sa se vada nicio emotie. 'Domnisoara' ii raspunse sarcastica, iar apoi continua: 'Si da, ma simt foarte bine'. Sper din tot sufletul ca discutia lor sa se termine in acel punct. Ar fi putut jura ca nici el nu era incantat s-o revada si i se parea inutil sa inceapa o conversatia in care nu s-ar fi implicat deloc afectiv si pe care niciunul dintre ei n-ar fi agreat-o.
  Isi lasa capul pe o parte si tinti cu privirea un punct invizibil ochiului, dar care era viu in imaginatia sa. Nu stia ce ar fi trebuit sa faca sau cum sa se comporte, dar incerca sa-si pastreze calmul si sa joace un rol, dupa cum obisnuia sa faca mai mereu. Trebuia sa se prefaca ca totul era bine si ca nu avea nimic de ascuns. Ii era oarecum teama pentru ca Salathiel stia cine era ea cu adevarat si stia de ce era capabila, iar insigna lui argintie o nelinistea profund.

[Salathiel Donnerkrieg]

Daca Salathiel invatase ceva de cand lucra pentru Minister era sa isi ascunda emotiile in cel mai bun mod cu putinta. Asa ca nici un muschi de oe fata lui nu tresari cand dadu cu ochii de Ronnie. Totusi inima ii batea nebuneste si isi permise pentru o clipa sa lase adrenalina sa ii inunde corpul. Apoi isi regasi stapanirea de sine i avu puterea sa faca doi pasi spre masa la care se afla vrajitoarea.

"Inca domnisoara? Ah, si eu care credeam ca v-ati si casatorit."

Probabil era cea mai proasta replica posibila, dar mintea baiatului inca nu era capabila sa inventeze chestii care sa-l scoata din impas asa repede. Ar fi trebuit sa nu se apropie, fusese decizia lui de a pleca ultima data, de a lasa balta o prietenie, de a folosi vraja aceea dupa ce ii marturisise ce simtea. Era un las poate, dar cel mai bine ar fi fost sa continue sa fie. Se simtea bine pana acum, ce naiba...

[Veronique A. Dupont]

• Isi muta privirea de la punctul invizibila la vrajitor si il ocoli cu pasi eleganti indreptandu-se catre masa langa care statea el. Se aseza atenta pe unul dintre scaunele de lemn si isi intinse picioarele sub masa din fata sa. Fusese probabil o idee extrem de proasta sa poarte tocuri tocmai in acea zi, dar nu e gandise atunci cand se imbracase ca se va intalni cu cineva in acel local in care elita vrajitorilor nu indraznea sa calce.
  
  'Nu..inca' raspunse fosta viperina punandu-si coatele pa masa si sprijinindu-si barbia in palme. Niciodata, aduga in gand si isi lasa privirea sa-i cada pe una dintre halbele de bere pe care barmanul nu se deranjase sa le stranga atunci cand cei ce statusera inainte ei la acea masa parasisera Capul de Mistret.
  'Nu ne grabim' completa ea, dar apoi se gandi cat de neadevarate erau cuvintele sale. Il iubea pe John si el o iubea, dar nu era pregatita de casatorie. Niciodata nu fusese. Nu credea in acea metoda arhaica de manifestare a dragostei vesnice. Era foarte probabil sa ramana pentru tot restul vietii sale, sau a lui, cu John, dar nu simtea nevoia unui document care sa ateste ca se iubesc. In plus, nu dorea sa renunte la numele sau pentru ca era ultima din acel neam ce inca mai traia.

[Salathiel Donnerkrieg]

De cate ori incerca sa o priveasca direct pe Ronnie, amintirile apareau din senin. Nu credea in nostalgie si nici in pareri de rau, lucruri ca acestea puteau fi usor reprimate. Dar credea in greseli si in consecintele lor, si nu era un om care sa accepte o greseala pana nu ducea la evenimente grave.
Se aseza incet in fata vrajitoarei, rezemandu-se bine de spatar si impreunandu-si palmele cu degetele rasfirate undeva la nivelul pieptului, pe masa din fata lui. Era aproape linistit acum, desi nu stia unde va duce intalnirea aceasta inopinata. Fusese naiv oricum, nu avea cum sa nu o intalneasca pana la urma pe undeva si stia ca nu poate s-o ignore, nu inca. Timpul era o notiune ce nu fusese niciodata de partea lui.

"Adica nu sunteti pregatiti,nu? Dragostea e un lucru tare curios. Inchipuie-ti ca i-au dedicat o camera la Departamentul Misterelor care sta mereu incuiata."

Chicoti mai mult pentru el, realizand ca de fapt nici el nu stia ce fac Nevorbitorii in aceea camera.

"Scuze. Deci, ce treaba in neconcordanta cu regulile Ministerului te aduce aici?" o privi el vorbind incet si rar, apoi adauga pe acelasi ton coborat
"Trebuie sa stiu, ma obliga serviciul"

Era o mare minciuna, dar Ronnie nu avea de unde sa stie asta si voia sa se foloseasca de acest lucru pentru a ala ce mai face fata fara a-i arata ca ii pasa.

[Veronique A. Dupont]

• 'Suntem foarte pregatiti' spuse ea pe un ton cald si plin de tandrete. Nu vroia sa mai continuie acea discutie pentru ca nu i se parea ca era treaba interlocutorului sau ce faceau ea si iubitul sau. Nu era treaba nimanui, defapt, dar oamenii continuau sa puna intrebari. Toti ii felicitau si ii vedeau de parca ar fi fost cuplul perfect. Il iubea mult pe John si era in stare sa faca orice pentru el, dar aparentele continuau sa-i insele pe privitori. Relatia lor nu era nici pe departe perfecta, dar incercau sa se comformeze cu situatiile dificile din vietile amandurora.
  
  Continua sa priveasca halbele de bere si incerca sa se gandeasca la un raspuns potrivit. Nu-i placea situatia si nu-i convenea ca era a doua oara in acea zi cand regulile se schimbau in defavoarea sa.
  'Astept un prieten' raspunse zambind absenta. Mintise, dar n-avea sa spuna nimic mai mult. Nu ar fi trebuit sa intereseze pe nimeni cu ce se ocupa ea, nici macar pe el. Faptul ca acum lucra la Minister nu-i dadea nicio autoritate asupra fostei viperinei.
  Isi trecuse mana usor peste picior pentru a verifica daca bagheta sa era la locul sau si respira usurata cand o simti. Nu credea neaparat ca vor ajunge sa se lupte, dar vroia sa fie pregatita pentru orice urmare. Nu mai avea incredere in el si probabil ca nu ar mai fi putut avea vreodata.