Those lost memories...

[Salathiel Donnerkrieg]

Salathiel ridica o spranceana la auzul cuvintelor 'Suntem foarte pregatiti', mai ales ca Ronnie le rostise cu un ton atat de nespecific ei incat baiatul simtea acum nevoia sa impuste ceva moale, pufos si dragut. Oricum nu era traba lui ce aveau de gand cei doi, dar era singurul aspect al vietii vrajitoarei de care se putea interesa sub scuza ca vrea sa o necajeasca.
Simtea ca Ronnie vrea sa scapa de intrebarile lui si asta ii placea. Avea sa urmeze probabil un mic joc de-a soarecele si pisica din care nu era sigur ca va iesi bine. Si dintr-un masochism extrem, continua.

"Atunci nu te superi daca il asteptam amandoi pe prietenul tau, nu? Sunt sigur ca nu e nicio persoana pe care Ministerul ar vrea-o prinsa sau interogata. Ah, si o sa am nevoie de un martor in raportul meu despre incidentul de aici. Cred ca tu esti numai buna pentru asta."

Zambi cu coltul gurii mai mult, prinvind-o insa simplu pe Ronnie, dar in acelasi timp analizand-o.

[Veronique A. Dupont]

• Se lasa pe spate si isi ridica capul pentru a-l putea privi pe vrajitor in ochi. Zambi scurt in coltul guri si apoi isi trase genunchii la piept pe scaun.
  'Nu vad nicio problema in asta' zise fosta viperina uitandu-se atenta in ochii lui si incercand sa abordeze cel mai dezinvolt ton posibil.
  Stia ca proaspatul angajat al ministerului n-ar fi avut ce probleme sa-i creeze, dar ii era frica ca "prietenul" sau sa nu fie cumva deranjat de prezenta acestuia. Nu era unul dintre cei pe care ministerul dorea sa-l prinda pentru ca reusea mereu sa gaseasca un mod de a nu lasa nicio urma dupa ce-si termina treaba, dar se gandea intens la faptul ca el ar fi putut crede ca ea il tradase.
  
  'Cat despre marturie, nu stiu ce sa zic. N-am vazut nimic si nici nu doresc sa fiu pomenita in vreunul dintre dosarele voastre' spuse ea zambind jucaus.
  Incerca sa para draguta, dar nu stia cat ar mai putut face acel lucru. Nu-l detesta pe vrajitor, dar nici nu-l avea la inima. Situatia devenea una incomoda si n-avea nici cea mai vaga idee cum s-ar fi putut salva, desigur, fara a lasa vreun cadavru in urma sa.

[Salathiel Donnerkrieg]

Baiatul o privi cateva clipe abatut, apoi scoase de undeva dintre faldurile robei un mic carnetel si o pana vrajita. Le puse pe masa, asteptand cateva clipe ca pana sa-si revina din toropeala, apoi ofta ca si cum ar fi avut o zi grea de munca si o privi din nou pe Ronnie.

"Numele complet si niste date de contact te rog."

Nu numai ca ii ocupa timpul acum, dar avea sa o si cheme la Minister pentru a semna un proces verbal de care acum n-avea niciun chef. Sigur, ii era frica si aum ca vraja de memorie sa nuisi piarda efectul, erau incredibil de instabile si nici el nu se pricepea extraordinar de bine la asta. Dar ce era facut ramanea bun facut si acum trebuia sa-si rezolve singur sentimentele contradictorii cauzate de intalnirea asta.

[Veronique A. Dupont]

• Il privi pierduta in ochi si incepu sa-si loveasca unghiile de pahare dand tonul unui sunet destul de neplacut. Se gandea intens ce ar fi putut face sau spune, dar de fiecare data gandul o duce la bagheta sa. Era probabil singurul lucru pe care sa baza ca nu o va abandona si nici nu-i va intoarce vreodata spatele cand se afla in situatii dificile.
  Isi aranja parul intr-un fel de coada pe umar, si apoi se stranse mai bine in scaun. Era scunda si foarte slaba, iar aspectul placut o facea mereu sa para un copil speriat. Cei mai mult dintre inamicii sai se lasau de foarte multe ori pacaliti de aparente. Incercase in nenumarate randuri acea tactica, dar nu stia cat de bine ar fi functionat pe cineva care o cunostea.
  
  'Nu' veni raspunul sau. Nu dorea sa-si dea numele, datele de contact sau sa aibe vreo legatura cu ministerul.
  Isi ascunse palmele in manecile puloverului pe care-l purta si a avu grija ca umerii, care pana atunci ii erau goi, sa-i fie acoperiti de cascada de par ciocolatiu. Isi imbratisa picioarele si isi propti barbia pe genunchi. Ar fi putut sta asa toata ziua pentru ca invatase ca n-avea nevoie de nimeni pentru a se simti bine. Tot ce-i trebuia era un colt al ei, putina liniste, iar gandurile aveau sa-i curga in voie.

[Salathiel Donnerkrieg]

Salathiel privi uimit la vrajitoare, incercand din rasputeri sa nu se duca sa o imbratiseze si sa-i spuna ca toata tevatura asta era doar o greseala sau o urmare a unei greseli pe care o facuse el. Era insa destul de deprimat incat sa excluda acest mod de a actiona, asa ca se multumi sa o priveasca bland, dar cu o urma de mustrare, asa cum privesti un copil rasfatat.

"Veronique Alys Dupont, martor, refuz de a oferi date de contact, a se cerceta un eventual cazier." incepu baiatul sa dicteze, privind cum pana magica isi facea repede si minutios treaba, scotand sunete la intalnirea cu hartia.

Nu stia nici el de ce face asta. Poate pentru ca renuntase la prietenia lor si acum voia sa faca totul ca si cum n-ar fi existat nicio prietenie. Totusi, asta era de acum o chestie personala, mai ales faptul ca o luase exact pe ea martor. Singura explicatie plauzibila era una de neacceptat si pe care avea sa o respinga inca dinainte sa ii ajunga in minte.

[Veronique A. Dupont]

• Incepu sa-si frece obrazul drept de genunchi si se uita la Salathiel cu o privire ispasita. Stia ca isi juca rolul atat de bine incat daca s-ar mai fi chinuit putin i-ar fi curs si o lacrima. Ii placea sa se ascunda in puloverul sau lalai si sa dea impresia ca este doar unui lucru fragil si inocent. Era ca un joc pentru ea si se simtea si mai bine cand si ceilalti ii intrau in cursa. Nu ar fi trebuit sa fie greu sa-l faca pe vrajitor s-o creada. El stia ca ea nu era rea cu adevrata si ca aceea era doar una dintre multele ei fete.
  
  'De ce vrei sa-mi faci rau?' intreba in soapta deschizandu-si larg ochii.
  Isi lua suvitele de par intre degete si incepu sa se joace in liniste cu ele. Inca nu-i venea sa creada cat de tare ii crescuse parul in ultimul an, dar nici nu era pregatita sa-l tunda. Desigur, un par care crestea pana mai jos de genunchi era foarte incomod, dar ii aducea aminte ca inca nu era libera. Promisese ca-l va tunde in ziua in care se va casatori. Aceea avea sa fie ziua in care va iesi cu adevarat de sub puterea blestemului. Ai fost pedepsita pentru crimele pe care le-ai comis, iar puterea mea este consolidata de ura. Numai dragostea te mai poate vindeca, auzi cuvintele vrajitoarei in gand. La inceput nu intelesese nimic din ce vroia sa spuna, dar acum totul ii era clar. Simtea ca viata sa era completa alaturi de John, dar nu stia daca ar fi fost capabila sa faca si ultimul pas. Acela avea sa fie pasul eliberator.

[Salathiel Donnerkrieg]

Ramase incremenit, asteptand parca pe altcineva sa il convinga ca viperina nu spusese ceea ce spusese si mai ales , o Doamne!, ca nu se uita la el cu ochii aceia. Ii aminteau prea mult de intamplarile prin care trecusera impreuna si ii secau orice putere de a-si mentine raceala si distantarea. Intr-un tarziu vorbi, cu o voce joasa si calma, asa cum mai vorbea uneori doar cu copiii aflati in cine stie ce situatie grea.

"Nu vreau sa-ti fac niciun rau Ronnie. Probabil doar cautam motive sa stiu ce mai e cu tine. Scuza-ma te rog..."

Se ridica absent, cu ochii in gol, si porni spre locul sau. Vinul se racise, dar ce mai conta, probabil avea sa stranga cana in mana pana cioburile sparte aveau sa i se infinga in piele si sa ii inunde corpul cu durerea ce putea sa-i alunge gandurile.

[Veronique A. Dupont]

• Pentru cateva secunde se simti prost ca actionase in acel mod ticalos si de gandi sa se ridice pentru a spune ceva. Nu stia ce si in ruptul capului nu avea de gand sa-si ceara scuze. Trebuia sa recunoasca ca nu se pricepea la tipul acela de situatii...delicate.
  'Stai' spus ridicandu-se de la masa, dar simti mana cuiva prinzand-o pe mijloc.
  Se intoarse curioasa si tresari cand vazu chipul palid incadrat de un par blond si foarte lung si a carui ochi straluceau caprui in lumina slaba a localului. Chipul ii zambea, dar stia mai bine ca oricine ca situatia nu era un placuta. Incepu sa tremure usor si isi folosi ultimile urme de energie din corp pentru a se concentra.
  'Ce faci?' o intreba barbatul din fata sa inca tinand-o de mijloc, incercand parca sa-i zdrobeasca coastele.
  Se bloca si avu nevoie de cateva secunde pentru a intelege ce o intrebase. Prezenta lui o facea foarte nesigura si usor de debusolat.

[Salathiel Donnerkrieg]

Inchise ochii in timp ce mergea, era mult mai detasat de aglomeratia dimprejur in felul acesta. Si-ar fidorit sa fie sigur in mijlocul unei campii pustii, unde sa poata invoca flacari de inaltimea unui castel care sa inconjoare totul intr-o mare de vapaie si sa il calmeze cu caldura si puterea lor. Nu avea parte de luxul acesta insa. Acel sentiment pe care incerca sa-l reprime inca il chinuia si nu stia ce sa faca pentru a scapa de el.
Auzi un zgomot inspate si stiu ca Ronnie se ridicase, apoi auzi chemarea ei. Se intoarse doar pentru a o vedea langa un barbat ce o tinea strans langa el. Probabil era John, cel despre care auzise ca ar fi cu ea. Isi intoarse privirea de la cei doi inainte ca vreo expresie a fetei sa-i tradeze emotiile si isi inclesta pumnii, strangand din dinti. Nimic nu parea sa mai aiba rost.

[Veronique A. Dupont]

• Ii apuca mana si isi desclesta palma de pe mijlocul sau, un deget pe rand. Se aseza apoi la loc la masa si rasufla usurata cand realiza ca n-ar fi putut sta pe acelasi scaun cu el. Il ura. Era una dintre amintirile pe care dorea sa le reprime, dar nu reusea pentru ca mereu facea in asa fel incat s-o revada.
  'Am supravietuit, ca de obicei' spuse stiind ca acela era adevarul si ceea ce vroia sa auda vrajitorul. 'Ultima misiune a fost foarte grea. Spune-le asta din partea mea' continua ea in timp ce isi amintea cat de greu ii fusese sa duca acea misiunea la capat cu bine.
  'Stiu si am auzit ca ai avut si un mic ajutor' zise barbatul sarcastic si se aseza pe scaunul paralel cu cel al fetei.
  Ronnie tacu pentru ca-i era frica sa minta, dar nici nu vroia sa admita acel lucru. Nu stia cat de bine ar fi recationat ceilalti daca auzeau ca nu facuse totul de una singura.