Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Lua cana in mainile inghetate si statu asa pret de cateva clipe, pentru a se incalzi; realiza abia atunci cat de inghetata era. Isi trase manecile bluzei albastre peste incheieturile albe si ofta, sorbind din lichidul rosiatic. Era dulce si cald - perfect pentru acel moment. Nu avea nevoie de altceva, atata timp cat Alice era acolo.
  
  "-Sunt mai bine acum" murmura cercetasa, dupa cateva clipe de tacere.
  
  Adevarul era ca fata de inceput, lucrurile se mai ameliorasera; isi revenise, timpul chiar vindeca tot. Trebuia doar sa aiba rabdare, sa lase durerea sa-si faca efectul si sa astepte sa si treaca.
  
  "-Dar Nate ma ingrijoreaza" admise Bells, cu glasul mic. "Nu mai vorbeste nici cu mine, se inchide in el mai mult ca niciodata" continua ea, privind-o pe Alice. "Nu ma lasa sa-l ajut" concluziona ea.
  
  Mereu fusese o persoana retrasa, dar in fata ei se deschidea intotdeauna si spunea ce are pe suflet; in ultimele zile insa, avea impresia ca o ocoleste si nu mai vrea sa discute decat lucruri marunte, neimportante.
  

[Alice Morris]

Alice sorbea si ea din ceaiul ei de fructe de padure, cald si dulce, preferatul ei. Asculta cuvintele cercetasei si ofta alaturi de ea. Se gandi la ceea ce ii spuse si la cum se comportase nate in ultimul timp. Incerca sa'si aleaga cuvintele cu grija, pentru a'i da un sfat bun, dar stica ca orice ar fi spus, Bell i'ar fi fost recunocatoare ca a ascultat'o.
"Eu tind sa cred ca lui Nate ii este mai greu sa treaca peste ce s'a intamplat. Tu ai incercat sa treci peste cat de bine ai putut, desi e ingrozitor de greu, si dureros. Iar el are nevoie de sprijin, cred ca asta e tot, si nu stie cum sa il accepte pe cel pe care i'l oferi." Stia ca se putea insela. Nu il cunostea pe Nate foarte bine, dar stia cum s'ar fi simtit ea, si de ce ar fi avut nevoie. Spera sa ii fie de ajutor lui Bell, asa cum stia ea mai bine.

[Bell Evans]

• Ofta incet, plecandu-si din nou privirile; simtea cum lacrimile i se aduna in ochi si o fac sa devina din nou fiinta aceea de la miezul noptii, cand tacerea dormitorului e singura marta la manifestarile ei. Abia atunci putea sa se descarce de tot, sa scape de zambetul fals afisat in timpul zilei. Cu Alice acolo insa, lucrurile pareau mai suportabile.
  
  "-Il inteleg..dar e frustrant faptul ca pana acum doua trei zile vorbea cu mine. Ne sprijineam practic unul pe altul; iar acum, pur si simplu tace. E aproape stupid cum niciunul nu indrazneste sa spuna nimic, sa aduca in discutie subiectul asta" sopti ea, stergandu-si primele lacrimi aparute.
  
  Trebuia sa puna capat acelei situatii; trebuia sa il faca pe Nate sa vorbeasca si sa se deschida iar. Cat puteai tine in tine asemenea lucruri? Fiecare avea propriile limite si la un moment dat tot cedai; el insa, parea prea rezistent.
  
  "-Sper sa o scot eu la capat cu el; spune-mi, tu ce ai mai facut?" intreba cercetasa, cateva clipe mai tarziu. Nu mai voia sa vorbeasca doar despre ea si viata sa.
  

[Alice Morris]

Alice o asculta pe Bell, nestiind ce sa zic. Privi prin camera si il vazu pe Nate intr'un colt opus, cu o privire ganditoare.
"Ar trebui sa vorbesti cu el, sa'l faci sa spuna ce are pe sufle. Asa cum fac eu cu tine acum!" Ii zambi, si sorbi din nou din cana cu ceai. Ea dadu din cap, si o intreba:
"Spune-mi, tu ce ai mai facut?"" Astropufa se schimba dintr'o data la fata, uitandu'se la Bell de parca o certa. Rase totusi, si ii raspunse:
"Ai un talent la a schimba subiectul! Eu nu prea multe, in ultimele zile de cand n'am vorbit." Vorbeau intr'adevar zilnic, dar li se facea imediat dor una de alta daca nu vorbeau o zi, macar cateva minute. Si se si ingrijorau repede, gandindu'se unde a disparut cealalta. "Scoala, biblioteca, plimbari, petreceri neprevazute in Camera Necesitatii, ma stii doar."

[Kurt F. Malfoy]

• I se parea de-a dreptul ciudat ceea ce se intamplase. Nu vroia sa para tipul care sparse petrecerea. Salathiel incepuse si asta o stia si Bell.Ar fi preferat sa uite de acel mic incident,desi stia ca ura nu va disparea niciodata din sufletul sau. Nu uita niciodata,nu ierta niciodata. Pe nimeni. Nu ii venea sa creada ca era printre putinii barbati din acea incapere. Intotdeauna stiuse ca erau mai multe femeie decat barbati pe Planeta,dar probabilitatea ca el sa fie inconjurat de domnisoare,intr-un spatiu restrans,fusese intotdeauna scazuta. Totusi,se parea ca unele persoane se uitau ciudat la el. Trebuia sa se amestece in multime,sa vorbeasca cu cineva.
  
  Nu mai avea curaj sa dea ochii cu Bell,asa ca Nathan parea cea mai buna alegere. Desi I se parea ca un deja vu,tot avea sa riste. Nu vorbise prea mult cu acel tanar,dar I se parea destul de interesant. Ultima oara cand isi dorise sa poarte o conversatie sanatoasa cu un alt barbat,se sfarsise cu un duel. Spera ca Nate sa fie mai intelegator. Intotdeauna il considerase un ciudatel dar adevarul era ca ii aducea aminte de el insusi in copilarie. Retras,facandu-si griji pentru familie,pentru cei din jur,cufundat in studiu si in lumea lui. Lume care mai apoi se transformase intr-o boala psihica,dar baiatul nu parea predispus la astfel de lucruri.Totusi,pentru ca tinea la el,trebuia sa se intereseze si de acesta.

[Bell Evans]

• Chicoti incet, amintindu-si ca i se mai spusese asta; daca statea totusi sa se gandeasca, preferase intotdeauna sa vorbeasca despre problemele celorlalti decat sa le explice pe ale ei. Da, urase explicatiile; mai ales cele lipsite de sens, pe care trebuia sa le prezinte la nesfarsit. Ofta incet si o privi pe Alice, cu un zambet.
  
  "-Intradevar" admise ea, imbratisand-o.
  
  Incepea sa se simta mai bine; de parca ceva din interiorul ei ii spunea ca in acea lume nu exista doar tristete, suparare, distrugere; sau egoism, orgoliu si minciuni. Erau si oameni buni, persoane desavarsite care trebuiau luate ca exemple. Se ridica de pe fotoliu, cu acelasi zambet bland si se intoarse spre astropufa.
  
  "-Trebuie sa vorbesc ceva cu Carsten, dar ma voi intoarce" spuse ea, indepartandu-se cu pasi marunti.
  
  Strabatu multimea si il vazu in cele din urma, in compania lui Nate; ramase putin surprinsa, dar mai facu cativa pasi si ajunse in dreptul lor. Ii privi confuza, intrebandu-se ce ii putea aduce totusi pe ei doi impreuna; Nathan insa o privi cu un zambet bland, iar ea surase in semn de raspuns.
  
  "-Ce faceti?" intreba Bells, cu un glas moale.
  

[Kurt F. Malfoy]

• Nathan era mult mai dragut decat crezuse. Cu bun-simt,usor retinut,dar totusi extrem de placut. Nu putea sa spuna ca acest lucru nu-l surprinse,dar nici nu se asteptase sa fie altfel. Era 'traumatizatul' tipic. Tocmai de aceea il gasea ca fiind un specimen,un subiect de studiu pentru el. Ceva nou. Mintea lui bolnava il impingea inspre un lucru ciudat. Il trata pe Nathan ca pe o victima,dar si ca pe un bun personal. Cand Bell venise,cei doi tocmai erau in mijlocul unei conversatii foarte interesante.
  
  '' Oh,buna.Scuze pentru mai devreme. Nathan imi povestea despre cat de interesant este ca la Hogwarts predau profesori tineri.''
  
  Defapt,el ceruse sa vorbeasca despre acest lucru,deschizand subiectul. Nu stia daca Nate era de partea binelui,a raului sau neutru. Ce stia era ca avea nevoie de noi recruti pentru noua grupare iar Nathan parea sa fie ideal pentru a-l ajuta in planurile sale.

[Nathan Evans]

• Incuviinta usor din cap la raspunsul lui Carsten si o privi pe Bells, cu un zambet; parea a fi mai bine, desi nu putea fi sigur de asta niciodata. In fata celorlalti devenise maestra in arta disimularii - nu insa si in fata lui.
  
  "-Bells, te simti bine?" intreba Nathan, dupa cateva clipe de tacere.
  
  Tanara isi ridica privirile si le intalni pe ale lui; afisa un suras mic si sopti un Da! ce parea a fi destul de sigur. Totusi, spera sa ramana asa; in ultima perioada statuse departe de subiectul pe care il discutau de fiecare data. Credea ca asa ar fi putut sa o ajute, sa treaca mai usor peste disparitia parintilor si sa revina la viata anterioara. Era insa constient ca pentru el nu functiona. Bell era singura fiinta in fata careia indraznea sa spuna cu adevarat ce simte, cum gandeste; iar acum, ca se ascundea pana si de ea, nu era prea sigur de unde va ajunge.
  

[Bell Evans]

• Il privi mai intai pe Carsten, asigurandu-se ca de intentiile lui si mai apoi pe Nate, inca ezitand; ceva nu i se parea in regula. De ce vorbeau ei doi? De ce Nathan intrase in discutii cu Carsten, cand el nu vorbea de fapt cu nimeni? Clatina insa usor din cap si zambi; pana acum se preocupa de faptul ca nu vorbeste cu lumea din jur, iar acum era panicata ca o face. Ar fi trebuit sa-si stabileasca mai bine prioritatile si sa-i fie alaturi.
  
  Dar el nu o lasa; ajunsese la concluzia ca Nate o evita. Si acum, evita sa o priveasca in ochi sau sa spuna ceva concret. Poate si prezenta lui Carsten il intimida, dar nu putea fi asta motivul; se schimbase de cateva zile bune.
  
  "-Hmm. Ma intrebam; ce ati avut voi doi de impartit?" intreba cercetasa, cu un glas scazut. "Tu si Sal" continua ea, privindu-l posomorata pe Carsten.
  

[Kurt F. Malfoy]

• Il privi pe Nate putin,incruntandu-se. Nu vroia sa o sperie pe Bell dar nici sa fie nepasator. Nu vroia nici sa o minta dar nici nu putea sa ii spuna adevarul.La urma urmei,motivul fusese unul prostesc.
  '' Vroiam sa ii arat ca animalul meu de companie e mai frumos decat sarpele invocat de el.''
  Il privi apoi pe Nate,zambindu-i. Stia ca Bell era cam ingrijorata pentru fratiorul ei insa nu putea sa ii ascunda apropierea dintre ei doi. Pustiul era primul barbat cu care reusise sa poarte o conversatie interesanta. El si..Hayden. Ofta putin,amintindu-si de el,dar apoi zambi din nou.
  ''Oricum,el a inceput..''se apara el