Where the lonely ones roam

[Lexie Stryder]

• Lexie fu destul de surprinsa de faptul ca Bell plecase brusc de langa fete. Ofta. Nu se simtea chiar in largul ei pe langa oamenii astia care se aflau la Hogwarts de atata timp.
  
  Scruta camera, incercand sa gaseasca un colt in care sa poata sa stea linistita, fara sa trebuiasca sa intre in vorba cu nimeni, sau altceva.
  Se strecura prin prin multime, ajungand in coltul indepartat al camerei, sperand ca va da peste cineva cunoscut cu care sa isi petreaca timpul. Isi aranja putin parul, simtind cum suvite rebele i se lipeau de fata.
  
  Fara sa isi dea seama, se trezi chiar langa Carsten, care vorbea cu Bell si inca cu un baiat pe care nu il cunostea. Le zambi tuturor, fiind surprinsa ca Bell nu mai era cu Alice. Parca spuneau ceva de DJ. Zambi la acest gand, incercand sa fie cat mai deschisa si receptiva. Nu voia sa fie rautacioasa sau nesimtita si sa le strice petrecerea, asa ca incerca sa para ca se distrase pana acum.
  "Hei, ce se petrece?" intreba, simtind ca atmosfera de aici nu era chiar atat de relaxata.

[Nathan Evans]

• Vazu expresia usor incurcata a lui Bells si privirile lui Carsten, asa ca arbora un zambet larg si ii intise mana viperinei, vorbind pe un ton jos si lipsit de inflexiuni.
  
  "-Nimic interesant" admise el. "Eu sunt Nate Evans" continua tanarul, cu acelasi suras. "Fratele lui Bells" concluziona el. Nu reusise sa cunoasca prea multa lume de cand venise la castel, asa ca profita de fiecare ocazie.
  
  Se parea ca Bells era destul de apropiata de ea pentru ca in urmatoarele clipe incepura sa vorbeasca in soapta; el se intoarse spre Carsten, privindu-l cu confuzie. Se bucura ca ramasese cineva care sa-i fie alaturi lui Bells. Nu ar fi putut sa ii ia locul tatalui, dar macar avea grija de ea si simtea ca ar fi facut multe.
  

[Lexie Stryder]

• Lexie ii zambi baiatului, putin confuza. Stia ca Bell are un frate, insa chiar nu il mai vazuse pana acum si nu se asteptase sa apara dintr-o data in jurul cercetasei.
  "Lexie," se prezenta strangandu-i usor mana. "Ma bucur sa te cunosc."
  
  Ii zambi lui Nathan, apoi arunca o scurta privire in jur. Ei bine, parea ca toata lumea se distra. De ce sa se streseze ea atat? Zambi la acest gand, apoi isi intoarse atentia asupra celor din jurul ei. Incuviinta inspre Carsten, salutandu-l, apoi se intoarse spre Bell. Nu prea stia ce sa spuna sau ce sa faca, mai ales ca avea impresia ca intrerupse ceva venind la ei.
  
  Ii arunca o privire confuza Bellei, si, vazand ca Nathan si Carsten nu erau foarte atenti la ele, ii sopti un "Explica-mi".
  Era putin nedumerita. Data trecuta cand o intalnise pe Bell spunea cat de dor ii era de fratele ei, iar acum "puff" era aici.

[Bell Evans]

• Bell se intoarse pe calcaie, indepartandu-se de micul grup si lasandu-i pe baieti in urma; o ruga pe Lexie sa o urmeze si reusi in cele din urma sa ajunga intr-un colt mai linistit al incaperii, unde se oprise si lua loc pe o canapea imensa. Ii facu semn viperinei sa se aseze langa ea si lasa un zambet mic sa-i infloreasca pe chip.
  
  "-Mici neintelegeri intre baieti" admise cercetasa, cu o voce mica. "Iar Nate, ei bine..e primul lui an aici. Si a fost plecat o perioada, dupa moartea parintilor nostri. Cert e ca acum s-a intors si sper sa fie mai ok ca data trecuta. Ii e destul de greu si nu cunoaste prea multa lume, dar e foarte de treaba. Si nu spun asta doar pentru ca e fratele meu" chicoti Bells. "Nu ma mir ca nu l-ai vazut pana acum, e genul acela inchis in el si retras - cum eram si eu la inceput" concluziona tanara, cu un mic oftat.
  
  Ar fi vrut sa-l vada socializand, iesind in week-end'uri la Hogsmeade, savurand primii ani la castel cum o facuse ea. Dar uita un mic amanunt - parintii lor inca erau in viata cand Bell si Rose venira acolo; gemenele avusesera parte de o copilarie foarte frumoasa si linistita. Pacat ca a lui fusese stricata de asemenea evenimente nefericite.
  
  "-Timpul vindeca tot" murmura ea, ca pentru sine, cateva minute mai tarziu.
  

[Julieta D. Thibault]

Cercetasa se uita in jur,vazu ca erau pe grupulete fiecare.Fetele intro parte si restul in cealalta parte fiecare preocupati de diferite subiecte aprinse..sau cel putin interesante.

Linistea se lasa peste Camera Necesitatii..si "petrecerea" care o planuisera pe moment..nu mai semana a petrecere.

Statea in colt...si se uita prin cartea veche si prafuita care o gasesise pe jos.O inchise si merse langa grupul in care se afla si Bells...vrand si ea sa vada ce se intampla..
Linistea era patrunzatoare si nimeni nu zicea nimica,cartea care tocmai o gasise era geniala...avea sa o citeasca in seara asta.Erau diferite vraji cu instructiuni..dar si magie neagra.O puse la loc sigur pentru a fi complet sigura,ca nimeni nu se atinge de ea.

[Lexie Stryder]

• Lexie se aseza langa Bell, curioasa in legatura cu evenimentele petrecuta in ultimul timp in viata ei. Nu prea vorbisera niciodata deschis intre ele despre toate secretele, sau despre lucrurile bune si rele din viata fiecaruia. Si nu se intamplase pentru ca viperina nu avea incredere in Bell, dimpotriva, se simtea atat de apropiata de ea incat ar fi chemat-o chiar si in cele mai vulnerabile momente din viata ei. Ii zambi trist cercetasei.
  "Imi pare rau de parintii tai, ai vostri," spuse, imbratisand-o incet. "Si imi pare rau si ca Nate are probleme cu integrarea lui in castel. Am sa incerc sa il ajut cat pot."
  
  Lexie ii zambi incurajator lui Bell. Voia sa fie acolo pentru ea, sa o ajute cand ii este greu. Voia ca cercetasa sa o simta la fel de aproape cum o simtea si ea. Nu mai avusese niciodata o parere atat de buna despre cineva care nu era in casa ei. Adica, nu era ea genul care sa faca foarte mari diferente intre case, insa nu putea spune nici ca nu ii pasa.

[Bell Evans]

• "-Multumesc" sopti tanara, cu glasul scazut.
  
  O imbratisa, simtind cum goliciunea din interiorul ei incepe sa-si piarda din intensitate. Iar asta se intampla destul de rar; de obicei, doar in perioadele in care avea alaturi oameni de care era foarte apropiata. Si totusi, pe Lexie o stia doar de cateva luni - dar nu facea diferenta. Fusese intotdeauna tipul acela de persoana care se atasa extrem de repede si avea incredere orbeasca in lume, asa ca o considerase o prietena apropiata inca din primele clipe.
  
  "-Ar fi dragut ca voi doi sa fiti prieteni" chicoti Bells, privind-o pe viperina cu un zambet larg.
  
  Realiza ca totusi nu avea niciun drept sa spuna asta; cei doi abia se intalnisera, iar Nate era unul din cei mai inchisi oameni pe care ii cunoscuse vreodata. Iar Lexie, ei bine, nu avea niciun drept sa-i ceara nici ei ceva. Clatina usor din cap in secundele urmatoare, vazand-o si pe Julieta intr-un colt mai indepartat; ii facu cu mana si surase incet.
  
  "-Scuze daca a sunat cam deplasat remarca mea" murmura cercetasa.
  

[Lexie Stryder]

• "Nu, chiar deloc," spuse Lexie, zambindu-i. "Mi se pare perfect normal sa vrei ca Nate sa isi faca cat mai multi prieteni si se inceapa sa se simta in largul lui printre noi."
  
  Lexie zambi, aruncand o privire scurta spre locul in care Nathan si Carsten schimbau catevo cuvinte. Chiar i-ar fi placut si ei sa se imprieteneasca cu el. Adica, daca fusese crescut undeva aproape de Bell, trebuia sa fie o persoana extraordinara.
  Arunca o privire si spre ceilalti, si o vazu pe Julieta putin mai incolo. Se intalnise cu ea cu cateva zile in urma si i se parea foarte de treaba, asa ca ii facu semn sa li se alature.
  
  "Cred ca nu ti-ar strica ceva distractie,' ii spuse lui Bell.
  Nu avea nimic special in minte, asa ca replica era fara inceput sau sfarsit, fara insemnatate. Insta tot simtise nevoia sa o spuna. Nu stia de ce.

[Bell Evans]

• Zambi slab, ridicandu-se de pe canapea; o privi pe Lexie si ramase asa pret de cateva clipe. Chiar gasise in ea o prietena care ii fusese alaturi in vremurile mai complicate ale vietii, asa ca ii multumi inca o data.
  
  "-Ma duc sa vad cine mai e pe aici" murmura Bell, cu o urma de zambet in glas.
  
  Se indeparta de locul in care o lasase pe Lexie, sperand ca aceasta sa nu se supere; o intalni din nou pe Alice si ii zambi vioaie, realizand ca de fapt chiar incepea sa se simta mai bine. Dadu peste Carsten si Nate, care acum se asezasera pe una din canapele si discutau in liniste; si acest lucru o facu sa priveasca mai optimista lucrurile. Poate soarta chiar se putea schimba si in favoarea ei, iar lucrurile rele sa se transforme.
  
  In neatentia ei insa, se lovi de cineva din multime si se opri brusc, derutata.
  
  "-Scuze, din greseala" sopti ea, cu parere de rau.
  

[Odette B. Malfoy]

• Odette hoinarea ca de obicei pe la etajul sapte pentru ca in mare parte a timpului era pustiu insa in acea seara se cam inselase. Cand trecu prin fata tapiteriei ciudate cu troli care erau invatati sa dansese balet auzi mai multe voci si o muzica in surdina. Isi intoarse capul spre perete din dreapta sa si vazu usa de la Camera Necesitatii.
  Oricat ar fi vrut sa evite lumea in acea seara, tot trebuia sa deschida usa aceea pentru a vedea ce se intampla. Nu putea rezista.
  
  Deschise usor usa si patrunse in incapere ramanand cu gura cascata. Era atat de multa lume incat nu s-ar fi putut strecura afara fara sa fie observata. Se intoarse pe calcaie gata sa isi duca planul la bun sfarsit pentru ca nu cunostea mai pe nimeni acolo dar se lovi de cineva.
  -Scuze, mormai Odette la unison cu...Bell! O, Doamne cat ma bucur sa te vad! Avem atatea de discutat! izbucni viperina imbratisand-o strans pe cercetasa.