~ you will let me down

[Desiree Rose Goth]

• Totul incepuse sa devina clar. Desi Cercetasei nu-i placea sa recunoasca, se parea ca povestea cu medalionul era adevarata. Asta insemna ca mai aveau un singur lucru de aflat. Rasuflarea ei forma o ceata densa in intuneric cand incepu sa vorbeasca.
  
  - Numai ca nu stim de ce a luat Aria medalionul, spuse ea, incet. Va trebui sa-l cautam in camera ei.. cine stie, poate il pastreaza acolo.
  
  Ainsley ii arunca o privire pe jumatate incruntata, pe jumatate derutata. Probabil ca uitase de planul pe care il pusesera la cale.
  
  - Polipotiunea e aproape gata, ii aminti Desiree. Cu cat ne uitam mai repede in camera Ariei, cu atat mai bine pentru toata lumea.

[Ainsley S. Everdeen]

• Ofta prelung, dandu-si seama ca uitase cu desavarsire de Polipotiune. Avusese prea multe pe cap ca sa se mai ingrijoreze si pentru aspectul acesta. Ideea ca va fi nevoita sa bea Polipotiunea si sa intre in camera surorii sale vitrege o facea sa i se inmoaie picioarele.
  
  - E.. grozav, spuse ea, nu tocmai sincera.
  
  Desiree rase auzindu-i glasul, insa ea nu schita nici macar un zambet. Era prea ingrijorata sa se gandeasca la ce se va intampla. Isi musca buza si incerca sa dea la o parte acele ganduri, spunandu-si ca in curand va ajunge in casa parintilor ei si nu trebuia sa arate suparata sau furioasa.
  
  - O sa-mi poti spune despre ce ai de gand zilele urmatoare, ii spuse lui Desiree. In seara asta vreau sa nu-mi mai amintesc toate astea.

[Desiree Rose Goth]

• Tanara zambi, ingaduitoare. Era sigura ca Ainsley voia sa uite macar seara aceasta de toate problemele sale, mai ales ca avea sa si-o petreaca in familie, dupa atata timp in care lipsise. Probabil ca si ea s-ar fi simtit la fel de nerabdatoare daca ar fi fost in locul lui Ainsley. Diferenta era ca Desiree nu avea o familie care sa o astepte acasa. Nu una adevarata, cel putin.
  
  - S-a facut, spuse ea.
  
  Si chiar o intelegea. Schita un zambet mic in coltul buzelor, hotarand ca era timpul sa mearga mai departe. Nu-i dadu ocazia lui Ainsley de a da vreun raspuns, ci continua:
  
  - E timpul sa plecam. Da-mi mana.

[Ainsley S. Everdeen]

• Nu mai puse intrebari, ci o asculta pe Cercetasa si intinse mana. Ultimul lucru pe care il vazu inainte sa fie trasa intr-un vartej de culoare si ceata fu zambetul colegei sale.
  
  Cu rasuflarea intretaiata, deschise ochii abia cand fu sigura ca Aparitia s-a terminat. Cu inima batandu-i repede, analiza locul in care tocmai a ajuns. Imprejurimile ii era binecunoscute, caci isi petrecuse copilaria in acea casa mare, cu veranda spatioasa. Reusi sa recunoasca totul, in ciuda faptului ca locuinta sa era partial ingropata in zapada.
  
  Expira prelung si un zambet ii traversa chipul. In sfarsit, era acasa. Dori sa-si strecoare mana in buzunar, dupa scrisoarea parintilor ei, insa nu mai facu asta. Avea sa-i reintalneasca dupa doar cateva minute scurte.

[Desiree Rose Goth]

• Iti puteai da seama chiar foarte usor de fericirea asternuta pe chipul lui Ainsley. Punea pariu ca prietena sa asteptase de mult timp sa-si revada parintii, mai ales dupa ultimele evenimente. Nu avea de gand sa lase ca ceva sa strice seara colegei sale.
  
  Oricum, Desiree va pleca imediat ce se va asigura ca totul era in regula. Nu putea sa lipseasca prea mult de la Castel, de teama sa nu se intample ceva in lipsa ei. Si cand se gandea la asta, se referea la Aria.
  
  Arunca o privire catre casa din fata ei. Nu putea vedea prea mare lucru prin intuneric. Cercetasa se incrunta usor, dandu-si seama ca ceva nu era tocmai ok. Daca parintii lui Ainsley o asteptau, atunci de ce stateau intr-un intuneric desavarsit? Nu parea prea logic. Ofta adanc, sperand ca nu era nimic de rau.

[Ainsley S. Everdeen]

• Inca zambind, pasi nerabdatoare pe treptele verandei. O simtea pe Desiree aproape in spatele ei si dori sa-i spuna ca nu mai avea nevoie de prezenta sa. Totusi, gandurile ii fura intrerupte chiar de propria sa colega.
  
  - Stii, e ceva ciudat. Adica, toate luminile sunt stinse..
  
  Vocea lui Desiree se franse pe un ton nehotarat. Ainsley nu intelese rostul acelor cuvinte timp de cateva secunde; insa pe urma se dumiri. Ii arunca o privire colegei sale, incercand sa-i zica ca putea sa fie linistita in acea privinta.
  
  - Mie nu mi se pare nimic in neregula, replica Ainsley.
  
  Inainta catre usa si bocani usor; spre surprinderea sa, usa se deschise cu un scartait prelung. Ok, asta nu prea era in regula.

[Desiree Rose Goth]

• Cand usa se intredeschise, Cercetasa simti venind de inauntru un iz de mucegai si praf, impreuna cu un alt miros neplacut, pe care nu reusi sa-l distinga. Nu era ceva tocmai normal, iar tanara se temea pentru ce era mai rau. Stramba din nas si ii arunca o privire lui Ainsley, care ramasese incremenita in aceeasi pozitie ca si acum cateva secunde.
  
  - Ar trebui sa-ti scoti si tu bagheta, spuse ea, incet, vazand ca Ainsley inca era in stare de soc.
  
  Pana si seara lor de relaxare se dusese pe apa sambetei. Desiree mai arunca o privire catre ferestele caselor, cautand o sursa cat de mica de lumina. Totul parea insa pustiu, neatins de oameni. Cu un oftat prelung, Cercetasa pasi inauntru.

[Ainsley S. Everdeen]

• Inghitind in sec, pasi si ea inauntru. Usa se inchise in urma sa cu un bufnet aproape silentios. Se uita in jur, cautand vreun semn de viata. Totul i se parea nefamiliar, de la canapeaua pe care obisnuise candva sa-si astepte prietenele, pana la tapetul scorojit cu model de trandafiri. Cineva nu mai daduse prin casa aceasta de mult timp, dupa cate se parea. Insa atunci de la cine primise Ainsley scrisoarea semnata de parintii sai?
  
  Cu o luciditate rece, isi aminti dintr-o data ca bufnita care adusese scrisoarea nu ii era una cunoscuta; nu fusese vechea bufnita a familiei, care ii aducea intotdeauna scrisori. La momentul respectiv, trecuse peste acel detaliu important.
  
  Inima incepu sa-i bata mai repede, tanara abia acum realizand cat de grava era situatia.

[Desiree Rose Goth]

• Isi musca buza si isi tinu respiratia, incercand sa auda daca cineva mai era in casa. Apoi isi dadu seama ca exista un farmec pentru asa ceva. Vazand ca Ainsley isi dorea sa inainteze, ii spuse:
  
  - Asteapta putin; poate e cineva in casa.
  
  Si prin cineva, nu se referea la parintii lui Ainsley. Ofta incet, isi ridica bagheta si murmura: Homenum Revelio! . Simti imediat o briza usoara, care-i infiora pielea si o facea sa se dea cu cativa pasi in spate. Ca adierea prezentei cuiva. Cineva mai era in casa, si judecand dupa directia din care simtea puterea vrajii, acea persoana era la etaj.
  
  Isi lasa bagheta sa cada pe langa coapsa si ii arunca o privire grava lui Ainsley.
  
  - La etaj, ii spuse, sperand sa inteleaga.

[Ainsley S. Everdeen]

• Aproba usor din cap si inghiti in sec. Isi scoase si ea bagheta, sperand ca nu va fi cazul sa o foloseasca. Ii tremura mana in care tinea bagheta si, in plus, intr-un duel adevarat era ca si moarta. Spre surprinderea si groaza ei, un scartait se auzi de la etaj, ca si cand cineva pasea nestingherit catre ele. Rasuflarea i se intrataie la acel gand. Cum se putuse intampla asa ceva, tocmai familiei sale?
  
  Inainta usor, fiecare pas pe podea provocand cate un scartait insuportabil. Cine era deja la etaj probabil ca le auzise deja. Trebuiau sa cheme ajutoare, sa cheme pe cineva care chiar se pricepea sa actioneze in situatii din astea. Vecinii nu erau tocmai departe.. Ainsley se intoarse catre colega sa, dar inainte sa rosteasca ceva, un fulger auriu ricosa de balustrada scarii, aproape nimerind-o.