shut your eyes

[Aria Hawthorne]

• Aria vazu privirea incruntata pe care i-o arunca Damien la auzul ultimelor sale cuvinte. Fata incerca sa zambeasca cu modestie. In fond, spusese adevarul. Daca Damien nu va putea sa se faca de folos, era mai bine sa o lase singura sa se descurce. Trebuise sa gaseasca singura solutii toata viata ei si era mai mult decat sigura ca asta nu era decat o alta situatie obisnuita cu care era nevoita sa se confrunte. Nimic nou.
  
  - Hai sa mergem , atunci, ii spuse Damien, incercand sa ignore ultima sa replica. Daca chiar nu mai poate astepta.
  
  Tanara aproba din cap si se indrepta catre intrarea in Aleea Nocturn. Se simtea oarecum mai linistita auzind pasii lui Damien langa ea; stia ca cineva ii va apara spatele cand va fi cazul. Abia in momentul acela realiza cat de mult avusese nevoie de cineva pe care sa se bazeze.

[Damien N. Stonem]

• Inainta prin intunericul dens , lumina palpainda a baghetei ajutandu-l sa mearga in continuare. Nu mai fusese prin acele locuri ale Aleei Nocturn pana atunci, trebuia sa recunoasca. Spera ca tanara care-l insotea stia mult mai bine imprejurimile decat el. Nu parea sa fie nicio persoana prin imprejurimi; singurele sunete pe care le auzea erau pasii lor si suieratul vantului printre cladirile aparent parasite. Si, bineinteles, bataile accelerate ale inimii sale.
  
  - Unde spuneai ca mergem? o intreba pe Aria, pe o voce joasa.
  
  Bineinteles, era sigur ca tanara nu-i spusese inainte unde se indreptau, insa trebuia sa stie macar ce acceptase sa faca. Aria arunca o privire peste umar, uitandu-se la el cu un oarecare amuzament.
  
  - Nu ti-am spus, admise ea. Dar nu trebuie sa-ti faci griji, pentru ca nu mai avem mult pana acolo.

[Aria Hawthorne]

• Rasufla adanc, iar aerul rece ii invada plamanii. Desi avea bagheta aprinsa, aria sa de vedere era destul de limitata. Nu avea curajul sa lumineze mai puternic imprejurimile, de teama sa nu fie vazuta de cineva. Ar fi fost grozav daca ar fi avut o pelerina de Invizibilitate - insa pe-a ei si-o pierduse cu mult timp in urma, cand fusese in Islanda. Nu avusese ocazia sa-si cumpere alta sau, cel putin, nu-si amintise.
  
  Se uita la numerel inscrise pe cladiri, numarand in gand. Se opri cand ajunse in fata usii cu numarul 12. Ajunsese la destinatie, in sfarsit. Apasa mana pe clanta si descoperi ca usa era incuiata. Se asteptase la asta. Sopti incet "Alohomora!", apoi auzi un declic usor. Zambi scurt, multumita de ea insasi.
  
  Il auzi apoi pe Damien in spatele ei, bolborosind ceva despre usi ce trebuiau sa ramana inchise. Nu-i prea dadu importanta. Impinse usa, care se deschise cu un scartait prelung.

[Damien N. Stonem]

• Nu stia de ce se agita atata; probabil ca asta nu era prima oara cand Aria avea chef sa intre prin efractie. Nici pe departe. Inca o data, Damien se intreba unde fusese tanara inainte sa vina la Hogwarts. Era clar ca avea aptitudini de care nu stiuse inainte de aceasta noapte.
  
  Pasi si Damien inauntru, podeaua scartaind sub el. Avu macar prezenta de spirit sa inchida usa dupa el. Uitandu-se atent, observa ca broasca era putin indoita. Oare farmecul Ariei avusese un asemenea efect? Nu auzise niciodata ca Alohomora sa distruga broastele usilor, insa alta explicatie nu mai exista.
  Incerca sa-si alunge acele ganduri. Se apropie apoi de Aria, avand grija sa nu faca prea mult zgomot.
  
  - Tu nu ai auzit niciodata de ciocanit la usa? o intreba , in soapta.

[Aria Hawthorne]

• - Am fi pierdut prea mult timp, replica Aria, incet.
  
  Se uita la Damien ca si cand ii reprosa ca rostise o intrebare atat de inutila. Incerca sa nu mai dea atentie purtarii dezaprobatoare a lui Damien si rosti "Lumos Maxima!". Incaperea se lumina, obiectele prinzand incetul cu incetul contur in fata ochilor ei. Camera semana la prima privire cu o pravalie care vindea carti; insa, daca te uitai mai atent, puteai observa intr-un colt un dulap care adapostea ingrediente pentru Potiuni care erau interzise de catre Minister - dintre care cateva ramasite ale unor spiridusi de casa.
  
  Totusi, toate acele lucruri ii erau necunoscute. Trebuia sa se asigure ca cineva era acasa.
  
  - Unde suntem? il auzi pe Damien, din spatele ei.

[Damien N. Stonem]

• Mirosul de mucegai plutea in aer, nu puteai sa nu-l simti. Probabil ca nimeni nu mai intrase acolo de mult timp. Cateva carti erau insirate pe cea mai apropiata masa; apropiindu-se, vazu ca era vorba despre carti care descriau diferite ritualuri.
  Astepta in tacere raspunsul tinerei de langa el; Aria se plimba prin incapere timp de cateva secunde inainte de a-i raspunde.
  
  - A fost un magazin de obiecte Intunecate odata, o auzi pe Aria. Acum mult timp. Insa proprietarul ar trebui sa fie inca aici. Avem nevoie de el.
  
  Adica tu ai nevoie, spuse el, in gand. Nu o intreba pe Aria ce treburi avea cu vrajitorul care detinea magazinul. Era sigur ca ceea ce dorea tanara sa faca nu va fi ceva de bine; isi dadea seama dupa felul in care arata acea pravalie. Magia Neagra se simtea in aer - cel mai probabil acela fusese un loc in care se practicase asa ceva.

[Aria Hawthorne]

• Aria se uita in jur , cautand o usa care sa o conduca catre etajul superior, acolo unde ar fi trebuit sa locuiasca proprietarul. Cu tot cu bagheta aprinsa, ii era destul de greu sa distinga conturul obiectelor in intuneric. Auzi apoi vocea lui Damien venind din apropierea sa.
  
  - Scara e aici, daca asta cauti.
  
  Se intoarse catre Damien. Lipsa lui de curiozitate in legatura cu ce avea ea de gand sa faca o nedumirea. Nu o intrebase ce cauta acolo sau ce treburi avea de implinit. De asemenea, ii era teama. Dupa atatea luni petrecute pe drumuri, ascunzandu-se si fugind, ii era foarte greu sa aiba incredere in cineva. Daca Damine avea alt plan in minte pentru ea si acum doar o inducea in eroare?
  
  Ii arunca o privire cercetatoare tanarului si merse in directia indicata de el.

[Damien N. Stonem]

• - Multumesc, ii replica fata, pe un ton rece.
  
  Aria trecu pe langa el, indreptandu-se catre scari. Damien ajunsese sa nu mai fie surprins de lipsa de incredere pe care ea o afisa, si nici de chipul ca de gheata. Tanara probabil ca avea un motiv sa se poarte asa cu el, chiar daca nu o merita. Stia ca, daca va incerca sa o convinga sa-i spuna ce se intampla, pur si simplu va refuza si se va inchide si mai mult in ea. Trebuia sa se descurce cu ce avea.
  
  O urma pe Aria pe coridorul alaturat. Lucrurile incepura sa devina interesante odata ce analiza imprejurimile. Cateva lumanari aprinse decorau balustrada din fier, luminand treptele. Isi stinse bagheta, considerand ca nu mai avea nevoie de ea.

[Aria Hawthorne]

• Isi stinse si ea bagheta, insa o pastra la indemana, in caz ca se ivea o situatie urgenta. Facu un pas in fata, iar treptele scartaira prelung sub talpile ei. Era un zgomot atat de insuportabil, incat fata punea pariu ca putea fi auzit si de dinafara. Mai inainta putin; o idee sumbra se strecura brusc printre gandurile sale, facand-o sa icneasca usor.
  
  Se intoarse catre Damien, dorind sa-l avertizeze sa-si scoata bagheta; insa, inainte de a mai rosti vreun cuvant, o pala rece de vant se strecura in incapere, stingand flacarile abia palpainde ale lumanarilor si lasandu-i in intuneric. Simti cum bagheta sa ii aluneca dintre degete, ca si cand o forta necunoscuta dorea sa i-o revendice. Situatia o lasa cu rasuflarea intretaiata.
  
  Instinctiv, il cauta pe Damien printre umbre. Peste cateva clipe, mana ei se agata de-a lui.

[Damien N. Stonem]

• Simti atingerea rece, simti degetele tinerei impletindu-se printre ale lui. Pentru o clipa, o parte din el se intreba daca fiinta de langa el era intr-adevar Aria, fata cea obsedata de control si dornica sa faca oricui viata un Iad. Insa apoi isi dadu seama ca nu putea fi altcineva; prin intuneric, vedea silueta abia conturata a Ariei, simtea cum suvitele parului ei aproape ii atingeau buzele.
  In plus, vocea furioasa pe care o auzea era cu siguranta a fetei.
  
  - Oh, la naiba, unde e bagheta mea? Trebuie sa fi fost un farmec pus aici..
  
  Damien realiza ca inca isi avea bagheta, desi farmecul de protectie stinsese scanteia de lumina. Sopti inca o data "Lumos!", iar primul lucru pe care il vazu in fata lui fu chipul palid al Ariei. Ochii de un albastru deschis ii scanteiau.