I'm not gonna crash and burn away, I'll rise today

[Effy K. Dietrich]

I'll pass you up before I explode,you won't keep me down when I crash through you

Just Victor A. Olivier

• Deschise brusc ochii şi întunericul o lovi ca o pală brutală de vânt. Încercă să se ridice , sau măcar să se mişte, dar corpul pur şi simplu nu o asculta. Durea, durea al naibii de tare. Simţea că fiecare celulă din corp îi arde şi se distruge încet-încet. Oftă exasperată şi renunţă pur şi simplu să mai încerce. Era extenuată, şi dacă se enerva nu rezolva nimic. Chiar înrăutăţea situaţia. Trase aer în piept şi privi depărtare, încercând să-şi obişnuiască ochii cu întunericul, iar când acest lucru se întâmplă, reuşi să-şi dea seama că este trecut de mult de miezul nopţii şi că răsăritul nu era departe.
  
  Scrută cu privirea împrejurimile , ochii rămânându-i pironiţi asupra unui obiect (sau animal ?) ce zăcea la doar un metru-doi de ea. Îşi adună toate forţele şi se ridică în coate , apoi în genunchi. Îşi miji ochii şi se târî mai aproape de corpul inert. Un icnet îi scăpă printre buze, în timp ce vedea tot mai clar trupul sfârtecat al centaurului . Îşi muşcă dureros buzele , încercând să rămână calmă, întinzând o mână mică, tremurândă şi acoperită de sânge înspre acesta. O retrase imediat ce observă lichidul stacojiu de pe ea, retrăgându-se înapoi spre locul în care zăcuse acum câteva secunde. Închise ochii şi murmură ceva, pe jumătate disperată, pe jumătate furioasă, în timp ce în minte i se conturau amintiri fragmentate ale serii ce tocmai trecuse.

[Victor A. Olivier]

• Victor realiza ca aproape se luminase de ziua, si simtea o durere profund de marcanta la nivelul capului, mai precis in zona fruntii. Duse instinctiv mana la locul dureros, si si-o retrase imediat, ca si cum ar fi fost ars de vreo flacara. Cand isi privi degetele pe care le simtea ciudat de umede, se ingrozi afland ca acestea erau stacojii, iar mirosul arhicunoscut de rugina ajungea pana la narile sale, invadandu-i simturile. Era constient ca era tarziu, era singur, si nu isi amintea nimic din ce se intamplase in noaptea care trecuse. Stia sigur ca nu bause, si probabil ca cineva ii stersese memoria, insa simtea ca se intamplase ceva, ceva tulburator.
  
  Se misca din pozitia in care statuse pana atunci, realizand ca se gasea pe o pajiste, in iarba umezita de roua, si incepu sa tremure de frigul pe care nu il simtise pana in acel moment, dar care ii incoltise trupul. Se ridica in coate, pe spate, scrutand imprejurimile, observand forma unei siluete care era in miscare, si o alta forma, ceva mai obscura. Fara sa constientizeze cand,era deja langa cele doua creaturi, cum observa mai tarziu. O tanara si un animal ciudat, realizand abia cateva minute mai tarziu ca acesta era un centaur. Privind chipul fetei, avu o vaga senzatie ca il mai vazuse undeva, insa nu putea sa isi aduca minte unde.
  
  I se parea totul atat de confuz, mai ales cand zari trupul sfasiat al centaurulu, si mainile inrosite de sangele acestuia ale fetei.
  "Pare aiurea, dar...ce s-a intamplat?"rosti el, vocea sa strapungand mult prea obraznic linistea asternuta pana atunci.

[Effy K. Dietrich]

• Înainte să-şi dea seama deja se pierduse în mintea sa haotică , plină de imagini şi amintiri total răvăşite, neclare şi ciudate. Cu greu reuşea să rămână concentrată asupra lucrului, sau mai bine spus, memoriei pe care o căuta, fără să fie prinsă între tot felul de gânduri bolnave şi nebuneşti. În ultima vreme reuşise să se controleze, să rămână lucidă în cea mai mare parte a timpului şi să-şi liniştească viziunile ce nu o lăsau să doarmă cu calmante, însă în acel moment nimic nu funcţiona.
  
  În cele din urmă reuşi să-şi focuseze concentrarea asupra a ceea ce căuta. Cu ochii minţi văzu luna plină argintie pe cerul întunecat, pădurea acum recunoscută şi un trup distorsionat şi auzi mârâieturile sălbatice şi ţipetele furioase, apoi disperate ale centaurului. Toate aceste informaţii năvăliră asupra ei sufocând-o. Un val de furie o curprinse. O făcuse din nou. Nu se controlase. Devenise o bestie.
  
  Îşi încleştă dinţii şi un gust acrişor, metalic îi otrăvi papilele gustative. În acelaşi timp auzi vocea străinului. Se întoarse brusc spre acetsa şi îl scrută cu privirea, căutând parcă un eventual pericol.
  "Eu ştiu ce s-a-ntâmplat. Şi sunt sigură că tu eşti îndeajuns de inteligent să-ţi dai seama." Murmură şatena , în timp ce încercă să îndepărteze -fără succes- sângele uscat de pe bărbie.
  
  "E mort, nu-i aşa?" Se întoarse din nou spre centaur şi îl lovi încet cu piciorul, parcă speriată.

[Victor A. Olivier]

• Vocea ei sparse inca o data linistea, si Victor o privi nelamurit. Isi tot muta privirea de la ea la centaur, incercand sa inteleaga cum putea o creatura atat de mica, firava si plapanda ca ea, sa omoare ditamai centaurul. In acel moment, aceasta intrebare care ii tot invada mintea nu vroia sa-i dea pace, si parea si mai confuza cu cat o analiza mai mult. Intr-un final, ochii sai intunecati fura distrasi de luna plina, impunatoare, care se profilea pe cerul noptii, ce dadea spre ziua, si atunci raspunsul veni cu o rapiditate mai mare decat daca i l-ar fi soptit cineva in ureche.
  "Esti...am inteles", sopti el, apropiindu-se in patru labe de centaur, simtind mirosul mortii (care semana atat de izbitor cu cel de putreziciune) invadandu-i narile.
  
  "Da, e mort", continua el, simtind cum se albeste. Daca acel centaur fusese omorat de vrajitoare, indiferent daca aceasta fusese transformata sau nu intr-un varcolac, atunci semenii creaturii erau extrem de maniosi, iar asta nu era deloc bine. Victor se apropie de fata, ignorand faptul ca erau amandoi prafuiti si plini de sange, si isi puse mainile pe umerii ei.
  
  "Te-as fi intrebat de ce nu ti-ai luat Potiunea Lupis, dar nu e timp de asta. Centaurii vor simti in curand pierderea astuia, si vor veni sa vada ce s-a intamplat, asa ca mai bine o luam din loc"
  
  Se ridica de pe jos, tragand-o brutal de brat, in timp ce auzea niste fosnete nu prea datatoare de vesti bune in departare.

[Effy K. Dietrich]

• "Da, sunt." Rosti destul de încet, dar hotărât, Effy atunci când fu sigură că Victor înţelesese situaţia. Nu pe deplin, pentru că nici ea nu-şi amintea toate detaliile, şi avea o vagă senzaţia că este mai bine aşa, dar cât să nu tragă alte concluzii greşite.
  
  
  "Probabil că este mai bine aşa." Murmură îndepărtându-se uşor de centaur, atunci când tânărul o aprobă.
  Calmitatea din tonul ei şi mişcările destul de precise pe care reuşi să le facă o uimiră chiar şi pe ea, dar nu lăsă acest lucru să se vadă. Dacă i s-ar fi întâmplat aşa ceva cu un an în urmă probabil că deja ar fi făcut o criză şi ar fi sfârşit să zacă plângând lângă trupul distorsionat al centaurului. Regreta ceea ce se întâmplase în ultimul an şi faptul că fusese nevoită să se maturizeze mai repede, dar în situaţii ca cea de faţă se bucura oarecum că nu rămăsese un copil.
  
  Effs se împletici de mai multe ori , fiind gata să cadă, atunci când Victor o trase după el. La început avu tendinţa să se opună, însă după ce analiză de mai multe ori cuvintele acestuia în minte, ajunse la concluzia că era mai bine să plece de acolo cât mai repede. Ignoră durerea ,ce o înţepa tot mai tare în întregul corp, datorată transformării şi îşi forţă muşchii să lucreze mai repede, mai ales când auzi foşnete din spatele său, şi chiar mai multe tropăieli de copie. Victor avusese dreptate.
  
  "Unde mergem?" Întrebă încet, fără a încetini deloc. I s-ar fi părut ciudat să fugă pur şi simplu aşa, fără o destinaţie, cu centaurii mişunând în jur. Însă, în orice caz, începu să se gândească la o alternativă, în cazul în care Victor nu ajunsese atât de departe cu planul său.

[Victor A. Olivier]

• "Trebuie sa ne gasim o ascunzatoare, si apoi mai vedem noi", raspunse el, continuand sa alerge, aruncand din cand in cand cate un ochi in spate, pentru a se asigura ca inca mai se afla langa el. Desi nu o cunostea, simtea absurda nevoie de a o proteja.
  
  Intr-un final, observa scorbura uriasa a unui copac imens, si se gandi ca poate ar fi bine daca ar sta acolo cateva secunde, macar sa se odihneasca, inainte sa se apuce iar sa alerge ca nebunii fara vreo directie. Se opri, o prinse pe varcolaca de mana, apoi o trase dupa el, facandu-i semn sa faca liniste.
  "Apropo, numele meu e Victor", rosti el, cand ajunsera la scorbura copacului.
  
  Vrajitorul isi ciuli urechile, in cautarea unui zgomot care sa dea centaurii de gol.

[Effy K. Dietrich]

• Atunci când descoperi ascunzătoarea aleasă de el, îi mulţumi în gând lui Dumnezeu că era slabă şi mică de statură, şi nu comentă nimic. Din cât analizase situaţia îşi dăduse seama că scorbura era cea mai bună alternativă, dacă nu voia să sfârşească călcată în picioare de centauri. În plus Victor o ajuta şi-şi punea viaţa în pericol, deşi era o străină, plină de sânge, murdară, cu probleme mintale şi de memorie. Nu înţelegea exact de ce făcea acest lucru , însă avea de gând să-i mulţumească mai târziu.
  
  "Effy. Sau Katia. Cum vrei." Rosti ceva mai tarziu, în şoaptă, când se văzu la adăpost, cel puţin pe moment.
  
  Se foi încet, dându-se uşor în spate, până când simţi aşchiile zgâriindu-i pielea. Îl văzu pe Victor că ascultă atent , probabil aşteptând centaurii. Clipeşte de mai multe ori, ciulindu-şi urechile şi 'adulmecă' aerul. Nimic. Nu erau prin preajmă, deci erau în siguranţă, deocamdată.
  "Nu sunt pe-aproape." Îi spune Effs lui Victor, pe acelaşi ton calm, răsuflând uşurată.

[Victor A. Olivier]

• Victor o privi pe Katia/Effy pentru câteva secunde, şi realiză că era primul vârcolac pe care-l cunoştea de aproape. Ar fi vrut să-i pună mai multe întrebări şi să afle cum era viaţa ei, însă se decise că ar fi fost prea nesimţit dacă făcea aşa. În orice caz, se putea informa mai târziu despre asta.
  "E bine atunci", rosti el, răsuflând uşurat, uitându-se în spaţiul îngust din jur.
  
  "Eşti conştientă că nu vei mai putea veni pe aici, nu-i aşa? Centaurii nu sunt chiar cele mai uituce creaturi, şi sunt sigur că te vor recunoaşte", continuă, trecându-şi cu degetele peste suprafaţa aspră a lemnului. Se gândi că nu avea nici cea mai mică idee ce ar fi făcut dacă centaurii ar fi apărut acum, descoperindu-le ascunzătoarea. Probabil că ar fi fost nevoit să-i ucidă şi pe ceilalţi, şi probabil că ar fi declanşat un război între cele două specii.
  
  OOC: imi cer mii de scuze pentru întârziere, nu am văzut că ai postat&uitasem

[Effy K. Dietrich]

• Effy se bucurase că Victor nu o privise ca o ciudată atunci când aflase ceea ce este. Trecuse de mult timp peste faza cu 'sunt un monstru' şi ajunsese să îmbrăţişeze fără greutate partea aceea din ea, însă tot nu era plăcut ca cineva să se holbeze la ea şi s-o considere un animal. Cel mai tare îi era 'frică' de cei puri, ştia că fiinţele asemeni ei nu era prea agreeate de aceştia, iar ea fiind şi un impur, nu ştia cât de gravă ar fi ajuns situaţia. Se bucură în sine că alese ca la locul de muncă să nu sufle o vorbă despre faptul că este vârcolac.
  
  "Sunt conştientă de asta." Răspunde încet fosta Cercetaşă, foindu-se din nou. "Oricum locul ăsta n-a însemnat cine ştie ce pentru mine." Continuă, ridicând cu nonşalanţă din umeri, apoi începu să scotocească prin buzunarele blugilor uzaţi, căutându-şi bagheta. Evident , nu era acolo şi spera ca, cu puţin noroc, aceasta să stea bine-merci în casa sa din Peştera lui Godric.
  
  Oftă încet , lăsându-şi capul pe spate şi privind în susul scorburii. Păstră tăcerea mai mult secunde , ascultând cu atenţie sunetele din afara ascunzătorii lor. Nu ştia ce s-ar fi făcut dacă îi găseau centaurii.
  "De ce mă ajuţi?" Se trezi întrebând, la un moment dat. Se uită înspre Victor şi se încruntă, căci nu reuşi să găsească vreun motiv întemeiat.
  Îşi dădu părul încâlcit într-o parte , iar degetele i se murdăiră şi mai tare de sângele închegat ce se prinsese de acesta. Strâmbă încet din nas şi încercă, pe bâjbâite, să-şi cureţe lichidul cleios dintre şuviţele rebele.

OOC: e ok , I don't mind ><