overdose.

[Lexie Stryder]

• Lexie il prinse pe Victor de brat, pregatindu-se pentru Disparitie. Intr-adevar, imaginea casei era una deprimanta pentru ceilalti oameni, insa pentru viperina era un nou inceput. Un pas inainte. Nu putea fi nimic deprimant sau trist in asta.
  
  Nu realiza ca isi tinuse respiratia pana in momentul in care expira aerul din plamani. Aparura intr-o curte mica, cu un aer usor neingrijit, care inconjura casa rosie a lui Victor. Un zambet i se intinse pe buze.
  
  Casa si imprejurimile erau foarte frumoase pentru Lexie. Erau pe gustul ei. I-ar fi placut sa se trezeasca intr-o dimineata de duminica si sa se aseze pe balansuarul din curte, imbracata in pantaloni scurti si un tricou mult mai mare decat era normal, cu o carte buna in mana si o cafea in cealalta.
  
  Imaginea era linistitoare si ii dadea o impresie buna. Inca zambea. Nu prea stia ce sa ii spuna lui Victor. Era incantata de oferta si de casa lui, insa nimic nu se compara cu sentimentul pe care il experimenta cand isi dadea seama ca va petrece urmatoarele zile, saptamani, poate chiar luni in compania lui.
  Facu cativa pasi spre usa de la intrare.
  "Imi dai voie?" intreba, cu un zambet entuziasmat si totodata multumit pe buze.

[Victor A. Olivier]

• "Sigur",raspunse Victor, zambind.
  
  O lua inainte, scotand cheia din buzunar, o introduse in broasca, apoi deschise usa incet, ca si cum s-ar fi temut sa nu trezeasca pe cineva. Se dadu din usa, facandu-i lui Lexie loc sa intre in holul elegant, nu foarte lung. Se intreba ce parere avea Lexie despre asta, si nu stia de ce, dar in sinea lui se ruga sa nu rada. Tot ce exista in aceasta casa, in afara de un atelier, pivnita si camera in care se instalase, fusese pastrat intact de cand o primise.
  "A apartinut mamei mele, si tot ce vei vedea este ceea ce ea creat. Eu nu am atins nimic, in afara de camera mea, un atelier si pivnita, dar ea nu intra acolo. Se temea de intuneric, la fel de bine cum se temea de singuratate. Insa casa asta ii inspira un aer mult prea solitar, asa ca nu s-a atasat prea mult de ea."
  
  Se uita inspre vaza goala de pe masuta, si realiza cat de deprimanta era. Isi scoase bagheta si facu sa apara un buchet de levantica, care imediat raspandi un miros placut, racoritor.
  "Hai in bucatarie", rosti el, facandu-i semn sa-l urmeze.
  
  Intra in bucataria demodata, putin cam prafuita, si se repezi la masa, luand sticla de pe ea si aruncand-o la gunoi.
  "Ma rog, eu imi fac de mancare foarte rar, de obicei mananc chestii foarte usoare, dar tu poti sa gatesti"

[Lexie Stryder]

• Lexie putea spune cda era impresionata de casa lui Victor. Nu era nu stiu cat de sofisticata, insa era suficient de eleganta si curata incat sa isi dea seama ca fusese mana unei femei acolo. Avea un aer simplu, insa special si Lexie se simti in largul ei acolo. Era o imagine de 'acasa', ceva nu mai vazuse de ceva vreme in afara de la Hogwarts.
  
  Pasi pe holul scurt, incercand sa nu faca nicio urma, sa nu deranjeze ceva. In dreapta erau niste scari ce duceau la etaj, cu o balustrada simpla, insa eleganta. Victor nu o conduse in schimb in acea directie, ci spre bucatarie.
  
  Viperina intra si ridica din sprancene. Era destul de spatioasa, de moda veche, si usor prefuita. Perfecta. Isi plimba buricele degetelor pe masa de lemn in timp ce trecea prin incapere, cu un aer admirativ. Observa miscarea rapida a lui Victor cand lua sticla de pe masa si zambi, usor amuzata. Daca avea sa stea la el, spera ca baiatul sa nu se sfiiasca, sa se simta in largul lui in fata ei, nu sa se ascunda.
  
  "Da, poate ti-ar prinde bine si tie ceva mancare mai normala," spuse viperina cu un zambet amuzat. Avea sa gateasca. Macar atat sa faca daca tot era primita in casa Olivier. Isi ridica privirea din nou spre Victor.
  "Camera ta?" intreba ea, sperand sa nu fie indiscreta sau altceva.

[Victor A. Olivier]

• Victor se uita lung la Lexie, incercand sa para detasat. Isi aminti ca nu isi facuse patul, de fapt nu si-l facea niciodata, din moment ce locuia singur si nu-l batea nimeni la cap, si era destul de dezordonat, insa realiza brusc ca avea nevoie de o prezenta feminina in casa, iar Lexie era cea mai potrivita. Iesi din bucatarie, ajungand inapoi in holul de la intrare, insa nu urca pe scari, ci ii facu semn spre camera opusa bucatariei.
  "Acolo este atelierul meu, unde intru numai cand pictez. Te-as ruga sa nu te atingi de lucrurile mele, altfel ma enervez."
  
  Camera care ducea la acel loc era alba si simpla, iar cand o deschise, camera se ivi semana la fel de bine cu un muzeu de picturi, avand insiruite pe pereti tot felul de desene si portrete, iar in mijloc un sevalet, un scaun aruncat, si peste tot in jur acuarele, ulei, creioane, pensule si multe alte instrumente.
  "Aia este sufrageria", continua el, aratandu-i camera la care ducea holul, apoi incepu sa urce scarile.
  "Sper ca nu te deranjeaza deranjul. Ok, asta a sunat aiurea"
  
  La etaj mai erau 3 camere, cea din capat fiind a lui, iar celelalte doua fiind libere. Camera lui era mica, dezordonata, si intunecata.

[Lexie Stryder]

• Lexie il urma pe Victor, intrand in atelierul lui. Ceea ce ii atrasese atentia prima data fusesera picturile. Era pur si simplu superbe. Viperina intotdeauna apreciase arta, insa niciodata nu reusise sa se axeze pe asa ceva, niciodata nu se gandise sa frecventeze muzeul de arta, sau orice altceva. Ii placea interpretarea, ii placea frumosul, eleganta, naturaletea si simplitatea.
  
  Asa ca nu ii fu greu sa isi dea seama ca Victor avea talent. Si nu numa ca avea talent, insa stia cum sa il foloseasca. Prin fiecare urma de creion sau pata de culoare pe care o lasa pe hartie.
  Viperina scoase un 'uau' soptit de uimire. Nu stia ce sa spuna mai mult, insa spera ca Victor intelese ideea. Si bineinteles ca nu se va atinge de lucrurile lui, nu ar fi indraznit. Nu voia sa atinga nimic, ca nu cumva stangacia si neindemanarea ei sa strice ceva din acea frumusete.
  
  Isi desprinse privirea de pe picturi incerca sa isi ia gandul de la ele, privind sufrageria eleganta. Chicoti la auzul remarcii intortocheate a baiatului, dupa care continua 'turul' casei. Mai erau trei camere, dintre care Lexie o alese pe a lui Victor. Era mult prea curioasa ca sa se poata abtine. Intra ea prima de data asta. In fata i se deschise o camera micuta, usor inghesuita si intunecoasa. Viperina zambi cand vazu patul nefacut.
  "La fel e si in dormitorul meu de la Hogwarts," rase ea.

[Victor A. Olivier]

• Victor ii zambi, intelegand ca nu erau chiar atat de diferiti pe cum credea el. O lasa sa-i inspecteze camera, desi se simtea cam ciudat, ca si cum cineva i-ar fi citit jurnalul secret inexistent, insa realiza ca nu il deranja chiar atat de mult, avand in vedere ca era vorba de Lexie. In ultimele ore, se apropiase atat de mult de ea, mai mult decat o facuse vreodata pana atunci cu oricine altcineva.
  "Si aia o sa fie camera ta", spuse el, intr-un tarziu, indicand camera din fata camerei sale. "Cealalta camera o sa fie incuiata, avand in vedere ca nu va fi folosita, iar usa aia maro duce la baie"
  
  Se scarpina absent pe frunte, privind-o pe vrajitoare cum inspecteaza totul cu ochii sai curiosi, si se apropie de ea, soptindu-i entuziasmat, ca un copil mic in fata cadoului de Craciun.
  "Acum e casa noastra"
  
  Se opri brusc, realizand ca ceea ce spusese fuse pe un ton mult prea entuziasmat, si nu vroia ca Lexie sa i-o ia in nume de rau, sau sa dea inapoi.

[Lexie Stryder]

• Lexie Se intoarse spre usa care urma sa fie a camerei sale. Apasa pe clanta destul de incet inainte sa intre intr-o incapere destul de micuta, insa putin mai mare decat cea a lui Victor. Avea un pat de o persoana intr-un colt, acesta aranjat, un birou langa fereastra si o biblioteca mica. Se intreba a cui fusese camera inainte sa vina ea.
  Cand ii auzi cuvintele, un val de emotie, de extaz o curprinse dandu-si seama ca intr- singura noapte, in viata ei se schimbasera multe lucruri. Prezenta lui Victor era cel mai bun dintre ele. Soaptele lui Victor erau fericite, pe un ton entuziasmat, care o faceau pe viperina sa creada ca ii facea placere ca o are aici. Spera ca era adevarat.
  
  Vazu ca baiatul dadea usor inapoi, asa ca se intoarse spre el cu un zambet larg pe fata.
  "Multumesc," spuse, pe un ton linistitor. Apoi se indrepta cativa pasi spre el, pana cand erau suficient de aproape incat sa il poata atinge. Il imbratisa, asezandu-si capul pe pieptul lui. Spera doar sa nu o indeparteze.

[Victor A. Olivier]

• Victor observa ca Lexie era la fel de entuziasmata de aceasta noua perspectiva de viata ca si el, si nu-si putu abtine un zambet. Desi fu uimit cand aceasta se apropie de el si il imbratisa, reusi sa nu se dea inapoi, si sa o stranga in brate.
  "Nu ai pentru ce, Lex", rosti el, incepand sa ii mangaie absent parul saten deschis.
  
  Intr-un final ii dadu drumul, si ramase fara sa spuna ceva, ceea ce i se parea destul de stanjenitor, de obicei fiind obisnuit ca Lexie sa vorbeasca mai mult, sau cei din jurul lui. De felul sau nu era prea comunicativ, si i se parea ciudat ca, atunci cand era cu cineva, acel cineva sa nu vorbeasca.
  
  OOC: lipsa de idei

[Lexie Stryder]

• Lexie ii dadu drumul lui Victor si zambi in momentul in care acesta vorbi. Isi plimba privirea inca o data prin camera si se aseza pe pat. Isi freca palmele una de alta, lasandu-si valiza langa usa.
  
  "Ma bucur ca ma lasi sa stau la tine," spuse ea.
  Locuinta lui era calduroasa si primitoare si daca era si el in ea, viperina se simtea perfect. Stia ca urma o perioada frumoasa si spera sa fie cat mai lunga.
  
  Tacerea se lasa peste cei doi si Lexie se intreba la ce se gandea Vic. Era foarte greu de citit.
  "Spune-mi, care e povestea acestei case?" intreba ea, facand un mic semn spre baiat sa se aseze langa ea in timp ce isi ridica genunchii la piept.

[Victor A. Olivier]

• Victor se apropie de pat si se aseza pe el, reflectand o clipa la intrebarea fetei. Adevarul era ca nu avea nici o idee, avand in vedere ca el o cunoscuse pe mama lui foarte putin, si atunci fusese mult prea mic pentur a-si mai aduce aminte de ceva. Si mai ales, pentru ca frumoasa Josephine nu vorbea cu el mai mult decat "Victorrr, dragule, mami e ocupata". Mdah, asta era frumoasa Josephine, mult prea frumoasa sotie a tatalui sau.
  "Nu am nici o idee. Tot ce stiu e ca a fost daruita mamei de catre parintii ei dupa ce a absolvit Beauxbatons-ul si s-a decis sa vina sa traiasca in Anglia. Si mi-a lasat-o mie mostenire, impreuna cu o anumita suma de bani. Insa nu am schimbat mai nimic"
  
  Spera ca prezenta lui Lexie sa nu il faca sa simta lipsa mamei lui, pe care pana atunci nu o simtise prea des. Fusese mereu dat din matusa-n matusa, si din ruda-n ruda, fiecare neacceptandu-l in preajma copiilor prea mult timp, din cauza ideilor lui ciudate si stranii.