kill the boy and let the man be born

[Veronique A. Dupont]

• Ii mangaie usor crestetul capului precum ar fi facut cu un caine de paza si continua sa priveasca in sus catre entitatea careia ii dadea ascultare. Invatase inca o data ca dorinta de putere era cu mult mai insetata decat nevoia satisfacerii poftelor trupesti. Il convinsese pe Kurt sa-i fie aliat promitandu-i un nou inceput. Nu reusise nici macar sa-l clinteasca din loc cu ajutorul farmecelor sale.
  Zambi a amaraciunie si isi cobori privirea catre el. Spiritul care o ghida ii daduse binecuvantarea sa, iar acum era libera sa faca orice si-ar fi dorit. Nu era sigura ca avea sa se descurce fara indrumarea lui celesta, dar era nevoiat sa incerce. Altfel totul s-ar fi prabusit, iar imperiul sau n-ar fi cunoscut nici macar un umil inceput, o umbra de speranta sau amintirea unui Eden coborat printre muritori.
  
  'Stii prea bine de ce te-am ales. Nimeni altcineva nu ar fi fost destul de nebun incat sa-mi accepte propunerea. Toti se indoiesc ca o astfel de lume ar putea exista. Insa eu cred ca ar trebui sa le oferim o sansa inocentilor care inca mai populeaza acest Pamant damnat' ii explica rar si continua sa-i mangaie capul. Ii vorbea din nou ca unui copil, blajin, dulce si cald. Simtea oarecum nevoie de a avea grija de el. Purta acea grija pentru toti cei ce i se alaturau deoarece stia ca mai devreme sau mai tarziu vietile lor aveau sa fie puse in pericol, iar asta se intampla doar din vina ei.
  
  'Am nevoie de toti cei ce-ti sunt loilai, dar as prefera sa nu-i expunem. Viata este pretioasa, mai ales atunci cand este traita drept. Stiu ca ma crezi un monstru vicios, dar nu sunt asa. Tin la toti cei ce-mi sunt alaturi si ma ingrijesc de soarta lor. Nu vreau ca mai multi nevinovati sa-si afle sfarsitul' continua sa vorbeasca pe acelasi ton. 'Noi doi insa nu suntem deloc inocenti. De aceea putem conduce acest plan si putem pune bazele imperiului nostru pentru ca stim cum este viata cu adevarat. Nu traim invaluiti de o pacla de fericire si nepasare. Stim ce inseamna durerea si nu ne este frica de ea.'

[Kurt F. Malfoy]

• Isi lasa capul pe umarul ei,cuibarindu-se mai mult langa trupul lui Ronnie. Ii simtea caldura,ii simtea viata. Nu mai statuse de mult langa o fiinta vie din punct de vedere trupesc,dar cu un suflet mort. Uneori se crezuse singurul,alteori se gandea ca poate era total invers si el era doar o fantoma ce bantuia pe fata pamantului degeaba. Realiza ca Ronnie ii oferea ceea ce el le oferise atata timp aliatilor lui : un parinte,un lider,o persoana pe care sa o iubeasca si care sa il iubeasca.
  
  Ii asculta cuvintele atent,inchizand ochii apoi dadu din cap afirmativ,fiindca stia ca ea avea extrem de multa dreptate. Lumea ei,atat de pura si de echilibrata,era exact ceea ce isi dorea. Poate...poate ca asta isi dorise in tot acest timp. Poate ca atunci,in camera Oglinzii lui Erised,cand o intalnise pentru prima oara,o chemase la el ca sa ii ofere tocmai acest lucruri,nu pentru a o elibera de Devoratori. Poate ca o chemase pentru a avea grija de el.
  
  '' As dori sa tinem departe cateva persoane importante,care ne-ar ajuta mai mult vii decat moarte,atat. Spune-mi cum va fi in lumea noastra,Ronnie. Vreau sa aud incontinuu. Imi place,ma face fericit numai gandul la o asemenea lume. Cred ca e tot ce avem nevoie. Noi toti.''
  
  Era asemenea unui copil care-i repeta mamei sale sa ii spuna iar povestea preferata. Si care incepea sa creada in zane,in pitici si lupi vorbitori. In lumea lor existau aceste lucruri,in lumea Incuiatilor,nu. Dar lumea vrajitoreasca nu era pe deplin completa. Nu ajunsese la nivelul ei suprem. Dar daca Ronnie aparuse din nou,era sigur ca asta nu avea sa mai dureze mult.

[Veronique A. Dupont]

• Statea in continuare pe birou cu el care i se ingropase in brate si zambea privindu-l. Ii mangaia parul in mod repetat, iar cu cealalta mana ii apasa spatele, lipindu-l de ea. Nu stia de ce, dar se simtea bine. Pierduse aproape totul cand parintii sai murisera, iar sora sa fugise si acum se simtea de parca ar fi recapatat toate acele lucruri. Putea in sfarsit sa aiba grija de cineva care chiar avea nevoie de acel lucru. Putea sa se asigure de bunastarea lui, iar din acest motiv se avea un sentiment de implinire.
  
  'Nu vor mai fi oameni lacomi care sunt in stare sa-si vand propriul suflet pentru bani. Nu va mai exista nici foame, nici boli produse de mizerie si toti oamenii vor fi fericiti. Magia nu va mai servi celor nedemni de ea si pana si animalele isi vor gasi pacea in acest imperiu paradisiac al nostru' incepu sa-i povesteasca pe un ton asemanator unui cantec de leagan. Acela avea sa fie cantecul lor, inmnul revolutiei. Toti cei ce vor vrea sa fie izbaviti vor trebui sa recite acele cuvinte.
  
  Ii ridica capul si il forta sa o priveasca in ochi. Era cu zece ani mai mare decat ea, dar in acel moment nu parea mai matur decat un copil. Un copil speriat care isi cauta alinarea in niste simple cuvinte. Cuvinte spuse de o persoana care promitea ca-i vrea doar binele si nimic altceva.
  
  'Crezi ca ai putea sa ma saruti fara sa-ti fie sila?' intreba privindu-l atenta in ochii de culoarea onixului. Era de parca ea ii ghicise gandurile pe care le avusese cu foarte putin timp in urma, iar acum le folosea impotriva lui. Nu dorea sa-l umileasca sau sa-l faca sa sufere, dar trebuia sa stie ca se poate increde in el. Niciodata n-ar fi avut cum sa primeasca incredere ide la un om caruia i se facea rau doar atunci cand ii vedea chipul tinerei vrajitoare.

[Kurt F. Malfoy]

• El era timid si micut desi de cele mai multe ori toti il vedeau ca fiind un barbat dur,puternic,demn de respect. Dar el era demn de mila. Ii prostea pe toti spunand ca se distreaza,ca lumea e a lui,ca ii putea oferi orice oricui cand defapt ii era frica si sa doarma singur de teama sa nu fie ucis. Avea nevoie de cineva cu adevarat puternic,de cineva normal din punct de vedere psihic - ea nu era normala,dar cel putin nu cazuse in extrema penibilului. Avea nevoie de ea,mai mult ca niciodata. Dar ceea ce ii ceruse i se parea cumva ciudat. Kurt era pudic si nu prea raspundea bine cand venea vorba de apropierea fizica.
  
  Ii prinse totusi barbia si o trase mai aproape de el,privind-o adanc in ochii de culoarea smaraldului apoi isi lipi buzele de ale ei,simtind caldura si fericire. Nu putea exprima in cuvinte cat de mult tinea la ea. Cineva care il dorea aproape,care impartea totul cu el - caci pentru el o idee,o credinta puternica insemna totul. Nici nu isi putuse imagina vreodata ca asa ceva avea sa se intample. Si ii multumea pentru tot.
  
  Isi desprinse buzele de ale ei,simtindu-le rosii si fierbinti desi nu o sarutase propriu-zis,ci mai degraba apasase pe ele,fiindca i s-ar fi parut nepotrivit sa o atinga,sa ii exploreze mai mult corpul daca ea nu si-ar fi dorit acel lucru si mai ales daca el nu ar fi simtit ca asa trebuia sa fie. Si nu asa trebuia sa fie. Cel putin nu acum.
  
  '' Mi-era sila de tine cea din trecut. Acum...acum esti alta. Asa cum ar fi trebuit sa fii de la inceput. Si eu sunt altul. Nu,sunt acelasi,dar fara masti.'' Si desi vorbeau de aparenta sufletului,isi atinse chipul ca si cum ar fi incercat sa isi dea seama daca era pe cat de putin prezentabil,daca putea sa stea langa ea fara ca ei sa-i fie sila.

[Veronique A. Dupont]

• Se dadu jos de pe birou si incepu sa mearga prin camera fara a avea in gand o destinatie finala. Isi tinea mainile strans la piept si fredona un cantec pe care-l stia de cand era un mic copil. Ceva din ritmul si tonalitatea cantecului o facea sa se linisteasca. Cand fredona acea melodie se duce cu gandul involuntar la mama sa. Si-o amintea stand pe pat si pieptanandu-si parul lung si blond. Doar Helena reusise sa mosteneasca acea podoaba capilara splendida, in schimb ea se multumea cu parul tatalui sau. Parul lui nu era cel mai frumos din cateva vazuse vreodata insa nimeni nu putea spune despre el ca este neingrijit. Tatal sau fusese unul dintre cei mai eleganti domni pe care-i vazuse vreodata, iar acea eleganta si sarm incerca mereu sa le gaseasca in diferitii barbati cu care-si petrece noptile. Visase mereu sa intalneasca pe cineva suficient de demn pentru dansa. Cautarile sale erau zadarnice, iar noptile ii deveneau din ce in ce mai singure.
  
  'Asa am fost mereu. Singura diferenta este ca abia acum imi pot asuma adevarata personalitate. Pana acum am trait in groaza si m-am temut mereu ca voi ramane singura atunci cand ii voi arata lumii cine sunt cu adevarat' se trezi ea brusc din visare si incepu sa-i explice barbatului.
  
  Se opri din mers si incepu sa priveasca insistent spre usa. O voce din interiorul ei ii cerea sa plece. Ea insa voia sa mai stea. Simtea ca mai are atat de multe sa-i spuna lui Kurt si nu dorea sa-l lase singur exact in acel moment in care era extrem de vulnerabil. Il facuse, macar partial, sa-si deschida sufletul in fata ei si era nevoie ca ea sa ramana pana la sfarsit pentru a-l calma si a-l ajuta sa se intoarca in starea lui intiala.
  
  'Nu ti se pare ciudat numele meu? Ronnie suna de parca as avea tot cincisprezece ani. Oare tot o copila am ramas?' intreba vrajitoarea privindu-si trupul fragil si gandindu-se la chipul sau angelic.

[Kurt F. Malfoy]

• Kurt privi inspre ea,ridicandu-se deasemenea de pe birou. Ochii sai o fixara apoi se incrunta. Nu avea sa-i mai spuna Ronnie. Da,Ronnie era nume de soarece,de animal mic si pufos de companie. Ronnie era prostesc si fals. Ea nu era Ronnie,ea era Veronique. Ea nu era mica,pufoasa si dulce,ea era o masina de ucis. El nu o vroia pe cea cu nume de copil,el vroia femeia,lidera,persoana puternica. El nu lupta pentru cei slabi,el lupta pentru invingatori intotdeauna. Iar Veronique era o invingatoare,mereu fusese,chiar si atunci cand probabil se simtise vulnerabila,atunci cand isi punea semne de intrebare,ca si acum.
  
  Putem spune ca starile lor alternau,fiind in contrast. Incepea cu stapanirea de sine apoi el devenea mai moale,urmand randul ei pentru ca in final amandoi sa redevina ceea ce erau defapt : doua animale cu chip de om,doua bestii care incercau sa se integreze printre cei pe care aveau sa-i conduca in scurt timp. Sau cel putin asa era el. O fiinta care mancase carne de om,care se scalda in sange de fecioare si considera ca era complet doar cand avea aproape arme si instrumente de tortura nu putea fi considerata o creatura prea draguta,ce sa mai vorbim de onoarea de a fi un om. Dar nu ii era rusine de cine era. Dimpotriva. Chiar ii placea,intr-un fel.
  
  '' Eu iti spun Ronnie fiindca asa iti spun altii,fiindca tu raspunzi la acest nume. Celalalt nu imi place iar numele de familie imi aduce aminte de tatal tau si ma intimideaza. Cred ca 'regina mea' ar fi perfect. La urma urmei,asta si esti,nu? De ce sa te numesc altfel? Ar fi ca si cum ti-as contesta autoritatea,esenta,tot ce esti si vei fi vreodata...''

[Veronique A. Dupont]

• Il privi nedumerita pret de mai multe clipe si apoi zambi. Zambetul era asemanator cu cel al unui copil, dar pentru acest lucru era de vina numai fizionomia sa marunta si delicata. Nimeni nu o vedea ca pe un inimc pana cand incepea sa omoare. Toti o considerau a fi fragila si neajutorata. Nici nu-si puteau da seama cat de tare se inselau.
  Se incrunta scarbita, iar zambetul ii parasi intr-o clipita chipul. Ura faptul ca mai mereu era judecata dupa aparente, dar in acelasi timp isi amintea ca de multe ori acest lucru ii fusese de folos. O crezusera inocenta si o lasasera sa traiasca. Nu isi dadusera seama ca eliberasera o bestie in lume.
  
  'Dragul meu, dar nu ma poti numi astfel. Alianta noastra trebuie sa fie cat mai discreta, iar un astfel de apelativ ar putea atrage interesul multor iscoade. Cand suntem doar noi, ca acum, imi poti oferi orice nume iti pofteste inima, dar nu putem sa ne descoperim in fata dusmanului' ii explica privind podeaua si reincepu sa mearga.
  
  Nu se simtea precum o regina. Imperiul sau nu fusese cladit cu adevarat si el exista doar la nivel de idee. Avea sa mai dureze mult pana si-ar fi putut lua un titlu care sa denote puterea pe care-o detinea. Deocamdata jocul era in forma sa incipita si trebuia sa fie modesta si sa astepte rezultatele. Degeaba se grabea pentru ca nu era posibil sa grabeasca procesul in niciun fel, ci numai sa-l altereze si in final sa-l distruga cu desavarsire.
  
  'Trebuie sa punem stapanire pe Hogwarts. Aceasta scoala de magie a fost mereu un obstacol. Acela este locul in care ne sunt antrenati aliatii si inamicii. Viitorii nostri soldati invata chiar acum bazele magiei negre, chiar in acest moment in care noi vorbim despre viitorul lor si al nostru. Avem nevoie de cati mai multi profesori care sa ne fie aliati si care sa predea la Hogwarts. Pe director nu-l vom aduce niciodata de partea noastra, dar nici nu este nevoie.'

[Kurt F. Malfoy]

• Inghiti in sec cand auzi de Hogwarts. El insusi incercase sa distruga acea scoala de magie insa considera ca daca faceau asta pana si intunecatii aveau sa se razvrateasca. Considera necesar sa ii explice asta cat mai curand,cat mai clar,in caz contrar s-ar putea sa aiba probleme.
  '' Draga mea,eu insumi am incercat sa fac asta,din aceleasi motive ca si tine. Totusi,cand le-am propus acest lucru aliatilor mei...ei au refuzat. Dintr-un motiv prostesc,copilaresc : inseamna prea mult pentru ei. Nu se mai 'fabrica' vrajitori intunecati ca pe timpul meu.'' Timpuri bune,timpuri extraordinar de normale in care el fusese fericit si ca monstru si ca simplu adolescent,simplu copil - cele doua forme,cele doua stari in care era vazut cel mai des.
  
  Considera necesar sa dea la o parte Hogwarts-ul cat mai repede. Ii venise o idee,o idee ce avea sa functioneze dar care cerea si sacrificiu,si un fel de plata in avans,o recompensa. '' Timp de 3-4 ani am fost elev la Durmstrang si inca mai sunt respectat si temut acolo de catre elevi si profesori,deopotriva. Concurenta intre scoli e de mult timp iar ei s-ar bucura enorm sa ne ajute sa doboram Hogwarts-ul.'' Stia ca se ridicau impotriva lui Isildur,a familiei River si a tuturor profesorilor de acolo. Nici macar Ivy si Lexie nu erau de acord. Se putea increde intr-un singur om si acela il tradase o data. Cat de ironic era acest lucru!
  
  Adevarul e ca Veronique gandea bine,gandea matur si poate de asta o si prefera pe ea in locul oricarei alte persoane. Ea macar se gandea dinainte si aducea argumente puternice pentru a o urma. El avea destule dovezi,el era convins. Pacat ca nu erau si altii. O privi inca o data si realiza ca recunoasterea unei minti asemanatoare era tot ce-si dorise el pana acum si in final obtinuse.

[Veronique A. Dupont]

• 'Ah, dar eu nu spuneam nimic despre distrugere. Nu este nevoie sa distrugi ceva pentru a-l controla. Trebuie doar sa ne asiguram ca personalul este de partea noastra si ca micii discipoli sunt educati dupa bunul nostru plac' ii replica asezandu-se pe scaunul pe care statuse atunci cand conversatia lor abia incepuse.
  
  Nu credea ca sa distruga scoala era o idee prea buna. Institutia in sine era mult prea valoroasa si, oricum, toti elevii care studiau la Hogwarts s-ar fi reprofilat spre alte scoli de magie atunci cand minunatul castel avea sa se topeasca in flacari. Nu, ar fi fost mult prea riscant sa incerce sa faca un lucru atat de complicat.
  
  Il asculta in continuare pe Kurt, iar un nod i se puse in gat, amenintand-o ca o va ineca, in momentul in care auzi numele de Durmstrang. Isi amintea cum reusise sa distruga o aripa intreaga din acea scoala impreuna cu un vechi prieten. N-ar fi putut indrazni sa ceara acum ajutorul scolii nordice.
  
  'Daca esti de parere ca cineva de Durmstrang ne poate ajuta atunci ar trebui sa te ocupi tu de acest aspect' spuse vrajitoarea gasind o portita de scapare. Directorii scolii de magie nu aveau nevoie sa afle cine fusese mintea care gandise acel plan si astfel il putea trimite pe Kurt sa rezolve acea problema. 'Insa iti repet: nu vreau sa distrug scoala. Se va ajunge la aceasta masura doar daca nu va fi cu putinta sa o evitam' zise pe un ton ferm si il tinti cu privire ei glaciara.
  
  Se uita la ceas si vazu ca era trecut de ora pranzului. Revenise de putin timp in Lumea Magiei si mai avea o gramada de alte vechi cunostinte pe care trebuia sa le intalneasca cat de curand. Nu voia sa-l lase singur pe Kurt, dar simtea ca oricum locul in care se aflau nu era destul de privat si ar fi preferat ca viitoarele lor planuri sa fie discutate intr-un mediu mult mai sigur.
  
  'Ar trebui sa plec. Mai am atat de multe lucruri de rezolvat. Sa te intorci din morti nu este un lucru chiar atat de usor' zambi vrajitoarea si incepu sa-si aranjeze rochia. Isi chema sarpele la dansa, iar el ii executa porunca fara vreo uram de indoiala.

Edit By Raizen

Galeoni
Veronique A. Dupont - 100
Kurt F. Malfoy - 90


Topic Closed !