Dream a little dream of me.

[Evelyn Steel]

Ridica usor din sprancene,inca cu un zambet pe buze si lua globul din mana Emei.Il agita putin si vazu cum mistretii zburau intr-un mod dragut si totusi ciudat prin glob,alaturi de fulgi de zapada.Dar cand Evelyn agita globul,mistretii se preschimbara in caini.Evelyn privi uimita cateva secunde inainte de a-si indrepta privirea inspre Ema.
- Cel putin nu va ninge cu broaste zise ea si se cutremura usor.Nu ii placeau broastele.Pe cele testoase le adora.Restul ...

Continuara sa se holbeze prin magazin.Evelyn vazu niste pantaloni rosii si se gandi imediat ca ar trebui sa sii cumpere.Erau superbi.Insa erau la Zonko,si aici cuvintele 'superb' si 'siguranta' nu prea se potriveau.Asa ca citi cu atentie instructiunile si se incrunta.Apoi se intoarse inspre Ema.
- Priveste pantalonii astia!Scrie aici ca isi schimba culoarea in functie de starea persoanei care ii poarta.Daca esti calm,se fac albastrii.Daca esti furios,se fac rosii.Ha!Daca esti gelos,se fac galbeni!Si mai scrie aici ca daca ii porti prea mult fata ta capata culoarea pantalonilor! zise ea amuzata si usor uimita.Apoi se intoarse inspre Ema,ranjind.Imagineaza-ti cum ar fi sa vezi pe cineva galben sau verde sau albastru la fata umbland prin Hogwarts! zise ea entuziasmata.

Clatina usor din cap in timp ce privi pantalonii.Intradevar erau minunati dar nu i-ar purta.Cu temperamentul ei,probabil ca pantalonii si-ar schimba culoarea mai ceva ca un semafor.Si nu avea nici o dorinta de a umbla prin Hogwarts rosie la fata sau orice alta culoare,daca tot veni vorba.
- Cu ce idei o sa mai vina!?Palarii care daca le porti prea mult ti se lipesc de cap!? intreba ea sarcastica insa stiu ca asta nu era chiar imposibil.Nimic nu e imposibil cand vine vorba de magie.

[Ema Snow]

Soimeanca se uita la glob si il mai zguduii inca o data inainte de a-l aseza, iar cateii se transformara in caracatite. Cu un 'ugh' mental, puse globul la loc.
Ema se incrunta spre pantaloni. Isi stramba buzele si ridica din umeri, incepand sa rada.
" Exista si o parte buna in toata chestia asta. Daca vedem pe cineva... colorat la fata, stim sigur de unde isi face cumparaturile" chicoti Ema si apleca sa studieze si ea pantalonii.
La ultima intrebare a lui Eve, Ema se indrepta, isi puse mainile in sold si ridica o spranceana.
" Domnisoara Carter. Chiar vrei sa primesti raspunsul la intrebarea asta?" rase Ema.
Cele doua se mai rasucira prin magazin, cu privirile de la un produs la altul.
Soimeanca se apropie de casa de marcat si plati cele doua lantisoare pe care le vazuse mai devreme
" Ce zici de o plimbare pana la Urlet in Noapte?" intreba ea si se intoarse sa-i zambeasca complice Cercetasei.
Se posta in fata lui Eve si ii strecura un lantisor peste cap. Zambind, Ema si-l puse pe celalalt. Lua pandantivul in mana si deschise capacelul din spate. Sopti ceva in el, iar vocea paru sa i se auda din pandantivul de la gatul lui Evelyn. Zambi si mai larg.
" Sunt bune pentru comunicari la distanta. Si cred ca daca ma chinui putin, le dau de cap si cum ne putem vedea" rase Ema.

[Evelyn Steel]

Evelyn izbugni in ras si se prefacu ca se gandeste cateva clipe.In cele din urma,pufni.
- Nu,nu cred ca vreau zise ea in cele din urma,chicotind.Nici nu vroia sa isi imagineze una ca asta.Si spera din tot sufletul ca nu auzise si altcineva conversatia lor,pentru ca nu vroia sa dea idei nimanui.Mai aruncara cateva priviri prin magazin,uitandu-se si minunandu-se de obiectele din jurul lor,apoi Ema ii aduse aminte lui Evelyn de Urlet de Noapte.Cercetasa ranji.

- Perfect,tot hotarasem de dimineata ca vom ajunge si pe acolo ii zise ea Soimencei.Ema ii puse pandantivul la gat apoi si-l puse si ea pe al ei.Evelyn privi cand la al sau cand la al Emei,apoi un zambet i se intipari pe buze.Erau probabil singurele lucruri din magazinul acela care nu aveau 'reactii adverse'.Si era si un mod perfect de a se intalni.
- Nu le vom da jos niciodata.Promiti? o intreba ea pe un ton serios.

Dupa ce se mai invartira putin prin magazin,clopotelul le anunta de data aceasta plecarea.Iesira din nou afara si vazura cum soarele se ascunsese dupa cativa nori.Cele doua o pornira inspre conacul ce se vedea in departare si care era acoperit de zapada.Nu vorbira asa ca o liniste se lasa asupra lor,dar nu era genul de liniste jenanta.Era o liniste placuta.Si cand ajunsera in final in fata conacului,Evelyn avu senzatia ca drumul durase mult mai putin decat de obicei.

[Ema Snow]

Ema aproba solemn.
" Deja mi s-a lipit de gat" glumi ea, cu un zambet bland pe buze.
Isi plimba degetele pe suprafata pandantivului, simtind micile reliefari ale gravurii. Continua sa se uite prin magazin, dar nu prea inregistra produsele pe care le vedea. Era doar un lung sir de imagini fara noima.
Lasara in urma magazinul si pornira spre noua lor destinatie. Mergeau intr-o liniste calma, ceea ce o facu pe Ema sa se gandeasca la galagia de la Zonko. Era ca si cum pasise in alta lume. Rasetele vesele disparusera, lasand in urma o tacere deplina. Caldura excesiva fusese inlocuita de frigul proaspat al iernii. Atmosfera era vioaie, vesela, in ciuda locului unde trebuiau sa ajunga.
Urlet in Noapte ramasese la fel de impozant ca intotdeauna, cocotat in varful dealului. Cladirea fragila era intunecata, caci lemnul ce servise la construirea sa fusese atacat de timp si ploi. Un geam de la etaj era spart, iar zapada isi facuse cuib pe marginea lui, ridicandu-se ca un zid pufos pe pervazul lat. Peretii pareau gata sa se prabuseasca la cel mai mic semn, dar Ema stia ca in interior situatia statea altfel. Inauntru, totul era diferit. Era un loc mult mai intunecat, dar cu o nota ciudata de primitor. Peretii stateau mandri si rezistenti, iar mobilierul zgariat te trimitea cu gandul la razboaiele vechi.
Soimeanca isi scoase bagheta, scormonind prin straturi groase de haine. Sopti scurt 'Lumos!' si deschise usa, impingand-o spre perete. Intra si inainta cativa pasi, intorcandu-se s-o priveasca pe Evelyn. Lumina de la bagheta i se prelungea aiurea pe fata, facand-o pe Ema sa para cu doi ani mai batrana.

[Evelyn Steel]

Ajunsera in sfarsit la Urlet de Noapte.Privi conacul inaltandu-se intr-un fel impunator deasupra lor si isi suprima un tremurat.Patise o groaza in locul ala,in anii trecuti.De cateva ori aproape fusese si omorata.Dar asta era trecut.Chiar vroia sa vada din nou cum arata conacul,fara sa se gandeasca la anumite intamplari.Desi probabil ca arata la fel.Timpul trecuse,insa era sigura ca conacul nu se schimbase prea mult.

Ema intra prima,scotandu-si bagheta si soptind un usor 'Lumos'.Evelyn analiza cat putea lumina bagheta ei,si din ce vazu,isi dadu dreptate.Nu se schimbase prea mult,ba chiar deloc.Apoi Ema isi intoarse privirea inspre ea iar Evelyn se abtinu sa spuna ca o facea sa para ceva mai batrana.Probabil ca stia deja asta.In schimb,ii facu semn cu capul sa inainteze,iar apoi isi scoase si ea bagheta,murmurand aceiasi vraja pe care o spusese si Soimeanca mai devreme.

Dupa ce intrara,Evelyn impinse usa care se inchise cu un scartait.Se stramba usor.Tipic,ca de fiecare data! Isi aduse aminte sperietura luata cand se inchisese prima data usa aia.Parca era doar in anul III ...
- Nu s-a schimbat prea mult.Incotro? o intreba Evelyn,analizand tot ce era in jurul sau pentru mici schimbari.

[Ema Snow]

Mintea Emei functiona la capacitate maxima. Revedea cu ochii mintii tot soiul de amintiri. Se legau intre ele si aduceau in prim plan ganduri negre si vechi. Trecutul ei era in egala masura intunecat si luminos, iar Soimeanca chiar nu vroia sa alunece pe astfel de teme acum.
Ridica din umeri ca raspuns la intrebarea Cercetasei. Si din moment ce nu avea vreo idee, se lasa purtata de proprii pasi. Inainta pe holul stramt si rece, vazand ca prin vis tablourile prafuite atarnate pe pereti. Era un loc pustiu, iar asta, cumva, o facu pe Ema sa se simta pustie in interiorul fiintei ei. Se opri la baza scarilor si mangaie capatul balustradei. Era o reprezentare a unui cap de leu ce rage, scultat intr-un lemn ce parea foarte dur. Sub atingerea fetei, lemnul era inca matasos, desi prafuit. Ocazional, se simteau mici rupturi in material, acolo unde fusese lovit din cine stie ce motive sau timpul isi lasase mai zdravan amprenta.
" Nu-mi amintesc sa fi fost vreodata la etaj" sopti Ema si isi intoarse usor capul pentru a o privi pe Evelyn.
Zambi trist si urca. La aproape fiecare pas, scarile scartaira in protest. Cand in sfarsit terminara cu zgomotul ala infernal, pasii le rasunara pe podeaua dura de la etaj. Mirosul de casa parasita era mult mai puternic acolo. Privirea Emei se fixa pe singura usa deschisa, acolo unde lumina se strecura alba si curata. Impinsa de o curiozitate ciudata, fata intra.

[Evelyn Steel]

Evelyn se intreba cumde Ema nu ajunsese sa urce niciodata la etaj dar isi tinu intrebarile pentru ea.Poate ca nici Cercetasa nu ar fi fost nevoita sa mearga mai departe de acel hol daca nu ar fi fost urmarita de vampiri.Asta se intamplase cu atat de mult timp in urma,dar amintirea ramasese proaspata in mintea ei,de parca patise asta chiar ieri.Unele chestii nu le poti ingropa pur si simplu in minte si sa te astepti sa ramana asa - ingropate.Unele lucruri nu pot fi uitate.

Clatina usor din cap,incercand sa scape de gandurile din capul ei.Se concentra pe Ema si pe conacul in care se afla.O vazu pe Soimeanca indreptandu-se inspre una din usile deschise de pe culoar,iar Evelyn o urma.Nu vizitase camera aceea inca.Curiozitatea sa era probabil la fel de mare ca a Emei.Asa ca se grabi sa observe camera in care se aflau.

Era un dormitor.In stanga lor era un pat matrimonial cu perdele in jur.Lumina pe care o vazusera ea si Ema venea de la o fereastra care nu era baricadata decat cu doua scanduri,razele soarelui intrand fara probleme inauntru.Numai fusese nimeni acolo,se vedea dupa praful gros de pe podea.Ce o surprinse pe Evelyn fu pianul din mijlocul camerei.Si o surprinse faptul ca acesta nu parea sa fie plin de praf.
- Crezi ca a mai fost cineva aici? o intreba ea usor pe Ema,desi nu vedea cum.Daca ar fi fost,nu ar fi lasat urme?

[Ema Snow]

Ema dadu ocol pianului si se opri, uitandu-se in spate. Pasii ei nu erau foarte clar conturati pe podeaua veche, caci praful fusese asezat anapoda din cauza curentilor fini de aer. Cu toate astea, concluzia era clara: nu se putea ca cineva sa fi venit pe aici fara sa lase dovezi. Se apropie sa studieze pianul. Nu gasi decat un firicel, eventual doua, de praf. Atinse usor clapele reci si canta inceputul lui "Fur Elise" a lui Beethoven. Cand se opri doua secunde mai tarziu, sunetele grave vibrara in aer timp indelungat.
" E perfect acordat" murmura Soimeanca si isi intoarse privirea sa cerceteze restul incaperii.
Langa peretele opus ferestrei se afla o masa de toaleta in stil vechi, iar Ema se apropie de ea. Nu era foarte mare, dar era gratioasa si facuta din lemn vopsit in alb. Existau trei oglinzi in rame cu diverse modele ondulate. Tanara observa pe masa mai multe cutiute din metal, decorate cu flori in culori pale, si cateva produse vechi de machiat. Numara fara sa-si dea seama cele cateva perle imprastiate pe masa, rupte probabil din siragul ce zacea pe podea. Ema isi privi reflexia din cele trei unghiuri, dar privirea ii ramase fixa pe poza agatata intr-un colt. O lua cu delicatete si o sterse de praf.
Tinand-o in mana de parca era ceva pretios, Ema se intoarse langa Evelyn. Poza intruchipa o fata probabil nu mai mare de 15 ani, imbracata intr-o rochie alba in stilul secolului trecut. Un barbat inalt, cu trasaturi asemanatoare, isi odihnea mainile pe umerii ei. Amandoi zambeau, desi aveau o stralucire trista in ochi.

[Evelyn Steel]

In timp ce Ema se apropie de masuta de toaleta Evelyn se indrepta inspre patul matrimonial.Langa acesta se afla o noptiera pe care era asezata o fotografie ce arata un barbat in jur de treizeci de ani,razand si bagandu-si mainile in buzunar.Evelyn deschise primul din cele trei sertare ale noptierei,privind curioasa inauntru.Nu stia ce se astepta sa gaseasca.Dar primul sertar era gol.Mana sa calatori inspre al doilea.La fel.Incruntata,fata incerca si ultimul sertar,insa acesta nu vroia sa se deschida.Era incuiat.

Ema se intoarse inspre Evelyn si ii arata poza.Privi fotografia apoi isi indrepta atentia la cea de pe noptiera.Da,era acelasi barbat.
- Tatal si fiica,nu-i asa?Seamana prea mult isi dadu Evelyn cu parerea,privind parca cu parere de rau inspre fata din fotografia Emei.Apoi isi indrepta atentia inapoi inspre noptiera,scotandu-si bagheta.Murmura un 'Alohomora' si apoi incerca sa deschida din nou sertarul.Acesta se deschise cu un mic scarcait,semn ca numai fusese deschis de mult timp.

Evelyn privi curioasa inauntru,lasandu-se pe vine.In sertar erau o groaza de pergamente ingalbenite de vreme si parca observa si o poza.Lua pergamentele si le privi nedumerita.De ce ar fi incuiat cineva niste pergamente?Nu aveau nici o valoare,decat sentimentala probabil.Contineau oare informatii ce nu trebuiau aflate?Se cam indoia.
- Scrisori ii zise ea Emei cu o urma de dezamagire in glas,aratandu-i-le si Soimencei.

[Ema Snow]

Ema aproba din cap. Asa banuia si ea, ca cei doi erau tata si fiica. Continua sa analizeze poza, insa isi intoarse privirea cand Evelyn vorbi iar. Puse poza pe noptiera si se apleca, cercetand din priviri scrisorile.
" E ceva la mijloc... Un element lipseste... "
Se uita spre Cercetasa, ridica o spranceana, apoi isi intinse mana, luand cu delicatete un pergament. Avea un sigiliu rupt, din ceara rosie, asa ca Ema uni cele doua capete pentru a-l vedea in intregime - sau aproape in intregime. Purta emblema unei egrete ce tinea in cioc o floare de crin. Casa Pergor era scris sub picioarele egretei. Desfacu scrisoarea si citi cu voce tare:
" Draga mea Genevive, Port cu mandrie ceasul ce mi l-ai daruit la ultima noastra intrevedere. Simt cum vibreaza magia in el. Pana acum, nu a dat niciodata gres si mi-a aratat intotdeauna calea. Ultimele zile au trecut foarte incet, desi am avut chipul tau in minte... ... Continua cu dulcegarii aici... Si tot asa.... Ii spune cat de mult o iubeste...." Ema se intreba cat de mult putea sa continue toata iubirea asta. I se parea exagerata. Era ok sa o simti, dar nu s-o exprimi atat de... mult. Ei una i se parea ca strica tot farmecul. " Aici se opreste. Sper ca te voi vedea curand, mereu al tau... Numele e sters de vreme" anunta Ema.
Soimeanca se uita iar la pergamente. Nu toate aveau sigiliu, dar, intre cele cu, putea observa doua tipuri de ceara: una rosie, asemenea celei pe care tocmai o studiase, si una de o culoare diferita.