paranoia

[Guillaume J. Devereux]

• Paranoia
  
  ---------------------------------------------------------------------------------
  Veronique&Guillaume
  
  Îşi scoase şi îşi aprinse o ţigară, în timp ce gândea că Veronique tocmai îi primise biletul. Ieşi din vila pe care o deţinea de când tatăl său îi murise şi inhală aerul rece al nopţii. Ştia că vrăjitoarea încă nu se culcase, şi mai ştia că nu putea să îi refuze invitaţia. Privi în urma sa, la uşa pe care o lăsase deschisă, şi trase un fum. Ştia că nu îi făceau bine, însă nu îi păsa asta acum. Era entuziasmat la gândul că avea s-o revadă pe Veronique după o lună pe care şi-o petrecuse în Franţa, aranjând lucrurile după decesul tatălui său. A fi bogat şi conducătorul unei familii imense nu era chiar atât de uşor.
  
  Îşi aduse aminte că primise, imediat ce ajunsese în Anglia, o bufniţă prin care era informat că Kurt Malfoy se retrăsese din războiul neînceput, şi scoase o înjurătură. Neamţul ăla îi fraierise pe amândoi, făcându-l să se încreadă în el, şi să îi dezvăluie atât de multe. Spera să rămână afară din război, asta dacă ţinea la viaţa lui. Auzi o bătaie la poarta din faţă, şi îşi spuse că va pune o sonerie cu prima ocazie. Portarul o lăsă înăuntru pe femeie, şi Jules înaintă încet, cu un zâmbet plin de satisfacţie pe faţă.
  "Miss Veronique, îmi pare bine că ai venit", rosti el, aruncând ţigara.

[Veronique A. Dupont]

• Nu-i statea in carcater sa raspunda atat de prompt la diferitele invitatii pe care le primea, dar acum situatia era diferita. Nu mai iesise din casa de cateva zile bune si avea nevoie sa vorbeasca cu cineva.
  Adevarul era ca incepuse sa i se faca teama de cand declaratia sa de razboi nu fusese luata in seama. Acum intreaga vrajitorime ii stia planul, dar nimeni nu parea sa incerce sa faca ceva pentru a o impiedica din a-l pune in aplicare. Asa ca lasa linistea sa invaluie strazile Londrei si coridoarele reci ale Hogwartsului si spera ca ea sa fie aceea care avea sa dezlantuie furtuna.
  
  'Ar trebui' ii raspunse barbatului zambind si incercand sa se concentreze. Traia prea mult in trecut si era constant bantuita de amintiri mai mult sau mai putin placute. Cele mai rele erau cele fericite. Stia acest lucru foarte bine. Asta pentru ca acelea erau amintrile care faceau o persoana sa tanjeasca dupa "bunele vremuri de odinioara".

[Guillaume J. Devereux]

• Îi zâmbi, şi făcu o plecăciune nobilă, cavalerească. Nu vroia să pară aiurea, însă vroia să se poarte cu ea ca şi cu o doamnă adevărată, pentru că, ei bine, Veronique chiar era. Stilată şi elegantă. Îi oferi braţul său şi o conduse în casă, fiindcă serile reci de toamnă reveniseră, şi deşi el era obişnuit cu vremea rece încă de când fusese la Durmstrang, nu era sigur că şi ea era învăţată cu timpul ăsta.
  "Miss Veronique, trebuie să mă credeţi. Nu v-aş minţi", rosti el, inhalându-i discret parfumul.
  
  O privi preţ de câteva secunde, încercând să-şi dea seama ce anume simţiseră foştii ei concubini, însă realiză că îi era prea greu. Sufletul lui păcătos nu cunoscuse iubirea, şi se îndoia că Veronique îl va face să se întâlnească cu acel sentiment, indiferent cât de frumoasă era ea.
  "E cam târziu pentru cină, însă ce zici de un pahar de vin de cea mai bună calitate? "

[Veronique A. Dupont]

• Isi stranse mai bine pe corp salul negru din matase ce fusese menit sa-i acopere umerii albi pe care rochia din dantele ii lasase dezgoliti. Putea simti usoara adiere a vantului atingandu-i pielea si generandu-i un adevarat fior in intreaga fiinta. Nu se asteptase ca serile sa se raceasca dintr-o data, dar se parea ca natura nu voia sa-i asculte niciodata dorintele.
  
  Intra in casa acompaniata de Jules si il elibera de stransoarea pe care o exercitase asupra bratului sau. Ii zambi cald, iar de data aceasta zambetul ii atinsese privirea. Nu stia de ce, dar se simtea foarte comfortabil in prezenta lui. Se simtea de parca nu era nevoita sa joace niciun rol cand il avea alaturi.
  
  'Nu trebuie sa-mi oferi nimic. Nu doresc' ii raspunse pe un ton ce n-ar fi putut supara pe nimeni. Nu voia sa para nepoliticoasa, dar nu se intelegea foarte bine cu mancarea sau bautura. Consuma doar atat cat sa supravietuiasca, iar acest lucru ii era mai mult decat suficient.

[Guillaume J. Devereux]

• Dădu din umeri, închizând uşa în urma lor, şi conducând-o pe Veronique într-un salon amenajat cu gust. Îi indică canapeaua de piele, şi se duse la o masă, turnând vin în două pahare, chiar dacă femeia refuzase. După ce termină, le luă şi se apropie de locul unde se aşezase, punându-le pe măsuţa de sticlă.
  "Poate te răzgândeşti. E un vin foarte bun", spuse el, aşezându-se lângă vrăjitoare şi privind-o admirativ.
  
  Nu se schimbase foarte mult de când nu o mai văzuse, însă îi fusese dor de ea, într-un fel.
  "Eşti pe zi ce trece mai frumoasă, miss Veronique", continuă, luându-şi paharul şi sorbind din el, amintindu-şi că nu era primul din seara aceea.

[Veronique A. Dupont]

• Oarecum o deranja faptul ca Jules fusese atat de insistent cand ii oferise paharul de vin, dar nu avea de gand sa-i spuna nimic. Voia sa pastreze o relatie de falsa prietenie cu el pana ce razboiul avea sa se termine. Inca mai avea nevoie de el si nu voia sa-l indeparteze. Si asa credea ca gresise extrem de mult cand aproape i se oferise, dar era prea tarziu pentru a mai schimba lucrul acela. Trebuia sa pastreze o relatie stric profesionala cu el cu toate ca de multe ori simtea nevoia de mai mult cand il avea in preajma. Era si greu sa ignore un tip care arata ca el insa era nevoie sa o faca cu orice pret. Barbati frumosi avea sa mai gaseasca, dar aliati atat de loiali, se indoia.
  
  'Sunt pe zi ce trece mai batrana. Timpul nu este bland cu mine' i se planse pe un ton dramatic in timp ce se gandea la ridurile de expresie ce incepusera sa i se adune pe frunte.
  
  'Dar totusi, spune-mi de ce m-ai chemat aici. Presupun ca este ceva important' schimba repede subiectul pentru ca nu-i placea sa fie somata intr-un anumit loc fara a fi vorba de o urgenta.