Fabulous girls

[Julieta D. Thibault]

• Usile acelea mari si masive chiar te duceau cu gandul la ceva medieval, in fond chiar se aflau in Evul Mediu. I placea istoria, insa nu sa o traiasca, cel putin nu in Evul Mediu.
  Stia totul despre istorie pana acuma, invatase si la scoala si de la tatal ei si din diferite carti imense pe care le avea in biblioteca, insa prinsese cateva trasaturi si ce trebuia sa faca, spera doar sa nu o de-a in bara, cum facea ea deobicei.
  Cand usa mare se deschise intr-un final de tot parca pasi intr-o lume de poveste, exact cum isi imagina ea cand citea cartile era. Isi umezi buzele apoi musca buza inferioara, era agitata si mereu facea asta cand era agitata, nu era de bine.
  Isi intoarse privirea catre soimeanca si mersera imediat de acolo, sa nu fie in atentia celor de acolo, cine stie ce se putea intampla. Dar se pare ca planul esuase, regele se apropie de ele si Julieta facu o plecaciune, asa stia ca trebuia.
  - Sir Von Essen si Sir Oswald, cine sunt aceste domnisoare incantatoare? Murmura el in cele din urma.

[Ema Snow]

Ema prinse cu coada ochiului miscarea Julietei si se grabi sa faca si ea o reverenta. Dura ceva mai mult, suficient timp incat Soimeanca sa-si dea ochii peste cap. Bunele maniere pe care le invatase se legau cumva de toata nebunia asta, dar erau adaptate la vremurile moderne.
Ii arunca o privire rapida lui Oswald, incercand sa-l avertizeze. Sincer, Ema nu credea ca era cea mai buna idee ca altcineva sa le afle numele. Nu aici, nu acum, cand nu aveau cine stie ce indiciu despre ce se intampla. Incerca sa se gandeasca repede la un inlocuitor. Un inlocuitor local... Engleza veche! Asta era cheia! Se uita la Julieta si facu o analiza a numelui. Thibault insemna, intr-un fel sau altul, oameni curajosi.
Afisa un zambet politicos si intinse mana spre batranul rege.
" Alteta, va rog sa ne scuzati impolitetea prin a ne lasa sa ne prezentam. Aceasta..." si se intoarse pe jumatate spre Julieta, " este o membra a familiei Caf, iar umila mea fiinta provine din familia Hrīð"
Zambi si mai larg, incercand sa nu se gandeasca la posibilitatea de a fi gresit pronuntarea echivalentului pentru curajos si a celui pentru zapada. In sinea ei, tremura toata.
" Presupun ca sunt familii vechi si indepartate de nu am auzit de ele... Dar spuneti-mi, care va sunt numele, dragele mele domnite"
Ema ingheta. Nu se asteptase ca cineva sa insiste pe astfel de detalii.

[Julieta D. Thibault]

• Inghiti in sec, strategia soimencei fusese foarte buna, parca i ghicise din prima gandurile. Incerca sa nu se alarmeze, in fond nu trebuiau sa fie descoperite nu? Isi umezi buzele cand auzi intrebarea si apoi facu un gest ca sa raspunda ea:
  - Numele meu este Hillary Caf, iar prietena mea se numeste Elizabeth Hrīð, Murmura ea in cele din urma sperand sa fie bine, regele analiza putin situatia si apoi spuse.
  - Imi iertati indrazneala, insa daca tot sunteti aici de ce nu ati lua un loc cu mine si supusii mei la masa? Sunt sigur ca va vor place delicatesele si compania de aici. Spuse el, cercetasa stia ca un rege nu putea fi refuzat si se uita la soimeanca cu priviri fulgeratoare, apoi spuse:
  - Am fi incantate, Alteta. Zise ea cu o dara de negativism dar apoi insotita de "printul" ei, alaturi de Ema si celalat barbat o lua la pas spre masa.
  Regele le indica locurile si incerca sa se fereasca de privirile barbatilor de la masa, mai ales a fiilor regelui care le sorbeau din priviri. Lua o gura din bautura ce era acolo si aproape se ineca, insa masca asta. I dadu un cot soimencei si i sopti la ureche:
  - Cred ca o sa mor.

[Ema Snow]

Ema facu tot posibilul sa priveasca inainte, incercand sa nu-si dea statutul in vileag. Daca tot erau niste printese, atunci trebuiau sa se comportee ca atare. Si la naiba daca nu-si va juca rolul cu tupeu!
Lua loc la masa, concentrandu-se pe farfuria din fata sa. Ii era teama sa se uite in alta parte din cauza lucrurilor pe care le putea vedea. Mai bine nu stia de ele.
Simti cotul Julietei si se apleca din reflex inspre ea. O privi cu coada ochiului.
" Sincer, ma tem ca ai dreptate. Dar priveste partea buna. E o dovada ca nu am murit. Sau daca asta e adevarat, pe bune daca credeam ca asa arata Raiul"
Se stramba usor si ridica pocalul. Cineva ii puse in farfurie o bucata mare de friptura si cativa morcovi. Incerca sa para cat mai ocupata cu mancarea pentru a evita discutiile. De fiecare data cand inghitea, observa pe cineva gata sa-i adreseze o intrebare. Asa ca se grabea sa ia o alta imbucatura. O ingrozea gandul ca nu putea sa evite asta la nesfarsit. Se apleca spre Oswald si intreba incet:
" Cum putem sa ne retragem?"
" Pai sigur nu in timpul mesei. Toata lumea ar observa" ii raspunse el, iar Soimeanca se intoarse cu o privire pierduta spre Julieta.

[Julieta D. Thibault]

• Inghiti in sec si se stradui pe cat putu sa-si pastreze calmul, doar asta trebuia sa faca nu?
  Lua cateva imbucaturi din friptura si apoi lua o gura din apa de izvor rece din pocal si privi in jur, i se parea ca primeste priviri fulgeratoare. Regele termina de mancat si spuse:
  - Deci, domnisoarelor, cu ce ocazie ne onorati vizita voastra aici? E in scop turistic sau e ceva mult mai important? Murmura el surprins parca de faptul ca ele doua dadura din cap negativ cand termina ultima propozitie, insa astepta.
  La naiba cu intrebarile lui. Isi spuse Julieta in gand insa incerca pe cat sa se calmeze si sa analizeze intrebarea bine, iar intr-un final o scuti pe Ema de raspuns si zise ea:
  - In scop turistic, mi se pare fascinant tinutul si nu vad, daca am posibilitatea de ce sa nu-l vizitez, Alteta. Spuse ea, iar acesta dadu afirmativ din cap multumit de raspuns.
  Rasufla usurata, acum trebuiau doar sa scape de acolo, sa gaseasca o cale sa se intoarca in timpul lor si apoi sa ajunga acasa, intr-un fericit final.

[Ema Snow]

Pentru niste lorzi si doamne onorabile ale Curtii - asta daca judecai dupa tinutele pe care le purtau - mancau ca niste porci. Fara exagerare. Mancarea disparea de pe platouri mai ceva ca un grup de turisti intr-o zona de munte. Ema isi sterse degetele de servetelul de langa farfurie si termina apa din pocal. Urma un moment de liniste in care Soimeanca incerca sa nimereasca gamba lui Oswald fara a atrage atentia.
" Domnitele mele, observ ca ati terminat. Daca tot ati venit aici intr-un scop turistic, va rog sa ne permiteti sa va aratam imprejurimile"
Ema se ridica putin cam prea repede. Facu o plecaciune scurta.
" Multumim pentru bunatatea de care ati dat dovada, Alteta" murmura ea politicoasa. " Acum v-am ruga sa ne scuzati"
Nu astepta vreo aprobare si isi duse mana in spate pentru a o trage usor pe Julieta.
Se indepartara de masa, lasandu-i pe cavaleri sa conduca. In fata se vedea un labirint scund si mai multe portite frumos decorate. Lasa sa se asterne distanta intre cei patru si restul colectivului. Intr-un final, Ema indrazni sa intrebe:
" Cum aveti de gand sa ne ajutati sa plecam de aici?"

[Julieta D. Thibault]

• Isi cerceta buzunarele de la rochie, intr-unul gasi bratara cu initiala numelui ei. "Pe palaria lui Merlin! Aici era!" isi spuse ea in gand bucuroasa, macar nu pierduse cadoul de la Artimei.
  Lua o gura de aer apoi termina si ea apa din pocal, dat fiind ca era apa de izvor era rece, numai buna pentru gatlejul ei uscat.
  Isi puse un picior peste celalat si zambi cand auzi spusele regelui, facu la fel ca si Ema: facu o plecaciune si apoi se indepartara toti patru de masa colectivului.
  Tresari cand soimeanca vorbi si apoi isi duse doua degete la buze, trebuia sa-i vina vreo idee, insa barbatul de langa ea o lua inainte:
  - Merlin va poate ajuta, urmati-ne. Murmurara ei in cor, ceea ce o surprinse pe cercetasa, insa dadu usor absenta si o urma. Mersera printr-o padure deasa, insa drumul era destul de abrupt. Julieta se enerva si isi rupse rochia care o incomoda facand-o scurta acuma.
  Continua sa mearga, se pare ca aveau ceva de mers, avand in vedere ca Merlin statea singur, insa nu o interesa. Voia doar sa plece acasa.

[Ema Snow]

Ema ridica sceptica din sprancene.
" Merlin? Vrei sa spui tipu' cu magia, cu barba lunga si alba si coif tuguiat? Acel Merlin?"
Se simtea aiurea pentru ca ii picase poza lui la o broscuta de ciocolata cu doar doua zile in urma. Barbatii nu raspunsera, doar aprobara scurt cu o miscare a capului.
Soimeanca ramase tacuta pe parcursul drumului, cufundata in ganduri. Isi ridica poalele rochiei si incerca sa paseasca cu grija. Ultimul lucru care ii trebuia era sa se dezechilibreze si sa pice. La cat de prietenos arata terenul prin padurea aia, se indoia ca avea sa scape fara vanatai. Si sincer, avusese parte de o gramada de lovituri in ultima vreme. In ciuda atentiei de care dadea dovada, mana Emei tot aluneca pe trunchiul unui copac si Soimeanca isi zdreli putin mana. Scoase un marait din gat si isi stranse mana in pumn.
Intr-un final, nu se mai putu abtine.
" Daca tot suntem in timpul lui Merlin, regele care ne-a oferit... gazduire era cumva...?"
" Arthur" intrerupse o voce joasa, putin cam haraita.
Ema isi ridica privirea spre batranul ce statea acum in fata lor.

[Julieta D. Thibault]

• Inghiti in sec, insa ca si soimeanca ramase tacuta pe tot parcursul drumului. Isi desfacu parul care acum era bucle si din cateva miscari ale degetelor ei lungi si fine iesi un coc dezordonat, cu cateva fire iesite, buclate insa frumoase.
  I privi pe cei doi barbati, macar avusesera amabilitatea de a le insoti si de a le arata drumul. Cand Ema vorbi, imediat vrusese si cercetasa sa spuna ceva insa o voce joasa si guturala se auzi. Isi ridica privirea, scotand vorbele care i venisera pe moment:
  - Pe barba lui Merlin, esti chiar Merlin! Si si..ala era regele Arthur! Spuse ea agitata gesticuland cu degetele intr-o parte si in alta, intr-un final se calma si se aseza pe o piatra spunand:
  - Avem nevoie de ajutor, esti singura noastra speranta! Murmura ea catre batran, acesta le pofti pe fete inauntru si le servi cu ceai, spunand:
  - Stiu, asa ca va voi ajuta. Insa vreau intai sa va stiu povestea si sa va rog ceva.
  Nu conta ce avea sa le roage, aveau sa faca asta daca chestia asta le ajuta sa ajunga acasa, orice.

[Ema Snow]

Ema se aseza pe un scaunel micut, uitandu-se curioasa prin jur. Era in casuta lui Merlin... Incredibil! Bine, nu arata deloc asa cum si-o imaginase, insa putea sa treaca peste acest detaliu.
Isi imbarliga degetele in jurul cescutei calde si inspira adanc.
" Oh, dar nici nu o sa ne crezi" zambi ea si incepu sa-i spuna - pe scurt - tot ce li se intamplase celor doua. Merlin nu parea surprins totusi. Asculta politicos si chiar se dadu dovada de rabdare atunci cand Ema se oprea pentru a cauta un cuvant anume. Ii era teama ca nu cumva sa foloseasca un termen care sa-l induca pe batranul vrajitor in eroare.
Termina de povestit si ezita. Ii placea compania lui Merlin, parea un batranel de treaba in comparatie cu ce se spunea prin legende si povesti. Intr-adevar, se simtea in aer puterea lui. Ema nu-si putea explica ciudatul sentiment. Era ca si cand magia din sangele ei reactiona, vibrand si agitandu-se, trezita la viata de magia lui Merlin. Nu mai simtise asta niciodata. Cumva, i se paru ca e de datoria ei sa se supuna vorbelor lui, asa cum un cavaler se supune regelui. Insa tot era ingrijorata in privinta rugamintii.
Batranul ii lua mana lovita, facu un gest de parca ar fi scuturat-o de praf si lasa in loc pielea ca noua a Emei.
" Ce doreai sa ne rogi?" intreba ea dupa ce murmura un 'multumesc!'