Colin needs to shut up now.

[Colin Hawkeye Rovson]

Colin needs to shut up now.
No, seriously, he really does.
Anyone

• Isi tot plimba furculita de colo colo, agitand-o printre cele cateva bucatele de castravete din farfuria lui. Nu mai avea chef sa manance si tot continua cu invarteala, de parca mancarea avea sa dispara intr-un mod misterios. Vroia sa faca orice altceva decat sa stea la masa, oarecum inghesuit intre elevii mult prea cuminti. Bine, nu vroia sa faca ceva care sa-i aduca cateva ore bune de detentie, insa isi dorea macar sa nu mai fie atat de multa liniste in jurul lui. Sa auda vocea unei persoane mai mult de o intrebare sau un raspuns. Exceptand ocazionalele - si mult prea rarele - schimbari de replici, in marea sala nu se auzea decat clinchetul tacamurilor pe farfurii si paharele lovite uneori - probabil mici accidente, caci nu se auzise glasul nimanui propunand un toast.
  Ofta exasperat, gandindu-se ca poate si daca ar sparge cineva o farfurie ar fi incitant. Vroia orice, oricat de mic, numai sa scape din linistea asta paguboasa. Asa ca zambi strengareste, dandu-i un cot colegului ce statea in dreapta lui.
  " Ai auzit de meciul de Vajthat dintre Germania si Irlanda?" intreba el, asteptand cu nerabdare o dezbatere. Primi doar un ' Da, a fost interesant'.
  Oricat de mult incerca Hawkeye sa reia subiectul, nu reusi. Isi dadu ochii peste cap si se ridica de la masa, indreptandu-se spre una din bancutele de pe marginea salii, sub ferestrele largi. Se aseza cu o expresie bosumflata pe chip, cu bratele incrucisate la piept, asteptand ca un miracol sa se intample.
  

[Lexie Stryder]

• Lexie alergă pe holul lung, încercând să nu bage de seamă că elevii se uitau insistent la ea cu zâmebete pe buze, unele batjocoritoare şi unele binevoitoare. Viperina avea nevoie să ajungă în Marea Sală. Nu mâncase toată ziua şi parcă vedea că va pierde din nou cina şi toată lumea avea să plece în Camerele de Zi simţindu-se plini şi gata de somn. Bineînţeles, ea nu va rămâne nemâncată, însă nu era chiar convinsă că o expediţie în bucătărie în mijlocul nopţii nu va rămâne neobservată. Spiriduşii ăia de casă erau mult prea gălăgioşi.
  Intră în Marea Sală, trântindu-se uşor de uşă şi scăpându-şi toate cărţile pe care le ţinuse până atunci în braţe pe jos. Oftă, apoi se aplecă să le strângă. Nu ştia dacă fusese observată, însă zăpăceala ei obişnuită nu era ceva nou pentru elevii Hogwarts-ului. Lexie era o profesoară şi o Şefă de Casă capabil, însă aceste aşa-zise titluri nu diminuaseră faptul că era extrem de împiedicată.
  Îşi băgă cărţile neglijent în genată, însă nu merse să se aşeze la masa profesorilor. Îşi luă ceva de mâncare de la masa viperinilor, salutându-şi colegii de casă cu zâmbete binevoitoare, apoi îşi întoarse privirea spre băncuţele de lângă ferestrele încăperii. O luă în acea direcţie, ronţăind o bucată de plăcintă de dovleac şi ajunse în faţa unui băiat înalt, pe care îl ştia de undeva, dar nu era sigură de unde. Cel mai probabil de la ora sa de Poţiuni. Era de la Ochi de Şoim şi avea o privire plictisită.
  'Pot să mă aşez?' întrebă viperina.

[Colin Hawkeye Rovson]

• Isi ridica privirea spre tavanul inalt, vrajit, uitandu-se la stelele ce licareau ocazional printre nori. Putea spune ca avea sa fie o noapte linistita. De obicei, il bucura gandul; nu se dadea in vant dupa furtuni. Insa de data asta interpreta vremea ca o prelungire a starii in care era cufundata lumea in ochii sai. Amortita. Calma. Prea calma. Isi rezema capul de perete si continua sa priveasca in sus, gandindu-se la tot felul de nimicuri. Descoperi ca inclusiv gandurile lui erau seci si mult prea linistite, asa ca scutura usor din umeri, de parca miscarea avea sa-l trezeasca din amorteala. Avusese un oarecare efect, nu putea nega.
  Tresari, auzind un sunet nu foarte puternic, dar care se facea remarcat prin unicitate. Era iesit din context. Se uita cu un interes scazut prin jur, incercand sa gaseasca sursa. Dar ochii lui albastri, desi scanteiau la ideea 'minunii', nu se oprira asupra unui lucru sau unei persoane care putea sa faca asa sunet. Presupuse ca statea mult prea lejer pe bancuta si ca probabil mai avea putin pana sa se prelinga pe podea. Renunta la cautare si reveni la ideile sale.
  O voce feminina il aduse la realitate, iar Colin isi ridica nedumerit privirea. Un zambet mic i se ivi pe fata.
  " Desigur!"
  Se trase intr-o parte a bancii, facandu-i loc satenei inaltute. Abia acum realiza cat de mult loc ocupase.
  " Hawkeye" spuse el simplu, intinzand prieteneste o mana spre ea. Si apoi isi dadu un sut mental, realizand ca nu asa trebuia sa se poarte cu o domnisoara.
  

[Lexie Stryder]

• Lexie se aşeză lângă băiat, întrebându-se cum de nu era la masa viperinilor lângă Jack, râzând şi distrându-se sau cum de nu era la masa profesorilor, vorbind cu Isa, India sau oricine altceva. În mod ciudat alesese să stea aici, pe bâncuţă, lângă un băiat cu care nu mai vorbise niciodată. Se întrebase de multe ori de ce era atât de ciudată pentru că nu era prima oară când făcea o astfel de alegere.
  'Lexie,' spuse viperina, strângându-i uşor mâna lui Hawkeye. Băiatul părea direct şi Lexie aprecia asta. Avea un sentiment că nu avea să fie prea plictisită în compania lui. Părea un caracter deschis şi se întrebă pentru o clipă cum de nu mai vorbise cu el înainte.
  Trecând peste asta, tânăra femeie îşi desprinse privirea de pe băiatul pe care abia îl cunoascuse şi admiră Sala Mare în toată splendoarea lui. Cerul era senin şi atmosfera era de apus de soare, iar stelele începeau să se observe pe bolta aproape întunecată.
  'Pari plictisit,' ridică viperina din umeri, încercând să facă conversaţie.

[Colin Hawkeye Rovson]

• Hawk isi roti usor umerii, trezindu-se din amorteala. Poate ca era atmosfera intiparita in viziunea lui, poate ca era oboseala, insa pentru o clipa nu mai conta nimic. Se intoarse usor spre bancuta, astfel incat sa o poata vedea bine pe Lexie. Zambi cald si ridica din umeri.
  " Presupun ca e o definitie corecta" spuse el pe un ton amuzat.
  Da, era o descriere buna. Plictisit. Era plictisit. Cel mai probabil isi daduse seama de asta de ceva vreme, insa banuia ca ii fusese teama sa recunoasca. Notiunea de 'plictiseala' si numele lui nu trebuiau sa se amestece. Hawkeye era de obicei cel parca bagat pe energizante. Insa trecand peste micul detaliu referitor la orgoliul sau, scurta si precisa 'declaratie' a lui Lexie puse motorasele lui Colin in miscare.
  " Totul pare cam amortit pe aici in ultima vreme. De parca toti sunt deprimati sau majoritatea, nu stiu cum sa zic" se stramba el usor. " Nimeni nu mai face nimic interesant; stau cu totii de parca ar fi prinsi intr-o stare vegetativa sau ceva"
  Ii si venea in minte o imagine mult prea plastica. Deja isi putea imagina cativa elevi in forme de legume. Se intreba in treacat daca Lexie s-ar supara la glumele lui, dar cazu de acord ca nu avea sa stie daca nu incerca. Si daca va ofensa... Dar el nu-si dorea asta. Vroia doar putina distractie.
  " Uite, de exemplul baietelul ala..." si arata undeva spre cea mai apropiata masa, " ... seamana cu un morcov. Iar eu probabil cu anghinare" facu el cu un zambet cald pe buze.
  

[Lexie Stryder]

• Lexie îl ascultă pe Hawkeye cu un mic zâmbet pe buze. Într-adevăr, atmosfera de la castel în ultimul timp fusese chiar monotonă şi, ca şi băiatul de lângă ea, viperina se plictisise de moarte. Însă asta se întâmplase înainte să îşi petreacă o noapte afară cu Jack Richter. Nu văzuse niciodată un om mai puţin plictisitor sau mai interesant ca el. Era un prieten bun şi un partener de aventuri şi mai şi. Însă era pe jumătate convinsă că ceva asemănător se petrecea şi cu şoimeanul din faţa ei.
  Părea el destul de retras, însă Lexie vedea o flacără în el care nu putea fii stinsă prea uşor. Prânzul ei avea să devină interesant în compania băiatului.
  Se uită interesată spre băiatul pe care îl arătă Hawkeye, apoi râse amuzată la imaginea unui morcov uriaş umblând liniştit prin Sala Mare.
  'Da, ai dreptate, semeni leit cu anghinare,' glumi viperina cu un zâmbet ştrengar.

[Colin Hawkeye Rovson]

• Hawk o privi afectat, dar nu se putu abtine sa nu zambeasca larg.
  " E din cauza urechilor, nu?" facu el, ducandu-si degetele spre urechile lui de Dumbo.
  Se rezema de perete, razand usor, gandindu-se la marea 'tradare' a genelor sale. Uite d-asta nu vroia el sa faca probleme de genetica. Simtea ca avea sa-si injure rudele atunci cand va afla de la cine mostenise pavilioanele alea ca niste aripi de planor. Insa ignora subiectul, concentrandu-se asupra realitatii.
  Era usurat sa vada ca fata nu se aratase lezata de micile poante nevinovate. Asta ii dadea o bila alba in socotelile Soimeanului. Socotelile Soimeanului... Cand i-o fi venit si ideea asta cu bilele albe si bilele negre? Il facea sa se simta ca un judecator ametit ce da verdictul ca si cand ar fi la licitatie. Cine are mai multe bile albe merge mai departe. Scutura usor din cap si isi redresa expresia, realizand ca se incruntase.
  " Nu pari prea afectata de monotonie" zambi el. " Care-i secretul, daca nu te superi ca intreb?"
  Era pur si simplu curios, asa cum era orice Albastrel in general. I-ar fi placut sa mai afle cate ceva din felul in care isi ocupau altii timpul. Si asta deoarece ii dadea inspiratie.
  

[Lexie Stryder]

• Lexie râse la aluzia lui Hawkeye cu privire la urechile lui, apoi aruncă o nouă privire asupra Marii Săli, cu gândul aiurea. Surprinzător, nu mai avea poftă de mâncare, însă acum găsea ceva mai bun de făcut şi anume a vorbi cu şoimeanul care era o prezenţă din ce în ce mai plăcută.
  Viperina ridică din sprâncene la auzul întrebării lui. Nu ştia prea bine ce să îi răspundă. Starea ei nu depindea mereu de atmosfera generală, însă în acel moment era chiar surprinsă că nu se simţea plictisită, influenţată de monotonia ce pusese stăpânire pe castel în ultimele zile.
  Cu toate astea, viaţa ei nu fusese chiar monotonă. Se simţea destul de revigorată în acel an, funcşia de Şefă de Casă dându-i mereu un nou avânt şi făcând-o să fie energică în fiecare zi. În plus, felul ei de a fii necesita lucruri, în majoritate neplăcute pentru ea care niciodată nu o lăsa să se odihnească.
  'Nu am chiar un secret,' răspunse tânăra într-un sfârşit. 'Mereu am reuşit să mă bag în belele, aşa că nu mi-e greu nici acum. Eu mă întreb cum de tu eşti afectat de monotonie. Pari exact opusul unei persoane care să se plictisească.'

[Colin Hawkeye Rovson]

• Aproba cu o miscare a capului, cu un zambet mic pe buze. Oh, belele! Se putea spune ca de cate ore de detentie avusese Hawk parte intelegea prea bine notiunea de 'belele'; desi de multe ori el era cel care le provoca, iar altii erau doar nefericitii prinsi la mijloc - victime colaterale. Hei, dar pana la urma ce copilarie era aia in care deveneai model pentru Sfinti? O vaza sparta, o bomba mirositoare in camera de zi, o escapada nocturna... Toate erau catalogate drept 'micile placeri nevinovate ale vietii.
  " Teoretic da, nu prea sunt genu' de persoana care se plictiseste des, insa de data asta nu am incotro. Am incercat mai devreme sa provoc macar o discutie, dar n-am cu cine. Nici macar pentru un Sah al Vrajitorilor nu s-a oferit cineva si, nu stiu cum sa-ti spun, dar joc ingrozitor. Ma bate chiar si verisoara mea de cinci ani la asta" chicoti el, desi era adevarat ceea ce spusese.
  Ii veni o idee ciudata in minte, iar asta il puse pe ganduri. Era doar imaginatia sa, stia sigur, dar daca... Se indrepta brusc, uitandu-se cu ochi mari inspre Lexie.
  " Daca e o boala a plictiselii?" facu el surprins. " Pun pariu ca e contagioasa"
  

[Lexie Stryder]

• Lexie îşi îngustă uşor ochii, cu zâmbetul pe buze când îi asculta cuvintele lui Hawkeye. Avea un spirit atât de glumeţ şi relaxat încât viperina nu se putea purta altfel decât extrem de prietenos. Nu avea niciun motiv pentru care ar fii putut să îi arunce o privire rece sau pe jumătate usturătoare pe jumătate binevoitoare. Nu putea decît să îi zâmbească, să râdă şi săs e simtă atât de destinsă încât ar fii putut gândi cu voce tare fără să îşi dea seama.
  Îi plăceau mult oamenii care o făceau să se simtă astfel. Se gândea mereu că acei oameni erau cei mai fericiţi şi, pe lângă asta, reuşeau să îi facă fericiţi şi pe cei din jurul lor.
  Câdn îi auzi ultimele cuvinte, viperina râse în sinea ei, îsă îşi mări ochii de uimire şi gorază prefăcută, privindu-l pe Colin.
  'Crezi că te-ai infectat? Ai putea să îmi transmiţi germeni,' spuse ea, împingându-l cu un pumn mic şi glumeţ. Îşi frecă apoi mâinile una de alta, punându-şi farfuria pe care o folosise lângă ea, se îndreptă şi se întoarse spre Hwakeye.
  'Te provoc la o partidă de Şah Vrăjitoresc,' spuse viperina brusc, şi cu o demnitate care nu îi era specifică. Lexie nu ştia să joace Şah, decât din ce auzise sau prinse la cei care jucau, aşa că era pe jumătate sigură că va pierde, însă chiar i-ar fii plăcut să aibă o asemenea activitate.