This last of dear October's days

[Ema Snow]

• Ema ii raspunse de asemenea cu un zambet larg, aratandu-si dintii intr-o maniera placuta. Pentru o vreme se gandi la cuvintele Isabellei. Din cine stie ce motiv, asta o facuse sa-si aminteasca prima ei petrecere de Halloween la Hogwarts. Pe atunci se imbracase in bufnita. Sigur nu avea sa uite vreodata asta, tinand cont cat de mult alergase dupa puful ce-i cadea de pe rochie. Zambi cu jumatate de gura. Fusese asa prostuta uneori. Doar un copil fericit care facea ocazional prostii. Nu stia unde disparuse partea asta din ea. Se simtea de parca se trezise, asa, deodata, matura si serioasa. Dar apoi se gandi ca poate nu este intotdeauna in felul asta. Ema radea si zambea si asculta poante si facea poante. Da, nu foarte des, dar oricum, era ceva. Nu conta. Se simtea bine asa cum era.
  Se uita spre Astrid si lua si ea o inghititura de suc.
  " Crede-ma, nu se poate fara dovleac la Hogwarts si nu se poate fara dovleac de Halloween. Asa ca e un dublu... dovlecesc" chicoti ea, gandindu-se la feliile de dovleac copt din care se va servi cu siguranta mai tarziu. Bunica ei facea asa ceva, toamna, in zilele friguroase. Dovleac pe soba. Cel mai bun.
  Isi arunca privirea spre masa Ochilor-de-Soim si o zari pe Rosalie. Ridica usor din sprancene, uitandu-se la tinuta ei. Categoric cineva anume avea sa fie dat pe spate. Ca veni vorba... Unde era motanul ala idiot?
  Ema facu un pas inainte, apoi se intoarse in loc. Gesticula spre Astrid, un gest ce se dorea sa fie o invitatie de a o urma fara sa o oblige. Nu de alta, dar vroia sa o salute pe Rose si in acelasi timp vroia sa nu o paraseasca pe Astrid; ar fi fost urat din partea ei. Merse usor, intrebandu-se daca Viperina o urma.
  " Rosalie Alden, vrajitoarea!" saluta Ema intr-un final, cu un zambet larg pe buze.
  

[Julieta D. Thibault]

• Incepu sa rada bine de tot cand auzi replica lui Colin si privi cu ochi induiosatori spre copilul care se pare ca pleca dezamagit de faptul ca soimeanul ii spulbera visele. Cercetasa isi puse mainile in solduri si zise:
  - Ai dezamagit copilul, Colin! Sa-ti fie rusine! Apoi pufni din nou in ras, deja isi imagina faza asta intr-unul din filmele americane ale Incuiatilor, doar ca personajul lui Colin era un clovn cu o coada..straniu, dar adevarat.
  
  Isi reveni din scurta ei visare si privi inspre soimean, zicand:
  -In sfarsit cineva care ii da seama ce sunt si da..aveam de ales intre un costum colorat si foarte viu, ceea ce nu ma caracterizeaza si acesta. In concluzie am ales ceva mai sobru, doar e Halloween-ul si se presupune ca trebuie sa speriem..sau cel putin asa e la Incuiati. Spuse ea ganditoare, insa ei erau in Lumea Magiei deci nu aveau sa se costumeze in vrajitori, caci in fond asta erau si nici in..centauri, caci chiar existau sau diferite zane..aiureli oricum. Ea alesese un costum de pirat simplu, negru si..bad dupa cum spusese soimeanul, nu era sofisticata. Ii facu cu mana Evelinei cand o vazu si zambi.

[Colin Hawkeye Rovson]

• Hawkeye se uita neincrezator la Cercetasa. Dezamagise copilul? Da' ce trebuia sa faca? Sa spuna o poanta si sa jongleze cu mingiute colorate? Sa inceapa sa urle si sa-si oblojeasca coada falsa? Scoase un sunet jos din gat, pe jumatate parait, pe jumatate hahait.
  " Eh, nu pot spune ca e prea greu. Palaria si... cum li se zice incaltarilor astea inalte? In fine. Astea fac tot spilu' " lamuri el problema.
  Pufni cand veni vorba de costum colorat si viu.
  " Oh, doar nu vorbesti serios! Uita-te la mine cat de... sobru sunt" si adopta cea mai serioasa si plictisita mecla posibila, uitandu-se cu indiferenta la Julieta. " Haha!" facu el lipsit de vlaga.
  Insa zambi, iar vechiul Colin isi reocupa pozitia.
  " Halloweenul trebuie sa fie colorat si viu, exact opus mortii. Nu e bine cu sobrietatea, zau"
  Usa se deschise si isi inghiti cuvintele. Ochii lui isi pierdura focusarea in parul blond si mersul zvelt pe care l-ar fi recunoscut oriunde. Sa-l pocneasca un dovleac daca aceia nu era Rose! Se uita admirativ la costum si nici nu realiza cand isi intinse barbia pentru a continua sa urmareasca miscarea Soimencei, mersul ei spre masa Casei.
  " De fapt, sobru e foarte ok" spuse el pe un ton visator.
  

[Julieta D. Thibault]

• Zambi scurt cand observa ca usa masiva se deschise si Rosalie intra gratioasa pe ea, dar apoi o pufni din nou rasul cand observa cum saliva soimeanul dupa tanara soimita care se facu apoi nevazuta la masa Ochilor-de-Soim.
  - Stiam eu ca iti vei schimba parerea dupa cum apare si Rose, deci in concluzie nu stii ce vrei. Murmura ea in cele din urma si observa ca el inca statea in loc, il impinse de la spate, zicand:
  - Dute mai! Tine-i de urat fetei si nu te mai uita ca iepurele la poarta noua! Spuse ea si il privi mustrator, defapt era "bou la poarta noua" doar ca nu avea sa-l jigneasca si schimbase putin replica.
  
  Il lasa sa se duca la aleasa inimii lui si apoi privi in jur incercand sa gaseasca figuri cunoscute, erau figuri cunoscute peste tot insa se pare ca toti aveau perechea lor asa ca se conforma sa se aseza la masa cercetasilor. Stia ca putea sa mearga si la masa profesorilor insa incerca sa poarte conversatii si cu ceilalti cercetasi, dar intr-un final observa ca masa ramase goala asa ca porni spre masa profesorilor langa Isabella, observand ca era singura la masa. Se aseza la unul dintre scaune, spunand:
  -Ti-am spus eu, va iesi cea mai tare petrecere de Halloween.

[Fantine Tholomyes]

Se plictisise sa stea degeaba in pat, era atat de naspa ca pana sa iceapa balul mai trebuia sa astepte cateva ore...Dupa ce isi termina un al desen, de data asta o fantoma, vrand sa egaleze numarul lor cu cel al ingerilor, se ridica din pat foarte obosita, insa cu dorinta nebuna de a evada din monotonia asta, care de dimineata se facuse comod la ea in camera!
Facu cativa pasi pe podeaua rece ce o pisca de pielea catifelata a picioarelor.Se indrepta direct spre dulapul impunator, plin cu tot felul de chestii colorate si pantofi pe masura.Privirea ii fu atrasa de costumul pregatit cu grija inca de ieri.Fara a sta mult pe ganduri, fiind foarte entuziasmata de evenimentul ce avea sa aiba loc in seara aceea imbraca costumul "Buburuza"...Trecu prin fata oglinzii si is ciufuli nitel parul rosu si schita un zambet sublim ce ii descoperi dintii frumosi si bine ingrijiti.Era multumita!
Era poate prea simplu pentru acea seara.Isi imagina celelalte fete imbracate frumos, cu stil si se mai uita odata la ea...Acum era nesigura, insa nu avea de ales.Cornitele de buburuza o facura sa zambeasca din nou dandu-i o doza mica de optimism!
Avea Fanine si un gand ascuns pentru acea seara.Se plictisise sa stea singura in fiecare zi si sa isi petreaca timpul lliber fara cineva care sa ii ridice dispozitia.Voia sa isi faca prieteni in acea seara si poate sa intalneasca vre-in baiat dragut cu care sa lege mai mult decat o simpla prietenie...
Se gandea cam ce decoratii erau atarnate pe pereti si de cate luminite avusera nevoie spiridusii de casa pentru aranjarea salii.Sigur avea sa fie frumos, mai ales ca Raizen si Isa se implicau in pregatiri.
Isi aminti de serile frumoase petrecute cu ai sai..Serile de halloween cu dovleci luminand, cu desage de dulciuri si baghete de zahar.Arunca repede gandul, nu doarea sa inceapa si acest evenimen cu o doza de melancolie.Trebuia sa fie o seara speciala!
...
Cand orologiul batu ora 18, Fantine era deja langa usa impunatoare a Marii Sali.O deschise timid si intra...Se ruga in sinea sa ca totul sa iasa bine...

[Lexie Stryder]

• Lexie nu putu să nu se mustre în mintea ei pentru neglijenţa de care dăduse dovadă. Nu putea să creadă că avusese de lucru până atât de târziu. Petrecerea de Halloween începuse deja şi viperina nu voia să o rateze. Era prima ei petrecere de la castel la care chiar participa şi i-ar fii plăcut să fii ajuns la timp. Oricum, spera că nu pierduse prea multe şi că întârzierea ei va fii iertată, în special de Isabella care ştia că depuse atâta muncă pentru a pune totul la punct.
  
  Îşi privi costumul aşezat pe marginea patului din dormitorul ei din Pivniţă şi inspiră adânc în piept. Spera să fie potrivit. Se îmbrăcă repede cu el, încercând să pună la punct toate micile detalii ale unei balerine, în special una care o interpretează pe Lebăda Neagră din Lacul Lebedelor.
  Părul şaten îi era prins într-un coc strâns cu o panglică neagră, iar ochii îi erau înconjuraţi de o linie fină şi neagră de tuş. Buzele aveau o culoare naturală, iar faţa îi era curată, fără alt machiaj.
  Se privi în oglinda lungă şi puţin murdară de pe dulapul ei şi ăşi aşeză micuţa tiară neagră pe creştet. Rochia de aceeaşi culoare era simplă, dar elegantă şi întunecimea costumului ei contrasta frumos cu pielea albă şi fină.
  
  Îşi încălţă balerinii negri şi ieşi din cameră fără să arunce o a doua privire în oglindă. Nu se considera extrem de frumoasă, însă în acea seară distracţia era importantă şi ea de aceea se îndrepta spre Sala Mare, plină de oameni.
  Intră pe uşile de lemn masiv şi se găsi într-o încăpere minunată. Sala fusese decorată cu miii de dovleci, panglici şi liliaci zburători. Isa făcuse o treabă foarte bună şi cerul tavanului era de un negru adânc şi splendid în lumina stelelor.
  Căută cu privirea o faţă cunoscută printre elevii zâmbitori şi distraţi care umpleau încăperea.

[Ivy Thibault]

• Nimic nu era mai plictisitor decât să nu faci nimic de Halloween. Iar Ivy nu mai suporta plictiseală. Îşi dăduse seama de curând că era încă tânără, cu toată viaţa înainte, aşa că avea încă timp pentru distracţie. Aşa că se hotărî că nu vor mai fii seri plictisitoare, în care se va duce la ora nouă la culcare doar pentru că nu avea altceva mai bun de făcut.
  
  Îşi aranjă buclele frumos şi, printr-o vrajă simplă, le scurtă până la baza gâtului. Îşi zâmbi în oglindă cât timp îşi aplica stratul subţire de machiaj. Îşi coloră buzele în roşu şi le contură frumos, apoi se întoarse spre dulapul ei. Rochia albă era aranjată pe un umeraş, cu sandalele pe podea, lângă. De fapt, cam asta era singurul lucru aranjat din garderoba ei. Ivy strâmbă din nas, încercând să ignore amlgamul de bej, maro, roz deschis sau albastru, toate amestecate şi aruncate peste tot.
  
  Îşi îmbrăcă rochie şi se privi în oglindă, netezindu-şi abdomenul cu mâinile, într-un gest de nervozitate. Inspiră adânc şi ieşi afară din camera ei, furişându-se neobservată până în Marea Sală.
  
  Când ajunsese ea, Isabella tocmai spunea câteva cuvinte, ca deschidere, presupunea Ivy. Se integră în mulţime, trăgând câte o ocheadă în stânga sau dreapta după cunoscuţi. O văzuse pe Lexie şi făcu un ocol enorm ca să nu se trezească lângă ea, aşa că îi luă mai mult decât ar fii trebuit să ajungă la un mic grup de două persoane, printre care şi Julieta.
  
  - Oh, mulţumesc, Doamne, am crezut că nu mai găsesc pe nimeni aici, îi spuse ea surorii ei. Sau mai bine zis, priatei ?
  - Arăţi uimitor, Julieta, îi zâmbi ea. Ştii, ai fii putut să-mi spui în ce te costumezi înainte, nu trebuia să fii aşa de secretoasă ...
  
  Observă că era foarte nepoliticoasă ; evident, sora ei vorbea cu un motan înalt şi slab, care se uita cu o privire puţin pierdută pe undeva prin mulţime.
  - Scuze, spuse Ivy puţin stânjenită. Eu sunt Ivy.
  Şi îi întinse mâna băiatului într-un gest atât de prietenesc şi necaracteristic ei.

[Julieta D. Thibault]

• Zambi scurt privind-o pe Isabella si apoi se intoarse tresarind observand-o pe sora ei, pe care nu o mai recunoscuse. Era drept ca nu se mai vazusera de cateva zile, poate chiar o saptamana doua insa nu se astepta sa se schimbe atat. Pe zi ce trecea se facea mai frumoasa, iar costumatia ii se potrivea la perfectie. O admira din cap pana in picioare si zise:
  -Pot spune acelasi lucru si despre tine, si care ar fi fost farmecul daca am fi aflat ce costume purtam? In plus...tu ai cam disparut zilele astea si nu am prea dat de tine, te iau eu la rost dupa bal. Surase ea scurt, desigur glumea. Nu avea sa-i ceara socoteala surorii ei.
  
  O imbratisa scurt si apoi o observa pe Lexie, ii facu cu mana chiar daca nu avea mari tangente cu ea, avea cei sapte ani de acasa sa o salute. Privi in jur si observa ca totul era perfect, ambianta, tot ce tinea de bal era intr-o armonie perfecta. Isi intoarse apoi privirea catre viperina si o lasa sa faca cunostiinta cu motanul inalt si slab, desi ramase usor surprinsa. Nu era caracteristic lui Ivy sa fie asa vesela, insa pentru toate era un inceput.
  - Ai o gramada sa-mi povestesti, surioaro.Spuse ea la urechea lui Ivy.

[Colin Hawkeye Rovson]

• Tresari, readus la realitate de o voce noua. Privirea i se focaliza pe chipul celei care i se adresa. Era o straina, insa nu se putu sa nu observe o simetrie faciala cunoscuta. Asa era Hawkeye, retinand mereu si mereu tot felul de lucruri, analizandu-le la foc rapid. Doar ca sa fie sigur, arunca inca o privire spre Julieta. I se parea prea mare coincidenta ca cele doua sa semene, asa, fara motiv. Si cumva, ideea s-a a fost confirmata de felul in care tanara i se adresa Julietei. Pentru o clipa, le privi pe cele doua cu ochi banuitori, insa mai tarziu chipul i se destinse intr-un zambet prietenesc.
  " Hawkeye. Incantat de cunostinta, Ivy!" raspunse el, strangandu-i mana.
  Abia cand i-o elibera realiza ca facuse alta gafa. Cand o sa se invete ca mana unei domnisoare nu trebuia stransa asemenea mainii unui barbat? Probabil ca mama lui i-ar fi dat acum o palma zdravana dupa ceafa ca sa-i vina mintea la loc. Ii adresa un zambet scuzator tinerei, un zambet ce in curand deveni amuzat.
  " Deci, Monroe, tu si Joanne, Pirata cea teribila, sunteti surori?"
  Nu putea sa fie o coincidenta pana la urma... nu? Se intreba daca ghicise corect sau daca cineva avea sa adauge o bila neagra la numele de Rovson.
  

[Ivy Thibault]

• Ivy îi zâmbi fericită lui Hawkeye. Era o prezenţă plăcută, un băiat drăguţ. Şi mustăcioarele alea i se potriveau incredibil de bine !
  Ridică din sprâncene atunci când Hawkeye îi strânse mâna atât de bărbăteşte. Poate că la urma urmei mai e timp şi loc de noi prieteni, nu ?
  Ivy râse puţin cu prea multă poftă la afirmaţia băiatului şi o privi pe Julieta în acel mod, "Noi avem un club secret, să nu se bage nimeni".
  
  - Da, suntem surori, zâmbi ea. Nu semănăm extraordinar de mult. De fapt, e destul de ciudat că ţi-ai dat seama.
  
  Cunoştea un băiat de zece secunde şi deja îl făcea ciudat. Grozav ! Era în toane bune.
  - Apropo, Julieta, ţi-ai uitat acum două săptămâni la mine frumuseţea aceea de rochie roşie, îi atrase Ivy atenţia. Dacă nu ţi-o recuperezi în curând, s-ar putea să nu ţi-o mai dau înapoi, îi făcu ea cu ochiul.