Einevere

[Ema Snow]

Einevere

Guileless daughter, each day you grow older,
Each moment I’m watching my vengeance unfold
For the child of my body, the flesh of my soul,
Will die in returning the birthright he stole.

Privat

• Londra nu fusese de mult timp scaldata in razele soarelui de toamna. Dimineata se anunta frumoasa, iar vantul adia usor.
  Ema isi intinse mainile si casca. Ramase asa o clipa, intinsa pe spate si cu cearsaful anapoda in jurul trupului ei firav. Arunca o privire spre ceas si se stramba. Inca o noapte in care nu se odihnise cum trebuie. Soimeanca isi azvarli picioarele peste marginea patului, pregatita de o noua zi. Era obisnuita cu lipsa de somn, asa ca nu-i veni greu sa-si adune energia necesara.
  Se invarti in mijlocul camerei, privind fiecare coltisor. Camera asta… Desi fusese si continua sa fie camera ei in casa parintilor, Ema nu putea sa zdruncine sentimentul ca nu-i mai apartinea. Era ciudat si total lipsit de logica, stia asta, dar gandul nu schimba cu nimic situatia.
  Se indrepta spre masuta de toaleta si se privi cu ochi obositi in oglinda. Dupa o pauza lunga, ridica peria in mana si incepu sa-si pieptene parul. Cu o miscare rapida, Ema rupse o alta fila a calendarului de pe masa si ramase cu privirea blocata asupra biletelului atasat. A, da, azi trebuia sa vina Hawkeye. Ii promisese ca avea sa-l ajute cu colierul ala gasit in Camera Portretelor. Si oricum isi dorea sa vorbeasca cu el despre intamplarea de pe Aleea Diagon. I se parea anormal sa adoarma intr-un foisor, in timp ce se fereau de ploaie. Ca sa nu mai precizeze ca de atunci Ema avea mereu senzatia ca a uitat ceva. Ceva era suspect la mijloc.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Colin privi lung strada si se stramba. Strabatuse ceva drum ca sa vina din Wandsworth pana in Islington si asta intalnea? Britanicii si gradinile lor ingrijite, cu iarba taiata le milimetru!
  Hawkeye scoase din buzunarul blugilor biletelul Emei si se uita iar pe adresa. Da, era pe strada corecta. Acum… Casa numarul 21… Casa numarul 21… Merse de-a lungul strazii, traversand mereu si verificand tablitele cu numerele caselor.
  Intr-un final, se opri in fata unei case micute, zugravita in alb si cu barne de lemn vopsit cu un albastru delicat. Casuta nu iesea in evidenta. Avea doua nivele si era de o eleganta simpla. Aproape greceasca. Colin recunoscu imediat ceva din stilul Emei in infatisarea casei. Desi era complet sigur ca o nimerise, isi indrepta atentia asupra placutei. Era de un albastru inchis si scria cu litere aurite, intr-o caligrafie metalica:
  
  
  21
  Familia P. Snow
  
  Zambi strengareste si pasi pe alee, cu un pachetel sub brat. Urca cele doua trepte dintr-un singur pas lung si se posta in fata usii. Inainte se ciocane, Hawk se opri sa admire modelul simplu al usii maronii si micul vitraliu. Era in culori pastelate, delicate, si reprezenta niste flori mici si simple de cires.
  Ciocani o data si tresari cand auzi un latrat inalt. Se intoarse dupa sunet si ramase surprins sa o vada pe catelusa Emei sarind peste o barna direct pe veranda. Se gudura pe langa Hawk, dand frenetic din coada si scancind ocazional.
  “ Hei, Ariadne! Si eu ma bucur sa te vad, fetito! Cine e catel cuminte? Cine, ha?” incepu Colin, ridicandu-si usor vocea si aplecandu-se sa scarpine blana gri.
  

[Ema Snow]

• Tanara isi indrepta privirea spre usa si inapoi spre oglinda. Nu observa niciun motiv pe care sa i-l ofere lui Hawk sa faca misto de ea, asa ce se stramba multumita. Purta un maieu negru si pantaloni scurti kaki. Desigur ca nu avea sosete, in ciuda anotimpului si in ciuda vorbelor pe care era sigura ca le-ar fi primit de la mama ei. Isi lasa parul despletit, dandusi-l cuminte dupa un umar. Chiar incepea sa fie bine dispusa.
  Deschise usa cu putere si ramase in prag, cu buzele stranse si cu privirea tinta in ceafa personajului. Nu era o problema in legatura cu cine era, caci Ema ar fi recunoscut claia aia de par negru oriunde. Picioarele ii tremurara din cauza frigului ce nu fusese inca risipit de soare.
  Tanarul din fata ei continua sa o trateze cu spatele, gadiland burta alba a lui Ariadne si primind scancete fericite din partea acesteia. Nici macar nu pareau sa fi bagat in seama prezenta ei. Bine, Hawkeye ca Hawkeye, el era prea energic pentru distrageri din astea, dar Ariadne?! Tradata de propriul caine. Ema se bosumfla.
  Continua sa-i priveasca, curioasa sa vada cand unul din ei va realiza ca era si ea prin preajma. Isi rezema antebratul de tocul usii si ramase acolo, usor speriata de faptul ca Hawk isi putea ridica vocea asa de sus. Si in plus, toate sunetele alea erau atat de nazale incat o dureau urechile. Mana ii amorti, asa ca Ema isi incrucisa bratele la piept. Miscarea paru destul de evidenta, iar ea isi ridica o spranceana in asteptare, batand usor din picior.
  Intr-un final se plictisi. Isi drese vocea si spuse un singur cuvant, lipsit de emotie.
  “ Rovson”
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Colin se intoarse pe calcaie si intalni unghiile simple si rotunde ale Emei, urmand trasee scurte de sus-jos. Nu era niciodata un semn bun sa vezi o tanara batand din picior, mai ales una cu un caracter ca al Soimencei. Isi ridica incet privirea si intalni ochii de necitit ai fetei. Felul in care isi tinea spranceana ridicata, bratele incrucisate si incordate si felul in care buzele ii erau stranse in repros…
  ‘ Hopa!’
  “ Ema!” zambi Hawkeye larg, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. “Hei! Ce mai faci? Mda. Frumos cartier!”
  Se indoia ca Soimeanca avea sa zica ceva de bun augur. Deja il luase cu Rovson. Ok, pasul gresit. Stangul. O mangaie pe Ariadne pe cap si isi indrepta spatele, zambind mereu si mereu si mereu. Bun, trebuia sa evite o morala, asa ca isi puse rotitele in functiune ca sa gaseasca alt subiect. Sa gaseasca orice altceva, care sa-i distraga, macar pentru moment, atentia Emei.
  Se strecura pe langa ea si intra in micul hol. In timp ce trecea de pragul usii, se intreba daca Soimeanca ar fi putut opune rezistenta. Adica, zau! Era asa de scunda! Se descalta repede, fara sa se oboseasca sa se apleca ca sa-si dezlege sireturile. Isi intinse mainile pe langa corp, bucurandu-se de senzatia micilor furnicaturi de pe piele. Era ca si cum tocmai s-ar fi trezit.
  “ Buna ziua!” striga Hawk in gura mare.
  Dupa un moment lung de liniste, se intoarse intrebator spre Ema.
  “ Nimeni acasa? Dawn?”
  

[Ema Snow]

• Se lipi de usa ca sa lase scandura aia de Rovson sa intre. Arunca o privire de avertisment spre Ariadne, inchise usa si se intoarse spre Soimean, avand grija sa-si mentina pozitia. Il vazu cum se descalta, cum se intinde si cum saluta nimicul. Il vazu cum pur si simplu sta in micutul hol, asteptand un raspuns. Era amuzata de prostia momentului, dar isi stapani zambetul cu meticulozitate.
  Ofta si-si desfacu bratele stranse la piept.
  “ Esti imposibil!” recunoscu ea cu o voce exasperata. Il mai fixa cu privirea o clipa, apoi zambi.
  “ Nu-i nimeni, Hawkeye. Ai mei sunt plecati, iar Dawn lucreaza la Sanctuar.”
  Trecu pe langa el, indreptandu-se sufragerie.
  “ Poti sa-ti lasi geaca acolo” indica ea cu mana si rari pasul ca sa-l astepte pe baiat.
  Gesticula sa ia loc pe canapea si disparu inapoi pe hol, spre bucatarie. Puse rapid doua pahare pe o tava si un bol pe care il umplu cu fructe confiate. Ema se uita prin frigider, nu foarte sigura de ce si-ar fi dorit Hawk. Puse intr-un pahar apa, iar in celalalt suc de portocale. Oricat de mult tinea la traditia familiei de a servi musafirii cu un pahar de whiskey si unul cu lapte, tanara se vedea nevoita sa refuze. Din motive de siguranta si din motive mult mai simple, cum ar fi dorinta vie a lui Colin de a nu se atinge de alcool.
  Se intoarse cu tava in maini si o aseza pe masuta din mijlocul sufrageriei aglomerate. Asezandu-se pe fotoliul larg din fata canapelei, Ema il privi pe Colin si zambi complice. Frecandu-si palmele, zise: “Bun. Ce avem de lucru azi?”
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Hawkeye afisa un zambet stramb ca raspuns la remarca Emei. Poate ca era el imposibil, dar nu ar fi avut farmec fara tachineala dintre ei doi. Asa cum spusese Soimeanca mai demult, ei se purtau ca doi frati. Se certau, se ciondaneau, cantau, se luptau si radeau impreuna. Cand Hawk ajunsese in cel de-al treilea an, cei doi reusisera sa se cunoasca suficient de mult ca sa-si poata impartasi secrete. Colin stia atat de multe despre Ema, asa cum si ea stia o gramada despre el. Isi stiau pasiunile, lucrurile detestate, visele, sperantele, suferintele si iubirile secrete. Fiecare purta o dragoste frateasca pentru celalalt, desi amandoi erau prea mandri ca sa o recunoasca.
  Ascultator, desi cu un zambet ignorant pe buze, Colin isi lasa geaca in locul indicat de Ema. Intra in sufragerie in timp ce ea disparu inapoi pe hol. Cerceta o clipa incaperea. Era destul de simplu amenajata. Era aglomerata, insa avea ceva rafinat in alcatuire. Era genu’ de ingramadire cu cap. Hawkeye lasa pachetelul pe masa si se lafaii pe canapea, punandu-si bratele de-a lungul spatarului moale.
  Ema intra iar, aducand o tava pe care o puse langa pachetul lui. Desigur. Facea pe gazda. Desi, daca statea sa se gandeasca, ea chiar asta era. Gazda. Totusi… Era ceva ciudat. Felul in care se misca tanara. Daca nu ar fi stiut-o atat de bine, nu ar fi bagat de seama. Arata obosita, dar mergea cu o energie vie, nespecifica ei. Ema nu fusese niciodata o grabita hiperactiva, asa cum era el. Deci ce era in neregula?
  Ii ignora intrebarea, renuntand la orice fel de politeturi, si se apleca in fata, rezemandu-si coatele pe genunchi si incrucisandu-si degetele. O privi suspicios si zambi, de asemenea, complice – desi el zambea din alte motive. Ridica o spranceana si ii fixa chipul cu privirea.
  “ S-a intamplat ceva ce eu nu stiu, Emm? Ceva ce te face fericita? Ai castigat cumva la loteria magica?”
  

[Ema Snow]

• Ema se imagina aruncand cutite. Cutite foarte ascutite. Spre el. Spre Rovson. Nu continua pana la partea sadica in care sa-si imagineze sunetul carnii sfasaiate.
  In ciuda gandurilor ce-i treceau prin minte, expresia ei ramase stoica. Nu zambi si doar se uita la el, vazandu-l ca fiind doar un pustiulica. Un pustiulica pe care il putea intotdeauna invinge intr-o batalie magica. Nu, in orice fel de batalie. Un pustiulica mic si prostut, lipsit de experienta vietii. Desigur, cineva putea intreba ce experienta avea o fata de 18 ani. Ema era o exceptie. Ea trecuse prin prea multe. El nu vazuse niciodata pe cineva murind. Avusese noroc sa vada cateva atacuri. Da, Colin era un membru al Ordinului, asemenea Emei, insa era prea boboc ca sa riste cineva sa-l trimita in misiuni. Inca. Da, era priceput, nimeni nu nega asta, insa nimeni nu risca sa-l piarda. Iar Ema se opunea cu vehementa ideii, in ciuda protestelor pe care le primea de fiecare data. Ea nu putea sa fie de acord sa trimita niste copii in lupta.
  Stia ce inseamna razboiul. Stia ce inseamna puterea mortala a Devoratorilor. Stia pentru ca suferise de mana lor. Si daca nu ar fi fost vorba de nasul ei, atunci poate ca Ema avea sa duca o viata fericita si linistita. Nu ar fi avut cicatricea de pe deget, nu ar fi avut ceea ce urma sa fie o cicatrice pe umarul stang. In anul in care lipsise i se intamplasera prea multe. Atat de multe incat o intrista sa se gandeasca la ele. Atat de multe incat ii era greu sa vorbeasca despre asta cuiva cu sufletul pur si inocent precum Hawkeye. Ii spusese lui Rosalie pentru ca ele fusesera practic in aceeasi oala. Ii spusese lui Evelyn pentru ca stia ca asta avea sa o ajute pe fata, din moment ce si ea parasise scoala pentru o vreme. Dar cum ii putea spune lui Colin? Cum putea sa faca asta fara sa-i lasa urme pe suprafata sufletului sau fragil?
  “ Nu e treaba ta, Rovson” vorbi intr-un final Ema, desi vocea ii era incordata din cauza gandurilor negre.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Colin remarca schimbarea din ochii Emei. Era atat de usor de citit daca stiai sa ocolesti retinerea din ochii ei! Daca stiai sa treci peste prefacatoria din ei, sentimentele false pe care le punea acolo ca sa-i faca pe ceilalti sa se simta comod. Daca era ceva ce Colin ura la ea, atunci era inchiderea Emei. Ea nu zicea niciodata cand sufera. Ea statea acolo si zambea cu caldura pentru cei ce intrebau. Ea nu cauta sustinere si consolare. Suferea in tacere. Poate ca trecuse prin atat de multe lucruri incat putea sa-l faca pe Hawkeye sa se simta un copil. Poate ca fusesera lucrurile groaznice din viata ei – iar el stia cu siguranta ca Soimeanca trecuse prin multe – care ii dadusera acea sclipire de intelepciune si experienta in ochi.
  Nu putea sa faca ceva. Putea doar sa stea acolo si sa aiba rabdare. Urmari neputincios cum enervarea amuzata a Emei capata o latura sumbra, transformandu-se in tristete si regret. Isi dadea seama de un sentiment protector pe care tanara il purta mereu. Mda… Asta era Ema. Stai linistit si fii sigur ca ea va sari in fata unei vraji pentru tine, atata timp cat ii pasa de tine. Iar Emei ii pasa de destul de multa lume. Prea multa, daca era sa-l intrebi pe Colin. In primul lui an, o vazuse incasand o farsa pentru ca avusese curajul sa apere un boboc.
  Isi scutura capul, incercand sa se gandeasca la altceva. Trebuia sa deschida un subiect usor si cu multe posibilitati ca cei doi sa se ia peste picior. Il incuraja felul in care fata ii raspunsese la intrebare, asa ca forta subiectul.
  “ Oh, haide, Ema! Zau! E ceva pe acolo ce te face fericita. Vreau sa stiu ce. Si desigur ca e treaba mea din moment ce te-am binecuvantat cu prezenta si prietenia mea!”
  

[Ema Snow]

• Cum putea sa-i zica? Pur si simplu nu putea. Fusese de fiecare data nevoita sa-i zambeasca prieteneste si sa-l minta in fata, spunandu-i ca aia e o poveste pentru o alta zi de fiecare data cand el intreba. Stia ca nu va avea puterea sa-i spuna, asa cum stia ca Hawk se certase cu Dawn dupa plecarea Emei. Dar amandoi trecusera peste micul moment si se intelegeau din nou, mai bine ca niciodata. Soimeanca se intreba cum de reusise Hawkeye sa intre atat de mult in familia ei? Cand el fusese boboc, o cunoscuse pe sora Emei si isi gasise in ea partenerul de a o cicali pe Ema, asa cum Ema gasise un aliat in Calliope pentru a-l cicali pe Colin.
  “ Oh, haide, Ema! Zau! E ceva pe acolo ce te face fericita zilele astea. Vreau sa stiu ce. Si desigur ca e treaba mea din moment ce te-am binecuvantat cu prezenta si prietenia mea!” il auzi ea vorbind.
  Isi dadu ochii peste cap, usor exasperata, dar recunoscatoare. Auzi! Binecuvantata cu prezenta si prietenia lui! Prostiii! De fapt, era destul de adevarat, dar orgoliul si dragostea frateasca ce i-o purta nu o lasara sa comenteze pozitiv.
  “ Da, sigur. Cum spui tu, Hawkeye! O, vai, umila de mine!”
  Faza era ca baiatul avea dreptate. Ema era tare fericita in ultimul timp, desi incerca sa se controleze cat mai bine. Si o ajuta destul de mult faptul ca invatase sa-si controleze sau macar sa-si mascheze sentimentele. Zambi visatoare, destul de convinsa ca s-a cam ales prafu’ de micul ei paravan intern. Nu conta. Putea sa-i spuna. Stia cum sa i-o intoarca.
  “ Am fost la Pestera lui Godric acum putina vreme” spuse ea de parca nu era cine stie ce. Tonul i se schimba la urmatoarea propozitie. “ Si am cunoscut o persoana speciala”
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Ema era… indragostita?! Cum era posibil? Adica da, era o fire prietenoasa si in general te intelegeai bine cu ea, dar cum de ii cazuse cu tronc cineva? I se parea un lucru atat de straniu! I se parea ceva atat de ciudat de parca vedea o foca blanoasa tinand discursuri cu cuvinte pompoase in fata Adunarilor de la Geneva! Ce-i drept, il cam speria. Adica putea face fata unei Eme nervoase – avusese multe ocazii in care sa se antreneze pe cand ea era Sefa de Casa. Putea face fata unei Eme triste – si asta o vazuse de cateva ori, foarte rar. Putea face fata unei Eme fericite si plina de rasete, dar o Ema indragostita?! Nu! Asta era ceva peste puterile lui. Isi amintea ca tanara avusese o mica pasiunea pentru un pusti de la Ochi-de-Soim candva, un… cum il chema? Un Nick, un Nair, un ceva cu N. Dar nu fusese nevoit sa-i urmareasca reactiile.
  Brusc, Colin avea senzatia ca uita ceva. Incerca sa-si dea seama, sa-si aminteasca ce anume, dar gasi misiunea imposibila. In schimb isi ridica barbia si zambi smechereste.
  “ Cum il cheama?” intreba, privind-o cu ochi curiosi.
  Macar sa-i stie numele acestui gentleman. Pentru ca trebuia sa fie un gentleman. Cine stie? Poate il va intalni candva si ar fi mai mare pacatul sa rateze ocazia.
  Pestera lui Godric, ha? Ce cautase ea acolo? Ah! Sigur se dusese in vizita la matusa ei… Matusa al carei nume Hawkeye nu-l mai stia… Matusa… In fine, mama varului Emei, Tony. Ei locuiau in Pestera lui Godric. Prea bine! Ridica din sprancene spre ea, cu o moaca atotcunoscatoare.
  “ Cum arata?”
  Ok! Se simtea ca o fetita prostuta care moare sa auda cateva barfe!