Einevere

[Ema Snow]

• Ema se apleca in fata, rezemandu-si coatele de genunchi si prinzandu-si barbia in maini. Zambi dulce, cu privirea pierduta in tavan. Da, era indragostita, insa nu se lasa controlata de asta. Cel putin, nu cand nu-l avea pe el alaturi; atunci isi putea permite, pentru ca facea jocul mai interesant. Dar nu, Ema o facea de data asta ca un fel de razbunare. Isi dorea atat de mult sa devina un profiler si studiase atat de multe carti, incat ii venea usor sa vada intentiile oamenilor. Mai ales cu Hawk cu care se obisnuise atat de mult! Se distrase copios in sinea ei cand vazuse intelegerea informatiei asezandu-se in mintea baiatului si panica muta ce urmase imediat dupa aceea. Daca nu ar fi trebuit sa-si joace rolul, ar fi zambit malefic sau ar fi ras pana nu mai putea. Sau poate amandoua.
  “ Darren… Numele lui e Darren Longdon” continua ea pe tonul visator, fluturandu-si teatral genele. “ Si arata angelic”
  Ok! Daca asta nu-l potolea pe Colin…
  Ema se redresa destul de repede in lipsa unui raspuns protestant. Isi indrepta spatele si isi permise sa zambeasca oarecum rautacios. Urma numarul ei. Era randul ei sa impinga subiectul si sa se distreze de pe urma lui, desi in modul cel mai sincer, era din cale de fericita cand se gandea la micul secret al pustiului.
  “ Dar tu? Cum iti merge cu Rose?”
  Vocea ei era plina de superioritate, dar in acelasi timp calda si cu urme de compasiune. O amuza si o induiosa sa-l vada pe Hawkeye cel mereu vorbaret dand timid din umeri in preajma prietenei ei.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Isi dadu ochii peste cap si se uita in alta parte, prefacandu-se scarbit. Auzi! Angelic! Ce poanta mai era si asta? Nu asta vroia! Vroia sa stie cum arata el in mod normal. Ce inaltime, ce culoare a parului, forma fetei si ochii. Isi dorea sa-l poata recunoaste pe strada, daca era la o-adica. Nu-l ajuta cu nimic angelic. Presupuse ca prin ochii unei fete jumatate din baietii din Hogwarts erau angelici. Poate chiar mai mult de jumatate. Poate ca daca ar fi pus ceva muschi pe scobitoarele alea ale lui numite brate si si-ar mai fi scurtat putin parul ca sa-l poata aranja intr-o creasta, ar fi aratat si el angelic. Neah… Muschii ca muschii. Colin considera ca sunt semnalele unui prost, in timp ce slabanogii erau aia destepti. Dar freza? Cum ar putea Hawkeye sa renunte la parul lui ciufulit? Si oricum, nu erau fetele inebunite si nu oftau ele la fiecare pas dupa baietii pletosi? Mda… El nu era chiar un baiat pletos, dar in fine. Deci Darren. Prea bine. Se ruga in sinea lui sa-l intalneasca pe tipu’ asta inainte sa i-l prezinte Ema.
  Intepeni pe canapea si ii veni greu sa-si miste capul. Sau mana. Sau degetul mic de la picior. In schimb putea inghiti in sec si – la naiba! – putea rosi. Simti caldura inundandu-i obrajii si urechile, scotandui-le in evidenta. La naiba! De ce avea urechile atat de ridicol de mari? Bine ca era un… semi-pletos si ca avea parul negru sa i le ascunda partial.
  Isi drese vocea si reusi sa se miste. O privi pe Ema, intr-un fel suparat ca revenise la normal. Brusc, ii placea varianta indragostita. Asa nu parea sa-i acorde prea multa importanta si mai ales nu unui astfel de subiect. Isi dadu seama din privirea ei ca era razbunarea dulce, asa ca tacu si inghiti cu umilinta, acceptandu-si soarta. Dupa cateva clipe, expresia ii deveni dura, iar Hawkeye vorbi pe cel mai detasat ton posibil, imitand-o pe fata.
  “ Nu e traba ta, Snow!”
  

[Ema Snow]

• Ema izbucni in ras. De ce nu se gandise ca asa avea sa-i raspunda? Micul si prostutul, dar atat de smecherul Hawkeye. Il stia prea bine, asa ca putea anticipa cu usurinta ceea ce tocmai se intamplase. Si din nou, il stia prea bine, asa ca putea sa-si dea seama de ce era in mintea lui cand venea vorba de dragoste. Vesnica baterie pe picoare isi pierdea energia cand era in preajma lui Rosalie. Se misca delicat, de parca pasea pe un camp minat. Ca si cand cel mai mic pas putea sa-l trimita explodand de cealalta parte a baricadei.
  Soimeanca isi scutura capul. Trebuia sa ajunga la altele, nu sa piarda timp cu astfel de prostii. In primul rand, trebuia sa se ocupe de unul din motivele pentru care programasera aceasta intalnire.
  Totusi, isi facu o lista rapida in minte:
  1. Colierul
  2. Manualul de Farmece
  3. Aleea Diagon
  4. Elementul care lipsea
  Nu conta ordinea, dar toate se legau cumva intre ele. Poate cu exceptia colierului… I-ar fi placut ca Hawkeye sa-l pastreze. In felul asta, Ema l-ar fi putut cerceta cum se cuvine.
  “ Pai sa ne punem pe treaba, atunci!” spuse ea vioaie si se ridica. “ Sa incepem cu colierul gasit de tine si Callie in Camera Portretelor.”
  Din cate intelesese de la Soim, colierul fusese un portal. In momentul in care il atinsesera, fusesera transportati in catacombele secrete de sub domeniile castelului. Insa, fiindca il atinsesera in momente diferite, fusesera transportati in locuri diferite. Ema nu-si amintea de proprietatea asta a portalelor. Se uita prin biblioteca, alegand diferite carti si punandu-le intr-un teanc pe masuta alaturata. Cand in sfarsit se decise asupra numarului, lua cateva dosare din dulap si le depuse in fata lui Colin, alaturi de carti.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Colin ii urmari cu atentie miscarile. Cand Ema se uita prin biblioteca familiei, baiatul realiza cat de multe carti avea familia Snow de fapt. Se vedea de la o posta ca e o familie de Soimeni, chiar daca doamna Snow era o Incuiata. La Hawk, treaba nu statea chiar asa. Tatal lui fusese Soimean, in timp ce mama fusese o Astropufa.
  Incepea sa-l ingrijoreze teancul de carti pe care Ema il aduna pe masuta. Erau de diferite culori si de diferite grosimi, unele mai vechi, altele mai noi. Insa chiar si asa, toate aveau un lucru in comun: felul impecabil in care fusesera pastrate. Abia acum intelegea Hawk de unde venea mania Emei in legatura cu grija cartilor. Parca ar fi fost niste fiinte vii, pipernicite si neajutorate in ochii ei. Tanara se oprise din alesul cartilor, iar Colin ofta usurat. Insa Ema scoase mai multe dosare.
  “ Oh, frate! Dar stiu ca avem de lucru, nu gluma…” murmura el ca pentru sine.
  Isi ridica capul ca sa se uite deznadajduit la Ema.
  “ Chiar trebuie sa le citim pe toate, nu?”
  Oare de ce mai intrebase? Stia deja care era raspunsul. Nu era ca nu-i placea sa citeasca, dar il speria numarul considerabil al lucrurilor pe care trebuiau sa le citeasca intr-un timp foarte scurt. Blestematie de colier! Toate astea erau din cauza oricui le-o fi dorit raul! Numai cand se gandea si i-l durea piciorul.
  Isi intinse mana, masandu-si glezna dreapta pe sub masa. Nici macar acum nu intelegea cum de primise rana respectiva. Nu era ca si cand intr-adevar l-ar fi prins cineva si ar fi trasat cu ceva ascutit dunga din jurul piciorului. De fapt, rana se vindecase aproape complet. Ramasese doar o pata rosiatica pe partea anterioara a gleznei. Arata ca pielea iritata, dar nu era nimic de genu’. Spera doar ca va disparea in timp, asa cum se intamplase cu restul. Ii scapa o respiratie intretaiata cand atinse zona cu probleme.
  “ Apropo, sa-mi amintesti sa-ti vorbesc de ceva ce am gasit scris pe manualul de Farmece, dupa incidentul de pe Diagon. Ceva despre Einevere” adauga el, deschizand manualul cu mana libera, la prima pagina.
  

[Ema Snow]

• Ema ii zambi compatimitoare.
  “ Ma tem ca da, Hawk. Insa nu e cazul sa te panichezi. Am ales doar ce e posibil sa aiba vreo legatura cu portalurile.”
  Il privi derutata cand auzi felul in care respira. Era ok? Ocoli masa si ajunse langa el, observand cum se tine de picior. Piciorul drept. Piciorul cu probleme… Ah… Ingenunche pe covor si cu o miscare rapida, ii trase piciorul sus pe canapea, dezechilibrandu-l. Ii vazuse rana o singura data, atunci cand se aflase in Aripa Spitalului. Stia ca fusese o lovitura urata si stia ca avusese o mica infectie, insa trecuse peste ce era mai rau intr-o singura zi.
  “ Lasa-ma sa vad” murmura ea si astepta o aprobare. Dar nu astepta prea mult, caci ridica blugul pana aproape de jumatatea gambei. Nu foarte sus, cat sa-i permita sa vada daunele. Stramba din nas la vederea petei. Da, probabil ca va ramane un semn. Nu stia daca doar isi imagina, daca doar erau amintirile negre sau daca intr-adevar exista linia fina si rosiatica ce inconjura glezna lui Hawk, dar nu isi batu prea mult timp capul cu asta. Ii atrasese atentia pomenirea aleii Diagon.
  Soimeanca se ridica, aplecandu-se usor deasupra mesei. Putea citi foarte clar cuvantul ‘Einevere’. Suna ca un nume, insa nu era foarte sigura. Dar ii placea cum suna. Curat, nobil si elegant. Iar scrisul… Caligrafia i se parea cunoscuta. Semana cu felul ei de a scrie, doar ca era mai matur, facut mai in graba si mult mai lunguiet.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Ii scapa un strigat inabusit cand Ema ii ridica piciorul. Se dezechilbra si pentru o clipa ingrozitor de lenta se temu ca avea sa vina val-vartej pe podea. Insa nu se intampla asa si Hawk respira usurat. Atat ii mai trebuia: sa-i dea Emei un motiv in plus de a-l face impiedicat. Nu ca nu ar fi fost. Lumea ar fi crezut ca ii venea usor sa mearga la cat de inalt era, dar tocmai din cauza asta se impiedica adesea. Totusi, echilibrul lui se imbunatatise vizibil in ultima vreme. Si daca statea sa se gandeasca bine, chiar pusese ceva muschi pe el de cand incepuse sa intre in probleme adevarate. Ha! Ca sa vezi! Poate ca intr-adevar putea deveni genul de baietandru cu muschi conturati. Nu sa iasa in evidenta. Probabil ca ar fi regretat daca isi pierdea renumele de slabanog. Nu, ceva delicat, un contur fin, suplu. Si ceva mai multa forta. Uneori, era ca o muiere…
  Tresari cand Ema ii ridica blugul. Ok, sigur era ca o muiere. Vruse sa spuna ca totul e in regula, dar renunta rapid. Stia cat de incapatanata putea sa fie Soimeanca si chiar nu avea chef sa se ia la discutii cu ea. Nu acum. Oricum avusesera ei cateva titluri si incendii pe ziua de azi si sigur vor avea si mai multe.
  Cand fata termina de verificat, isi indrepta atentia spre manualul lui Hawkeye. O lasa sa citeasca cu atentie, intrebandu-se unde era gandul ei. Parea… Parea blocata. Ca si cum ceva nu era in regula. Si sigur ca nu era! Nu ar mai fi fost aici daca era.
  

[Ema Snow]

• Ofta usor.
  “ Apuca-te de lucru, vin imediat”
  Iesi iar din sufragerie, grabindu-se in sus pe scari. Intra in camera ce servea pe post de birou pentru tatal ei si lua un teanc de foi albe. Daca tot aveau de lucru, trebuiau sa-si noteze ce gaseau, nu? Apuca doua pixuri si se opri in pragul usii. Inca isi amintea de ziua in care ii aratase lui Hawkeye un pix pentru prima oara. Era atat de mirat si il desfacuse cu graba pentru a intelege mecanismul. Il amuzase sa-l vada in plina cercetare soimareasca. Chiar glumisera impreuna, zicand ca, daca nu va reusi sa devina un chirurg, Colin se va face reparator sau constructor de pixuri. Mai bine isi vedea de drum. Nu era frumos sa-l faca sa astepte.
  “ Uite ce am eu aici!” striga ea de pe trepte, in timp ce le cobora.
  Se grabi in sufragerie, fluturandu-si mana cu pixurile in fata lui Colin. Il lasa sa aleaga unu si lua in brate dosarele. Intinse foile pe masa, impartindu-le in doua. Un teanc i-l lui Hawk, celalalt il aseza in fata ei.
  “ Noteaza tot ce gasesti important. Eu o sa ma ocup de cartile despre teleportare si de dosarele de studiu ale sora-mii. Dar inainte de asta, spune-mi tot ce s-a intamplat de cand ati atins colierul” facu Ema instructajul.
  Se pregati sa noteze orice ii trezea suspiciuni.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Hawkeye rase cu pofta cand vazu pixurile. Oh, Merlin! Cat se distrase cu chestiile alea de scris! Cand Ema ii aratase chestia aia pentru prima data, instrumentul de scris ii trezise lui Colin o curiozitate sinistra. Cum functionau fara vraji si fara o calimara prin zona. Il luase si il desfacuse, incercand sa-i dea de cap mecanismului. Pana la urma, nu era nimic special. Un arc, un tubulet cu o chestie numita pasta – cea care servea pe post de cerneala aparent – si cateva alte tubulete. Mare filozofie nu era, dar distractia fusese maxima. Se intreba cum aratase micul lui moment in ochii unui Incuiat. Probabil paruse un nebun… Eh, asta e! Nu-l interesa. O fi el o persoana orgolioasa, dar nu e prea afectat de ce zic cei din jur.
  Ii cam pieri zambetul cand Ema ii puse foile in fata. Era bucuros ca ea parea sa preia partea dificila, insa tot nu-i placea cum stateau lucrurile. Frate, fata asta chiar era pusa pe o treaba serioasa. Colin ofta usor si ridica prima carte, punand-o in fata. Nu o deschise. Mai intai avea cate ceva de povestit.
  Ii spuse Emei de mica lui vizita la Oglinda lui Erised, de felul in care daduse peste Calliope, de decizia de a merge in Camera portretelor si chiar ii descrise cum arata colierul. Ii spuse de tunelurile reci, pline de paienjeni si sobolani, de dublura lui, de sarpele urias, de blocaje si de iesirea in Padurea Interzisa. Ii spuse totul, in cele mai mici detalii. Iar cu o memorie ca a lui, asta era suficient.
  

[Ema Snow]

• Intelegea cat de importanta era intreaga situatie. Cineva pusese intentionat colierul in Camera Portretelor, dar de ce? Carui scop servea ca o mana de copii sa se piarda prin tunele intunecate si sa fuga pentru viata lor la fiecare cateva minute. Tremura scurt. Inca isi amintea noaptea in care o Soimarita din anul II daduse buzna in dormitorul Soimencelor din anul VII si o anuntase ca un elev de la Casa Albastra e in Aripa Spitalului. Ema avusese un sentiment prost in legatura cu asta, si isi reprimase un strigat cand il vazuse pe Hawk intins pe un pat de spital. De ce trebuia sa fie aiuritul de Colin? Rana de la glezna i se infectase, iar fruntea lui ardea sub mana Emei.
  Brusc, ii veni in minte imaginea gleznei lui. Cercul aproape perfect ce-i inconjura pielea. Sigur va lasa un semn. Ema isi duse mana spre omoplatul stang, acolo unde rana ei aproape se vindecase cu un semn. Hawkeye ii era ca un frate si niciodata nu dorise ca si el sa aiba ceva permanent care sa-i aminteasca de momentele negre. Cel putin, nu inca. Si cel putin, nu ceva atat de mare. Da, nu iesea in evidenta cine stie ce, dar…
  Gandurile ei deveneau din ce in ce mai fugitive. Mai variate. Mai incetosate.Ema prinse mai bine hartiile in mana si se ghemui in fotoliu. Muschii ii deveneau din ce in ce mai relaxati, ochii ii erau din ce in ce mai grei. I se facuse somn. Nici nu realiza cand degetele isi pierdura strangerea din jurul foilor.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Colin continua sa dea pagina dupa pagina. Nimic din ce citea nu i se parea relevant. O vreme, se intreba de ce Ema avea atatea carti despre magia veche. Inchise cu putere cartea si o puse in teancul cartilor nefolositoare. Arunca o privire rapida spre colega sa, urmarind o secunda cum se face mai comoda in fotoliu.
  Bun, urmatoarea carte. ‘Blesteme in teleportari’. Interesant titlu, intr-adevar. O deschise si se uita la scrisul dubios din coltul de sus. Era lunguiet si putin cam tremurat, dar se putea citi foarte clar ‘D. A. S.’. Deci asa se explica numarul mare al cartilor. Sigur erau ale lui Dawn, sora mai mare a Emei. Soimeanca pomenise la un moment dat ca sora ei planuia sa invete cat se poate de multe despre magie cat mai diversificata. Cand o cunoscuse, Colin invatase repede ca Dawn stia magie neagra, magie de vindecare, magie de aparare si toate celelalte categorii – despre unele dintre ele nici macar nu mai auzise.
  Era tensionat. Atat de tensionat incat sunetul mai multor foi cazand pe jos il facu pe Hawk sa sara pana in tavan.
  “ Totu’ bine, Emm?” intreba el, dar nu primi niciun raspuns.
  Cand isi ridica privirea spre fotoliu, se pomeni destul de surprins sa o vada pe Soimeanca adormita intr-un ghem. Mana ei atarna intr-un unghi ciudat peste bratul fotoliului, iar paginile zaceau intinse pe podea, fiecare pe unde o purtase curentul.
  “ Ema?” indrazni Hawkeye, dar fata nici macar nu se misca. Se ridica de langa masa ca sa adune foile, le puse pe un scaun si se opri sa se incrunte catre Ema. Se uita dezorientat prin jur. Lua o patura usoara aflata intr-un colt al camerei, frumos impaturita pe raftul unui dulapior jos si o intinse peste trupul Soimencei, punandu-i mana ce atarna pe langa ea. Se intoarse la lucru. Macar o putea lasa pe Ema sa traga un pui de somn.