Einevere

[Ema Snow]

• Deschise ochii si se uita in jur, inregistrand locul in care se afla. Era inorat. Era in mijlocul unei strazi pustii, cu exceptia catorva masini parcate pe partea dreapta. In stanga se vedea un gard de lemn, iar mai departe si mult mai jos, se vedea marea decorata de liniile albe ale valurilor. Briza ii dadea parul intr-o parte. Ema isi stranse mainile la piept, de parca i-ar fi fost frig. Nu intelegea ce cauta acolo, dar nici nu o interesa.
  Un urlet inalt, plin de durere si surpriza se inalta deasupra vantului. Soimeanca se intoarse la timp pentru a vedea o silueta fragila fiind proiectata peste gardul din stanga drumului. In partea cealalta se aflau doi oameni acoperiti de pelerine negre, cu baghetele tinute amenintator in mana. Ema lua bagheta agatata de cureaua blugilor.
  “ Avifors! Expelliarmus!” tuna ea catre cei doi, dar acestia Disparura inainte ca vreo vraja sa-si faca efectul.
  Ema se grabi inspre gard, dornica sa dea o mana de ajutor. Se apleca peste margine, uimita sa zareasca mai intai doua maini palide tinandu-se strans de tijele de metal, in timp ce picioarele-i atarnau in gol. Mainile apartineau unei fete cu parul de un negru familiar si usor ondulat. Ochii de un albastru-verzui ai fetei se marira de uimire cand intalnira chipul Emei.
  “ Repede! Da-mi mana!” se grabi Soimeanca, intinzand mana ca fata sa o poata prinde. Tanara ezita o clipa, apoi degetele ei reci se incolacira in jurul incheieturii Emei. Dupa putin efort, tanara era in siguranta pe straduta gri.
  “ Imi pare atat de rau!” incepu straina. “ Trebuia sa te ascult, mama…” murmura ea, iar Ema prefera sa se prefaca ca nu o auzise. Sigur era o multumire privata gandita cu voce tare. Ochii ciudati ai strainei se ridicara sa cerceteze chipul Soimencei. “ Dar spune-mi. Cum de arati atat de tanara?”
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Toate cautarile pareau sa nu duca nicaieri. Colin nu putea gasi ceva care sa-l ajute.
  Lua in brate o carte despre obiectele-portal. Poate ca daca intelegea principiile de baza, putea sa descopere ceva. Ce-i drept, nu prea nimerise o carte grozava. I se cam inchideau ochii dupa primele zece pagini. Prefera sa faca o pauza, ducandu-se pana in bucatarie. Bucataria familiei Snow nu era mare, insa era suficient de spatioasa ca toti cei patru membri sa aiba loc. Hawk zambi cand observa coltul dedicat animalelor. Erau trei boluri pentru caini – desi Soimeanul presupuse ca unul era pentru Toothless – si inca doua vase asezate mai sus, pe ceea ce parea a fi un raft. ‘Masa bufnitelor’ deci.
  Continua sa se uite prin jur. Mama lui ar fi fost fericita sa aiba o asemenea bucatarie, desi s-ar fi plans ca nu are suficiente ustensile. Mda… Se parea ca doamna Snow prefera sa tina totul mai ascuns, pentru a oferi acea caldura primitoare si ordonata locului. Acum isi dadea seama de unde mostenise Ema chestiile estetice.
  Deschise frigiderul, simtindu-se ca acasa. Se uita cu atentie, dar nimic din mancarea familiei Snow nu ii facu cu ochiul, chiar daca arata delicios, lucru de care Colin era convins. Isi aminti ca odata, Ema il servise cu placinta cu dovleac primita de acasa. Dumnezeule! Fusese extraordinara! Stramba din nas si se intoarse in sufragerie.
  Ce vazu il lua pe nepregatite. Tanara inca dormea linistita in fotoliu, insa parea – defapt, sigur – isi schimbase pozitia. Statea ghemuita pe o parte acum, intr-un fel ciudat. Miscarea facuse patura subtire sa alunece putin si sa traga de breteaua maieului. Nu era ceva pervers, insa lasa umarul stang al Emei descoperit. Sufiecient de descoperit ca sa expuna rana aproape vindecata. O rana urata, incrustata, cu pielea iritata pe margini.
  

[Ema Snow]

• “ Ce e in neregula cu varsta mea?” intreba Ema nedumerita. Si de unde o stia straina asta?
  “ Cum adica ce e in neregula cu varsta ta? Esti prea tanara, mama!”
  “ Nu mai imi spune asa. Eu nu sunt o mama” i-o taie Ema grabita. Se simtea aiurea. “ Desigur ca nu sunt o mama. Nici macar nu sunt maritata. Nici macar nu am terminat scoala, pentru numele lui Merlin!”
  Straina o privi cu ochi mari, muta de uimire. Felul in care se uita la ea. Ii era atat de cunoscut Emei. De parca era propriul ei stil. O nelinistea. Si apoi, era chipul fetei. Formatul ochilor de un verde albastrui. Avea acelasi format ca Ema. Genele lungi si negre, neincarcate de rimel. Buzele erau mult mai echilibrate ca ale Soimencei, dar iarasi cunoscute. Revedea chipul iubit in ele.
  “ Cum?” intreba ea. “ Nu stii cine sunt? Trebuie sa-ti amintesti de mine, te rog. Sunt eu, Einy. Einevere?”
  Fata avea o privire imploratoare ce o dezarma pe Ema. Cum putea sa-i spuna ca intr-adevar nu-si amintea de ea. Nu o mai vazuse inainte, niciodata in viata ei. In schimb, numele… Numele il auzise chiar in ziua respectiva. De la Hawkeye. Il vazuse cu ochii ei scris pe prima pagina a manualului baiatului. Cine il scrisese acolo si de ce, asta era inca un mister.
  “ Nu… Imi pare rau” spuse Ema slab, lipsit de viata.
  Se simtea de parca ii frangea inima. Sentimentul se accentua cand vazu privirea pierduta a Eineverei. Era aproape la fel de lipsita de viata ca vocea Emei. Si ajunsese asa in doar cateva secunde.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Lui Colin nu-i venea sa creada ce vede. Cum de reusise ea sa capete asemenea lovitura? Plecarea… Perioada in care Ema disparuse… Rana arata suficient de veche pentru a sustine teoria asta. Isi dorea sa o trezeasca si sa-i ceara explicatii. Hawkeye isi indrepta spatele si lua o mutra stoica. Isi intinse mana pentru a apuca antebratul Emei, dar cand ii vazu cearcanele usoare de sub ochi renunta. De cand se intorsese, Soimeanca parea putin cam obosita. Mereu avea umbre fine sub ochii vioi. Si avea cateva riduri de expresie. Chiar arata mai matur. Atat de matur incat daca nu o vedea miscandu-se sau nu o auzea vorbind, ar fi crezut ca e o ursuza. Insa era la fel de vesela si incapatanata ca intotdeauna. Si nici buna-vointa de a se certa cu Hawkeye nu disparuse.
  Intr-un fel, ii era dor de vechea Ema. Cea de cand era el un boboc. Cea care-l certa cand facea boacane si cea care-l punea sa stearga praful in camera de zi drept pedeapsa, fara a se folosi de magie. Cea cu care se jignea si cea cu care radea. Cea care-i era ca o sora. Cea in care avea incredere. Si in alt fel, se bucura ca, sub tot acest nou look, Ema era aceeasi. Deci pana la urma Soimeanca se intorsese, chiar daca ce facuse in anul in care fusese plecata ramasese un mister pentru Hawkeye. Insa si el se incapatana pentru a nu lasa lucrurile asa. Isi dorea sa afle si sa puna capat situatiei. Macar sa stie ca nu se certase cu Dawn pe degeaba. Ar fi fost pacat, zau de nu!
  Colin se aseza pe canapea, asteptand ca fata sa se trezeasca. Stia ca nu va dura mult. Ema se plangea mereu ca nu dormea cine stie ce. Isi lua manualul de Farmece si il deschise la prima pagina, holbandu-se iar la cuvantul scris de mana in coltul din dreapta sus. Einevere.
  

[Ema Snow]

• Ema era complet derutata. Incercase sa faca o fapta buna si se trezise cu o straina pe cap. O straina care nu era chiar necunoscuta. O fata care o privea panicata, usor exasperata.
  “ Deci nu-ti amintesti de mine…” concluziona misterioara Einevere dupa o pauza lunga. “ Si nici de Tony presupun ca nu-ti aduci aminte. Sau matusa Dawn, sau Rosalie si Hawkeye, Agnes si…”
  “ Stai asa!” o opri Ema. “ Desigur ca-mi aduc aminte de ei! Tony e varul meu, cum as putea sa-l uit? Si Dawn imi este sora. Iar Agi, Rose si Ha…”
  “ Nu la acel Tony ma refeream!” izbucni Einevere.
  Tanara se cauta prin buzunare, scotand un portofel simplu. Il deschise si scoase o bucata de hartie lucioasa, pe care i-o inmana Emei. Soimeanca se uita curioasa, insa foarte curand, curiozitatea se transforma in confuzie. Era o poza facuta dupa metoda Incuiata. O poza foarte reusita din punct de vedere tehnic. Dar de altfel, o poza imposibila. Era ea, insa mult mai atinsa de varsta. Judecand dupa riduri si felul in care i se vedea gatul, avea in jur de treizeci-patruzeci de ani. Si parea fericita. Ema din poza isi tinea mana dreapta dupa gatul unei Einevere zambarete, iar mana stanga pe umarul unui baiat mai mic, cu un zambet cunoscut. Avea o claie de par saten-inchis si ochii de o culoare mai intunecata. Insa, asemenea Eineverei, avea ceva din trasaturile Emei.
  “ Nu-l mai cunosti pe Tony?” intreba Einy.
  Soimencei i-ar fi placut sa-i raspunda ca il cunostea. Sigur il mai vazuse inainte, insa nu putea sa-si dea seama unde. Cumva, numele se lega de Aleea Diagon. Poate ca asta fusese incidentul pe care Ema si Colin il uitasera…
  Isi ridica privirea spre Einevere, observand pandantivul de la gatul ei. Totul se prabusi in jurul ei, iar Ema isi deschise ochii, intampinand lumina blanda din propria sufragerie.
  „ Stiu cine e Einevere!” spuse ea pe nerasuflate.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Nu stia cum si nu stia de ce, dar cumva Einevere avea o legatura cu ce se intamplase pe Aleea Diagon. Cumva, era piesa lipsa din ziua respectiva. Stia instinctiv chestia asta, asa cum stia, tot instinctiv, sa respire. Era ferm convins ca acel cuvant nu era scris atunci cand cumparase cartea. Verificase prima pagina, ca intotdeauna. Nu avea cum sa nu-l fi observat.
  Si apoi, mai era si marea pauza din amintirile lui! Si aparent, si ale Emei. Stia cum de ajunsese in foisorul de pe Diagon. Incepuse ploaia, iar cei doi tineri se adapostisera acolo. Isi amintea ceva despre o poanta cu picaturile de apa dintre pagini si pauza. De aici se rupea filmul. Reincepea in secunda in care Ema il trezise. Dar cum de adormise in primul rand? Nu era obosit. De fapt, era prea energic pentru un pusti de varsta lui, dar nu era un dependent de zahar. Nu se comporta ca un hiperactiv si termina cand sistemul lui stingea beculetele. Si chiar daca asa s-ar fi intamplat, cum de si Ema patise la fel? Nu, toata treaba asta era prea ciudata. Lipsea ceva. Ceva important. Hawk era sigur ca daca rezolvau acest mic mare mister, totul se limpezea.
  Se auzira mai multe zgomote fasaite, iar baiatul isi ridica privirea spre fotoliul de vis-a-vis. Ema se trezea. Ii vazu irisii verzi ivindu-se sub pleoape si citi aproape instantaneu confuzia din ei. Fata paru sa stea asa o clipa, luand mediul inconjurator in atentie. Probabil ca avusese un vis de era atat de imprastiata. Ii vazu lamurirea inundandu-i fata, insa descoperi si altceva. Nu stia exact ce anumne. Nu inca. Deschise gura, pregatit sa o asalteze cu intrebari, insa ea i-o lua inainte. Ce spusese il lasase masca. Timpul incremeni. Colin se trezi sarind de pe canapea, pasind peste masuta de cafea si peste teancurile de carti si ajungand in dreptul Emei.
  „ Cine-i Einevere?”
  

[Ema Snow]

• Se uita lung la Hawkeye si se indrepta in fotoliu. Totul parea atat de diferit! Atmosfera… Cu o clipa inainte fusese pe strada gri, cu vantul biciuindu-i obrajii si aerul sarat iritandu-i ochii. Luptase cu niste idioti si ajutase o fata care se parea ca era fiica ei. Acum statea in sufrageria linistita, cu un Colin mult prea curios holbandu-se la ea. Ceva ii aluneca pe picioare, iar ea isi muta privirea. Era o patura veche, dar bine pastrata. O patura pe care Ema si-o amintea de mic copil. Dar cum ajunsese pe ea? Nu-i fusese frig ca sa se inveleasca si oricum atipise fara sa-si dea seama. Nu fusese ceva voit. Probabil ca era mana lui Colin la mijloc. Dorea sa-i multumeasca, dar era atat de aproape incat mai ca ii simtea respiratia pe maini.
  „ Rovson, da-te la o parte si nu-mi mai lua aerul” murmura ea, impingandu-l pe baiat intr-o parte.
  Se trezi incercand sa traga de timp. I se parea prea dificil sa-l lamureasca pe Hawkeye fara sa o considere nebuna. Insa avea un sentiment puternic in legatura cu toata treaba asta. Stia cumva ca ce vazuse nu fusese un simplu vis. Era ca o prezenta constanta in fiinta ei.
  Zambi prosteste spre Soimean. Asta o sa fie amuzant de urmarit.
  „ Uite, am avut visul asta… Eram undeva… cred ca era un drum de coasta. Si era o fata care se lupta cu doi tipi… Aratau ca niste Devoratori ai Mortii… In fine. Am ajutat-o pe fata asta si mi-a spus ca o cheama Einevere. Si mi-a mai spus cumva… A spus ca eu sunt mama ei”
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Colin o privi cu ochi mari. Tacu. Un minut, doua, zece. Poate doar cateva secunde. Buzele lui tremurara scurt, apoi ceda, incepand sa rada in hohote. Era sanatoasa? Halucina? In sfarsit inebunise? Gata? Se alesese praful si de logica ei?
  „ Emm, fato, ce-ai mancat?” reusi Hawk sa intrebe printre hohote de ras.
  I se parea ceva mai mult decat prostesc. I se parea ceva legat de ‚farmecele Incuiate’, cele in genu’ celui cu busuiocul sub perna. Nu, era prea aiurea. Chiar si pentru Ema. Deci adormise si visase o straina care sustinea ca ii e fiica si ca o cheama Einevere.
  „ E doar rodul imaginatiei tale, Ema Snow. Esti prea complicata cu chestia asta. Doar atat. Nu e vorba de magie aici, e vorba de stiinta” lamuri el cu o voce blanda.
  Incerca sa se uite la ea cat mai politicos. Poate ca totul se datora faptului ca abia se trezise. Poate ca Ema nu realiza pe moment ce era real si ce era vis. Ridica din umeri.
  „ Lasa asta acum. Hai sa ne vedem cu cercetarile!”
  Hawkeye lua o alta carte in brate si se apuca sa o rasfoiasca intr-o liniste aproape deranjanta. Se intreba daca Ema se calmase cu ‚spiritismele’ astea. Magia era magie, realul era real, iar visul era vis. Si cum Soimeanca nu avea predispozitie spre ghicit si previziuni, asemenea lui Rosalie, nu putea sa comenteze, insa putea sa excluda ideea ca fusese ceva mai ‚de sus’. I se parea o aberatie si i-ar fi placut ca Ema sa renunte inainte de a fi prinsa in spleenul simbolist. Pana la urma ajungea doar o stare de plictiseala profunda, de dezolare si de tristete abstracta. Pff! Urat!
  

[Ema Snow]

• Nu-si misca nici macar un muschi. Doar a stat si s-a holbat la el, intrebandu-se cat de tembel putea sa fie copilul asta. Ii oferise cateva ‚explicatii’ si se grabise sa-si continue studiile. Da, ar fi apreciat asta in alte situatie. Rovson pur si simplu nu intelegea gravitatea intregii situatii. Nu era o coincidenta si nu era imaginatia ei. Era ceva mai mult de atat. Ema putea sa spuna, o simtea vibrandu-i in gat. Era ceva peste puterea ei de intelegere.
  „ Esti imposibil!” marai spre el si se apleca inainte, apucandu-i incheieturile si strangand suficient de tare incat sa-l faca sa scape cartea din maini. Il fixa cu o privire rece, impenetrabila si vorbi pe cel mai jos ton posibil. Suna periculos. Vibrant, dar stabil. „ Nu intelegi. Aia era Einevere si cumva, ala nu a fost un vis. A fost o legatura cu viitorul”
  Ii elibera bratele, retragandu-se cu o miscare smucita. Soimeanca isi incrucisa mainile la piept, incruntandu-se in timp ce incepea sa faca un traseu de dute-vino in fata fotoliului.
  „ S-a mai intamplat cu trecutul. Acum putina vreme am fost cu Rose in Padurea Interzisa si ne-am trezit cu noi insine pe cap. Doar ca… mai mici. Mult mai mici. Inainte de a veni la Hogwarts. Inainte de tot calvarul. Probabil ca Grace avea cinci sau sase ani cand a venit aici…”
  Se pierdu in propriile-i ganduri, naucita pe moment. Toata chestia asta cu timpul… Pana acum Ema se intalnise cu varianta ei din trecut. Acum se parea ca ajunsese cumva cu mintea in viitor. Mai urma doar sa-si vada propria versiune din viitor. Dar poate o facuse deja si pe asta. Se uita cu ochi mari la Hawk si ingenunche langa masuta, tragand o coala de hartie in fata ei. Scrise cu rapiditate un singur nume pe foaie si o intinse spre baiat, deschizand manualul de Farmece.
  

[Colin Hawkeye Rovson]

• Il speria faptul ca Ema era atat de fizica. Ea nu devenea niciodata violenta. Bine, nici acum nu se putea spune ca era violenta, insa stransoarea ei servise cu siguranta pe post de reamintire pentru Soim. Poate ca Ema era mica si slaba, aparent fara aparare, dar pentru o clipa avusese senzatia ca o sa ramana fara maini. Se astepta sa-i amorteasca mainile atunci cand ea ii stranse incheieturile.
  O privi cum se fataie de colo-colo, asteptand sa-si termine ideea. Asta nu facu decat sa-l oblige sa se incrunte.
  „ Vrei sa spui ca te-ai intalnit cu tine insati? Tu chiar ca nu stai bine cu logica in ultima vreme. Fii mai atenta, Emm, lumea s-ar putea sa…”
  Insa, brusc, realiza ce dorise de fapt fata sa spuna. Nu era o simpla greseala. Ema chiar se intalnise cu ea insasi. Privirea lui Hawkeye se muta spre semineu. Deasupra se aflau o gramada de rame de fotografie, cu tot felul de chipuri cunoscute sau nu lui. Era o poza cu colectivul Ochilor-de-Soim in care aparea si el – isi aminti ca era exact poza pe care o avea si el, in camera din casa matusii Sally. Mai era o poza cu Dawn alaturi de un dragon negru, cu Dawn si Ema tinandu-se de dupa umeri si zambind fericite, cu parintii Emei, cu Ema si Dawn la inceputul fiecarui an la Hogwarts, in robele negre si albastre. Si mai erau poze cu cele doua pe cand erau doar niste copile. Insa tot nu putea sa creada.
  Se uita la foaia pe care Ema i-o intinsese si la prima pagina a manualului. Einevere. Numele era scris in aceeasi caligrafie. Isi ridica privirea spre Soimeanca, uitandu-se socat la ea.