little things

[Evan F. Lovel]

• OOC: Me and Nina
  
  BIC:
  
  Evan se împinse în peretele rece de piatră, aprinzându-şi o ţigară şi ţinând-o între buzele subţiri. Privi cerul unei nopţi ploioase şi nu se putu abţine să nu zâmbească. Frumuseţea toamnei se făcea simţită, aducând cu ea mireama ploilor şi pişcătura frigului şi făcându-i pe oameni să preţuiască mai mult anotimpurile calde.
  
  Îşi adânci mâinile în buzunar, însă nu rămase mult în acea poziţie. Omul pe care îl aşteptase apăru brusc, deschizând una dintre uşile scârţâietoare şi vechi a prăvăliei de pe străduţa îngustă şi ciudată a orăşelului mic din Irlanda în care se afla Evan.
  
  Bărbatul părea suficient de bătrân ca să îi fie tată, însă prea tânăr pentru a fii pensionar aşa că Evan se întrebă ce naiba căuta în prăvălia bunicului său la o oră atât de târzie. Îşi aruncă ţigara pe jos şi luă poziţia de atac. Atunci când străinul ajunse în dreptul lui, Evan sări pe el şi îl dădu jos de pe picioare. Nu ştia exact ce se petrecuse în următoarele cinci secunde, însă simţise o durere ucigătoare la nivelul nasului şi pumnul îi fu strivit de asfalt, în acelaşi timp în care genunchiul lui intră în abdomenul adversarului său.
  
  Aşa că în scurt timp amândoi erau întinşi pe jos, gemând şi respirând greu, aruncându-şi priviri dispreţuitoare.
  - Ce cauţi în magazinul bunicului meu ? întrebă Evan, gâfâind.
  - Ce bunic visezi, asta e prăvălia pe care fratele meu mi-a lăsat-o.
  - Fratele tău ?
  Evan se ridică, privindu-l pe străin, intrigat. Nu părea să fie rănit foarte grav. Ups, îşi spuse, apoi se aplecă şi îl ridică pe bărbatul necunoscut. Acesta se smuci şi strigă câteva avertismente şi înjurături, însă Evan se îndepărtă, cercându-şi scuze. Cel mai probabil nu îl auzise, aşa că se întrebă dacă nu cumva ar fii trebuit să îi spună prin limbajul semnelor.
  
  Nu îşi explica cum magazinul bunicului său se transformase într-o prăvălie şi fusese vândută fără ca el sau mama lui să ştie.

[Ivy Thibault]

• Dealuri verzi şi ruine de castele se vălureau sub un cer pe jumătate înnorat, scăldată de lumina roşie a soarelui încă somnoros şi roua strălucitoare sclipind pe firele de iarbă. Era un peisaj de care se bucurau enorm pasagerii şi asta o ştia şi conductorul, de aceea încetini viteza trenului, pentru a putea fii admirat cu adevărat.
  
  O blondă înaltă era aşezată pe locul de lângă fereastră. Însă nu admira peisajul. De fapt, ea folosea sticla rece pentru sprijin pentru capul său, şi avea gura întredeschisă cât timp respira ritmic. Cu picioarele sub ea, femeia avea un caiet mare în poală, la începutul căruia scriau câteva rânduri dintr-o scrisoare eşuată. După două ore de încercări nereuşite, tot ce scosese era :
  O să mă întorc. Nu veni după mine. Îşi spun totul când ajung înapoi.
  Scrisoarea era pentru Guillaume, bărbatul pentru care lucra acum cu tot sufletul. De fapt, nu pentru el lucra, ci pentru cauza pentru care amândoi se uniseră. Era mai complicat.
  
  În orice caz, după trezeci şi şase de ore nedormite, fata căzuse într-un somn superficial şi fără vise, din care nu plănuia să se trezească prea curând.
  Însă planurile ei nu erau acelaşi lucru cu ceea ce avea pregătit soarta pentru ea.
  
  O zguduitură a trenului o făcu să tresară brusc şi să scape caietul peticit din braţe. Gemu şi îşi duse o mână la cap, încruntându-se. Îşi trecu mâna peste frunte şi se aplecă alene după caietul căzut. Observă rândurile scrise şi rupse pagina nervoasă, mototolind-o şi făcând-o să dispară cu ajutorul baghetei.
  
  Se plictisise de trenul ăsta. Voia doar să coboare odată, să poată să se apuce de treabă. Abia aştepta să termine cu totul.
  Trenul opri cu un scârţâit asurzitor într-o staţie jegoasă dintr-un mic orăşel necunoscut. Îşi ridică mecanic geanta cu bretea lungă şi coborî din tren înainte să se trezească că o apucă vărsăturile.
  
  Se uită puţin dezorientată în jur. Nu avea hartă şi nici măcar nu ştia cum se numea oraşul ăsta stupid. Se duse la tejgheaua murdară şi îşi drese glasul uşor.
  Femeia de dincolo de geam îşi ridică plictisită privirea. Arăta ca şi cum i-ar fii turnat cineva acid în ochi pentru că stă la servici.
  - Îmi puteţi spune unde este un local sau un telefon public, vă rog ? o întrebă fata.
  - Înaintezi pe stradă şi la stânga, zise femeia ca şi cum ar fii scos cu cleştele fiecare cuvând.
  Îi mulţumi şi urmă instrucţiunile, sperând că nu toţi oamenii din oraşul ăsta să fie la fel. Asta avea să-i facă misiunea mult mai grea.
  
  Observă localul de departe şi intră înăuntru, sperând să găsească ceva mai tare de băut şi un mod de a contacta lumea civilizată.
  Erau doi bărbaţi înăuntru. Şi amândoi plini de sânge. Grozav.
  Înainte ca cineva să apuce să o atace sau să sară pe ea, vorbi pe un ton incredibil de vesel şi fermecător. Nu ajungea nicăieri dacă era nepoliticoasă.
  
  - Bună ziua ! Sper că nu deranjez, dar am mare nevoie de puţin ajutor, spuse Nina, zâmbind cu o timiditate credibilă, însă prefăcută.

[Evan F. Lovel]

• Evan nu îşi ridică privirea când uşa se deschise cu un scârţâit. Nu îl interesa prea mult cine intrase în fosta prăvălie a bunicului său la ora aceea. În schimb, se aplecă şi îl ajută pe bătrânul necunoscut să se ridice. Acesta părea nervos, pe bună dreptate de altfel, însă Evan nu putu să nu observe faptul că o urmă de blândeţe i se citea clar în privire. Din câte îşi dădea seama, nu va avea prea multe probleme în acea seară şi, probabil va reuşi să afle cum ajunsese transformată prăvălia bunicului său într-un bar.
  
  Şirul gândurilor îi fu întrerupt de o voce feminină şi Evan îşi ridică privirea atât de brusc încât îi pocni gâtul. O blondă înaltă se afla în pragul uşii, cu o atitudine uşor timiă şi o privire destul de curioasă. Avea nişte trăsături deosebite, care îl făcea pe Evan să considere că ar fii fost puţin spus faptul că era frumoasă.
  
  Îl aşeză pe bătrân pe unul dintre scaunele înalte din faţa barului şi îi întinse o băutură pentru a-i calma durerea din coaste pe care i-o provocase lovitura lui Evan cu piciorul. Apoi îşi luă o pungă cu gheaţă şi şi-o aşeză pe nas, sperând doar că nu era rupt.
  - Cu ce te pot ajuta ? întrebă, cu un mic zâmbet amuzat pe sub punga îngheţată.

[Ivy Thibault]

• Nina zâmbi cât mai frumos posibil spre ambii bărbaţi. Îi citi din prima. Cel bătrân era slab, o ţintă uşoară, cineva pe are urma să îl farmece fără prea mult efort. Însă cel tânăr era mai complicat puţin. Părea mai stăpân, mai misterios şi puţin mai inteligent. Nu credea că îi va provoca în mod special probleme, însă îşi propuse să nu se joace prea mult cu el.
  
  Zâmbi în semn de salut spre bătrânul ce încerca să arate cât mai impunător sprijinit de scaunul său, apoi îşi îndreptă atenţia spre cel tânăr şi păstră contactul vizual, aşa cum învăţase în diferitele ei misiuni exotice.
  
  - Eu vin din Anglia şi nu cunosc zona. De fapt, am venit aici în vacanţă şi, sincer, sunt atât de dezorientată încât nici nu ştiu în ce oraş mă aflu, chicoti ea.
  Ura când trebuia să facă pe proasta. Deocamdată, va fii blonda fermecătoare şi naivă, pe care nu prea o ducea capul, însă toţi o simpatizau mult prea mult pentru a-i spune.
  
  Nina îşi arnajă rochiţaalbastră până la genunchi, ce îi începea de pe talia conturată. O cămăşuţă subţire şi albă era băgată înăuntru şi avea peste un jerseu de un blaumarin închis care contrasta drăguţ. Avusese grijă să îşi ia nişte ciroapi groşi şi botine puţin înalte, pentru a nu fii îmbrăcată prea subţire.
  Nina se baza pe înfăţişare în munca ei. Avea nevoie de hainele potrvite şi freza potrivită caracterului pe care îl juca atunci, pentru a convinge şi a păcăli. Puteai spune că era un fel de actriţă din viaţa reală.

[Evan F. Lovel]

• Evan ridică din sprâncene, cercetând-o pe străină din cap până în picioare. Deci, era din Anglia. Într-adevăr, dacă se concentra asupra chipului ei putea spune că îl mai văzuse undeva. Însă binînţeles, asta putea fii doar o senzaţie dată de familiaritatea ţării în care amândoi trăiau.
  
  Evan privi tejgheaua, căutând cu privirea un pahar, apoi îl lua şi îşi turnă nişte whiskey-foc.
  - Eşti în Carlingford, spuse el, sec.
  Aproape că uitase să se întrebe dacă femeia era o vrăjitoare. Şi el, şi ea, erau îmbrăcaţi cu haine de Încuiaţi, însă Evan simţea clar că avea de a face cu un vrăjitor. Era ciudat, însă era un fel de sentiment de regăsire, care îl cuprindea de fiecare dată când întâlnea pe cineva ca el.
  
  - Te poţi caza aici o noapte, apoi să vizitezi ruinele vechii fortăreţi care înconjoară centrul oraşului de astăzi, spuse Evan, ridicând din umeri.

[Ivy Thibault]

• Nina se prefăcu intrgată şi foarte entuziastă de sugestiile tânărului. Observă lichidul de culoarea chihlimbarului pe care şi-l turna în pahar. Hopa ! Dăduse peste vrăjitori. Asta complica puţin lucrurile.
  Îşi dădu părul blond şi lung pe spate cu o mişcare lejeră şi îi oferi tânărului un zâmbet delicios. Nu avea de gând să arate faptul că şi ea făcea parte din lumea magiei, aşa că o puse pe Nina vrăjitoarea într-un buzunar, cu batista aranjată de-asupra. Naivă şi ţâncă, naivă şi ţâncă.
  
  - Asta sună minunat ! exclamă ea cu o voce pur încântată. Irlanda e aşa o ţară de interesantă şi plină de vechi cult. Se trezeşte naturista din mine.
  Chicoti ca o ţâncă şi îşi aşeză ambele coate pe masă.
  
  Ura când avea de interpretat roluri de acest gen. Se enerva când îşi dădea seama că dacă ea ar vedea o tipă de genul ăsta, ar râde de ea în continuu. Însă asta le plăcea bărbaţilor. Le plăcea să creadă că femeile sunt nişte proaste fără minte, care le fac complimente şi le spală rufele.
  Total greşit.

[Evan F. Lovel]

• Evan o privi pe nou venită, ridicându-şi sprâncenele într-un mod sceptic. Ei, era frumoasă, nu ai ce zice, însă acum înţelegea băiatul de ce se spunea că nu le poţi avea pe toate.
  Pufni uşor auzindu-i cuvintele. Fetişcana părea cam pierdută în spaţiu şi era clar faptul că nu prea avea multă materie în craniu.
  
  - Mă bucur, spuse, cu un zâmbet ironic şi puţin batjocoritor.
  Apoi îşi îndreptă atenţia spre bătrânul cu care tocmai se bătuse, care acum avea faţa trasă, lipsită de vlagă, însă o strălucire în ochi care spunea clar că avea aceleaşi gânduri pentru fata blondă ca şi Evan.
  
  - Eşti bine ? întrebă Evan, simţindu-se stânjenit şi totodată strâmtorat de împrejurimile în care se găsea acum. Tocmai sărise la bătaie cu un om nevinovat pentru că trăsese o concluzie greşită. Ce fel de impresie şi-o fi făcut acel om despre caracterul lui Evan ?
  El nu reacţiona violent decât foarte rar şi chiar în acel moment pur şi simplu îşi pierduse firea vâzând restauantul bunicului său mort în grija unui om care nu îi era nici rudă, nici prieten, nici măcar cunoscut.
  Bătrânul încuviinţă din cap. În priviea lui, Evan fu surprins să găsească o oarecare duioşie şi înţelegere.
  
  - Tu eşti nepotul lui Jeb, nu-i aşa ? întrebă străinul, cu un zâmbet atotştiutor pe buze. Mi-a spus că avea să se întâmple ceva de acest gen. Ştii tu, înainte să moară. Oftă prelung, apoi îşi aţinti privirea albastră şi pătrunzătoare asupra băiatului. Însă au trecut mulţi ani de atunci şi nu mă aşteptam să văd că semeni atât de mult cu el.

[Ivy Thibault]

• Nina observă fiecare nuanţă de sarcasm din vocea băiatului. Perfect, o considera proasta ! O subestima. Bărbaţii erau atât de uşor de manipulat !
  Îşi dădu părul la o parte din ochi şi aşeză mai bine pe taburetul înalt, cu zâmbetul fermecător şi prefăcut, utându-se prin oglinda geamului ca şi cum ar fii pierdută în gânduri frumoase. Băiatul îşi pierdu interesul şi începu să vorbească cu bătrânul.
  
  Nina, simţind că îi venise şansa, se ridică pe nesimţite, neobservat de cei doi care erau cu spatele la ea, şi păşi sigură şi silenţioasă până ajunse după tejghea. Acolo, se piti la pământ, calculându-şi rapid următoarele mişcări. Îşi ridică rochia pe sub care se ascundeau pantalonii scurţi din piele neagră şi luă cuţitul ascuns în teaca lipită de picior.
  
  Se deplasă încet până ce ajunse la marginea tejghelei şi aruncă o privire precaută în încăpere. Bărbaţii nu observaseră nimic. Se ridică şi fugi ca o panteră până în holul ce ducea la scările hanului şi la încăperile de sus. Se uită peste umăr şi urcă scările, evitându-le pe cele despre care ştia de dinainte că scârţaie. Cu puţin noroc, marfa pe care o lăsase Lena la barul lui Jeb era încă sub scândura de sub pat şi Evan King şi Louis Downey, care vorbeau atât de liniştiţi jos, nu vor observa că fata lipseşte decât după ce ea va fii de mult plecată.

[Evan F. Lovel]

• Evan îl privi pe bătrân cu o uimire vădită, însă legă destul de repde lucrurile între ele. Jeb era un om cu o minte atât de asemănătoare cu a lui ! Ştia imediat cum se gândise şi cum le plănuis epe toate ca el să ştie ce să facă, iar acel bărbat să îi ia prăvălia ca să ţină în siguranţă moştenirea.
  
  Evan îl privi pe străin zâmbind. Acum era foarte nerbădător să afle ce spusese bunicul lui înainte să moară. Povestea era mai lungă şi Evan nu reuşise să îşi întâlnească bătrânul decât o dată în viaţă, la vârsta de patru ani, şi de atunci nu uitase nimic din înfăţişarea sau caracterul lui Jeb, care devenise un model pentru el.
  
  Îşi plimbă relaxat privirea prin încăpere, însă îi părea ceva schimbat. Prea linişte. Tresări uşor când îşi dădu seama ce lipsea de acolo şi se îndreptă repede, cu faţa albă ca varul. Nu. Nu se putea. Femeiuşca aceea, atât de prostuţă şi naivă ...
  Brusc, avea sens. Era un plan atât de bun, şi totuşi atât de simplu ! Şi el se lăsase păcălit, înşelat de aparenta lipsă de creier a unei femei ! Femeile nu erau niciodată proaste, doar se prefăceau. Cum putuse să fie atât de orb, încât să nu vadă ce se petrecea acolo ?
  
  Toate aceste gânduri şi mustrări se perindaseră prin mintea lui în mai puţin de fracţiune de secundă, în care el rămase trăznit în loc. Imediat, se năpusti spre scările şubrede de lemn, sub privirea uimită a lui Louis, care se ridică şi el brusc de pe scaun. Evan nu îl aşteptă, ci urcă scările, sărind două deodată, sperând doar să nu fie prea târziu. Ajuns la etaj, intră în camera în care ştia că stătea ascuns tot viitorul lui. Şi acolo era blonda.

[Ivy Thibault]

• Deschise şi închise uşa cu grijă şi fără zgomot. Se aşeză pe burtă şi se trase sub pat. Începu să descfacă scândura cu pricina cu pumnalul pregătit, cu mâinile precise şi sprâncenele încruntate.
  I se opri respiraţia când simţi o schimbare de atmosferă jos. Nu peste mult timp, auzi paşi apăsaţi grăbindu-se pe scări şi apoi urcând. Nina înjură şi băgă cuţitul mai îndârjit în lemnul gros. Reuşi să scoată scândura şi scoase micul săculeţ purpuriu de acolo.
  
  Se ridică într-o secundă şi se îndreptă spre fereastră. Însă chiar atunci, uşa se dădu de perete şi Evan apăru livid în uşă. Nina îi zâmbi cu jumătate de gură. Îndesase săculeţul sub cureaua strânse de pe coapsa ei. Nici nu avea rost să încerce să fugă, ar fii făcut greşeli şi nu s-ar mai fii putut concentra. Aşa că se hotărî că va sta şi va lupta.
  
  Avântă cuţitul exact spre capul lui Evan fără să ezite şi atât de repede încât contururile braţului ei abia se mai observaseră.