little things

[Evan F. Lovel]

• Evan o privi pe femeie, tulburat de neatenţia şi prostia de care dăduse dovadă doar acum câteva secunde. O privi cum stătea, încălecând geamul şi se apropie de ea, prinzând-o de braţ. O ţinu strâns, apoi se aplecă şi văzu scândura de sub pat dată la o parte.
  Se încruntă, însă o privi pe blondă cu un aer încurcat.
  - Nu ţi-a ieşit, spuse el, pe un ton ciudat de blând. Ştii că acum te voi ţine aici până îmi vei da ce îmi aparţine.
  
  Evan o trase uşor şi coborî cu ea scările, uitându-se la Louis care îi aştepta jos cu o privire îngrijorată.
  O puse pe blondă să se aşeze pe un scaun şi se postă în faţa ei, cu o expresie serioasă, dar relaxată.
  Evan nu era genul care să se enerveze şi să îşi iasă din fire pentru propria lui prostie. El gândea şi calcula, astfel încât să nu o mai repete.
  
  - Eu sunt Evan, spuse, zâmbind pe jumătate de gură. Nepotul lui Jep, pe care, evident, îl cunoşti. Făcu o pauză, privind-o pe femeie. Şi numele tău ?

[Ivy Thibault]

• Nina fu surprinsă să afle că Evan e nepotul lui Jeb. Asta însemna că, lăsând la o parte faptul că Nina reuşise să îl doboare prin strategia cu blonda proastă, acest Evan era destul de inteligent. Nina judecă repede şi ajunse la concluzia că cel mai bine ieşea dacă îşi spunea numele adevărat.
  
  Cu toate acestea, deşi probabil că era în pericol, Nina nu simţea nicio frică. Ea singură nu-şi va băga mâna sub fustă ca să scoată săculeţul misterios şi tot ce putea spera acum era că ei ori nu-i vor descoperi ascunzătoarea, ori vor fii prea demni să-şi bage mâinile sub fusta unei femei.
  
  Râse fără frică după toate cuvintele lui Evan şi se puse picior peste picior, aranjându-şi fusta peste.
  - Dragă Evan, nepot a lui Jeb, nu ştiu ce ţi-a povestit ţie răposatul tău bunic, însă de familia Thibault cu siguranţă ai auzit. Eu sunt fiica lui Edie şi a lui John Thibault şi chiar în zadar mă vei căuta tu prin arhivele familiei, că nu mă vei găsi. Vezi tu, de-a lungul timpului am răspuns la mai multe nume până când m-am lepădat de cel adevărat şi am scos altul la înaintare.
  
  Nina îi zâmbi cât de frumos putea şi îşi încordă coapsa de care era legată punguţa, pregătită pentru orice.
  Eu sunt Nina. Nina Roux.

[Evan F. Lovel]

• Evan zâmbi la auzul cuvintelor Ninei. Se bucura că acum îi ştia numele. Îi făcea toată treaba mai uşoară şi comunicarea era mult mai accesibilă atunci când interlocutorii ăşi cunoşteau numele.
  Îşi reprimă zâmbetul care ar fii vrut să i se întindă pe faţă. Nina era inteligentă, descurcăreaţă şi provocatoare şi Evan se simţea aproape stârnit de toate calităţile ei.
  
  Totuşi, femeia tot femeie rămânea şi Evan avea câteva bănuieli în legătură cu locul în care ascunsese ea punguţa pe care el punea atâta preţ.
  Nu degeaba locul în care femeia ascundea mai demult lucrurile preţioase era 'în sânul cămeşii'.
  Cu toate astea, Evan nu se simţea atât de înjosit încât să caute cu privirea prin locurile nepotrivite aşa că trebuia să vină cu alt plan. Era complet pierdut şi nu avea habar ce vrea să facă, însă pe dinafară era foarte sigur pe el, relaxat şi stăpân pe situaţie.
  
  Păcălise mulţi oameni cu această tactică şi nu se îndoia că şi Nina o va muşca.
  - În primul rând, am auzit de această familie Thibault, şi numai cuvinte de laudă am pentru voi, membrii acesteia, spuse el, sincer. Se hotărâse ca, orice ar spune sau ar face, să nu fie în minciună. Pentru că numai adevărul ducea la rezolvare şi invers. Nu avea de ce să mintă, nu avea nimic de ascuns. Doar de protejat. Mă bucur să văd că mai există oameni care nu se sfiesc să îşi deschidă mintea în faţa societăţii şi să spună tot ce au pe suflet. Chiar dacă sora ta a fost puţin mişelică. Da, am cunoscut-o pe Julieta şi pot spune că nu îţi seamănă câtuşi de puţin.
  Evan îi zâmbi ştrengăreşte femeii şi aşeză braţele pe genunchi.

[Ivy Thibault]

• Nina zâmbi amuzată. Normal că nu-i semăna. Poate că i-ar fii semănat măcar puţin dacă ar fii crescut împreună.
  - Avem caractere total diferite, conclzionă ea, lăsându-se pe spate.
  Începea să se plictisească de conversaţa fără rost şi arăta asta pe faţa ei. Însă nu avea să se lase fără să afle şi ea ceva despre el. Cum de nu ştia că Jeb avusese un nepot ? Îşi notă în minte să se informeze mai bine data viitoare.
  
  - Oricum, familia mea e mult prea complicată şi plictisitoare ca să vorbim despre ea acum, spuse Nina cu un zâmbet discret. Însă se întâmplă să ştiu că tu ai o familie extrem de intresantă. Putem vorbi despre asta. De exemplu ce mai face Derek. Nu l-am mai văzut de când cu excursia aceea în Paris acum doi ani.
  
  Nina zâmbi puţin melancolică, amintindu-şi de tatăl lui. Era drăguţ să fii la începutul carierii de spioană şi să se întâmple să te întâlneşti cu cineva atât de priceput.

[Evan F. Lovel]

• Evan îi zâmbi Ninei, îngustându-şi uşor ochii. Tatăl lui fusese şi încă mai era un spion extraordinar de priceput şi băiatul încercase să înveţe cât de mult putuse de la el. Cu toate astea, visul lui Evan nu era să fie un spion. De fapt, nu avea nicio intenţie să devină unul. Părerea lui era că spionajul îl făcea pe om înşelător, zgârcit şi mult, mult prea discret.
  
  Poate că asta se datora faptului că Derek fusese mereu unul, însă Evan voia să fie deschis, îndrăzneţ şi sigur pe propriile cunoştiinţe şi forţe.
  Îşi drese glasul, întorcându-şi atenţia spre micuţa conversaţie pe care o purta cu femeia care tocmai voia să îi fure viitorul.
  
  - Tatăl meu e bine, mulţumesc, spuse Evan, uşor ironic. Încă se descurcă în meseria lui, dacă la asta făceai aluzie, pentru că pot vedea discreta urmă a învăţăturii lui asupra ta.
  Băiatul zâmbi pentru sine. Cunoştea prea bine elevii lui Derek şi putea recunoaşte uşor unul când îl vedea.

[Ivy Thibault]

• Nina ridică din sprâncene, prefăcându-se mirată.
  - Serios ? Am crezut că-şi ia 'concediu' ca să stea cu familia ... Poate că nu era chiar aşa de familist, la urma urmei.
  Fata îi zâmbi puţin rece şi ironic. Nu-i mai plăcea conversaţa asta, se plictisise şi de acest Evan, şi de boşorogul care le sorbea vorbele. Nu avea încă un plan bine definit şi, cu un tată ca Derek, nu credea că va scăpa prin forţă fizica, sau şi dacă ar avea cuţit. Iar bagheta ei stătea nefolositoare şi cuminte în buzunarul lui Evan.
  
  Inspiră adânc, prefăcându-se că oftează, apoi se ridică brusc de pe scaun.
  - Mai bine mi-aţi da drumul, spuse Nina, iar pe faţa ei nu se vedea nicio urmă de zâmbet sau glumă. Am luptat cu bărbaţi şi mai mari decât tine, băieţaş.

[Evan F. Lovel]

• Evan pufni auzindu-i cuvintele. Femeia aceea nu ştia absolut nimic despre familia sau tatăl lui. Nu avea haba ce om era Derek. Tot ce ştia era că e un bun spion. Asta vedea toată lumea în Evan : fiul lui Derek, spion extraordinar şi membru al Ordinului.
  
  Ei bine, Evan era Devorator, nu îi plăcea şi nici nu practica spionajul şi avea mult mai mult simţ al umorului decât tatăl său.
  Aşadar, degeaba se gândea toată lumea la el ca la un aliat preţios sau orice altceva de acel gen pentru că nu era. Şi se săturase până peste cap de toate acele aşteptări.
  
  Tresări când Nina se ridică de pe scaun. Zâmbi. În sfârşit ceva acţiune. Nu răspunse nimic, doar zâmbi, privind-o din cap până în picioare, pândindu-i fiecare mişcare.
  - Băieţaş ? Unde ? râse Evan, apoi o privi sceptic. Mai bine ai sta jos.

[Ivy Thibault]

• Nina ridică din sprâncene la gluma proastă a lui Evan, privindu-l sceptic. Cât de intimidant ! Îşi înfipse mai bine picioarele în podea, hotărâtă să nu se aşeze pe scaun. Nu avea de gând să-i facă plăcerile fără puţin zarvă.
  Îşi dădu cu o modestitate prefăcută părul blond după ureche, lăsându-şi privirea în pământ, cu o expresie puţin plouată.
  - Bine, mă aşez, nu trebuia să te răsteşti, bombăni ea pe sub mustaţă şi îi întoarse spatele, îndreptându-se spre scaunul care se bălăngănise uşor după explozia bruscă a Ninei.
  Zâmbi uşor şi se întoarse în viteză spre Evan. Ajunse ca o felină în spatele lui şi îi prinse mâinile la spate, într-o poziţie imposibilă, apăsând cu putere pe încheieturi.
  - O mişcare şi îi rup mâinile, îl ameninţă pe bătrânul care îi privea stupefiat.
  Desigur că nu ăsta era planul. Ştia că Evan avea să scape imediat cu ajutorul pachetului de muşchi cu care era dotat, însă Nina avea să fie cât mai rapidă şi să fugă înainte ca el să o poate prinde. Teoretic.

[Evan F. Lovel]

• Evan fu luat prin surprindere de mica înşelătorie pusă la cale de Nina. Trebuia să se obişnuiască odată că, oricât de firave şi blânde ar părea, femeile sunt înşelătoare. În toate domeniile. Fără excepţie.
  Râse la auzul ameninţării ei.
  
  Ridică din sprâncene. Bătrânul chiar nu părea să înţeleagă care anume era motivul lui Evan de râs, însă băiatul nici nu prea îşi bătea capul cu el. Ar fii crezut că bunicul lui va lăsa pe cineva mai competent să îi păzească bunurile.
  Inspiră adânc aer în piept. Parcă vedea că, în momentul în care se va elibera, Nina va fugi spre uşă cu toată viteza pe care o avea.
  
  Aşa că se gândi. Era ca o bombă care nu trebuia să explodeze.
  Îşi eliberă mâinile cu rapiditate, însă o prinse pe Nina de mână în acelaşi timp, astfel ţinând-o să nu fugă. În câteva secunde, rolurile erau inversate. Evan, cu toate astea, nu o ţinea de mâini pe femeie în poziţia aceea complet incomodă şi dureroasă, ci o lăsă liberă. Spera să nu fugă.
  - Ei bine, acum că am terminat cu prostiile astea, începu el, frecându-şi braţele a căror muşchi îl dureau de la poziţia în care îi puse Nina să stea. Poţi să îmi dai ce îmi aparţine ?

[Ivy Thibault]

• Nina încercă să fugă cât putu de repede, însă Evan o prinse de încheietură în ultimul moment. Desigur că, după ce se interpuse între ea şi uşă, băiatul îi dădu drumul. Cât de galant ! Poate avea şi ea puţin noroc la urma urmei.
  Tocmai îşi făcea un nou plan în minte cum că ar putea să sară pe fereastra mică din colţul de sus al camerei ; problema era că probabil Evan ar fii observat când l-ar fii spart, atunci când băiatul vorbi.
  Nina se uită la el cu o sprânceană ridicată şi nu se putu abţine să nu zâmbească puţin. Aşa, fără ameninţări, fără torturi şi chestii ? Nu i se mai întâmplase aşa ceva ...
  - Nu, spuse ea simplu şi se aşeză înapoi pe scaun, picior peste picior.