all monsters are human

[Lexie Stryder]

• Lexie ridică din sprâncene, întrebându-se de ce toată lumea trecea la acel gen de concluzii atunci când aflau de faptul că stătuse în aceeaşi casă cu Victor. Oamenii mereu se gândesc la chestii de acel gen, însă şi fraţii locuiesc împreună, sau verişorii sau orice altceva. De ce mereu în mintea oamenilor era doar 'reproducere' ?
  - Nu, am fost doar prieteni şi aveam nevoie de un acoperiş, spuse ea, ridicând din umeri.
  Voia să îl ajute pe Raphael, chiar voia, şi mai voia şi să se întâlnească cu Victor, sau să îi lase un semn că exista şi invers. Ar fii fost frumos să îşi amintească de acele vremuri acum, când era în sfârşit aşezată şi viaţa ei, deşi departe de liniştită, începea să se pună în ordine.
  - Te conduc, zâmbi viperina scurt. Casa lui nu e departe. Poate vrei să ne plimbăm până acolo. Să aflu şi eu ce cu povestea asta cu gemenii.

[Raphael Olivier]

• Raphael dadu din umeri. Nu-l interesa viata amoroasa a fratelui sau, pe care abia il cunostea.
  "Nu e foarte complicat. Tata m-a trimis, inca din ziua nasterii mele, sa locuiesc cu o bona. Credea ca mama isi va pune amprenta ei proasta asupra mea, si nu vroia asta, si s-a decis ca doar unul dintre noi sa fie ferit de ea. Desi nu pot afirma ca nu sunt mai pacatos ca ea, insa nu vreau sa intru in detalii. A spus familiei ca eu am murit, si chiar a incinerat un purcel pentur a le arata cenusa. Si acum ma simt umilit de aceasta faza, insa na, eram cam incapabil sa protestez, corect?"
  Facu o pauza, inhaland o mare cantitate de aer.
  "Apoi eu am trait cu bona mea, Christine, pana la varsta de 11 ani, cand m-a trimit la Durmstrang. Altceva ce ar mai putea fi de adaugat? Fratele meu s-a dus la Hogwarts, a trait o viata de care eu nu stiu prea mult, si cam asta este. "
  

[Lexie Stryder]

• Lexie ridică din sprâncene, uşor mirată. Povestea naşterii celor doi gemeni era destul de tragică după părerea ei şi părinţii lor îi păreau destul de ciudaţi. Nu înţelegea care ar fi fost motivul pentru care un tată şi-ar despărţi fiul de propria mamă. Părea crud.
  Cu toate astea, nu cunoştea toate detaliile. Din perspectiva pe care i-o dezvăluise Raphael, Lexie desprindea faptul că tatăl era 'personajul pozitiv'. Şi totuşi, aflase numai o opinie. Nu ştia dacă nu cumva Victor nu ar fi fost de acord. Poate că el ar fi privit-o pe mamă ca partea luminoasă.
  Lexie se plimba în dreapta băiatului, cu mâinile adâncite în buzunarele adânci ale gecii groase de iarnă.
  Fulgi albi începeau să cadă şi zăpada se aşternuse deja pe pământ, ca un covor curat.
  - Ei bine, sper să vă înţelegeţi, voi doi, spuse ea, ridicând din umeri. Adică, relaţia dintre gemeni înseamnă mai mult ca orice. Mi se pare o cruzime faptul că aţi fost privat de această dragoste specială.

[Raphael Olivier]

• "Oh, te rog, dragoste speciala? Eu doar am nevoie de un pat unde sa dorm, si sunt sigur ca si el are nevoie de ceva de la mine, insa nu sunt sigur de ce. Probabil ca asa nu vom mai fi nevoiti sa ne cumparam o oglinda."
  Zambi vag, gandindu-se cu incantare ca abia astepta sa-si intalneasca clona.
  "Ia zi-mi, arata exact ca mine? Cu ce suntem diferiti? Are o personalitate puternica? Este placut de lume? Are viata sociala? Ti-a placut vreodata de el? A mai avut in afara de Freyja asta vreo prietena? Mai spune-mi!"
  Pusese toate aceste intrebari fara sa rasufle, si fara sa faca o pauza intre ele, si mai ales, pe un ton de copil nerabdator. De fapt, in multe purtari de ale lui, Raphael era ca un copil.

[Lexie Stryder]

• Lexie ignoră prima lui afirmaţie. Trebuai să se aştepte la faptul că Raphael nu se gândea la nu ştiu de dragoste între fraţi după atâta timp. Cu toate astea, nu reuşea să îşi reprime un zâmbet atunci când îi auzi întrebările. O intriga acea curiozitate şi o făcea să aibă măcar iluzia că lui Raphael îi păsa că are un frate geamăn, indiferent dacă era numai pentru proprul interes.
  - Din câte ştiu eu, nu e foarte bine văzut de societate, spuse ea, ridicând din umeri. E destul de introvertit şi multă lume nici nu are ocazia să îl cunoască. În majoritatea timpului este prejudecat, deşi are momentele lui în care nu este foarte ... uman. Simte o plăcere morbidă atunci când vede suferinţă, ştii ? Îi place să chinuie oameni, şi am impresia că atunci când nu reuşeşte, preferă să se chinuie pe sine.
  Viperina aproape se cutremură la acele vorbe. Îl cunoscuse pe Victor o perioadă şi spera că informaţiile pe care i le dădea lui Rapahel să nu fie false în prezent. Poate că fratele lui se schimbase de când nu îl mai văzuse ea.
  - În rest, este foarte talentat şi are picturi superbe, continuă, cu un zâmbet strâmb.

[Raphael Olivier]

• Raphael se cutremura cand auzi ca fratelui sau ii placea sa provoace suferinta. De ce oare familia Olivier nu putea scapa de aceasta gena mutanta, care-i facea pe toti sa adore provocarea raului altuia?
  "Bun, altceva?",intreba el, sarind peste aceasta parte.
  "Nu mi-ai raspuns la toate intrebarile. A mai avut vreo prietena? L-ai placut vreodata? Arata ca mine? Si din ce naiba traieste? Asta nu mi-ai spus. Mai spune-mi! Imi place sa-mi spui."
  Vorbise din nou repezit, nerabdator sa afle tot mai multe, ca un om care se intoarce acasa dupa multi ani si vrea sa afle totul despre ce s-a petrecut in lipsa lui.

[Lexie Stryder]

• Lexie oftă cât de discret putu. Raphael era foarte băgăcios. Nu îi răspunse la acele întrebări cu un motiv. Cu toate astea, viperina presupunea că el avea dreptul de a se băga în treaba fratelui său geamăn.
  - Nu ştiu dacă a avut altă iubită în afară de Freyja, răspunse ea. Eu l-am plăcut, da, însă nu a durat mai mult de o noapte în care amândoi am băut mai mult decât trebuia.
  Lexie se înroşi toată, însă tonul vocii ei era la fel de calm ca până acum. Se simţea jenată, însă voia să lase deoparte acele amintiri.
  - Cât despre lucrul din care trăieşte, nu am habar, spuse ea, ridicând din umeri. Arată ca tine, doar că e blond. Şi mai puţin aranjat.

[Raphael Olivier]

• Raphael zambi.
  "Stii, e culmea ca toti ma vedeti asa de aranjat, insa eu nu am un loc anume unde dorm. Dorm pe unde apuc, si nu arareori sub cerul liber. Iar de spalat, e mai greu, fiindca stii cat de greu e sa te speli in padure, cu apa rece, cu ajutorul magiei, pe care o incalzesti abia cand este pe tine, si apoi oricum se raceste iar, si ingheti de frig, si...e groaznic. Aveti noroc ca voi aveti o casa, o baie. Insa eu nu am, si toate astea doar ca sa gasesc o maimuta proasta, blonda si care si-o trage cu fiica unui Malfoy. E umilitor sa fii geamanul care cere ajutor"
  Era revoltat, iar cand se revolta, incepea sa se planga si sa se puna intr-o situatie mai proasta, pentru a parea cel sarac si neajutorat.
  "Acum probabil ca se va inmulti, si maimutele proaste si -presupun- blonde vor invada planeta. Pentru ca -presupun- asta e tot ce stie sa faca. Sa se inmulteasca si sa chinuiasca oamenii, fara sa-i pese de fratele lui, care abia daca are ce manca, si despre care nu a stiut niciodata familia. Dar idolatrizati-l toti, ca doar e un geniu, are idealuri marete, si..."
  Se opri, afundandu-si mainile in buzunarele paltonului negru, privind-o bosumflat.

[Lexie Stryder]

• Lexie ridică din sprâncene. Nu putea spune că nu se aştepta la ceva de genul ăsta. Se vedea clar că Raphael ura acea situaţie pentru că era el în inferioritate. Cu toate astea, nu îi plăcea atunci când auzea oamenii plângându-se că nu au locuinţă. Erau câteva aspecte ale trecutului ei care o făceau să se întrebe de ce acei oameni nu făceau ceva în privinţa asta în loc să se plângă.
  - Ştiu exact cum e să te speli în pădure, zâmbi ea cu jumătate de gură. Dar poate că ar trebui să îţi schimbi atitudinea cu privire la fratele tău dacă vrei să te primească în casă.
  Lexie nu putu să se gândească pentru o clipă cum ar fi să îl invite la ea. Viperina fusese atât de norocoasă în timpul în care nu avea locuinţă încât să îl cunoască pe Victor, care îi oferise casa lui cu braţele deschise. Ar fi făcut şi ea asta pentru altcineva pentru că ştia cât de mult înseamnă. Totuşi, Rapahel nu se dovedise a fi una dintre persoanele ei preferate şi avea unele dubii care o făceau să stea pe gânduri.
  Se hotărî să vadă cum se va termina acea seară. Dacă Victor ar fi acceptat, atunci nu mai avea nicio decizie de luat.
  - Aici e, spuse, oprindu-se. Casa nu se schimbase. Îi era foarte cunoscută, însă nu mai era 'acasă' pentru ea. Un zâmbet i se întipări pe buze.

[Raphael Olivier]

• Ah, nu conteaza. Pana la urma, am si eu anumite drepturi, nu-i asa?"raspunse el indolent, stia ca ar fi luat casa chiar daca Victor era sau nu de acord. Totusi, nu vroia sa stea singur acolo. Si in plus, fratele sau geaman tot mai reprezenta un interes deosebit pentru el, asa ca nu se putea lipsi de prezenta lui. Deocamdata.
  Arunca o privire inspre casa si incepu sa rada.
  "Vai, dar asta e o insulta pentru familia Olivier. Ce naiba e casuta asta de papusi? Mai avea putin si isi punea flori la pervaz"
  Se asteptase la un conac infiorator, asemenea celui al lui Dracula, insa in nici un caz o micuta casuta draguta, atat de feminina.