would you be ma girl?

[Joseph Edward Lestrange]

Nu vreau să mă opresc, şi nu am de gând să mă opresc. îi spune, fără să îi dea drumul atunci când se împinge departe de el. O prinde de bărbie, forţând-o să se uite la el. Nu plânge, te rog. şopti apoi, lipndu-şi buzele scurt de ale ei, într-un sărut la fel de tachinant ca şi al ei.
Surâde dulce, trăgând-o aproape de el, lipindu-i pieptul de al lui. Îşi pune o mână calumea pe talia ei, forţând-o să stea aşa. Îi prinde faţa, ştergându-i lacrimile cu o mână. Îşi aduse amitne ce i-a spus odată, demult, surorii sale. Zâmbeşte.
- Ştii, majoritatea fetelor arată drăguţ când plâng. Însă tu arăţi oribil. Dacă zâmbeşti te prinde mai bine. făcu el, zâmbind larg. Nu era un adevăr care nu trebuia să te îndoieşti.

[Cresseda E d'Guillaume]

Il priveste furioasa cand il aude si il loveste in piept, simtind cum lacrimile amenintau sa-i cada. Voia sa plece de acolo, sa mearga in camera ei si sa nu mai iasa pana luni dimineata cand avea cursuri.
"Si ce vrei sa dovedesti cu asta, ha?" intreba pe un ton usor rastit, si il privi urat cand ii prinse barbia, facand-o sa-l priveasca. Se mai calma atunci cand buzele lui se lipira de ale ei. Totusi, ar fi vrut sa aiba ocazia sa il sarute mai mult. "De ce te-as asculta?" intreba si vru sa isi intoarca privirea de la el cand simti ca lacrimile ii aluneca pe obraji. Modul in care o tinea lipita de el, o facea sa gandeasca ceva mai incet, mai ales ca simtea nevoia urgenta de a-l saruta pana cand nu si-ar mai simti buzele. Pufni cand ii auzi ultima replica si il lovi usor in umar, apoi isi lasa capul pe umarul lui, sarutandu-i usor gatul. Isi musca buza apoi, tragand aer in piept.

[Joseph Edward Lestrange]

Se încruntă când aceasta îl loveşte în umăr, uitându-se la ea urât. Totuşi, schiţează un zâmbet uşor către ea, surâzând când aceasta îşi aşează capul pe el. Îşi trece mâna prin firele de păr şatene şi lungi ale lui Cress, fredonând aceiaşi melodie ca şi înainte, de data asta fără versuri. Ştia că nu mai putea împinge linia aşa de mult. Umeziduşi buzele, îi ridică bărbia, în aşa fel încât putea să o vadă. Zâmbeşte, apoi îşi trecu degetele peste faţa ei, ştergând orice urmă de lacrimă.
- Dacă mai plângi, o să-ţi dau motive serioase să plângi. spune, cât se poate de serios, după care îşi lipeşte buzele din nou de fruntea ei. Îşi pune mâinile pe talia ei şi o ridică cu uşurinţă, deodată cu el. Haide înăuntru, se face frig şi imediat se dă stingerea. adăugă după două clipe.
Îşi dă jos hanoracul şi i-l aşează pe umeri, zâmbind larg către ea. Nu ştia exact ce vrea să îi spună. Îi prinde degetele cu ale sale, începând să păşească către intrarea mare, pentru că era mai mult de mers. Zâmbeşte uşor către câteva colegea de-a lui, înainte de a-şi continua drumul nestingherit pe lângă Cress.

[Cresseda E d'Guillaume]

Trase aer în piept, calmându-se într-un final, deși era conștientă de faptul că peste câteva zile se va face iar că nu o cunoaște. Nu mai conta. Își ridică ușor capul spre el, închizând ochii atunci când degetele lui îi șterg ultimele rămășițe alelacrimilor. Deschise ochii, auzindu-l și îl fixă cu privirea, dându-și ochii peste cap.
-Sunt curioasă cum o să faci asta, murmură, deși erau atât de multe posibilități când venea vorba de el. Oftă încet, și-și dădu părul de pe chip, ridicându-se de jos. Îl orivi pintre gene, apoi își lăcă privirea spre mâinile lor împreunate și porni încet în urma lui. Privi în jur, văzând câteva colege care îi priveau și oftă cu greu. Și uite așa începeau bârfele. Fusese sigură.
-Am fi putut să o luăm prin tunel, spuse calmă și îl privi.

[Joseph Edward Lestrange]

Surâde către ea, dându-i drumul la mână cât se întorcea pe călcâie. Îşi scoate bagheta din buzunar şi o flutură scurt în direcţia acelor fete. Acestea s-au uitat debusolate unele la altele, iar Lay, în acea secondă, o prinde de încheietură, luând-o la fugă pentru câteva zeci de metrii, privind intrarea în tunel care era acum bine în spatele lor. Oftează când o aude, dezamăgit că nu şi-a dat seaa de ce voia el să facă.
- Da, doar că acum e prea târziu ca să ne mai întoarcem. spune, pe un ton normal, ca şi cum nu ar fi avut altceva plănuit. Ah, da. Spre exemplu, aş putea să-ţi spun că aş fii un elev de top în Beijing şi că nimic nu mă opreşte să mă mut acolo. adăugă după câteva secunde de tăcere, ca motiv pentru care ea ar putea să plângă.
Avea atât de multe înşiruite, cum ar fi simplul fapt că putea să plece fără să se mai întoarcă în Europa vreodată, pentru că locul lui nici măcar nu era aici. Dar nu spune asta, c doar se întoarce către ea cu un zâmbet dulce, făcându-i cu ochiul, cât îi strânge degetele cu ale sale.

[Cresseda E d'Guillaume]

Isi dadu ochii din ochi si clipi marunt cand il vazu scotandu-si bagheta. Isi musca buza cu putere cand vazu ca le vrajise pe colegele ei. Intr-un fel ii parea bine, dar o parte din ea, nu ar fi vrut sa-i fie teama de ce vor zice restul elevilor. Isi umezi buzele si tresari cand incepura sa alerge. Il urma, incercand sa tina pasul cu el si cand in sfarsit se oprira, incepu sa respire mai greu. Ridica privirea spre el si zambi slab. Se incrunta cand auzi ultima replica, simtind un junghi, care-i impunse inima. Stia ca era simplu sa o faca sa planga, dar nu isi dadu seama ca era chiar atat de simplu. Inghiti nodul din gat.
-Daca mai spui asta, nu voi mai vorbi cu tine niciodata, sopti privindu-l serioasa. Ii dadu drumul la mana, strangandu-si mai bine hanoracul lui in jurul trupului.

[Joseph Edward Lestrange]

Zâmbeşte când o aud eşi dă din cap, în semn că a înţeles. De fapt, nici el nu voia să plece. Cel puţin, până când nu era sigur că ea nu va intra în probleme niciodată şi că va fi mereu care să o salveze din idioţeniile în care se bagă. Continuă să aibă acelşai zâmbet pe buze, privind-o în ochi.
- Ţi-e frig? o întrebă, ştiind că hanoracul lui nu era gros şi că er foarte frig afară.
Asta, şi faptul că tăcerea dintre ei îl enerva. Nu îi plăcea liniştea în niciun fel, ia rfaptu că ea tăcea era şi mai enervant pentru că acum ar fi trebuit să-i povestească despre cât de mult o enervează şcoala şi că vrea acasă, ca să nu mai facă nimic altceva înafară de a sta degeaba, distrându-se. Totuşi, Lay nu aştepta vacanţele. Pentru că mereu se întorcea acasă în timpul verii, şi asta însemna atât de mult timp în care nu avea nici cea mai mică şansă să o vadă.

[Cresseda E d'Guillaume]

Zambi si ea, privindu-l si trase aer in piept. Se intinse, luandu-l de mana si il trase aproape de ea, iar cand distanta dintre ei fu destul de mica, se cuibari in bratele lui.
-Acum nu-mi mai e, spuse incet si rosi cu putere, muscandu-si buzele. Trase aer in piept, parfumul lui, gadilandu-i simturile si nu se putu abtine sa nu zambeasca larg. Se simti pentru cateva clipe bune ametita si fericita, iar in acel moment e tot ce conta.
-M-am plictisit si mi s-a luat de ore. As fi vrut sa fi la Viperini. Am fi putut sta impreuna toata noaptea, ofta si ii dadu drumul, caci ceasul ei interior ii spunea ca era timpul pentru cina. Apoi vor trebui sa mearga in camerele lor. Ii zambi dulce si il saruta pe obraz.
-Hai sa mergem. Mor de foame, chicoti satena si il lua de mana, tragandu-l spre scarile de la intrare. Le urca rapid, fara a-i da drumul nici macar o secunda si clipi cand intrara in castel. Observa cum Viperinii urcau la parter, apoi se indreptau spre etaj, pentru a ajunge la Sala Mare.

[Joseph Edward Lestrange]

Zâmbeşte uşor când aceasta se strânse în braţele ei şi îşi trece mâinile peste peiptul ei, în formă de 'x', de parcă aşa ar fi protejat-o de ceva anume. Zâmbeşte uşor când o aude, gândindu-se ăc el nu ar fi vrut niciodată să fie la viperini. Îşi repetase asta de un milion de ori înainte să ajungă în faţa jobenului. Doar că ea era cu un an mai mică, nu avea de unde să ştie toate astea. Şi erau mai bine să rămână un secret doar al lui.
- Vin, vin. spune, urmând-o pe scărci cu aceiaşi viteză, poate chiar mai repede, dacă ar fi urcat două câte două, aşa cum făcea mereu.
Prieşte acei viperini care bârfeau, de parcă altceva mai bun nu aveau de făcut. O urmează, privind fugar toţi acei Ochi de Şoim care intrau în sala de mese, cu acelaşi bârfe. Fără să vrea, îi dă drumul la mână, urcând în dreptul ei, privind-o cu un zâmbet larg pe buzele subţiri şi rozalii, încercând să nu se gândească la tot ce s-ar fi întâmplat dacă ei ar fi fost împreună.

[Cresseda E d'Guillaume]

Isi saluta colegii, privindu-l cu coada ochiului pe Lay, dorindu-si ca el sa nu-i bage in seama. Nu ar fi fost primii elevi de la case diferite, care erau impreuna. Tresarii cand tanarul isi trase mana din a ei, si isi transe palma in pumn, deschizand-o apoi oftand. Ii zambi la randu-i, si clipi de cateva ori, privind in jur. Elevii, de la cei mai mici, pana la cei mai mari se asezara deja la masa. Mesele lor erau vis-a-vis, deci nu erau chiar departe unul de altul. Se intoarse cu fata la el, si il privi usor stanjenita.
-Eu ma duc la masa. Daca vrei, ne vedem dupa, spuse, muscandu-si usor buza. Nu era sigura ca el ar vrea sa incalce regulile si sa iasa dupa ce se va da stingerea. Dar ei o faceau de obicei, si poate de asta, elevii nu ii priveau cu ochi buni pe Viperini. Ofta incet, revenind cu picioarele pe pamant. Ridica privirea-i de gheata spre el, surazand.
-Foloseste vraja de chemare daca accepti si ne intalnim in Camera Necesitatii, rosti ceva mai incet si se ridica pe varfuri, sarutandu-l pe obraz, apoi vru sa plece.