The vast compass of the ocean

[Melanie K. Gulden]

• Melanie îl urmări atât de atent cu privirea pe James încât nu avea cum să nu observe semnul pe care i-l făcuse. Lăsă să îi scape o respiraţie între-tăiată, ezitând câteva secunde. Apoi, întoarse spatele duelului şi o luă la fugă.
  Nici nu ştia dacă acesta era cel mai bun lucru de făcut. I se părea o dovadă de pură laşitate, însă habar nu avea ce altceva ar fii putut face. James îi oferise o alternativă, aşa că o luase.
  Se simţi vinovată, aruncând priviri îngrijorate în spate. Şi dacă James va muri acum? Poate că ea va scăpa pentru un timp, însă tipul blond sigur o va găsi. Şi James va fii mort. Dacă va muri?
  Gândurile ei începură să devină doar un amalgam de neînţeles, unde se distingea clar doar vocea isteriei.
  Simţi cum respiraţia i se îngreunează, însă nu se opri, ci acceleră mai tare, încercând să stârpească şi ultimele urme de slăbiciune trupească. Fugea pentru că voia să scape. Nu fugea de blond, fugea de viaţă, de alegere, de tot ce o punea într-o situaţie prea grea pentru a o putea înfrunta.
  Se opri când ajunse în casă şi îi urmă mecanic instrucţiunile lui James. Închise uşa cu toate încuietorile posibile şi întări vrăjile protectoare. Nu se simţea absolut deloc mai uşurată. De fapt, singurul lucru pe care îl simţea era îngrijorare, ameţeală şi o uşoară senzaţie că urma să verse.

[James R. Nolan]

• James se simţea atacat de Harold, însă nu pentru mult timp. Puterile celor doi erau într-un echilibru aproape ciudat, însă James avea un fel de convingere că va ieşi cu viaţă de acolo. Trebuia, la urma urmei. Nu putea să o lase pe Melanie singură.
  Aruncă o vrajă de împietrire spre blond, făcându-l să se ascundă după un coac, însă în câteva secunde, îi avu din nou în câmpul vizual şi îl atacă din nou. Nu trebuia să îi lase niciun moment de ezitare. Dacă ar fi observat că Melnaie lipsea, lucrurile ar fi devenit mult mai complicate.
  Aruncase deja de două ori Crucio şi [avada Kedavra, însă cele două blesteme nu îl nimeriseră până acum.
  Se învârteau unul în jurul celuilalt, James încercând să găsească o modalitate prin care să îl omoare cât de repede şi Harold părând să vrea să gândească mai în profunzime, mai puţin brutal şi mai inteligent. Se gândi şi James la asta pentru o clipă. Neah.
  Îşi flutură baghe-
  O durere cumplită îi curpinse întregul corp şi muşchii lui James se încordară, presaţi de chin. Se chrici şi se întoarse, gemând scurt şi des, apoi căzu în genunchi pe jos. Durerea se opri şi respiraţia îi era întretăiată.
  Harold râdea. Părea că uitase aproape de Melanie. Bun.
  James se ridică cu un rânjet pe buze.
  'Numai atât poţi?' întrebă, ironic. Îşi flutură bagheta în aer şi blestemul de tortură îl lovi pe Harold direct în piept.

[Melanie K. Gulden]

• Melanie se plimbă frustrată prin cameră, încercând să nu se îngrijoreze mult prea tare. Îşi trecu de câteva ori mâinile prin păr, până când îşi dădu seama cât de disperat arătă acel gest, apoi se trezi că nu are idee ce să facă cu ea însăşi.
  Se duse la fereastră şi privi prin jurul casei, cât o lăsa geamul închis. Încercă să aibă încredere, cum ar zice James, să nu se îngrijoreze şi să aibă încredere că totul va fii bine, însă nu putea. Inspiră adânc în piept, fugi spre cămara din fundul coridorului şi îşi luă arcul de vânătoare. Nu avea de gând să stea degeaba.
  Se furişă afară din casă şi o luă în grabă, însă silenţios spre poiană.

[James R. Nolan]

• James îl privi pe Harold cum se chinuie, plin de durere, la câţiva metri de el. Nu îi era milă. Nu voia să înceteze, însă o făcu. Se puse în poziţie şi contracară blestemul pe care bărbatul îl aruncă asupra lui imediat ce îşi revenise. Niciunui pirat nu îi plăcea să fie îngenuncheat, să fie umilit şi rănit în faţa inamicului său şi James ştia asta prea bine. Harold părea afectat. Părea uşor abătut şi era clar că avea indoieli cu privire la strategia lui.
  James zâmbi şi aruncă un blestem uşor spre Harold, pe care îi contracară cu uşurinţă. Era o mică pauză de gândire, însă James nu avea de gând să o lase să treacă. Dacă făcea asta, Harold va avea din nou vantajul.
  'Stupefy!' strigă, şi blestemul îl lovi pe bărbatul blond drept în piept, aruncându-l inert pe spate.
  James se aporpie de el. Să îl omoare sau să nu îl omoare? Sincer, i-ar fi plăcut să plece de acolo. Însă apoi Melanie va fi din nou în pericol.
  'Îmi pare rău, amice,' spuse, ridicând din sprâncene. Era ultima propoziţie pe care Harold o va auzi vreodată şi nu voia să fie o minciună.
  Cu o mişcare rapidă, James îşi adânci cârligul adânc în carnea moale a bărbatului.
  Dintr-o mişcare, era mort. Din pieptul lui curse sânge, formând o baltă mică sub el. James îl privi pentru câteva secunde, apoi se întoarse pe călcâie. Nu avea ce să facă cu cadavrul şi nu voia să îl lase în pădure. Îl acoperi cu roba lui neagră, apoi îi luă arcul şi săgeţile, şi, cu o ultimă privire spre cadavru, începu să alerge spre casa lui Melanie.

[Melanie K. Gulden]

• Melanie se răzgândi în ultimul moment şi abordă o altă rută, ocolitoare. Dacă ceea ce va găsi în poiană va fii trupul lui James, atunci nu voia să dea nas în nas cu Topi. Fugi cât de repede putu, însă drumul acest era mai lung, aşa că fu obligată să se oprească şi să se sprijine de un copac, cu respiraţia între-tăiată. Stătu vreo douăzeci de secunde, apoi începu iar să alerge, ţinându-şi rochia cu mâna în care avea şi arcul, pentru a nu o împiedica. Copacii treceau ca o ceaţă ce o ameţea în jurul ei, nefiind în stare să se focuzeze pe niciun punct anume. Totuşi, ştia exact unde era şi unde mergea, datorită faptului că ştia pădurea asta mai bine decât oricine. Calculă că, dacă o va ţine tot aşa, va mai avea încă aproximativ trei minute şi va ajunge în poiană. Se opri şi începu să umble într-un ritm alert, pentru a-şi calma respiraţia ce o putea da de gol. Strânse mai bine arcul în mână şi îşi scoase o săgeată din tolbă, fiind gata să tragă oricând vreun inamic se interpunea între ea şi ţinta ei.

[James R. Nolan]

• James înainta cu greu printre frunze şi copaci, cu săgeţile şi arcul lui Harold în mână. Nu îi părea rău că îl omorâse, însă nici nu se mândrea cu asta. Îl vedea ca pe un lucru pe care trebuise să îl facă, pentru propria lui siguranţă şi pentru cea a lui Melanie. Apropo de siguranţa lui Melanie, James era destuld e agitat. Începuse să o cunoască şi parcă vedea că încrederea femeii nu era în întregime câştigată. Trebuia să se mai străduiască.
  Dacă Melanie plecase de acasă? Sau dacă, mai rău, nici nu mersese acasă ci doar să facă rost de o armă cu care să îl poată ajuta?
  James mări pasul, alergând spre căsuţa mică de lemn care în curând îi intră în câmpul vizual. Se apropie de uşă cu rapiditate şi intră înăuntru.
  Era deschis.
  'Mel?' strigă el. 'Melanie?'
  Se plimbă prin toate camerele, ca să se asigure că fata nu era nicăieri în casă. Ajuns înapoi în holul de la intrare, James privi în jur, trecându-şi o mână prin păr şi având o expresie ciudat se sumbră.
  'La naiba!'

[Melanie K. Gulden]

• Melanie urmărea în gând ruta, simţind cum se apropie de poiană. Era linişte, prea linişte, ceea ce o făcea pe fată să creadă că duelul era gata. Totuşi, asta nu însemna că ea era în siguranţă.
  Se opri la marginea luminişul. Studie încet fiecare colţişor, până când văzu un cadavru pe jos, acoperit de o pelerină neagră. Melanie recunoscu cu groază pelerina lui James. Îşi muşcă puternic pumnul, simţind cum un scâncet îşi face drum prin gâtul ei.
  Deci Topi câştigase. James era mort, în faţa ei, iar ea era în pădure, singură, probabil urmărită de un nebun periculos. James era mort. Bărbatul cu care tocmai îşi petrecuse ultima zi era mort, pe jos.
  Melanie se apropie cu grijă de cadavru şi se aplecă încet spre el. Îşi trecu mâna uşor peste materialul fin şi rece al pelerinei, simţind cum lacrimi fierbinţi îi curg pe obraji.
  - Mulţumesc, şopti ea, aproape inaudibil.

[James R. Nolan]

• James avu nevoie de câteva secunde înainte să îşi dea seama că Melanie plecase cu adevărat. Dacă făcea o prostie? Harold era mort, însă chiar voia să vadă scena? Şi dacă nu mai găsea luminişul?
  Îi veneau multe întrebări în minte care îl făceau să se simtă mai mult decât îngrijorat.
  Se întoarse pe călcâie şi ieşi din casă, plecând din nou spre luminiş, cu noua îngrijorare în privinţa drumului. Nu fusese chiar atent pe unde venise, orbit de dorinţa de a o şti pe Melanie în siguranţă, aşa că acum avea câteva dificultăţi în a găsi cărarea. O luă drept în faţă, convins că se va descurca el şi începu din nou să alerge.
  În mai puţin de cinci minute ajunse aproape de marginea luminişului. Încercă să facă linişte, reprimându-şi gâfâielile şi străduindu-se să vadă dacă se întâmpla ceva în poiană printre frunzele dese ale tufişurilor. Toată liniştea apăsătoare care se aşternu fu curmată de piciorul lui care îşi lăsă toată greutatea pe o creangă uscată ce se rupse cu un zgomot surd.

[Melanie K. Gulden]

• Gestul de adio al lui Melanie fu întrerupt de un pârâit slab ce venea în ecou din spatele fetei. Viperina simţi cum expresia feţei i se îndârji, deşi lacrimile încă mai curgeau în valuri năvalnice de nestăpânit. Se îndreptă cu o mişcare rapidă şi se întoarse hotărâtă, cu trăsăturile alterate de ură şi durere.
  Nici nu avu nevoie să-l vadă pentru a-i determina poziţia ucigaşului. Melanie avea o ciudată impresie că Topi era mult mai periculos decât părea. Pentru un moment, îşi aminti cum prinsese James săgeata între două degete atunci când blondul o trimise spre el. Însă acum Topi nu se aştepta la un atac, iar Viperina nu avea de gând să-i ofere nicio şansă pentru a se apăra.
  Îşi încordă arcul cu gesturi hotărâte şi dădu drumul vâjâind primei săgeţi, înarmându-se cu a doua cât de repede putu.

[James R. Nolan]

• James cântări opţiunile care i se deschideau acum. Putea să iasă afară, poate nu era nimeni în luminiş, decât un cadavru învelit cu roba lui, sau putea să fugă cât poate de tare în direcţia opusă. Auzi un vâjâit, însă nu îşi dădu seama la timp în ce parte se îndreaptă şi James se trase din instinct într-o parte, simţind cum ceva ascuţit îi mătură pielea antebraţului stâng.
  Durerea unei zgârieturi făcute de o săgeată îl surprinse brusc ca fiind una atât de familiară încât aproape că se obişnuise cu ea.
  Bun, acum era clar care dintre opţiunile sale era cea potrivită. O a doua săgeată trecu drept pe lângă urechea lui stângă şi James începu să alerge, de-a lungul luminişului, înjurându-se în gând pentur că lăsase arcul cu săgeţile lui Topi în casa lui Melanie.
  Îşi îndreptă privirea spre sursa săgeţilor când ajunse la marginea unui tufiş şi respiraţia i se opri pentru o clipă când o văzu pe Melanie în mijlocul poienii, cu lacrimi curgându-i dureros pe obraji.
  'Mel!' strigă el, ieşind mult prea repede şi prea surprinzător de după copaci.