I will always find you

[Ian Richter]

• Ian observă schimbul tacit de gânduri dintre Freyja şi unul dintre dragoni, ceea ce nu doar că îl miră peste măsură, ci îi şi trezi curiozitatea. Cum funcţiona lucrul acesta ? Freyja vorbea limba dragonilor ? Puteau să intre unul în mintea celuilalt ? Vorbeau prin sunete sau prin imagini ?
  Ian se mulţumi să tacă şi să aştepte, salvându-şi întrebările pentru mai târziu. Trebuia să recunoască faptul că era înconjurat de dragoni ce ar putea în fiecare secundă să îl elimine din greşeală printr-un vânt tras în direcţia greşită îl neliniştea într-o anumită măsură.
  Ian o ascultă pe Freyja cât timp aceasta îl punea la curent cu discuţia lor. Sau ceva de genul. Încă era puţin ciudat să se plimbe printre dragoni atât de aproape de ei fără să i se întâmple nimic, însă dacă Viperina spunea că era în siguranţă, atunci el avea încredere.
  Ascultă instrucţiunile cu privire la ceea ce nu aveau voie să facă. Acum că Freyja îi spusese să nu se holbeze la ei, exact asta vroia să facă cel mai mult şi îl gâdila palma să le atingă aribile străbătute de vinişoare ce păreau la prima vedere fragile.
  O urmă până în locul în care dragonii se miciseră considerabil, ajungând mai de grabă de talia unei capre, decât a unei balene ucigaşe.
  - Ştii, chestia asta, nu e chiar perfectă pentru sănătatea mea mintală, râse Ian, ferindu-se de o pală de fum trimisă în mod curios spre el de către un pui mai năzdrăvan.

[Freyja Maegan Guðríðr]

• Freyja mangaie unul dintre pui si incepu sa rada la spusele lui Ian.
  "Si de ce nu?"intreba ea, curioasa.
  Nu tuturor le placeau dragonii, iar unii chiar se temeau de ei, insa era ciudat sa vii la Sanctuar daca vroiai sa te feresti de ei. Asadar, lui Ian ori ii placeau, ori era fascinat de ei.
  "De ce ai venit aici? Si ce faceai in padure?"intreba ea, insa isi dori brusc sa n-o fi facut, pentru ca paruse mult prea curioasa si bagacioasa.
  Insa intr-un fel, simtea ca avea dreptul sa puna acele intrebari, intrucat isi traise o buna parte din viata aici.
  Se aseza pe o piatra intr-un loc in care dragonii nu mai erau asa de multi, si ii facu lui Ian semn sa se aseze langa ea.
  Un pui de marimea unui iepure i se urca in cap, piciorusele sale cu gheare incalcindu-se in parul ei blond.

[Ian Richter]

• Ian se aşeză lângă Freyja şi privi amuzat dragonul care îşi găsise culcuş pe capul ei.
  - Ei bine, sunt doar un căutător de aventuri, făcu Ian ridicând din umeri. Când nu sunt la Hogwarts, prefer să mă bag şi mă scot din belele.
  Râse, dându-şi seama că de fapt, chiar aşa era. Venise la sanctuar pentru că el considera dragonii nişte fiinţe extrem de fascinante şi puternice. Aşa că ştia că unde sunt dragoni, sunt implicit şi aventuri, şi pericol, şi adrenalină. Acum se părea că Freyja era o adevărată sursă de pericole şi aventuri. Ian încă încerca să descifreze modul în care simţea că se ataşase de o persoană în primele două ore în care o întâlnise.
  - E destul de greu de crezut pentru cei ce nu sunt elevi acolo, însă amândoi ştim că Hogwarts-ul nu mai oferă asemenea distracţie ca pe vremea lui Harry Potter.
  Ian îşi întinse picioarele în faţă, zâmbind amuzat. Lui i se părea Castelul un loc plictisitor, deşi îl considera casa lui. Probabil pentru că reuşise să îl cunoască aşa de bine în ultimii ani, nu mai reprezenta o provocare aşa de mare pentru el. Deşi se spune că nici dacă trăieşti sute de ani la Hogwarts nu poţi să-i descoperi toate tainele, Ian începuse să fie tentat să încerce locuri noi.

[Freyja Maegan Guðríðr]

• Nu stia de ce, insa nu-l prea vedea pe Ian bagandu-se in incurcaturi. Nu il sesizase prea mult la castel, insa avusese mereu impresia ca era un elev model. Poate se inselase.
  Freyja apuca dragonul de spate, insa acesta era prea incalcit, asa ca-l lasa in pace.
  "Hmm, nu am fost niciodata tipul aventurierului. Presupun ca e amuzant si...nu stiu, insa belele care ma intalnesc pe mine sunt mult prea serioasa ca sa pot simti adrenalina", raspunse ea, gandindu-se putin.
  Dupa care nu mai spuse nimic, privind dragonii. Nu stia ce sa mai spuna, si simti cum tacerea jenanta care se instalase nu ducea la nimic bun.
  

[Ian Richter]

• Ian ridică din sprâncene. El găsea exact acele aventuri întortocheate şi serioase aducătoare de adrenalină. Totuşi, din câte observase Ian, Freyjei îi trebuia un mic imbold pentru a reuşi să se ... dezlănţuie cu adevărat. I se părea că se controlează în majoritatea timpului de la lucruri pe care ar fii vrut să le facă, însă îi e frică de societate, aşa că le ascundea şi le înăbuşea cu firea ei umană. Era de fapt, un lucru destul de comun în ultimele zile.
  Ian se gândi la câteva lucruri pe care ar putea să le facă împreună cu Freyja pentru a-i ridica acel zid, măcar în prezenţa lui. Elimină metodele mai puţin periculoase şi ajunse la o concluzie destul de inofensivă.
  - Ai dansat vreodată, Freyja? o întrebă el, zâmbind, ochii strălucindu-i la formarea unui nou plan.

[Freyja Maegan Guðríðr]

• Freyja il privi uimita, neasteptandu-se la o asemenea intrebare. De unde si pana unde de dans?
  Imi aminti ca se intamplase o data, anul trecut, la balul de Craciun, cand o invitase un Astropuf. Insa il calcase pe picior de vreo cateva ori, si acesta, desi o mai invita a doua oara, nu mai vorbi cu ea restul serii. In rest, nu prea isi gasise o pasiune in dans.
  Dadu din umeri, inca gandindu-se. Oare mai dansase?
  "Tin minte ca anul trecut, la Balul de Craciun."
  In acea seara, imbracata intr-o rochie alba ca zapada, mai fusese invitata de multe ori, insa ii refuzase pe toti. Dupa incidentul cu Astropuful, Dean, parca, nu mai dorise sa se faca de ras inca o data.
  Freyja stia ca nu era o fata urata, si era mereu invitata de persoane de la alte Case care o gaseau draguta si inofensiva, insa nu se simtea bine cu straini, pe care sa-i calce pe picioare si care s-o priveasca timid in spatele unor ochelari ce-l faceau pe purtator mai inteligent.

[Ian Richter]

• Ian se ridică în picioare şi se uită în jur, oftând, scuturându-şi pantalonii. Aproape de ei era un bolovan pe care îl transfigură într-un radio cu ajutorul baghetei. Din boxele lui de modă veche răsuna o melodie înceată, lentă, însă războinică.
  Ian se întoarse spre Freyja zâmbind şi se aplecă de la mijloc, cu palma întinsă spre ea, în sus.
  - Atunci ţin să te întreb dacă îmi acorzi acest dans, spuse el.
  Se întrebă pentru o clipă cum arătaseră Balul de Crăciun pentru Freyja. El îşi amintise de a lui (acum se făceau Baluri mai des, nu doar la Turnirul Vrăjitorilor), însă nu rămase cu vreo amintire permanentă. Era doar o petrecere, una amuzantă, însă tot o petrecere normală rămânea.

[Freyja Maegan Guðríðr]

• Cand Ian o invita pe Freyja la dans, tanara se intoarse cu luni in urma, la primul si singurul sau bal de Craciun. Rochia alba, cu volanase, rasetele, muzica. Dans, bautura si mancare. Zambi, si vraja se spulbera. Nu i se parea nimic magic in mijlocul dragonilor, care ii erau ca niste rude, si care se holbau la ea.
  Se ridica, zambind, pentru ca nu se asteptase la asa ceva. Si chiar daca nu era nimic plin de magie, era totusi ceva la care ea nici nu visaze.
  "Desigur", sopti, luandu-l pe Ian de mana, si asteptand.
  Nu era prea sigura ce ar fi trebuit sa faca in continuare, asa ca il lasa pe el sa-i ghideze pasii. Sa fie lumina ei in intuneric.

[Ian Richter]

• Ian îi luă mâna şi i-o puse pe umărul lui. Îşi întinse braţul spre talia ei, atingând-o doar uşor. Nu o trase foarte aproape de el, pentru că nu vroia ca atmosfera să se îngreuneze, şi Freyja să se ascundă din nou.
  Nu era el maestru în dans, însă ştia cât să nu se facă de râs.
  Începură să se învârtă lent prin spaţiul pe care dragonii se pare că li-l lăsaseră. Puii se strângeau în jurul lor şi îi priveau cu ochi sclipitori, curioşi.
  Ian o privea pe Freyja, deşi încerca să nu fie prea insistent. Nu voia ca ea să îşi lase privirea în jos.
  - Cum a fost Balul tău de Crăciun? o întrebă el.

[Freyja Maegan Guðríðr]

• Freyja se simtea extrem de emotionata, mai ales cu dragonii privindu-i curiosi, fara sa stie ce anume faceau ei. Probabil se gandeau ca era un lucru stupid, sau ceva de genul.
  Nu se pricepea deloc sa danseze, insa se parea ca Ian stia ce anume era de facut.
  "A fost frumos, cred. Daca ignori faptul ca am calcat pe cineva pe picior si apoi am refuzat aproape o duzina de persoane...Interesant"
  Melodia era pe placul ei, desi nu s-ar fi gandit niciodata sa danseze pe ea. De fapt, niciodata nu se gandise sa danseze cand asculta muzica.
  "Te pricepi", ii spuse, stangace si serioasa.