curiosity killed the cat

[Guillaume J. Devereux]

• Guillaume o privi curios si zambi. Era bine ca incepea sa se acomodeze acolo.
  "Hm...pai, cred ca o tocana de cartofi", raspunse el, ganditor.
  Pentru o persoana care nu cunoscuse niciodata lipsurile, aceasta mancare "exotica" i se parea a fi neatragatoare si fara gust. Nu stia daca si Nina daduse peste lipsuri, insa i-ar fi placut foarte mult s-o testeze. Insa de fiecare data cand proceda asa, ajungea sa se certe cu persoana respectiva. Se parea ca oamenilor nu le prea placeau testele.
  "Eh, glumeam. De fapt, tot ce vrei tu", raspunse el, intr-o doara, indreptandu-se lenes spre fereastra.
  "Pisicuto, stii cum se spune. Cere si ti se va da"

[Ivy Thibault]

• Nina îşi dădu ochii peste cap la gluma lui Guillaume. Ea nu fusese niciodată pretenţioasă, mânca ce i se dădea, şi de fapt, în cantităţi destul de mari. Îi plăcea ciocolata în mod absolut special şi prefera să bea suc de mere în locul apei pentru tot restul vieţii.
  Abordă o expresie gânditoare, promiţându-şi că va răscumpăra porecla "pisicuţă" mai târziu.
  - Vreau cereale, hotărî Nina brusc. Fără lapte.
  Ridică din umeri penibil. Habar nu avea dacă în casa asta imensă putea să existe un lucru atât de banal precum o cutie de cereale cu ciocolată, însă merita să-şi încerce norocul.
  Coborâră în bucătărie, unde Nina se apucă să scotocească în sertare după castron, lingură şi cereale. Erau atât de multe, încât n-ar fii nimerit nici dacă i-ar picura cineva acid în ochi.
  - Puţin ajutor? făcu ea către Guillaume, care probabil se amuza copios.

[Guillaume J. Devereux]

• Guillaume o privi amuzat pe Nina cum cotrobaia prin sertarele bucatariei, si ar fi ajutat-o, insa nici el nu era mai familiarizat cu treburile astea. Nici macar cand toti servitorii erau plecati in vacanta, iar el ramanea singur in toata casa nu putea spune ca stia unde e macar cutitul.
  "Crede-ma ca te-as ajuta, insa..."
  Dadu din umeri neajutorat. Nu era vina lui ca fusese un copil rasfatat, care nu fusese niciodata pus sa faca ceva.
  "Jenny, vino si ajut-o pe N ina", porunci el, si privi cum un spiridus infasurat intr-un prosop vechi si murdar vine si ii da femeii cele ce ii trebuiau.
  Ii arata femeii un loc la masa unde sa se aseza, apoi se aseza si el in fata ei, privind-o cum mananca cerealele.
  "Esti aici, nu-i asa? Nu visez?"intreba el.
  Insa fericirea sa euforica nu tinu mult, caci usa se deschise si o femeie inalta, foarte frumoasa, cu parul negru si inchis la culoare, lung pana la umeri si drept ca lama unui cutit, ochii de un caprui deschis fascinanti si un ten alb care contrasta cu parul, intra in incapere. Era imbracata in negru, intr-o rochie asemanatoare cu cea pe care o avea Nina, iar expresia ei era de o infumurare trufasa si radioasa.
  Guillaume pali, si isi dori ca totul s anu fie decat un vis.
  "Julien? Cine este asta?"intreba ea, aratand in sila spre Nina.
  "Ce faci aici?"rabufni barbatul, ridicandu-se brusc de la masa si infruntand-o pe femeie.

[Ivy Thibault]

• Ivy îl privi pe Guillaume cu mâinile în şolduri şi o sprânceană ridicătă, într-o expresie de tachinantă dezaprobare. Nu ştia nici unde îi erau castroanele ! Ei, ei... Halal stăpân al casei !
  Aşteptă până când spiriduşul de casă pe nume Jenny îi înmână un castron şi cerealele cu o plecăciune adâncă, îi mulţumi şi îşi umplu castronul cu fulgi de ciocolată. Începu să-i ronţăie unul după altul, sprijinindu-se de masă şi încrucişându-şi gleznele.
  Stătea faţă în faţă cu Guillaume, zâmbindu-i, când momentul fu întrerupt de o femeie.
  Era înaltă, slabă, însă atât de frumoasă încât o lăsă pe Ivy fără cuvinte, cu părul negru ca abanosul şi pielea albă ca laptele. Era îmbrăcată într-o rochie ce o ducea pe Viperină în atmosfera basmelor Albei-ca-Zăpada. Însă după îmbrăcăminte şi privirea plină de ură, femeia era mai mult mama vitregă decât prinţesa frumoasă.
  Ivy ridică din sprâncene când femeia necunoscută o privi cu dispreţ şi superioritate şi lăsă castronul încet pe masă. Avea impresia că tocmai îşi găsise o rivală. Adoptă o poziţie mai dreaptă, însă relaxată, având întipărită pe faţă o expresie de amabilitate ironică, aşteptând ca femeia să arunce mănuşa, adresându-i-se personal în vreun fel.
  
  OCC: Ignorând schimbarea de nume ... xD

[Guillaume J. Devereux]

• "Clara, ce faci aici?"marai el, uitandu-se incruntat la femeie.
  Asa numita Clara incepu sa rada, vocea sa stridenta spargandu-se in incapere.
  "Ce fac eu aici? Ce anume as putea sa fac in casa logodnicului meu?"raspunse ea, accentuand mai mult decat ar fi trebuit cuvantul logodnic.
  "Logodnic? Esti nebuna! De cate ori vrei sa-ti spun? Nu te iubesc, si nu am facut-o niciodata!"
  Clara facu ochii mari, durerea din ei fiind clar vizibila.
  "Ba nu, nu mi-ai spus niciodata."
  Julien isi dadu ochii peste cap. Vechea poveste se relua, iar el era deja plictisit de asta.
  "Clara, te rog sa am lasi in pace. Nu te vreau si nu te-am vrut niciodata"
  Femeia incepu sa planga, desi barbatul nu isi putea da seama daca se prefacea sau nu si, intorcandu-se spre Ivy, ii spuse:
  "Nu te lua dupa el. O sa te raneasca, asa cum face acum si cu mine. "

[Ivy Thibault]

• Ivy privi mirată scena, ridicând din sprâncene la auzul cuvântului logodnic. Chiar nu putea să creadă că reuşiseră să treacă atâtea ore de când ea şi Guillaume deveniseră un cuplu şi nu se întâmplase nimic de genul ăsta. Avea încredere în el, ştia că era un om de onoare, însă această Clara părea clar pusă pe scandal.
  Ivy o privi în ochi fără expresie pe femeia ce se întoarse spre ea. I se citea clar durerea în ochi şi Ivy se întrebă ce i-ar fii putut face Guillaume pentru a o amăgi într-o asemenea măsură.
  - Ar trebui să te calmezi şi să încercaţi amândoi să-mi explicaţi ce se întâmplă aici, apoi voi lua propriile mele decizii, spuse Viperina, privind-o blând pe fată.
  Ştia deja că nu va fii nicio decizie de luat, şi era sigură că şi Guillaume detectase hotărârea ei în legătură cu asta, însă îi aruncă un zâmbet pe furiş, pentru a-l asigura. Înfruntase situaţii cu mult mai ciudate decât asta şi mereu se îndoise de persoanele în care trebuia să aibă cea mai mare încredere ; nu va mai face din nou greşeala asta.

[Guillaume J. Devereux]

• Clara o privi lung si urat pe Ivy. Brusc, se repezi la ea, tragand-o de rochia lunga, pana cand Guillaume o prinse de umeri si o trase inapoi.
  "Nebuno, las-o in pace!"racni el, aruncand-o pe femeie ca pe o carpa.
  O lua pe Ivy in brate, departe de nebunia Clarei, si o saruta pe frunte.
  "Clara, pleaca, te rog. Nu vreau sa te ranesc, dar vad ca nu-mi dai alta alternativa", rosti el, privind-o incruntat.
  "Proasta, pleaca! Nu te lua dupa el! O sa te minta si o sa te foloseasca. Iar apoi, o sa plece, o sa te abandoneze"urla Clara, incepand sa planga in hohote sfasietoare, ghemuindu-se pe podea.

[Ivy Thibault]

• Ivy fu şocată de violenţa de care Clara dădea dovadă. Atât de şocată încât instinctele ei fură amorţite şi nu reuşi să înlăture suficient de repede mâinile tremurânde de furie ale Clarei. Guillaume reacţionă mai repede decât ea, ascunzând-o în braţele lui puternice şi sărutându-i protector fruntea.
  Viperina privi schimbul de replici cu sprâncenele încruntate. De fapt, era mai mult un fel de Guillaume îi vorbeşte Clarei, Clara ţipă şi urlă spre Ivy.
  Chestia era că Ivy era perfect conştientă de trecutul să-i spunem aşa, "aventuros", a lui Guillaume. Avea o vagă idee despre faptul că nu era nici prima, nici a doua fată ce se ascundea în braţele lui. Însă nu era acelaşi lucru şi la ea? Nu fusese ea asunsă şi în braţele altor bărbaţi înainte de Guillaume? Ivy mergea pe principiul, oamenii nu se judecă după trecut, ci după prezent. Ceea ce nu însemna faptul că trecutul trebuia şters cu buretele, ci doar că prezentul era cel ce determina personalitatea omului.
  - Ce s-a întâmplat cu ea? îl întrebă Ivy încet pe Guillaume. Vroia să ştie ce o făcuse pe Clara atât de plină de amărăciune.

[Guillaume J. Devereux]

• "E nebuna", rosti hotarat Guillaume.
  Clara ridica capul, uitandu-se la el si continau sa planga.
  "NU SUNT NEBUNA", hohoti ea, dand cu mainile si picioarele in podea.
  Julien isi dadu ochii peste cap. Se saturase de ea. Pana peste cap.
  "A fost...prietena mea, oarecum. Am incercat sa-i spun calm ca nu e nimic intre noi, insa nu prea vrea sa inteleaga. Si e...", se uita la ea, apoi se intoarse spre Ivy, soptindu-i: "nebuna".
  "Nu este vina mea pentru starea in care este. Nu eu am facut-o sa fie ceea ce este acum", continua el, defensiv.
  Clara se ridica, incepand sa arunce cu oalele si furculitele pe care le gasea.
  "Oh Doamne, inceteaza!", tipa Julien, scotandu-si bagheta si imobilizand-o pe Clara.

[Ivy Thibault]

• Ivy tresări la izbucnirea Clarei. Era ciudată această violenţă interioară a fetei, ca şi cum nu ar interesa-o ce se întâmplă cu fizicul, tot ce voia ea era suferinţa psihicului. Era distrusă, oricare ar fi motivul, era distrusă psihic.
  Ivy îi ascultă explicaţiile lui, Guillaume, punându-i o mână pe braţ în semn că înţelege. Clara simţea o iubire neîmpărtăşită, ceea ce era destul cât să te facă să înnebuneşti.
  Totuşi orice urmă de compătimire, milă sau înţelegere se şterse brusc în momentul în care femeia începu să arunce în Guillaume cu lucruri. Voia să-l rănească. Ceea ce îi activă brusc instinctul de apărare a lui Ivy.
  Viperina se lăsă în jos, ca o felină, simplul gest introducând-o în fosta lume a spionajului. Scăpă de latura de umană, tot ce conta era ea şi ceea ce stătea în calea fericirii ei.
  Clara stătea cu tigaia în mână. Gestul neobişnuit a lui Ivy o făcuse să-şi îndrepte privirea asupra ei. Expresia ei era de o furie însetată de răzbunare.
  - Dacă îl atingi, te omor, o ameninţă Ivy printr-un mârâit.