Her cold skin

[Carsten R. Günther]

Înghiţi în sec când îi auzi dorinţa de a ajunge în pivniţa viperinilor, macabru loc, afurisit chiar ar putea spune. Avusese ocazia să ajungă pe acolo şi nu îşi mai dorea, nu îi plăceau locurile închise şi ascunse, îl dezgusta mai ales locul acela umed şi sub pământ specific viperinilor, dacă şi sediul şoimilor ar fi fost la fel ar fi preferat o viaţă de încuiat şi o muncă liniştită la birou.
"Fă un pic de linişte..te rog,"spuse el încet umezindu-şi buzele scurt în timp ce se concentră asupra vrăjii. Nu era specific lui să folosească 'te rog', însă îi era simpatică domnişoara chiar dacă era o viperiniţă cu limba lungă. "Aparecium" 
Deschise ochii şi zări o uşă destul de mică faţă de cea iniţială, dar acceptabilă având în vedere faptul că mai bine era să se înghesuie decât să rămână blocat acolo. Se apropie de uşiţă având grijă ca între timp să îi prindă mâna fetei în a lui şi să o tragă după el afară. Trebuia să se aplece ca să iasă la fel si fata însă nu îi eliberă mâna până nu ieşiră amândoi. 
Murmură o înjurătură în germană, frunzele şi crengile uscate ce se sfărmau pe sub picioarele lui dându-i o senzaţie ciudată. Vântul rece îl izbi din plin, când veni într-o rafală puternică. Pielea i se făcuse de găină pentru un moment, dar îşi impuse să nu tremure. Tremuratul era ceva mult prea prostesc specific oamenilor slabi care se lăsau pradă propriilor instincte.  
Începu să se lumineze treptat. Nu putea spune despre el că era un romantic, în nici un caz, însă ceva îi spunea că o să întâlnească răsăritul cu ea, în pădure, asta dacă i-ar fi convenit locaţia. Nu îi plăcea să încalce regulile insă în pădurea asta nu se abţinuse nici in anul întâi să nu intre.
"Spune-mi, Splendora, ţi-e frică de moarte?" zise el şi o stranse mai puternic de mână oprindu-se din mers şi întorcându-se cu faţa spre ea începu să îşi plimbe bagheta de-a lungul pieptului ei privind-o fix în ochi şi încercând să adopte o atitudine serioasă.

[Splendora Cromwell]

Splendora statu cuminte si astepta ca baiatul sa isi faca vraja, nu ca i-ar fi stat in caracter sa asculte ordine ci pur si simplu pentru faptul ca nu-l baga in seama. Se trezi din visare, cand se simti luata de mana, si il urma prin usita mica ce aparuse, simtind totodata o liniste sufleteasca stiind ca se apropie de pestera viperinilor cand se impiedica de o craca de pe jos, dezechilibrandu-se aproape sa cada, si copacael peste copacel...'Padurea interzisa?!' gandi fata privind in jur.
"Ce crezi ca...?" ii spuse, pana ii auzi a doua replica, care o tintui locului pentru un minut, dupa care isi dadu capul pe spate si incepu sa rada cu pofta.
"Nu." Afirma scurt, adancindu-se cu pieptul si mai tare in bagheta, iar apoi profitand de faptul ca reusise sa ii distraga atentia intr-o oarecare masura, se smuci, lovindu-l destul de tare cu piciorul in burta, avand suficient timp pentru a-si scoate propria bagheta, si rosti "Expelliarmus." Privi cum bagheta lui zboara in aer, apoi foarte rapid adauga. "Accio bagheta!" Bagheta lui veni rapid, iar fata o prinse din reflex, arcuindu-si cealalta mana.
"Tu esti?" Il intreba apoi, proptindu-si propria bagheta de pieptul sau. "Pentru ca vezi tu dragul meu, in timp tu iti pui intrebari stupide cum ar fi frica mea de moarte, mie nu imi tremura mana, ca tie adineauri. Asa ca, spune-mi un motiv bun sa te las in viata. Cat despre blestemele de mai devreme, nu-ti fa griji, stiu si eu cateva. Nu te-ai intrebat nici o clipa macar de ce nici macar nu am tresarit la auzul numelor lor, in schimb te-ai avantat sa ma ameninti cu blesteme de neiertat!" Facu o pauza si privi spre el in gol. "Imi displace prostia. Pacat."

[Carsten R. Günther]

Fetiţa juca dur, îi cam plăcea acest fel de atitudine, nici nu se aştepta la ceva mai prejos de la o elevă de la viperini. Prea multă vorbărie când nu era necesar, aşa vedea el în anumite momente astfel de situaţii, desigur, o înţelegea că era revoltată că nu ajunsese în pivniţa ei mult iubită ci în pădure cu un psihopat ca el, însă începea să abereze şi să îi asume chestii pe care el nici nu le spuse. Îşi muşcă obrazul pe interior apoi îi prinse fetei cu o mână ambii obraji strângând bine şi se uită scurt la ea. Zâmbi.
"Nu am zis că vreau să folosesc blesteme de neiertat pe tine, scumpo." zise el surâzând răutăcios în timp ce îşi fixă privirea asupra ochilor fetei. "După cum ai observat nu am nevoie de baghetă ca să fac vrăji."continuă el pe un ton rece, dur, fără să-şi retragă mâna. Desigur era mult mai limitat în vrăji fără baghetă, însă nu trebuia să ştie şi domniţa acel lucru, era o abilitate pe care o dobândise în timp cu multă muncă. 
Surâse scurt. Îşi apropie buzele de ale ai sărutând-o cu putere, destul de dur chiar, poate puţin cam prea dur, presându-i cu putere buzele fiind mai mult ca sigur că acestea aveau să se învineţească mai devreme sau mai târziu. Cu mâna liberă îşi recuperă bagheta lui pe care o ascunse imediat în buzunarul interior al robei, dacă ea ar fi fost în continuare pornită pentru o luptă, nu ar fi folosit-o prea curând.

[Splendora Cromwell]

Cand isi simti obraji prinsi de mainile lui casca ochii mari, uimita de indrazneala macabra a baiatului, si asculta ce are de spus, schitand un zambet prostesc "Nu mai ai replica iubire? De subliniezi ceva evident..." incepu ea, insa cand acesta incepu sa o sarute, ramase pret de catva secunde socata, apoi deschise ochii si il privi in jocul lui. Si cum dra*u se facea, ca de fiecare data cand se implica intr-un duel, acesta sfarsea printr-un sarut. De parca era ea paranoica sau o blestemase careva caci si cheful ei de a acepta astfel de consolari se cam duse. Si asta, ori se datora faptului ca era prea frigida pentru binele ei, ori prea speriata de viata si in nici un caz ca nu i-ar fi placut. Cu acelasi chef, isi baga mana adanc in parul lui si il trase mai aproape de ea, raspunzandu-i la sarut in acelasi mod butal, lasandu-l sa o simta cu totul, pret de cateva minute, dupa care se dezlipi de el, si cu acelasi chef cu care incepuse il trase de par pe spate. Se apropie usor de urechea lui, tachinandu-l, surazand, iar cand fu destul de aproape de el se apleca si ii sopti: "Mai fa asta odata, si o sa ramai fara mostenitori. Si nu, asta nu e o amenintare, ci o promisiune." Tinu ea sa sublinieze, cu o fata sictirita, inca tinandu-l de par. Gasea o placere sadica in asta, ochii ei ii cautau pe ai lui si il privea prosteste, asteptand o reactie.

[Carsten R. Günther]

Era destul de plăcut să îi asculte replicile îndrăznețe însă hotărî să nu se agite foarte mult în privința ei, nu reprezenta un pericol în nici un fel. Mai avusese interacțiuni neplăcute cu viperinii, însă el avea nervii tari și îi plăcea să se joace și se pare că îi plăcea și ei.Pentru o secundă avusese tendința să se retragă elegant la castel și să o lase singură acolo. Desigur nu s-ar fi rătăcit, știa viperini ce cunoșteau pădurea mai bine decât el, însă știa și lași, și fricoși ce le tremurau picioarele pe sub robă. 
"Încearcă-mă!" răspunde el cu un ușor surâs dracesc, renunțând la ideea inițială și apropiindu-se abia sesizabil de ea lăsă mâna în jos atingându-i ușor umărul cu vârful degetelor în plimbarea mâinii sale. Se opri la cot și reveni la umăr strângând-o bine, înfingându-și degetele în carnea ei, cel mai probabil i-ar fi lăsat și o vânătaie frumușică.
Îi aruncă o privire nebună și un zâmbet nu tocmai potrivit trăgând-o mai mult spre el încât buzele lui aproape să îi atingă pavilionul urechii, fiind mult mai înalt decât ea fu nevoit să se aplece puțin.
"Ce zici de o plimbare?" șopti el pe un ton rece și lipsit de sentiment apăsând-o cu forță și trăgând-o după el în adâncimea și întunericul pădurii grăbind pasul din ce în ce mai mult.

[Splendora Cromwell]

Zambi parsiv cand ii auzi raspunsul si il privi indraznet. Tipul fie nu avea ce face, fie vroia sa o testeze, lucru care ii displacea. Si ce daca o subestima, treaba lui, pana la urma nu trebuia sa ii demonstreze nimic, decat daca era cazul, iar acum ii urma jocul daca tot hotarase sa danseze pana la capat. Isi lasa umarul in jos cand ii simti atingerea si incepu sa zambeasca, iar cand acesta o stranse de el se intoarse si-si privi carnea cum se inroseste, ochii sclipidu-i de extaz ca oricarui alt masochist convins. Si cum chiar avea chef sa se joace, il urma tinandu-se dupa el, in adancul padurii, fara a mai scoate un suntet. Ca doar ce se poate intampla, atunci cand date-ul tau este un masochist convins, fara remuscari si frica de moarte iar tu un nebun caruia ii place sa-si sape singur propria groapa. Si, desigur, asta era cazul lui nu al ei. Atunci cand simti ca se indeparteaza destul de restul lumii, fata ii prinse mana in a sa si il forta sa se opreasca, strangandu-i mana in a sa, si il privi. "Hai sa facem o pauza, vrei? Am obosit." Spuse cu un zambet inselator pe fata, si se aseza pe prima stanca din cale.

[Carsten R. Günther]

Se încruntă involuntar in momentul în care fata încetini si pur şi simplu se aşezase acolo, de parcă avea o veşnicie la dispoziţie. Imediat urma să răsară soarele şi ei bine, el nu avea timp de prostii pe acolo. Se aşteptase fată să fie mai entuziasmată de locul în care urma să o ducă sau măcar înţepată şi nemulţumită. Ea insă era destul de blândă pentru cineva din casa viperinilor. Nu ştia daca era tocmai cel mai potrivit cuvânt să o descrie şi dacă nu vroia doar el să creadă acest lucru, având în vedere situaţia dată.
"Nu te mai smiorcăi atât că nu mai avem mult de mers." comentă monoton şi cu o tentă de răceală în voce, dându-i de înţeles că are aşteptări de la ea deşi nu ar trebui. 
Nu îi înghiţea pe viperini din momentul în care jobenul hotărî să nu îl repartizeze la acea casă. Fiind copil, credea că i se potriveşte, că e oglinda perfectă a unui viperin, că felul de a gândi şi ideile sale se combină perfect cu şarpele de pe insigna robei. Însă era prea calculat şi cerebral pentru un viperin, deşi nebun de felul său, nebunia lui era şi ea calculată, uneori. Se îndepărtă un pic de ea fiind hotărât să îşi continuie drumul singur şi să o lase acolo în semiîntuneric. Oftă plictisit apropiindu-se din nou de ea. 
"Mergi..sau?" zise pe un ton neutru, privind-o câteva clipe pe fată, ţinând mâna întinsă înspre ea, cu palma orientată în sus şi cu degetele răsfirate. Desigur, nu era strict necesar să o ţină de mână în timp ce mergeau, însă el consideră invitaţia indispensabilă în acest caz.

[Splendora Cromwell]

Isi ridica usor privirea spre el, privindu-l cum statea acolo, maestuos, cu mana ridicata spre ea. Incepu sa zambeasca asiduu, cu ochii atintiti la el. Nu stia daca merita batut, dau parasit, insa ce stia cu siguranta era faptul ca tocmai picase primul test. Si statea acolo. La fel de sictirita, inca privindu-l, cu mainile lasate pe genunchi sa atarne si fara vre-un chef de ai face pe plac.
"Nu plecai...?" Il intreba incet, cu cel mai mare calm, "sau in general iti face placere sa lingi unde ai scuipat?" II tranti ea ridicandu-se. "Se pare ca nu esti suficient de hotarat sa pleci, dar nici suficient de hotarat sa ramai. Tie nu ti-a spus nimeni sa nu stai in usa ca faci curent?" Il intreba ea, incucisand-si mainile la piept, in timp ce se ridica si incepu sa paseasca agale spre el, taraindu-si rochia lunga prin namol. "Pentru ca..." Incepu ea, apropiindu-se "Daca tu ai impresia ca imi pasa, te inseli amarnic." Rase din nou, intorcandu-si pentru o secunda capul in alta parte, si renuntand la prima idee, isi ridica de rochie, si trecu pe langa mana lui intinsa, lovind usor cu umarul ei peste al lui. "Hai sa mergem."

[Carsten R. Günther]

"Bla bla bla, ce vă mai place să vorbiți viperinilor!" zise el ușor amuzat la început accentuând ultimul cuvânt pe care îl rosti aproape cu scârbă și dezgust, devenind rece spre final. Îi plăcea într-un fel obrăznicia ei combinată cu cu stările de pasivitate și indiferență, însă din nefericire pentru ea, sau pentru el, toate fetele de la viperini erau la fel de guralive și lașe când venea vorba de fapte, însă ultima parte era să o afle mai târziu când o să descopere și ea locul pe care îl avea el în gând. 
Evident, auzise aceleași lucruri de o sută, poate chiar de mii de ori și cu cât le mai auzea din nou, cu atât se plictisea din ce in ce mai mult. În fond, așa erau femeile, toate erau cele mai speciale, toate erau diferite de altele, însă spre ghinionul lor, toate erau la fel.
Adoptă cea mai calmă poziție și zâmbi scurt, abia sesizabil, umezindu-si discret buzele uscate. "Nu vrei să știi de ce bătaie ai tu nevoie." zise el cu volumul vocii foarte redus îsă suficient cât să-l audă domnița. Desigur, nu se referea la o bătaie în adevăratul sens al cuvântului, însă asta era partea a doua. Grăbi pasul și o luă înainte printre copacii care deveneau din ce in ce mai deși, părând toți la fel. Mai aveau ceva de mers până la destinație, deși îi spusese că mai este puțin, și era foarte curios de reacția fetei.

[Splendora Cromwell]

"Da, doar ca spre deosebire de tine, eu nu spun lucruri in van... ziceai ca mai e putin? In plus, nici nu ma asculti..." Spuse ea dezorientata, privind in jur. ii placea peisajul. Felul in care soarele contura acum padurea si natura ce incepea sa se trezeasca.
Ridica capul spre cer si inspira adanc, ca si cand ar fi fost ultima gura de aer, mai mult pentru a se calma, caci o confruntare nu-si avea rostul; si nu pentru ca el n-ar fi meritat, ci pentru ca pur si simplu considera ca prin asta, i-ar fi dat prea multa atentie.
"Te flatezi singur..." Incepu ea, linistita, cu mainile in san si il privi, inspirand inca odata, apoi se apropie de el si ii cuprinse fata cu mainile, sarutandu-l atat de suav, incat se indoia ca baiatul simtise ceva.
Deschise ochii incet si ii privi pentru o secunda, si cu acelasi chef morbid, adancii sarutul, lasandu-si pleoapele sa se inchida inca odata, coborandu-si usor mana pana aceasta ajunse in dreptul buzelor lui, apoi se opri, desprinzandu-se de el, si-si deschise ochii, mangaindu-i buza de jos cu buricul degetului mare, privind-o. "Nici sa saruti nu sti..." Spuse surazand, zabovind asa o secunda, apoi ridicandu-si privirea spre el adauga: "De ce nu ne teleportam pur si simplu?"