Lectia 1- Generalitati

[Nereida Devon]

Previziuniile sau altfel numite, clarviziunile, inseamna abilitatea de a vedea actiuni ce vor avea loc atat in viitorul apropiat cat si in cel departat. Previziunile se manifesta prin pierderea temporara a cunostiintei, care poate dura de la cateva secunde pana la 2-3 ore, si aparitia a mai multor scene care vor avea loc. Unele previziuni pot fi spontane si neanuntate iar altele pot fi provocate prin antrenament intens.
Vrajitori cunoscuti ai lumii magice au reusit sa stapaneasca aceasta arta dificila si sa o foloseasca spre a ajuta persoanele aflate in pericol. Acesti vrajitori sunt trecuti in "Cartea ochilor deschisi".
Cateva nume cunoscute ar fi: Hender Mervellus (sec XVIII)
Andromeda Sebrel (sec XIX)
Luna Lyan (sec XVIII)

Tema: Descrieti o previziune in RPG, in cel putin 5 randuri.

OCC: Pentru inceput am ales ceva mai simplu pentru a va motiva sa mai veniti pe la ora mea

[Hermione McGonagall]

previziunea care trebuie descrisa ar trebui sa fie "prevazuta" de noi sau sa "descriem" o previziune a celor 3 "mari" prevazatori ai viitorului?

[Nereida Devon]

O previziune a voastra...incercati sa va deschideti ochiul interior si sa aveti o viziune

[Samantha Ravenclaw]

Soarele dogoritor incalzea apa lacului. Plictisita sa tot pluteasca pe deasupra lacului uitandu-se la copii cum se balacesc in apa, Samantha poseda un corp al unei eleve din aripa spitalului, pentru ca ea sa se poata bucura de inot.
Era chiar realxant. Nu ii venea sa creada ca nu facuse asta si inainte.
"Hei, Samantha.."
Prietena ei, Carla ii facea cu manuta de pe un sezlong. Fata iesi din apa, asezandu-se pe sezlongul de langa Carla.
"Frumos corp... al cui e?"
"Camelia Sornes, e in aripa spitalulu, nu se supara daca ii imprumut corpul pentru putin timp."
Clara rase, apoi se grabi sa schimbe subiectul pentru ca cineva tocmai se apropia.

"Samantha, SAMANTHA! SAM!"
Fata adormise pe sezlong.
"SAM!"
Degeaba. Nu raspundea.

O zi ploioasa, iar in camera de zi a soimilor era loiniste. O singura persoana se uita pe geam. Samantha. Dar nu era fantoma, ci avea corpul ei, corpul pe care-l parasise acum cateva zile.
"Samantha..."
"Dominique... te asteptam."
Apoi totul se intuneca. era pe cale sa se trezeasca, dar o ultima iagine aparu: ea, si Domonique se sarutau in fata ferestrei.

"Sam!"
"Dominique..."
"Samntha! Ce s-a intamplat?"
"Habar n-am Clara..."

[Ada McNair]

Ada urmarea cu atentie toate miscarile profesoarei. Incerca sa aiba o previziune. Sa vada ceva in mintea ei inchisa, dar nimic. Iesi pe usa nervoasa. Avea nevoie de Remarcabilul acela mai mult decat oricat. La masa, se chinui sa ghiceasca in ciorba, dar nu a mers. Chiar daca nu avea o previziune. Macar ghicea ceva. Nu statea degeaba.
Intr-un final , renunta la ideea asta, si se duse in Camera de zi a Soimilor. Se aseza sa doarma, cand dintr-o data isi pierduse cunostinta iar in minte ii aparu o forma neagra cu un contur alb foarte gros. Era forma unui om batran cu o barba foarte lunga, iar in jur era un aer inecacios cu mult praf.
Ada se trezise instantaneu. Pentru ea fusese un cosmar.


OOC: am o intrebare.. trebuie sa prezicem aici si ce inseamna?

[Nereida Devon]

Nu trebuie sa explicati ce inseamna E de ajuns sa descrieti.
Buna treaba fetelor...

[No name]

Arsita invaluia aceea zi de iunie,iar tacerea domnea peste cartierul Incuiat Danteville.
Strazile erau pustii la ora aceea din amiaza,doar familia Brett parea sa nu aiba liniste.
Ophelia,pe atunci avand varsta de cincisprezece ani,tocmai sosise,impovarata de o multime de bagaje,in fata casei lor.Urma sa petreaca,ca in fiecare vacanta,doua saptamani la doamna Abbie Brett,o prietena de familie.

Tanara ura sa petreaca timpul cu aceea familie Incuiata,insa,nu avea de ales.
Inmana bagajele domnului Brett,si arunca o privire casei lor.Era o locuinta tipica,cu doua etaje,cu pereti de culoare alba si mobila moderna,casa unei familii la fel de tipiceoi parinti trecuti de anii tineretii,asezati la casa lor,alaturi de copii lor,Anna si Tom,care pareau sa le aduca toata multumirea din lume.

Se indrepta cu pasi inceti spre casa,iar rutina paru sa acapareze totul:zilele treceau,cei patru Brett pareau sa aiba nenumarate activitati in familie si o multime de musafiri ce trebuiau intampinati cum nu se poate mai bine.
Intr-o dupa amiaza,surpinzator de calma,Ophelia se hotara sa profite de pauza,si sa cerceteze bizarele obiecte din casa Incuiatilor.

Se aseza pe un fotoliu din sufragerie,si deschise ceea ce ei numeau televizor.
Mama sa ii povestise despre aceea invetie ciudata si despre multitudinea de informatii pe care o ofera.
Opri pe un canal,in coltul caruia scria “Stiri” si urmari,captivata,miscarea si culoarea de pe ecran.
Privi mai atent.Pe ecran aparea fotografia unei fete cu parul lung,saten deschis,ochi mari,cenusii,si un zambet larg pe fata.
O voce ingrjorata parea sa iasa din aceea cutie bizara:”Beth More a disparut,in mod misterios,astazi,la ora 16:00,din curtea scolii.Colegii sai sustin ca fata se intalnea cu un barbat dubios…”.

Cuvintele se stinsera,iar Ophelia se ridica de pe fotoliu.Rapiri,crime,disparitii…nici lumea Incuiatilor nu era scutita de asa ceva.
Isi petrecu orele urmatoare cercetand electrocasnicele din casa,incercand,pe cat posibil,sa evite televizorul.
Nu ii placeau vestile triste,iar aceea cutie parea plina de asa ceva.
Intr-un final,dupa mult efort,reusi sa inchida aspiratorul si sa scape de acel zgomot infernal.

Arunca o privire pe fereastra.Se intunecase deja,iar oboseala isi facea loc.Se indrepta,epuizata,spre camera sa.
Gandurile sale erau,inca,rapite de acelasi subiectisparitia lui Beth.
Incet incet,somnul ii mangaie pleoapele,iar fata se trezi pe o strada necunoscuta,in fata unei scoli de Incuiati.

Se afla langa o fetita de maxim treisprezece ani,ce se indrepta zambitoare spre o masina,trecandu-si mana prin parul saten…era Beth.
Ophelia o urmari cu pasi repezi,urcand dupa ea,pe bancheta masinii de un verde inchis.
“Arthur,nu mi-am impachetat lucrurile…Am la mine doar manualele si uniforma.”se adresa Beth soferului.
Era un barbat de vreo 25 de ani,cu parul blond inchis,pana la umeri,acoperit de o mantie lunga,inchisa la culoare,destul de nepotrivita pentru acel inceput de vara.
“Nu-ti face griji,iti voi cumpara alte lucruri.Nu o sa iti lipseasca nimic.”o asigura el,pe un ton detasat.
Beth paru multumita,iar tacerea se lasa intre cei doi,pana cand masina se opri brusc,in fata unei casute saracacioase.
“Am ajuns!”,o anunta el,ajutand-o sa coboare,iar intreaga imagine fu invaluita de intuneric,pentru ca Ophelia sa fie aruncata intr-un alt peisaj.

De data aceasta,se trezi in corpul fragil al lui Beth,aranjandu-si uniforma in carouri,cu mainile sale mici,ca de copil.
Se afla intr-o incapere micuta,dar cu un aer destul de primitor.Peretii erau acoperiti de postere vechi,iar intr-un colt zacea un pat cu asternuturi vechi,asezat in dreapta unui sifonier.
“Aici nu te vor gasi niciodata.Nici familia ta,nici profesorii,nici politia…”
“Cum as putea sa iti multumesc?Ai facut atatea pentru mine!”,rosti Ophelia,cuvintele curgandu-i,impotriva vointei sale.
“Pentru inceput…”.

Vocea lui Arthur se stinse,in timp ce fixa trupul firav al fetitei de perete.
Incepu sa o mangaie incet,si sa ii desprinda nasturii camasii,cu miscari sigure,neparand deranjat de protestele acesteia.
Bretelele sutienului ii alunecare usor de pe umerii sai albi,iar fusta de un albastru inchis era acum un strigat de ajutor,pe podeaua rece.
Se zbatea,incercand sa evadeze din cusca bratelor sale,dar talia si sanii sai erau doar jucarii pe care el le trata fara delicatete.
Simti cum acesta se duce din ce in ce mai jos,pana o patrunse,in mod repetat,ca pe propria sa papusa din carpa.

Printre siroaie de lacrimi,reusi sa se elibereze,cazand,neajutorata,pe podea.
Barbatul,ce acum ii parea de nerecunoscut,o lovi cu putere in stomac,privind-o cu dispret.
“Dupa cate am facut pentru tine,fetito,merit sa imi faci una ca asta?Sa tipi si sa zbieri?”
Cuvintele lui au fost ultimul lucru pe care Beth l-a auzit,acesta ridica bratul si o lumina verde strafulgera camera.
Ophelia deschise ochii,cu un tipar infiorator.Se afla in patul sau,din casa celor patru Brett,cu trupul transpirat,lipit de cearceaful alb.

Se ridica,numaidecat,in capul oaselor si se indrepta,cu inima batandu-i in piept,spre sufragerie.
“Doamna Brett,am nevoie de…”,dar restul cuvintelor ramasera nerostite.
Pe ecran,se afla aceasi poza a fetei satene,deasupra textului:”Cadavrul sau a fost gasit intr-o locuinta,la marginea orasului,in aceasta dimineata.Cauzele decesului nu sunt foarte clare,insa se presupune ca a fost agresata.Nici urma de atacator.”

[Nereida Devon]

Superbe previziuni...ma lasati fascinata de puterea voastra interioara....

[Briana Brighton]

Mary fusese atenta la explicatiile profesoarei, desi nu prea credea ca va reusi vreodata sa aiba previziuni. I se parea o idee prosteasca. Niciodata nu avusese un talent aparte la aceasta materiesi chiar nu credea ca totul se va schimba in aceea zi. Se gandi ca ar trebui sa renunte la ora de "Previziuni despre viitor" pentru ca oricum ea nu avea un ochi interior, era sigura de asta.
Se duse la biblioteca pentru a isi continua tema de la Aritmantie, una dintre materiile sale preferate la care stia ca are talent.
" Daca ar fi si previziunile la fel de usor de facut precum o tema la Aritmantie..." isi spuse ea in timp ce incerca sa afle numarul cautat.
Trecura cateva zeci de minute, cand deodata isi pierdu cunostiinta. Vazu o camera intunecata si pe varul ei, Viktor torturat de un baiat mai mare, masiv care il privea cu ochii sai negri, ce transmiteau ura si furie.
"Iti dau ce vrei, orice, iti promit, dar te rog, te rog... NU!" il implora Viktor, dar celalalt parea de neinduplecat :
" Crucio! "

Mary se trezi, avusese o previziune sau chiar visase, trebuia sa isi anunte varul aflat in pericol. Se ridica de la masa fugind spre hambarul bufnitelor dorind sa trimita o scrisoare la Durmstrang, unde invata Viktor. Se opri din fuga intrebandu-se daca nu fusese doar un cosmar. Poate ca da, dar nu putea sa riste, trebuia sa il anunte, chiar daca nu era sigura ca il va crede.

[Hermione McGonagall]

Era seara,iar Hermione era pe malul lacului privind in zare.Deodata se apropie de ea ana ginston.
"Buna Hermione!"spuse.
Hermione privea in zare pierduta fara macar sa clipesca.
[i]"-Ce se intampla? spuse Dumledore unui barbat inalt solid si acoperit de o mantie neagra cu gluga.
-Nu e momentul de intrebari.Ci trebuie sa vii cu noi din ordinul lui Voldemort.ACUM!
-Dar.......,spune Dumledore.
-Pietrificus Totalus.
Iar Dumbledore fusese impietrit si luat de acei Devoratori si dus la Cap-de-Mort.
-IDIOTILOR! NU VAM SPUS SA NU-L IMPIETRITI? VRAJA LA-R PUTEA OMORA LA CAT DE BATRAN ESTE.
[Hermione)
-Dar,stapane nu a vrut sa vina.A trebuit sa-l impietrim.
-Eu am nevoie de el VIU.
Dupa ce a fost readus la normal Voldemort i-a luat inima apoi l-a impaiat punandu-l pe perete.
[Hermione]
-NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU"[\i]
Atunci Hermione si-a revenit.
"Ce s-a intamplat? Ce nu?"
"Am avut o previziune ingrozitoare.Trebuie sa plec!"
"Dar..."
"Scz...Vb mai tarziu"