Medalionul Luminii

[Briana Brighton]

Era o zi mohorata de iarna, o zi obisnuita de la mijlocul lunii decembrie.Un vant rece adia printre ramurile salciei batause si un fior il cuprinde pe fiecare elev de la Hogwarts, care prin minune nu se afla in castel.In aceea zi se programase ultima vizita in Hogsmeade, inainte de Craciun.Era poate cel mai nepotrivit moment si multi elevi ar fi preferat sa ramana in fata semineului, privind flacara rosiatica si jucausa, vorbind cu ceilalti colegi sau visand la taramuri indepartate sau confruntari care vor ramane in istorie.

Mary, spre deosebire de colegii ei care ar fi preferat sa ramana in castel, era nerabdatoare sa ajunga in Hogsmeade pentru a cumpara dulciuri de la magazinul “Lorzii Mierii” .Ca de obicei, ea nu cumpara bomboane sau alte lucruri de genul acesta pentru ea, ci pentru prietenii si rudele sale din lumea Incuiata, care erau fascinate de lucrurile pe care le primeau de Craciun de la Mary.In acea zi insa, Mary simtea ca trebuie sa mearga in Hogsmeade si nu pentru a cumpara cine stie ce lucru, ci dintr-un alt motiv neinteles. Fata avea un presentiment ciudat ca ceva extraordinar se va intampla. Nu era o maiestra la Previziuni despre Viitor, insa stia ca unele presentimente chiar trebuie sa le ia in considerare.

Mary se imbraca in fuga cu un set de haine obisnuite, specifice Incuiatilor si cu o roba lunga, negra.Nu uita sa isi ia bagheta, desi nu credea ca va avea cu adevarat nevoie de aceasta.Fata, insotita de o colega de la Cercetasi, Veronique, si de inca vreo 3 fete din anul III de la Astropufi, a plecat spre Hogsmeade alaturi de profesoara McGonagall.
Ajuns pe alea din Hogsmeade, grupul format s-a destramat: profesoara s-a indreptat spre Trei Maturi, unde se pare ca o astepta o fosta colega de scoala, iar cele 3 fete de la Astropufi au ramas la Zonko admirand jeleurile cu surprize si chicotind ori de cate ori un baiat de la Viperini le privea zambind. Mary ramse singura cand si Veronique pleca insotita de prietenul ei, un baiat inalt si destul de frumos din anul VII.

Aleea din Hogsmead era aproape pustie, doar cativa elevi grabiti ieseau dintr-un magazin si se indreptau grabiti spre un altul.In acea atmosfera lipsita de animatia de alta data, Mary statea nemiscata pe loc privind cerul acoperit cu o umbra cenusie.In deparatare se zareau turnurile castelului Hogwarts, care strapungeau cerul invaluit intr-o ceata cenusie, apasatoare.Fata parea furata de imaginea peisajului sumbru care se dezvaluia deasupra intregului univers terestru, insa frigul crunt care se asternea peste Hogsmeade o trezi din visare si o determina sa isi aminteasca de faptul ca era singura care inca nu intrase intr-un magazin sau intr-un restaurant pentru a se incalzi putin.O fata imbracata cu o roba cu insemnele Cercetasilor trecu pe langa Mary si din greseala isi scapa toate dulciurile pe care le cumparase de la “Lorzii Mierii”. Vazandu-le, Mary isi aminti ca si ea trebuia se le cumpere prietenilor bomboane asa ca alerga indata spre magazinul magic.

Dupa ce isi umpu buzunarele cu zeci de feluri de bomboane, jeleuri sau ciocolata, Mary iesi din magazin infruntand din nou gerul fioros.Isi privi ceasul de la mana si constata ca mai era destul timp pana la plecare, iar ea era atat de singura… Niciun suflet nu ii era alaturi, nimeni nu o facea sa zambeasca, nimeni nu o baga in seama…
‘ Oare de ce trebuie sa fie asa? Oare de ce raman mereu singura? ‘ se intreba Mary in timp ce lacrimi se scurgeau pe obrazul ei rece si cadeau pe asfaltul cenusiu, disparand in neant. Toate colegele ei aveau un iubit sau macar un prieten care le era alaturi mereu, insa ea era singura. De fapt, ea nu isi dorise niciodata un iubit, nu avea nevoie de asa ceva, era mult prea mica si stia asta. Tot ce dorea ea era o persoana care sa ii fie alaturi in momente ca acelea, in care ratacea singura pe o alee pustie.Nu putea sa inteleaga de ce nimeni nu incerca sa o cunoasca cu adevarat, ci o priveau cu superioritate pentru ca era doar un Sange-Mal care se zbatea sa invete la Hogwarts pentru a ajunge Auror, dorinta in care ea credea cu toata fiinta.

Pierduta printre ganduri, Mary nu isi dadu seama ca statea pe treptele unui magazin de mai bine de 10 minute. Uitase de frigul care domnea la orice pas si de norii negri care intunecau cerul iernatic, insa cateva picaturi de ploaie care cazura pe chipul ei palid o desteptara din meditatie.Ploua… iar ea era inca acolo incercand sa isi adune toate gandurile si sa se hotarasca unde ar putea sa se adaposteasca. Sa ridica de pe scari si incepu sa alerge pe alee, fara a stii unde va ajunge. Era hotarata sa intre in primul restaurant care i-ar fi iesit in cale si se intampla ca acesta sa fie chiar “Ceainaria doamnei Puddifoot”, locul in care se ferise intotdeauna sa intre.Mary stia ca acel loc era mereu plin de cupluri de indragostiti si cum ea nu avea un iubit, nu prea avea ce sa caute acolo, dar pentru ca afara ploaia se intetise si frigul devenea din ce in ce mai aspru, iar alt loc in care putea sa se refugieze nu zarea, fata se hotari sa intre in ceainarie.Deschise usa incet si o mireasma imbatatoare o intampina. Ramase in cadrul usii contempland peisajul invaluit intr-o ceata misterioasa, insa imediat intra un cuplu care o impinse inauntru pe Mary.

Fata ramse pe loc cautand cu privirea un loc liber, cat mai retras si zari o masuta aproape de foc la care se parea ca nu statea nimeni.Se indrepta spre aceasta incercand sa nu ii deranjeze pe cei care steau la mese sorbindu-si ceaiul si privindu-se cu ochii pierduti, incetosati de prea multa iubire.Odata ajunsa la masuta de langa semineu impodobita cu o fata de masa roz, cu lumanari parfumate, flori si servetele albe, vazu o doamna trecuta de prima tinerete, cu un zambet primitor si ochi zglobii, care se indrepta spre ea. Chelnerita o prievea ciudat, poate pentru ca nu era obisnuita sa intalneasca fete care stateau singure la masa in ceainarie, iar apoi o intreba ce doreste.
“ Un ceai verde, va rog! Cu multa lamaie daca se poate si cu putin zahar. “ ii raspunse Mary privind-o cu bunatate si intelegandu-i nedumerirea.
Ramanand din nou singura dupa plecarea chelneritei, Mary privi in jurul ei si zari vreo 20 de cupluri de indragostiti.Intr-un colt un baiat si o fata de la Astropufi stateau imbratisati privindu-se cu dragoste, la masa de langa ei o fata plangea langa un Viperin care parea sa nu ii inteleaga suferinta.Mary isi intoarse privirea spre alt colt al ceainariei si zari 2 Cercetasi saruntandu-se. Isi muta imediat privirea spre flacara vesela din semineu si spuse in soapta:
“ Nebuni sunt Doamne indragostitii ! “

Dupa cateva minute in care usa ceainariei ramase inchisa, un baiat imbracat cu o roba lunga si negra intra pe usa.Isi facu loc printre mese si ajunse langa semineu la o mica distanta de Mary.Mirata de sosirea brusca a unui necunoscut solitar,pe care nu il mai zarise pe culoarele scolii, fata ii examina trasaturile. Baiatul parea sa aiba intre 15 si 17 ani, avea parul ondulat si blond, iar cateva fire rebele ii acopereau fruntea.Ochii sai verzi straluceau in lumina rosiatica a focului, in timp ce privirea lui parea pierduta printre randurile unui jurnal pe care il scosese de sub pelerina. Si el ca si Mary era singur si nu astepta pe nimeni, cel putin asa isi inchipuia fata.

Tanarul rupse o foaie din jurnal si scrise cateva cuvinte, privind-o pe furis pe Mary, care discuta cu chelnerita despre starea vremii.Baiatul scoase un medalion din buzunar si il puse langa bucata de jurnal, iar apoi se ridica de la masa si pleca.Mary observa ca necunoscutul iesise din ceainarie si indreptandu-si privirea spre masa la care statuse zari medalionul. Crezand ca l-a uitat, fiind grabit, Mary se gandi ca ar trebui sa il ia si sa il dea unui profesor pentru ca mai apoi baiatul sa poata sa si-l recupereze, insa zari biletul si citi ceea ce scrisese baiatul:

Pentru tine . . .
Ai grija de el pentru ca intr-o zi ma voi intoarce dupa el, cel putin asa cred.

Mii de multumiri,
Ucenicul Luminii

Uimita si in acelasi timp emotionata, Mary lua medalionul,arunca galeonii pe masa pentru ceaiul verde pe care inca nu il cepuse si iesi afara. Ploaia se domolise, iar frigul isi micsorase din intensitate, iar fata il cauta in zadar pe necunoscutul cu par de aur.

[Nereida Devon]

Vantul sulfa cu putere afara iar rafalele dese de zapada faceau calatoria catre Hogsmeade mult mai dificila ca de obicei. Oricum nu era entuziasmata sa mearga, dar promise parintilor ca va incerca sa socializeze mai mult anul acesta. Inchise ochii si isi aminti oarecum cu placere caldura de acasa. Imaginea camerei de zi ii se intipari clar in minte. Era o camera mare, luminoasa si mobilata cu foarte bun gust. Canapeaua de un verde safiriu ocupa centrul camerei, cu fata catre semineul in care iarna jucau molatic flacarile. Geamurile erau mari, acoperite de o perdea subtire alba de dantela iar noaptea mamei ei ii placea sat raga draperiile, sa faca intuneric iar apoi sa lumineze camera cu bagheta….in momente ca acelea se simtea ca intr-o poveste. Brusc isi aminti discutia pe care o avuse cu parintii inainte sa plece la Hogwarts. Da….inca isi amintea totul perfect. Mama ei statea la masa, privind ingrijorata in cana ei de cafea. Trasaturile ei fine pareau mult mai aspre acum sub povara nelinistii. Tatal ei sprijinea marginea usii de la bucatarie, tinand bratele incrucisate, din cand in cand privind catre frumoasa lui sotie.
“Nereida, nu se poate sa fi mereu asa. Nu spun sa socializezi cu intreg castelul…dar macar un prieten apropiat sa ai. Inafara de David. Ai nevoie de asta, intelege.”
“Si tu intelege-ma ca nu am nevoie. Ma simt perfect asa cum sunt. SINGURA! Intelegi? Te rog nu mai deschide subiectul pentru ca nu ajungem nici unde.”
Imaginea disparu rapid apoi isi aminti discutia cu tatal ei. Intotdeauna avusese un mod de convingere foarte puternic si reusi sa o faca pe Nereida sa promita ca macar va incerca anul acesta sa isi faca o prietena.
Deschise ochii si reveni la realitate, in acelasi viscol, pe drumul catre Hogsmeade. Prieteni….Se uita in jur si observa cum toata lumea era parca organizata pe grupulete care ori chicoteau la vederea unui baiat mai aratos ori purtau conversatii nesfarsite despre baieti, haine sau orice alt lucru care ei ii se parea frivol si lipsit de noima. Inainta dezamagita prin zapada iar 10 minute mai taziu se trezi in Hogsmeade.
Peisajul era cu totul deosebit in acest an. Casele erau acoperite de zapada alba si lucitoare. Brazii erau impodobiti cu fel de fel de globuri care se miscau de la locul lor, creeind un dans al culorilor. Oamenii isi zambeau cu atata caldura si fericire, se salutau vechi prieteni, se imbratisau cu patima. Isi dori sa simta si ea cum e sa te imbratiseze cineva cu atata drag. Observa insa o fata…o cunostea vag si stia ca o cheama Mary si ca era la Cercetasi. Parea extreme de ingandurata si singura. Hmm….se parea ca nu era singura care venise pe cont propriu. Avusese un imbold sa o abordeze pe fata dar ceva o retinea. ‘Daca ma va respinge?’ se gandi ea si dadu cu piciorul in zapada. Cand isi ridica privirea constata ca fata plecase deja…defapt o luase la fuga. Intelese atunci ca ceva era in neregula cu acea fata. Simtise si ea la viata ei sentimental acela cand pur si simplu iti vine sa fugi pana simti ca nu mai poti si crezi cu tarie ca acea fuga te va scapa de durere…te va duce undeva unde vei putea zambi in sfarsit. Dar nu era niciodata asa. Cu cat mai mult fugeai, cu atat mai tare te afundai in singuratate. Nereida isi ridica privirea catre cer si lasa fulgii de zapada sa ii mangaie fata. Era atat de placut….atat de frumos. Isi dadu jos caciula si lasa zapada sa cad ape parul ei argintiu. Nu ii pasa daca se va uda sau daca va raci. Pur si simplu simtea ca zapada o intelege…ca zapezii nu ii era frica sa o atinga si sa o accepte asa cum e. Gata! Se hotara sa mearga dupa Mary. Porni cu pasi grabiti dupa fata si spera sa o gaseasca cat mai repede. Simti insa la un moment dat cum bagheta ii aluneca din roba. “La naiba!” zise ea cu voce tare si se apleca dupa ea inainte sa se cufunde in zapada. Ridicandu-se brusc, se izbi de un baiat cu roba neagra.
“Scuze…nu am vazut” zise ea sufland greu.
Baiatul se scutura de zapada si isi ridica privirea catre Nereida. Ramasesera amandoi asa pret de cateva secunde. Baiatul era putin mai inalt decat ea, cu par blond si ondulat, ochi verzi si o expresie ciudata pe fata. Nu zise nimic. Statea doar si o privea pe Nereida de parca o cunoscuse mai demult iar acum incerca sa isi aminteasca unde. Apoi, fara sa zica nimic se intoarse si pleca mai departe. Fusese un moment ciudat dar caruia nu ii dadu prea mare importanta si isi continua drumul. Nu o mai vedea pe Mary si un sentiment de panica incepu sa o stapaneasca. Trebuia sa o gaseasca! Trebuia! Dar totusi de ce aceasta indarjire? De ce simtea ca trebuia sa o gaseasca pe Mary? Se tranti in fund pe zapada si incepu sa planga de nervi. Nu mai intelegea nimic. Vroia sa stie de ce avea sentimental acesta ciudat. Vroia sa stie de ce se fereau toti de ea? Nu il avea decat pe David care o iubea enorm..dar el era mai mereu plecat cu echipa de Vajthat. Mama ei avea dreptate. Avea nevoie de o prietena alaturi careia sa ii povesteasca ce are pe suflet, care sa o inteleaga si sa ii fie alaturi. O prietena…Isi sterse lacrimile calde si se ridica de pe jos, scuturandu-si roba de zapada. La cativa metri mai sus, observa o ceainarie si il vazu pe baiatul de dinainte intrand in ea. Era ceainaria aceea a indragostitilor unde fusese anul trecut cu David. Se hotara sa mearga si ea, chiar daca era singura printre atatea cupluri.
Ajunse in fata ceainariei si se uita de curiozitate pe geam. Acolo era! O gasise! Mary statea singura intr-un colt, sorbind dintr-un ceai si conversand amiabil cu chelnerita. Apoi il observa si pe baiatul blond, care se asezase la masa de langa Mary si scoase ceva din buzunar apoi incepu sa scrie pe un fragment de hartie. Privi aceasta scena cu nedumerire si incerca sa inteleaga ce facea. Poate ca baiatului ii placea de Mary (date fiind numeroasele priviri pe care ii le arunca fetei) si incerca sa ii trimita un biletel de dragoste. Constata cu stupoare ca baiatul se ridica brusc si porni catre iesire. Nereida sari dupa un tufis, incercand sa se ascunda. Chiar o secunda mai tarziu, usa se deschise si baiatul misterios iesi, incheiindu-si roba si privind in jur, de parca s-ar asigura sa nu il vada nimeni apoi o lua la fuga. Ce naiba se intampla aici? Se ridica si privi iar in ceainarie. Mary era acum la masa baiatului citind bucata de hartie si tinand ceva in mana, apoi si ea isi lua roba si iesi.
O vazu uitandu-se in jur….cu siguranta dupa acel baiat. Se hotara sa o abordeze pe fata.
“Mary!” striga Nereida si ii facu fetei cu mana apoi se indrepta catre ea. Fata o privi nedumerita pe Nereida, privi apoi catre obiectul din mana ei si il baga rapid in buzunar. Ii zambi cordial Nereidei si ii facu si ea cu mana. Nereida o invita la “Trei Maturi” sub pretextul ca vroia sa discute ceva cu ea. Defapt nu era un pretext…chiar vroia sa vorbeasca cu Mary. Vroia sa ii spuna despre acel sentiment ciudat care punea stapanire pe ea de cand intrase in Hogsmeade. Vroia sa ii spuna ca o intelege…si ca ar vrea sa fie prietene. Dar oare va accepta?
Localul “Trei Maturi” era plin ca de obicei dar gasira o masa chiar bine plasata in spatele localului, langa semineu. Chelnerita le intreba zambitor ce ar dori sa serveasca si amandoua, parca din reflex, comandara Berezero. Avea retineri in a-i povesti lui Mary tot ceea ce simtea si ceea ce vazuse la ceainarie. O asculta pe Mary povestindu-i despre planurile ei de Craciun, despre cat de mult are de invatat la Hogwarts…si cat de singura se simtea. Aici vroia sa ajunga. Ii spuse ca si ea se simte singura si ca ar vrea o prietena cu care sa vina la Hogsmeade in fiecare an, cu care sa rada si sa povesteasca. Mary o privi cu ochi mari si zambi, mai sa ii dea lacrimile. Se hotara atunci Nereida, sa ii spuna ca vazuse ce se intamplase la ceainarie. Mary lasa capul in jos si ofta. Nereida intelese ca nici Mary nu stia exact ce se intampla. Spre surprinderea ei, Mary scoase din buzunar un medallion si o bucata de hartie pe care o inmana Nereidei, indemnand-o sa citeasca.
Desfacand bucata de hartie se uita iar la Mary, parca asigurandu-se ca are voie sa citeasca. Aceasta dadu incurajator din cap si o indemna iar sa citeasca. Nereida citi cu atentie biletul apoi repetea cu voce tare “Ucenicul Luminii…” dar Mary ii facu brusc semn sa taca. Deci era secret…hmm…si totusi. Cine era acest Ucenic al Luminii. Auzise parca undeva de acest pseudonim dar nu isi putea aminti unde. Ii dadu inapoi lui Mary biletul apoi examina cu atentie medalionul. Parea un medallion obisnuit, dar ambele fete erau sigure ca era mai mult de atat. Alfel nu ar fi fost lasat in grija lui Mary. Dar de ce tocmai ea? Asta nu intelegea nici Mary. Poate a fost coincidenta sau poate….poate ca acel baiat planuise dinainte sa ii lase lui Mary medalionul…altfel ii l-ar fid at Nereidei cand se izbira intamplator. Totul era un mister care urma sa fie descifrat. Nu conta cum si cat de greu va fi. Nereida si Mary se hotarara sa afle ce era cu acel medallion…si sa afle cine era acel baiat.

[Charlotte Ambrosine]

O noua zi de iarna. Dimineata veni prea repede, dar desi era foarte devreme, Castelul era plin de viata. Copii se pregateau de o noua vizita in Hogsmeade !
Anny era somnoroasa, dar bucuroasa. Nu mai fusese niciodata in Hogsmeade. Citise intr`o carte despre el … Stia ca e un sat numai cu vrajitori si atat. Era tare curioasa sa vada asa ceva. I se parea ciudat cum de Incuiatii nu merg si ei acolo. Un raspuns ii veni imediat in minte ... Probabil ca vrajitorii din Minister au aruncat vraji pentru alungarea Incuiatilor. Cel putin asta credea ea, caci nu era sigura ca exista o asemenea vraja.

Se trezi din meditatie si vazu ca a ramas singura in dormitor. Se ridica brusc si iesi repede pe usa, incercand sa ii prinda pe ceilalti. Ce bine ca era deja imbracata ! Nici nu stia cat statuse pe pat gandindu`se la cai verzi pe pereti, dar era suparata ca nu a trezit`o nimeni din amorteala aceea.
Pe holul principal o izbi un aer rece, inghetat, facand`o sa tresara speriata. De unde venise aerul rece daca nu iesise inca nimeni din Castel ?! Ciudat, dar era prea scunda ca sa poata vedea ce se intampla. Din pacate afla ce se intamplase. Peeves era din nou pus pe glume. Se parea ca luase ca un fel de uscator de par al vrajitorilor care era fermecat sa transforme aerul cald in unul inghetat. ‘Dar cine ar cumpara asa ceva?’ se gandi Anny zambind. ‘Poate ca cineva care ar vrea sa aiba parul ca de sarma’ isi raspunse tot zambind.

In dreapta ei era Hermione, dar parea si ea preocupata de sursa aerului. Anny vru sa o salute, dar imediat a fost impinsa de elevi catre iesire, pierzand`o pe Hermione. A renuntat sa se mai opuna impingerii, caci nu avea niciun rost. Toti se imbulzeau rasturnand tot ce le statea in cale.
Abia dupa ce iesisera cu toti afara s`a putut redresa, rasufland usurata ca a scapat cu viata de acolo.
Razele soarelui iernatic incercau sa strabata fara success norii albi ca de puf. Padurea ar fi vrut sa isi imparta singuratatea si goliciunea cu bietul calmar din Lac, dar amandoi pareau prinsi in dimensiuni diferite : Padurea era prinsa pe sol, pe cand calmarul era sub stratul gros de apa inghetata de la suprafata Lacului. Soarele parea ca incearca sa ii ajute incalzindu`i dar esecul il urmarea indeaproape.

Anny isi muta privirea de la natura ca o padure de simboluri la drumul pe care il avea de parcurs. Din nou avea sa ramana ultima, dar se hotari la timp sa inceapa “calatoria”. Ar fi vrut sa afle daca era mult de mers, dar ca sa nu se dezamageasca renunta la ideea ca ar putea intreba pe cineva. Era inconjurata de o multime de copii ce se bucurau de zapada din jurul lor, se bucurau de iarna. Ea nu putea sa faca asta .. dar de ce ? Probabil din cauza ca se simtea foarte singura … Observase ca toti erau insotiti de cate cineva, dar ea era singura. Peste tot erau grupuri de fete sau de baieti, cupluri, toti fiind inconjurati de palcuri de profesori ce discutau si zambeau fericiti. Anny isi privi incaltamintea trista.

Deodata peisajul trist scaldat in albul zapezii se schimba. Casutele si magazinele frumos decorate il inlocuira. Brazii impodobiti luara locul copacilor golasi de mai devreme, iar elevii si vrajitorii maturi erau mult mai multi, impanzind peisajul feeric.
Anny zambi cu adevarat la vederea Hogsmeade-ului. Nu stia ce trebuia acum sa faca. Sa ramana si sa priveasca sau sa intre undeva sa se incalzeasca ? Ar fi vrut sa poata sa mai zaboveasca, dar frigul castiga lupta si fata se hotari sa intre intr`un local. Ceilalti incepura sa se raspandeasca, fiecare vrand sa se apere de frig. Anny merse pe o poteca. Pana si aceea era decorate cu luminite multicolore …

Vazu primul magazin. Deasupra usii darapanate scria “La Capul de Mistret”. Capul de Mistret ? Pe Anny o amuza copios aceasta denumire. Curioasa sa afle de ce avea denumirea aceea intra. In fata ei aparu un barman ponosit, care stergea niste pahare murdare. Mesele erau patate, iar scaunele pareau foarte precare. Intr`un colt statea un tip infasurat in multe haine ce pareau de fapt piei de animale, la o masa statea o vrajitoare batrana si tare tare urata. De fapt, localul saracacios parea un loc pentru cele mai urate si misterioase persoane. Privirea i se mai plimba pe la persoanele de acolo si decise brusc ca nu acolo era locul ei.

Iesi din nou in frigul de afara. Acum ningea cu fulgi mari si grei. Era nevoita sa plece capul, dar oricum nu putea vedea absolut nimic. Inainta si ajunse la un alt local.
Acesta parea putin mai normal. Era plin de copii galagiosi. Cei mai multi stateau in jurul unui raft, parand sa priveasca ceva. Anny isi facu loc pana acolo si incerca sa priveasca printre ei. Vazu ca se uitau la ceva mare si violet. Astropufa incerca sa citeasca ce scria pe eticheta acestuia. Din pacate reusi sa descifreze doar “Confetti cu balega de dragon pentru zilele de nastere ale profesorilor” cand fusese impinsa brutal. Incerca sa se uite la cel care o facuse, dar din nou fu impinsa. Se gandi ca era prea multa aglomeratie acolo si parasi si acest local.

Fulgii erau din ce in ce mai mari si desi. Inainta cu greu si frigul ii patrunsese pana la oase. Simtea ca fiecare centimetru din ea inghetase. Spre bucuria ei, ajunse la un alt local salvator. Deasupra usii vazu 3 maturi incrusisate, dar ii era imposibil sa vada si ce scria, caci zapada se depusese pe literele mari, aurii.
Anny era din nou tare curioasa. Era un magazin in care se vindea echipament pentru vajthat ? Raspunsul veni imediat si nu, nu era un magazin cu maturi, ci un local caldut si foarte primitor. De asemenea, era mult mai curat decat Capul de Mistret si era mai liber decat ultimul magazine. Anny comanda o Berezero, si pana avea sa ii fie adusa Bereazero privi clientii, cautand pe cineva cunoscut. Vazu o fata imbracata cu o rob ace purta embla Cercetasilor si o alta fata ce statea cu ea. Anny o recunoscu pe Mary, dar Viperina celalta ii era necunoscuta.

Dupa ce primi Bereazero, o lua sis e indrepta spre Mary si prietena ei. Anny vazuse ca aveau amandoua niste fete ganditoare.

“Buna ! Ce faceti ? Eu sunt Anny … Mary ma cunoaste” zambi Anny. Viperina ii facu cu mana apoi Anny adauga brusc, pierindu`I zambetul de pe buze “ Ce`I cu fetele astea lungi ? Ce s`a intamplat ? “

[Briana Brighton]

In momentul in care ii arata Nereidei medalionul, Mary simti ca in ochii fetei care statea in fata ei, la masa, stralucea un sentiment ascuns de nemasurata prietenie pe care viperina putea sa o daruiasca celor din jur.Atunci de ce era atat de singura? De cand o cunostea pe Nereida nu o vazuse inconjurata de prieteni, i se parea mai degraba o persoana solitara, care nu se imprietenea usor cu ceilalti, insa atunci, in acea atmosfera, i se parea ca descopera in fata ce statea altaruri de ea la masa o noua persoana capabila sa daruiasca prietenie in mod neconditionat.Mary era Cercetasa, iar Nereida Devon era o adevarata viperina, care avea atat calitatile, cat si defectele caracteristice casei.Cum ar fi fost posibila o prietenie dintre 2 persoane atat de diferite? Aceasta intrebare si-ar fi pus-o in orice moment Mary, insa nu si in aceea zi.Gandindu-se mai bine, a realizat ca nu erau atat de diferite, semanau poate mai mult decat si-ar fi inchipuit cineva.Din acest motiv, Mary acceptase poate invitatia nerostita a viperinei de a deveni prietene.

Cercetasa ii arata viperinei medalionul nu cu speranta de a afla de la aceasta vreun indiciu, ci pentru ca simtea ca poate avea incredere in Nereida si ca aceasta ar putea fi cea care sa o ajute sa descopere misterul medalionului.Mary se intreba de ce Ucenicul Luminii ii lasase tocmai ei medalionul.Nu putea fi doar o simpla coincidenta, dar… atunci de ce? Ce legatura avea ea cu el? Fata simtea un fior ciudat strapungandu-i sufletul ori de cate ori isi amintea imaginea baiatului.
‘ Ochii aceia, ochii… ochii lui sigur i-am mai vazut undeva, dar unde? ‘ isi repeta Mary in timp ce tinea strans in mana medalionul si o privea pe Nereida, care parea si ea ingandurata.

Tacerea care se asternuse la masa lor fu tulburata de aparitia unei fete, pe care Mary o recunoscu imediat. Era Anny, o astropufa foarte simpatica din anul I.
“ Nereida, uite! A mai venit cineva cunoscut. Uite-o pe Anny! “ ii spuse fata viperinei, insa aceasta nu parea interesata de noua persoana care intrase “La trei maturi “.
Anny se indrepta spre bar si comanda o Berezero, privind in jurul ei, probabil pentru a observa pe cineva cunoscut. Mary o vazu insa nu crezu ca se va indrepta spre masa lor asa ca se lasa din nou furata de gandurile legate de misteriosul “Ucenic”. Pentru un moment isi aminti de ochii verzi ai sai si revazu o amintire din trecut care ramase insa doar pentru o secunda in mintea ei, disparand brusc. Incerca sa isi aminteasca din nou, insa nu mai reusi. Era mai sigura ca oricand ca il mai vazuse in trecut pe “Ucenicul luminii” , insa nu isi putea aminti unde.

Dupa cateva secunde, Mary o vazu pe Anny venind spre masa lor, tinand in mana o berezero.Dupa ce se salutara, Mary o invita sa se aseze alaturi de ele.Dupa fata Nereidei, fata intelese ca viperina ar fi preferat sa nu fie deranjate de o alta persoana, insa nu I se parea politicos sa nu o invite alaturi de ele.
“ Suntem bine, doar ca avem o mica problema… eh… nu conteaza, totul este in regula.” ii spuse Mary lui Anny cu aer destul de neconvingator.Nu se pricepea sa minta si deobicei nu facea acest lucru deoarece iubea adevarul si nu dorea sa ii insele pe ceilalti.In acel caz insa, lucrurile erau mai complicate.Erau deja 2 persoane care stiau despre medalion si nu credea ca ar fi indicat sa afle si o a treia.

“ Ce parere ai despre Hogsmeade? Esti prima oara aici, nu? “ o intreba Mary pe Anny pentru a schimba subiectul, iar apoi incepura sa discute despre magazinele si restaurantele din Hogsmeade.Fata o sfatui pe astropufa sa viziteze “ Lorzii mierii “ si ii oferi cateva bomboane cadou cumparate de acolo.Dorind sa mai scoata din buzunar cateva bomboane si pentru Nereida, lui Mary ii cazu medalionul pe care il ascunsese pentru a nu il vedea Anny, incerca sa il ia rapid de jos, insa colega sa fu mai rapida si crezand ca o ajuta il ridica de pe podeaua restaurantului si i-l inmana privindu-l cu mirare.Mary il lua fara sa spuna niciun cuvand in afara de un simplu “Multumesc”, iar apoi, hotarandu-se pe loc, ii arata biletul scris de Ucenicul Luminii, iar apoi ii explica ce s-a intamplat.Nu stia de ce facuse acest lucru, insa era sigura ca a procedat corect si ca cele doua persoane langa care se afla vor fi cele care o vor ajuta sa descopere misterul.

Privi pe fereastra in timp ce Anny examina curioasa medalionul.Incepuse din nou sa ploua, iar Mary incerca sa auda cantecul stropilor de ploaie care se izbeau de acoperisuri sau de asfaltul rece.Afara, intunericul se lasa incet peste Hogsmeade, insa Mary nu se mai simtea singura.Isi indrepta privirea spre focul care palpaia vesel in semineu, apoi spre chipul ganditor al Nereidei, iar in final spre cel vesel si uimit al lui Anny, care inca mai incerca sa inteleaga tot ce se petrecea.Pentru prima data de cand era la Hogwarts credea ca si-a gasit cu adevarat prietene si ca nu v-a mai fi singura.Era nevoie oare de un fapt extraordinar pentru ca 3 fete atat de diferite sa devina unite?

Atmosfera calda din restaurant, in care domnea un sentiment pur de fericire interioara se schimba brusc, odata cu aparitia unui vrajitor imbracat cu o pelerina lunga si neagra si purtand pe cap o palarie negra, care ii acoperea ochii.Frigul de afara patrunse inauntru cand usa se deschisese, insa Mary simtea ca nu clima din afara era singura cauza a transformarii suferite de acel loc.Toate privirile elevilor care stateau la mese se indreptara spre acea persoana care tulburase atmosfera incarcata de pace si lumina.

Vazandu-l, Mary se gandi imediat la persoanele ciudate si misterioase pe care le zarea pe fereastra tavernei “Capul de Mistret”.I se paru ca ceva nu este in regula cu acea persoana si ascunse instinctiv medalionul in buzunar.Il vazu indreptandu-se spre fiecare masa si intreband ceva, iar apoi placa nemultumit spre urmatoarea masa.Mary incerca sa auda ceea ce spunea, insa ii era imposibil, vrajitorul parea ca incearca sa ascunda ceva si nu vroia sa fie auzit de intreg localul.Apoi, barbatul se apropie de usa, isi intoarse privirea cautand parca ceva si se opri cu ochii tinta asupra mesei la care stateau cele 3 fete. Probabil observase privirea lui Mary, care incerca in zadar sa se prefaca, privind fara de tinta si razand, fara motiv.
“ Prefaceti-va ca vorbeam despre un lucru foarte interesant.Am un sentiment ciudat… Va rog! “ le spuse ea celorlalte doau fete, vazand ca barbatul se apropie de masa lor.

In cateva secunde vrajitorul misterios ajunsese langa masa lor, privindu-le pe fete intr-un mod ciudat.Astepta putin, timp in care ele discutau despre cadourile de Craciun, iar apoi le spuse:
“ Scuzati-ma ca va deranjez.Ati vazut din intamplare un baiat blond, cu o pelerina neagra?Trebuia sa ne intalnim aici, insa nu a venit.”

Mary il privi in ochi pe omul acela si incerca sa stabileasca o legatura, sperand din tot sufletul sa nu stie sa practice Occlumantia si sa nu isi dea seama de ceea ce se petrecea. Zarii o silueta neclara si incerca sa isi dea seama cine e. Nu ii putea distinge chipul, insa parul acela blond ii amintea de… El era! Ucenicul Luminii era baiatul pe care il cauta barbatul.Brusc Mary realiza ca trebuie sa pastreze contactul vizual si sa incerce sa intre in mintea strainului, sperand ca astfel v-a deslusi misterul, insa dorinta nu i se implini deoarece strainul isi bloca gandurile si o privi ciudat.
‘ Probabil si-a dat seama … Nu trebuia sa se intample asta, am reusit altadata… De ce? ‘ se intreba Mary dezamgita ca nu reusise sa afle mai multe lucruri.Nu mai asculta amalgamul de sunete care o inconjura, insa vazu pelerina strainului indepartandu-se si disparand.Intelese din privirea Nereidei ca barbatul nu aflase nimic de la ele, iar apoi se ridica de la masa si le spuse celor 2 fete:
“ Trebuie sa plecam! Trebuie sa il urmarim! Il cauta pe…stiti voi…”

Fetele isi lasara sticlele de berezero neterminate si iesira din local, urmand-o pe Mary, care tinea strans in mana medalionul misterios.Afara le astepta picaturile reci si grele de ploaie, care cadeau din inaltul cerului.Facura o vraja de invizibilitate si pornira pe urmele barbatului, incercand sa faca cat mai putin zgomot cu putinta, iar incurand ajunsesera chiar in spatele lui.

Mary privi ceasul si realiza ca nu mai era foarte mult timp pana cand trebuiau sa se intoarca la Hogwarts, insa nu avea de gand sa renunte in ultimul moment si il urmarira in continoare pe vrajitor, pana cand acesta ajunse aproape de marginea orasului, unde intunericul infricosator stapanea. Luminile magazinelor disparusera de mult, iar luna era singura care mai calauzea pasii celor 4 fiinte.

[Nereida Devon]

Zapada se transformase brusc in ploaie…asa era vremea, mereu imprevizibila. Cu siguranta acum era plin de apa pe afara. Simtea ploaia pe fata ei in timp ce frigul ii patrundea in gat atunci cand respira adanc, urmarindu-l pe acel om misterios impreuna cu Mary si Anny. Era fericita ca Mary avea incredere in ea…cat despre Anny, nu stia ce sa creada. Poate ar trebui sa lase suspiciunile la o parte sis a ii dea o sansa noii venite. Daca Mary avuse incredere in ea, atunci cu siguranta putea si ea sa aiba incredere.
Pasii lor stropeau usor in jur dar nu le vedea nimeni, fiind bine acoperite de o vraja de invizibilitate iar sunetele pasilor lor erau acoperite de strigatele celor care bausera prea mult la “Trei Maturi” sau la “Capul de Mistret”. Barbatul se opri brusc la capatul orasului care era slab luminat de o lampa de strada iar apoi, uitandu-se in jur sa se asigure ca e complet singur, facu semn cuiva sa vina catre el. Fetele se uitara nedumerite una la cealalta apoi incercara sa vada pe cine chema omul. Raspunsul nu intarzie sa apara deoarece in secunda urmatoare, o alta figura acoperita de o pelerine neagra iesi de dupa o casa si se indrepta incet, cu pasi grei catre barbatul care ii facea cu mana. Vazu cum barbatul ingenuncheaza in fata noului venit apoi se ridica si ii sopteste ceva la ureche. Mary le privi pe cele doua fete iar Nereida intelese din privirea ei ca vrea sa se apropie mai mult, sa auda ce vorbeau.
Foarte atente, fetele se apropiara de cei doi care acum vorbeau in soapta si aruncau din cand in cand priviri ingrijorate in jur. Nu reuseau sa inteleaga prea bine ce vorbeau. Tot ceea ce intelese Nereida era ca barbatul de la “Trei Maturi” era oarecum sclavul acelui om…sau lucra pentru el….si ca nu reusise sa afle nimic de…Ucenicul Luminii? Deci da! Mary avea dreptate! Asta cauta…Mai intelese ca vroia medalionul acela cu orice pret si ca vroia sa il vada mort pe ucenic dar fu dezamagit sa afle ca scapase.Il vazu pe al doilea barbat, a carui fata nu o putea distinge in intuneric, intorcandu-se brusc catre casa, lovind cu putere peretele apoi incepu sa urle cu o furie care putea ingrozea pe oricine. In acea secunda Anny scoase un tipat si se lovi cu spatele de o pubela care se rasturna zgomotos. Mary si Nereida inghitira in sec deoarece barbatii se indreptau catre ele, desi nu le puteau vedea. Ii vazura scotand baghetele asa ca o ridicara rapid pe Anny. Pret de o secunda Nereida simti ceva ciudat. Le privi pe celelalte doua si intelese de pe expresia lor ca si ele simtira acelasi lucrui…mai mult, intelese ca nu mai erau invizibile deoarece Nereida isi vazu reflectia in geam.
“Repede! Fugiti!!! Ne pot vedea!!” Striga Nereida disperata apoi o prinse pe Mary de o mana si pe Anny de cealalta si o luara la fuga. Barbatii strigau dupa ele sa se opreasca insa ele continuau sa alerge iar in jurul lor zburau jeturi de lumina rosie si verde.
“Trebuie sa ajungem in oras!!” striga iar Nereida si privi peste umar. Atunci, se impiedica si cazu puternic la pamant. Mary si Anny se oprira sa o ridice insa Nereida le impinse si le striga sa fuga mai departe ca se descurca ea dar Mary si Anny se incapatanara si o ajutara sa se ridice. Barbatii le ajungeau din urma iar asta era extreme de periculos deoarece le cresteau sansele de a le nimeri pe una din fete. Era prea periculos sa mearga inainte asa ca o luara la fuga dupa o casa parasita. Stiau ca ei le urmareau deoarece le auzeau pasii grabiti in spatele lor iar de dupa colt zbura o vraja de impietrire.
“Repede! Inauntru!” zise Nereida iar toate trei intrara in casa parasita si cautara rapid un loc pentru a se ascunde. Mary facu o vraja care sa blocheze temporar usa iar Anny facu toate geamurile negre. Urcara apoi la etaj si se baricadara in camera. Nu trebuiau sa se dea de gol ca se afla acolo….oricum stiau ca barbatii nu se vor linistii pana nu le vor gasi. Dar cine puteau fi? Si de ce vroiau asa de mult medalionul? Ce secrete sau puteri ascundea pana la urma acel medallion? Nu putea sa nu fie recunoscatoare pentru tot….la urma urmei acel medalion le aduse impreuna, chiar daca intr-o situatie asa de grava. Nereida sulfa greu iar inima ii batea cu putere. Genunchiul ii sangera deoarece se lovise cand cazuse in ceva ascutit. Le privi pe Mary si pe Anny. Amandoua erau speriate dar in privirea lor se citea determinarea…intelese ca orice s-ar intampla, ele vor ramane impreuna…se vor ajuta…vor lupta daca va fi nevoie….iar ea, Nereida…va omora daca va fi nevoie.
“Mary, Anny….tineti-va baghetele cat mai aproape…nu se stie cat le va lua sa intre. Sunt sigura ca stiu unde suntem….dupa cum arata, cred ca va trebui sa luptam cu ei….”
Ingrijorarea si teama se simtea parca prea clar in acea camera intunecata….atunci, se auzi o bubuitura iar usa se dadu de perete. Toate trei sarira, fiecare in cate o parte iar vrajile zburau prin camera. O vraja de impietrire zbura pe langa Nereida si facu o gaura in perete. Anny reusise sa se ascunda intr-un colt si sa arunce vraji de impietrire care straini. Auzi un tipat si vazu cu oroare ca mana lui Mary sangera.
“MARY!!! Nenorocitilor!!! Vom juca murdar de acum! SECTUMSEMPRA!!!” striga plina de furie Nereida iar vraja ei il nimeri cu precizie pe unul dintre barbati care, se umplu brusc de taieturi si cazu pe jos urland de durere.
Anny sarise in ajutorul lui Mary iar Nereida ramase cu bagheta intepenita in mana. Barbatul care ramase in picioare incepu sa rada…felul in care radea facea sangele Nereidei sa inghete de spaima. Il vazu apoi intorcandu-se catre cel de pe jos, ridica bagheta cu nepasare si rosti vraja Avadakedavra. Un jet de lumina verde iar barbatul de pe jos inceta sa urle si sa mai miste. Socul se intipari pe fata fetelor iar apoi omul se indrepta cu bagheta lasata catre Nereida care nu se mai simtea in stare sa faca vreo vraja. Statura asa fata in fata cateva secunde apoi se intampla….Nereida simti o durere insuportabila si imagini cu baiatul blond ii aparura in minte, ca intr-un joc de secvente…si nu orice secvente…baiatul era legat in lanturi si chinuit…imaginea macabra o inebunea….toate zburau asa de rapid si erau inlocuite de alte imagini cu parintii ei torturati. Se prinse de cap si incepu sa urle….apoi, ca prin minune imaginile disparura. O vazu pe Mary cu bagheta indreptata catre barbatul care se prabusi la pamant. Anny o asigura pe Nereida ca e doar impietrit si ca ar fi mai bine sa fuga de acolo. Mary o salvase de la chinul prin care trecuse…nu stia cum sa ii multumeasca. Fetele fugira cat putura de repede din acel loc, insa stiau ca nu se va termina aici…defapt, de abea incepuse….

[Briana Brighton]

Fetele alergara din acel loc dorind sa ajunga cat mai repede in oras si sa scape de acel vrajitor infiorator.Mary incerca sa isi mentina calmul, insa franturi din scurta batalie pe care o avusesera ii reveneau in minte.Il vedea pe barbatul de la “Trei Maturi” intins pe jos, plin de sange, revedea raza aceea verde, ingrozitoare care ii stinsese durerea, dar si viata.Vazuse pentru prima data cum un om era ucis si nu putea sa isi indeparteze din minte acel gand infiorator.Ea nu ar fi putut niciodata sa ucida pe cineva, chiar daca viata ei ar fi in pericol, iar acel vrajitor o facuse cu atat de multa lejeritate, cu un zambet infricosator pe chip.

Alergau, alergau prin ploaie toate 3, fara sa priveasca in urma, dorind doar sa scape din acel infern.
‘ Oare pentru cat timp va dura? Ce va face cand se va trezi? ‘ se intreba Mary in timp ce picaturi reci de ploaie ii izbeau chipul albit de groaza.Nu stia daca era pregatita sa faca fata unui nou atac, insa era hotarata sa reziste si sa nu se lase cuprinsa de frica ce o incoltea.Isi amintea momentul in care aruncase vraja de impietrire asupra vrajitorului si se intreba cum a putut avea putere sa faca acest lucru, cum si-a putut aduna fortele si si-a abandonat emotiile.Era mai puternica decat credea ea si decat credeau ceilalti. Sensibilitatea ei ascundea de fapt un caracter puternic, care nu se lasa infrant fara sa lupte pana in ultima clipa.Mary le privi in treacat pe cele 2 fete si realiza ca si ele erau puternice, si ele puteau sa faca fata oricarei provocari.Dar ceea ce le astepta pe ele nu era doar o provocare, in cateva clipe viata lor se schimbase printr-un simplu medalion lasat de un necunoscut pe o masa dintr-o ceainarie neinsemnata. “Simplu” nu era cuvantul adecvat si acest lucru il stiau toate 3, acel medalion ascundea un mister pe care ele trebuiau sa il descopere.
‘ De ce avea nevoie vrajitorul de Ucenicul Luminii? Pentru medalion desigur… ‘ se intreba Mary, iar in secunda urmatoare verifica daca medalionul mai este in buzunar.Rasufla usurata, iar apoi le spuse Nereidei si lui Anny:
“ Ar trebui sa ne grabim, nu vreau sa mai ne intalnim cu …”
Mary nu isi continua fraza deoarece intelese din privirea lor ca erau de acord.

In cateva minute, fetele ajunsera aproape de Hogsmeade, zarira luminile care stralucea la fereastra magazinelor si copii care ieseau grabiti din ele.Nereida, Anny si Mary intelesera faptul ca timpul in care elevii aveau voie sa se plimbe prin Hogsmeade expirase si trebuiau sa se intoarca la castel, asa ca se grabira sa ajunga.I graba Mary se lovi de profesoara de Transfigurare, Minerva McGonagall, care le privi uimita si le spuse:
“ Unde ati fost, fetelor? Chiar pe voi va cautam pentru ca trebuie sa plecam.”
Toate cele 3 fete incercara sa ii raspunda, insa, de teama ca vor spune lucruri diferite o lasara Mary sa ii raspunda:
“ Ne-am plimbat pe aici, prin apropiere. Nu ne-am dat seama ca s-a facut tarziu…”
Mary insa uitase de rana de la mana pe care i-o provocase un blestem aruncat de barbatul de la “Trei Maturi”, dar profesoara zari sangele care cursese din rana si o intreba extrem de surprins:
“ Mary, ce e asta? Mana ta… te-ai ranit? Fetelor, unde ati fost? “
Uimita de acea observatie si de faptul ca pur si simplu uitase de durere, Mary ii raspunse cu o mica intarziere profesoarei:
“ Stati linistita, e doar o zgarietura, m-am impiedicat si in cadere mi-am lovit mana.” Vazand-o pe McGonagall nu foarte multumita de raspuns, fata aduaga:
“ Dar nu este nimic grav, am si uitat de ea.Voi merge in aripa spitalului la castel si mana mea va fi ca inainte. Nu vom mai face plimbari la periferia orasului, va promitem! “
De aceasta data profesoara parea mai linistita si accepta raspunsul cercetasei, intarit de imaginea pelerinei ude si putin murdare, semn ca fata chiar se impiedicase si cazuse in ploaie.
Mary nu avea de gand sa ii impartaseasca unui profesor intreaga poveste.Erau destule persoane care stiau de medalion si nu credea ca Ucenicului i-ar fi placut sa fie amestecat un profesor in aceasta poveste.Mary era sigura ca vor reusi fara ajutorul unui profesor sa descopere adevarul despre medalion, insa un gand nu ii dadea pace: vrajitorul acela, care isi omorase supusul cu atata cruzime, putea oricand sa faca acelasi lucru si cu ele.Acest gand o inspaimanta, dar in acelasi timp o determina sa fie din ce in ce mai hotarata sa desluseasca misterul alaturi de noile sa prietene, Nereida si Anny.

In drumul spre casa, toate cele 3 fete se intrebau ce s-a intamplat cu vrajitorul, care isi ucisese supusul, fara a avea curajul sa isi vorbeasca, de teama sa nu fie auzite.Mary era fericita ca nu le ajunsese din urma si ca rana ei nu era atat de grava pe cat parea la inceput.
“ Oricum in aripa spitalului madam Pomfrey o va face sa arate ca inainte, nu va faceti griji! “ le spuse ea lui Anny si Nereidei pentru a le linisti.
“ Nu aceasta trebuie sa fie preocuparea noastra, ci altceva… “ adauga cercetasa, incercand sa nu fie auzita, insa 2 elevi de la Ochi-de-Soim din anul III se asezara langa ele, curiosi sa afle care era preocuparea fetelor, cu toate ca nu aveau nicio sansa sa afle altceva decat minciuni spuse de fete pentru a scapa de ei.

Odata ajunse in curtea castelului, fetele stabilira sa se intalneasca a doua zi la biblioteca pentru a cauta informatii despre Ucenic si incerca sa afle ce ascunde acel misterios medalion.In fata castelului, fetele se despartira: Nereida spre indrepta spre camera de zi a Viperinilor, Anny spre cea a Astropufilor, iar Mary pasi grabita spre Turnul Cercetasilor, sperand ca locul de langa semineu, fotoliul unde cercetasa statea in fiecare seara si citea sau visa cu ochii deschisi la alte taramuri de basm, nu era ocupat de nimeni.

Spre uimirea lui Mary, camera de zi a Cercetasilor era aproape goala.Doar cativa elevi din anul I, care nu vizitasera Hogsmead-ul, stateau retrasi intr-un colt si se amuzau incercand sa manance bomboane cu efecte surpriza primite de la elevi mai mari.Mary se indrepta spre ei si le oferi cateva bomboane cumparate de la “Lorzii mierii”, urca scarile spre dormitorul fetelor, unde isi lasa pelerina uda si murdara, iar apoi se aseza in fotoliul cofortabil din fata semineului, privind focul rosiatic, jucaus, care parca fredona un cantec de leagan.Fata isi aminti gandurile pe care le avea dimineata, inainte de plecare si realiza ca presimtirile sale se adeverisera si ceva cu adevarat neobisnuit se petrecuse.Simtea ca nu mai era acelasi copil inocent, care visa sa ajunga pe taramul basmelor.Era parca o alta persoana, mult mai matura decat inainte si mult mai puternica, dar in sufletul stia ca a ramas acelasi copil visator, care va reusi sa treaca peste prima incercare a vietii.Nu putea uita imaginea servitorului ucis cu atata cruzime si ar fi vrut sa nu fi fost martora acelei scene teribile.Ar fi vrut sa nu vada niciodata theslarii de la Hogwarts, dar timpul nu mai putea fi dat inapoi, iar inima ei trebuia sa se obisnuiasca sa primeasca si lovituri.
Mary isi indeparta din minte imaginile acelea infioratoare si privi spre focul din semineu. Deoadata i se paru ca zareste ochii verzi ai Ucenicului Luminii printre flacarile rosiatice.Privi mai atent si imaginea disparu…
‘ De ce ma ales pe mine? De ce eu? De ce el? ‘ aceste intrebari treceau prin mintea micutei vrajitoare, care isi promise ca va deslusi misterul si va apara medalionul cu orice pret.

[Charlotte Ambrosine]

Anny era foarte ostenita. Medalionul, Ucenicul, fuga, vrajitorii malefici, raze ale blestemelor, vrajitorul mort … toate i se invarteau in minte, incercand sa gaseasca legatura dintre ele. Creierul ei parea blocat, inghetat nefiind in stare de nimic. Astropufa era uda pana la piele si tremura din toate incheieturile, dar mai avea doar un singur gand : sa doarma ! Intra in Camera de Zi a Astropufilor si se prabusi pe ce mai apropiat fotoliu. Era plina de noroi, dar nu`i pasa. Putea curate mai incolo in cateva secunde. Ceilalti o privira mirati, dar Anny inchise ochii, incercand sa se detaseze de tot.

Acum alerga .. era un culoar intunecat, plin de alte trupuri neinsufletite. Cineva, a carei fata era in intuneric, o urmarea vrand sa o puna langa “colectia” lui de cadavre, Un tipat sfasietor o facu sa deschida ochii. Ah .. era tipatul ei. Adormise ! Ignorandu`i pe ceilalti, se ridica si incerca sa isi forteze picioarele sa mai faca pasi macar pana in dormitor. Daca adormise in fotoliu insemna ca nu era atat de urgent sa ajunga in pat inainte de a adormi iar. Tot ceea ce isi dorea era sa aibe un somn lipsit de vise, un somn odihnitor si linistit. Dar stia ca nu era asa.

Se lasa pe pat, desi stia ca avea sa adoarma iar fara sa vrea. Se ridica brusc, alungandu`si temporar somnul ca pe o pasare ce nu o lasa in pace. Se schimba in pijamale, apoi se indrepta spre dulapul ei. Era vechi, iar vopseaua bej lipsea pe alocuri, dar era incapator. Il deschise cu un mic scartait si intinse mana sa ia ceva ce parea sa fie foarte adanc ascuns intre niste tablete de ciocolata, bomboane si multe alte dulciuri delicioase care acum nu aveau nicio valoare in ochii fetei. Scoase o sticluta si isi puse intr`un pahar. Lichidul parea gri in lumina razelor lunii, dar il bau inainte sa ii observe si luciul ciudat. Era un somnifer puternic. O potiune luata de la cursul de potiuni atunci cand invatase despre ea. Nu vonta daca era cu aprobarea profesorului, nu ?Dupa ce puse inapoi sticluta si ajunse in pat, se cufunda intr`un somn ce sigur avea sa fie linistit.


Se facuse dimineata. Anny era deja treaza, avand privirea fixata pe tavan. Adormise prea devreme, dar acum era odihnita. Somniferul isi facuse datoria, iar Anny nu avusese niciun cosmar. Vroia sa lase cosmarele sa se intample doar in realitate, fara sa ii bantuie si meleagul din vis care mereu era scaldat in lumina soarelui zambitor. Nu se ridica. Soarele abia rasarise, iar Castelul era cu siguranta adormit. Nu avea ce sa faca. Trebuia sa astepte sa treaca timpul, ca apoi sa mearga la biblioteca si sa caute informatii despre Ucenic si medalionul lui. Celelalte fete pareau acaparate de printii din visele lor, fiecare dormind bine, cu ambetele intiparite pe chip.

Trecu o ora, doua, trei … Ceasul anunta ora 9. In sfarsit ! Anny se ridica si ameti. Era slabita. In ultimul timp mancase foarte foarte putin. Se duse iar catre dulap si de data aceasta isi lua o ciocolata cu lapte. Statu in pat in timp ce o manca .. da, da, stia ! Fara dulciuri inaintea mesei, dar chiar era o cauza nobila. Trebuia sa se puna pe picioare. Dupa ce o termina, se imbraca rapid, emanand energia ce acum era plina. De asemenea, era si mai zambitoare. Parea sa fi uitat tot ceea ce se intamplase cu o zi in urma, darn u era asa. Doar incercase sa trimita acele amintiri in cel mai ascuns coltisor al mintii sale. Si reusise.

Anny traversa rapid dormitorul si apoi Camera de Zi, indreptandu`se spre Sala Mare. Avea sa manance si apoi trebuia sa se duca direct la biblioteca. Holurile erau conducatoarele rasetelor cristaline ale copiilor fericiti care nu vazusera pe nimeni cum decedase, nu fusese nimeni aproape de moarte asa cum ea, Mary si Nereida fusesera. Dar trebuia sa treaca pe asta, caci stia faptul ca viata nu are doar bucurii, ci si dezamagiri. Trebuia sa se impace cu ideea ca acum aveau probabil o alta viata de salvat.

Se aseza la masa, cautandu`si cu privirea prietenele la Masa Cercetasilor, apoi la cea a Viperinilor. Erau mult prea multe persoane care se tot miscau ca sa poata cauta cu atentie, asa ca isi muta privirea in farfuria ei goala. Stomacul o facu sa inteleaga ca nu are ce face doar cu cateva bucatele de ciocolata, chiar daca era foarte buna. In urmatoarea secunda, mesele se umplura. Anny incepu sa isi puna tot felul de bunatati pe farfurie, fiind constienta ca atrage privi amuzate. La sfarsit termina cu o cana de ceai si se apuca sa manance. Cu siguranta acesta avea sa fie cel mai bogat mic dejun !

Termina mai repede decat prevazuse si iesi cu pasi mari, rapizi din Sala. Apoi merse pe holul din dreapta, inainte, stanga, inainte, inainte, dreapta, stanga, stanga si … ajunse ! Deschise usor usa bibliotecii si intra. Daca faceai usa veche sa scartaie te astepta o lunga teorie de la bibliotecara cum ca deranjezi cartile din meditatie. Daca erai ghinionist si nici nu ascultai ce tot indruga, te faceai si cu cateva seri de detentie in care curatai toate cartile de praf. Asta era cel mai greu. Trebuia sa stii cum sa faci, caci unele cand le curatai, incepeau sa iti cante si aproape adormeai. Anny experimentase asta, chiar se amuza cand isi aminti. Ea adormise cu capul pe o carte in prima zi si detentia se prelungi pe motiv ca “ai strivit cartea, dra Mithrandir”,

Acum bibliotecara era preocupata sa sufle in cefele unor elevi din anul 2, tot de la Astropufi. Fata respire usurata, caci nu vroia sa bage de seam ace tot cauta ea, Mary si Nereida. Ah da ! Le cauta iar cu privirea, dar acestea inca nu venisera. Se duse la cea mai departata si ascunsa masuta si se aseza. Era perfecta ! De acolo putea vedea usa, dar ea nu era observata chiar atat de usor datorita unor rafturi. Decise ca nu e bine sa inceapa fara ele, asa ca se puse pe asteptat. In urmatoarele minute, usa se deschise de cateva ori, dar fetele nu erau. Cand Anny incepu sa se intrebe daca a inteles bine data, ora si locul usa de redeschise. Ele erau ! Anny se ridica brusc, lasandu`si rucsacul pe scaun.

“Buna fetelor ! Ce faceti ? Am gasit eu masuta perfecta .. veniti cu mine !” sopti Anny ca sa nu auda bibliotecara si sa spuna ca deranjeaza cartile din meditatie.

[Sharma Sanara]

Era o zi geroasa la Hogwarts. Pe langa ger era si un viscol ce sulfa puternic. Calatoria intre Hogwards si Hogsmeade era ingreunata din cauza vremii nefavorabile, char daca steam asta, ma hotarasc sa fac o vizita de una singura la Hogsmeade. “In plus unii dintre colegi se afla deja deja acolo. Si nici o regula nu interzice sa mergi singur in Hogsmeade”. Gandeam eu. “Chiar daca vremea nu prea tine cu mine, voi scurta totusi calatoriafolosindu-mi propriile aripi. O matura sau reteaua zvarr sunt prea lente” fata de o zana”
Mi-am luat cu mine doar bagheta si cei cativa galeoni pe care ii aveam. De la fereastra camerei mele, alate la etaj, am iesit afara in zbor catre Hogsmeade.
Din cauza viscolului nu puteam vedea nici la un metru in fata.
“Sper doar sa nu ma lovesc de matura unui vrajitor sau si mai grav sa ma loveasca vreun avion al incuiatilor”
Eram parca invaluita intr-un alb complet, fara sa vad nimic. Dar stiam directia catre Hogsmeade, doar mai fusesem cu matusile in urma cu 2 ani. Ma inaltasem in aer la o altitudine apreciabila. Undeva in jur a 5000-5500 metri.
Deodata se lasase si o ceata foarte densa. Nu imi mai permitea sa vad nici la 20 de cm in fata ochilor.
“Nu, nu pot renunta asa de usor la aceasta calatorie”. Asa ca merg mai departe.
Tot inaintand spre Hogsmeade, aud huruitul unui avion. Zgomotul se auzea chiar din spatele meu. Se auzea din ce in ce mai puternic. Ma feresc sa nu ma loveasca, dupa care avionul dispare in ceata.
“Zborul prin viscol m-a extenuat. Ma voi grabi sa prind din urma avionul, poate are drum deasupra satului Hogsmeade” Peste cateva minute, am ajuns din urma avionul. Ma asez pe una din aripile lui si astept sa ajung la Hogsmeade.
Nu trecu decat aproximativ 10 minute si ceata incepu sa se risipeasca.
Puteam vedea orasele, si localitatile mai mari, vedeam tot peisajul imbracat in alb, vedeam soselele, traficul, campurile acoperite de zapada, Puteam vedea frumoaa Londra, acoperita si ea in zapada, faimosul ceas Big Ben, catedrala Westminster, Regents Park, Richmond Park, si multe altele. In mai putin de 2 minute, avionul parasi Londra, si se indrepta catre Hogsmeade, am vazut universitatea Oxford, din localitatea cu acelasi nume, si mai trecu cam inca 25 de minute si jos puteam vedea un peisaj uimitor. Casele erau acoperite cu zapada alba si lucitoare. Pomii erau si ei imbracati in alb. Se vedeau brazii ce se aflau langa fiecare casa, puteam vedea aleea, vedeam magazinul Lorzii Mierii, se vedea Ceainaria doamnei Puddifoot, taverna Capul de Mistret, conacul Urlet in Noapte, si multe altele, da, in sfarsit ajunsesem in Hogsmeade. Cobor de pe aripa avionului si cobor jos, in sat.
“Hai sa merg la Trei Maturi, este cea mai apreciata taverna din acest sat si am mai fost pe aici acum vreo 2 ani cu matusile mele” imi veni primul meu gand.
Asa ca aterizez pe alee, si ma indrept catre Trei Maturi. Arunc cate o privire in stanga si in dreapta si apoi imi spun din nou in gand.
“Hmm , nu s-a schimbat nimic in cei doi ani, poate doar preturile.”
Gasesc o masa libera, unde iau loc si astept ca ospatarul sa vina cu meniul.
Dupa aceea vine ospastarul si command niste cartofi prajiti. Dupa ce mananc, ma hotarasc sa ma intorc inapoi la Hogwarts.
Ma intorc pe holurile caminului, ma ratacesc pe corridor, fiind noua, insa deodata recunosc Marea Sala.
“Gata, de aici cunosc drumul spre biblioteca” O iau pe holul din dreapta, inainte, stanga, inainte, dreapta, stanga si iarasi stanga si gata, ajunsesem in fata bibliotecii.
Deschid usa incetisor, astfel incat sa nu scartie, insa rezultatul obtinut era contrar. Parea ca usa nu mai fusese unsa de vreo 7 secole. Dupa ce doamna bibliotecara imi facuse semnul de liniste, cel cu degetul aratator la gura, intru si iau dintre rafturi o carte din sectorul Grija fata de animalele Magice. Cartea se numea “Limbajul animalelor magice necuvantatoare” si niste numere din Zeflemistul., care aveau rubrica “Din lumea animalelor magice”
Ma asez la o masuta mai de la mijlocul salii si deschid unul din numerele Zeflemistului pentru nceput. Trec rapid de partea cu interviurile luate diversilor vrajitori, si ajung la rubrica “Din lumea animalelor magice”
In acea rubria, diversi vrajitori povestesc despre giumbuslucurile animalelor lor” Dup ace imi luasem Portia de amuzament citind nabatiile animalelor, dau pagina si gasesc niste retete noi de potiuni la rubrica “Din laborator” Imi sare in ochi reteta “NetPotiunea”
“Ce naiba o mai fi si asta” gandesc eu. Citesc reteta care continea niste ingrediente de care nu mai auzisem vreodata, si printer asta niste bucati de cabluri taiate marunt, niste piese de la un radio si bucati din CD-uri sparte. Citesc la efecte: Potiunea are ca efect, conectarea la reteaua de net a incuiatilor, fara ca macar sa ai prin apropiere un calculator.
“Ce vrajitor nebun o mai fi inventat si asta. Poate unul caruia internetul i-a luat mintile devenind dependent de net”
Apoi inched repede ziarul si ill as deoparte. Iau cartea si ma pun sa citesc. In acelasi timp ma simteam un pic frustata de ceea ce citisem in ziar, gandindu-ma ”Unde ii poate duce imaginatia pe unii vrajitori”.
Dupa ce citesc jumatate din carte, imi ridic ochii din carte si observ langa mine un alt elev al Hogwarts-ului.
“Scuze, nut e-am auzit cand ai venit”
Era….

[Briana Brighton]

Mary si Nereida intrara in biblioteca, intampinate de Anny, a carei asteptare luase sfarsit.Se indreptara impreuna spre o masuta retrasa, ferita de privirile curiosilor si mai ales de cele ale bibliotecarei, Madame Pince.Trecura printre elevii care cautau carti sau pareau pierduti printre randurile captivante ale unor carti vechi, ale caror coperti pastrau urmele lasate de timpul nemilos si de sutele de maini care le atinsesera in ultimele decenii.Toti parea linistiti, fara nicio problema, in afara de cea a exemenelor, insa ele purtau pe umeri o greutate invizibila.Acel entuziasm sau nepasare pe care o aveau intiparita pe chipuri, colegii sai, o nelinisteau si mai mult pe Mary, insa in acelasi timp o determinau sa isi doreasca din ce in ce mai tare sa reuseasca sa descopere adevarul si sa afle cine este acel Ucenic.

Ajunse aproape de masuta aleasa de Anny descoperira ca in minutul in care astropufa parasise masa, se asezase o alta persoana, care deja incepuse sa citeasca dintr-o carte.Mary o privi atent pe fata si isi aminti ca era Sharma Sanara, o noua eleva transferata la Hogwarts si care se pare ca nu realizase ca masuta era ocupata.
“ Chiar nu o fi vazut rucsacul tau, Anny? “ o intreba cercetasa pe colega sa, in timp ce o privea suspicioasa pe Sanara. Evenimentele din ultimele 24 de ore o facusera pe Mary sa fie mult mai suspicioasa decat inainte si sa vada in fiecare necunoscut un potential vrajitor malefic. Totusi, Sanara parea inofensiva si in plus nu stia absolut nimic despre medalion, Ucenic sau despre servitorul ucis, asa ca Mary se apropie incet de masa, se aseza pe un scaun, facandu-le fetelor semn sa astepte, chiar in momentul in care noua eleva isi ridica privirea de pe randurile volumului si o privi mirata.
“ Scuza-ma ca te deranjez, dar aceasta masa era ocupata.Prietena mea, Anny isi lasase rucsacul aici, nu cred ca l-ai vazut... Noi avem un proiect de realizat si de aceea ne alesesem masa aceasta si…” insa vorbele cercetasei fura intrerupte de cele ale Sanarei, care isi ceru scuze si se indeparta, mutandu-se la o alta masa, in cealalta parte a bibliotecii.

In acele moemente, Mary nu se mai gandea daca fusese politicoasa sau nu cu Sanara sau la impresia pe care i-a lasat-o, ci doar la faptul ca trebuie sa inceapa cat mai curand cautarile.Lasandu-le pe Nereida si pe Anny la masa, Mary se indrepta spre bibliotecara cu gandul de a ii cere volumul in care se aflau toti elevii care fusesera la Hogwarts, alaturi de pozele lor si de cateva informatii despre acestia.Din pacate Madame Pince era ocupata sa ii certe pe cativa elevii din anul I pentru ca indoisera colturile unei carti foarte vechi “ de o inestimabila valoare”, asa ca Mary avu de asteptat zece minute pana cand bibliotecara isi indrepata atentia si spre aceasta.
“ Nu va suparati, as dori cartea “Elevii Scolii de Farmece si Vrajitorie Hogwarts, vol IV”, ultima aparitie, un manual de vraji ultra-avansate si cartea “ Obiecte magice cunoscute. “
“ Pentru ce iti trebuie toate acestea, domnisoara Mystery? “ o intreba imediat bibliotecara, hotarata sa afle scopul unor carti ce nu prea erau cerute de elevi, cu atat mai putin de o cercetasa din anul IV, care mai mult ca sigur nu ar fi putut sa faca vraji ultra-complexe.
“ Realizez un referat pentru Istoria Magiei si am nevoie de numele unor fosti elevi de la Hogwarts, iar celelalte 2 carti imi sunt necesare pentru ora de Aparare contra Magiei Negre, trebuie sa dam exemple de vraji ultra complexe si de puterile magice ale unor obiecte .”
Tot ceea ce spuse fusese spontan, incat nici macar Mary nu reusea sa inteleaga de unde ii venisera ideile acelea, insa nu isi facea griji ca v-a fi descoperita pentru ca nu isi imagina cum Madam Pince ar putea verifica toate informatiile primite de la elevi, mai ales ca bibliotecara intreba aproape de fiecare data cand i se parea ca un elev imprumuta carti nepotrivite pentru varsta si ocupatia lui.
De aceasta data, fara a mai avea vreo obiectie, Madame Pince ii aduse cercetasei cartile cerute, iar aceasta se indrepta grabita spre masuta unde le lasase pe cele 2 prietene ale sale pentru a le arata tot ce imprumutase si a le explica de ce le alesese.

In scurt timp, fetele deschisera cartile, care intre timp isi marira numarul deoarece Nereida si Anny imprumutasera si ele cateva, si incepura sa caute informatii care sa le ajute sa descopere adevarul, dar si sa le ajute intr-o eventuala confruntare cu vrajitorul cu pelerina neagra, care isi ucisese servitorul.Cu o zi in urma fetele avusesera noroc, insa moartea le putea pandi la orice pas.

Mary cauta in “Elevii Scolii de Farmece si Vrajitorie Hogwarts, volumul IV” fotografii cu toti cei care fusesera elevii in ultimii 7 ani la Hogwarts, sperand ca presupunerea sa sa fie reala, iar Ucenicul sa fie cu adevarat un fost elev de la Hogwarts, care abandonase scoala sau se transferase.Rasfoi in graba cartea cautand chipul atat de cunoscut al Ucenicului.Inchise ochii pentru o clipa si ii aparu in fata acei ochii verzi, inconfundabili, pe care nu credea ca ii va uita vreodata.Cu 2 zile in urma viata sa era normala, ca a oricarui elev de la Hogwarts, iar acum cauta cu infrigurarea un chip cunoscut, cu inima batandu-i cu putere, pentru a deslusi o enigma, care, fara voia ei, facea acum parte din viata ei si parea sa o schimbe intr-un mod radical.Timpul trecea, iar cu fiecare pagina data, se scurgea incet, picatura cu picatura speranta, precum apa in mijlocul desertului. Ajunse in scurt timp la mijlocul cartii, insa ochii verzi ai Ucenicului nu straluceau pe nicio pagina.
‘ Oare de ce mi-am imaginat ca ar putea sa fie elev la Hogwarts? ‘ se intreba Mary, privind deznadajduita o alta fila, de pe care ii zambea un Astropuf din anul V.Intoarse pagina rapid, atintindu-si privirea asupra fotografiei care infatisa un baiat blond, cu parul carliontat si ochii… Da, ochii, ochii aceia! Mary ii recunoscu imediat, erau ochii Ucenicului. Il gasise in sfarsit, cand orice speranta parea pierduta…

Mary incerca sa le strige pe Anny si pe Nereida, insa nu putu sa scoata niciun sunet pentru cateva secunde, privind nemiscata fotografia miscatoare de pe pagina cartii.
“ Veniti repede! “ le spuse, in sfarsit, ea fetelor, iar acestea venira imadiat si privira cartea pe care timp de cateva zeci de minute o rasfoise Mary.
Anny nu intelese de ce le-a chemat deoarece nu il recunoscu pe Ucenic in fotografie, insa cuvintelele lui Mary clarificara situatia:
“ E el, Anny, e el! “

Asezate in jurul cartii, fetele incepura sa citeasca cele cateva randuri in care se dadeau date despre Ucenicul Luminii sau pe numele sau adevarat, pe care fetele il zarira deasupra fotografiei: Eric Brighten.

“ Eric Brighten a fost elev la Hogwarts intre anii 2003 – 2005, a fost sortat la Cercetasi si a avut rezultate remarcabile in cei 2 ani in care a fost elev in aceasta scoala.
A parasit scoala la sfarsitul celui de-al doilea an din motive necunoscute.
Familie: Parintii sai au decedat cu ani in urma, iar elevul a fost crescut de unchiul sau.”