Misterele unei nopti de primavara

[Briana Brighton]

In lumina lunii castelul Hogwarts parea o imensa fortareata ce ascundea mii de secrete nedesoperite inca de nimeni.Desi erau primele zile ale primaverii, mai ramasese urma de zapada pe turnuri, dandu-i un aspect sumbru...
La o distanta destul de mica de castel se desfasura Padurea Interzisa, un loc in care unii elevi nu au calcat niciodata si nici nu au de gand sa o faca vreodata, de frica sau dintr-o superstitie prosteasca.Se spune ca ascunde lucruri si fiinte infioratoare, dar multi nu cred pana cand nu le intalnesc.Mary nu facea parte din aceasta categorie, insa cu toate acestea isi dorea sa faca macar o scurta vizita in padure, chiar daca acea noapte nu parea cel mai potrivit moment.

Se ridica incet din pat, privi ceasul de pe noptiera ce indica ora 12 fara un sfert, se imbraca rapid si iesi din camera, incercand sa nu isi deranjeze colegele.In cateva minute ajunse in curtea castelului, trecand cu usurinta pe langa doamna din tablou si fiind la un pas sa fie desoperita de Plesneala, care inca mai bantuia coridoarele asigurandu-se ca nimeni nu este afara din Camerele lor de zi.

Traversand precum o umbra calatoare curtea castelului, ajunse la marginea Padurii interzise, locul in care pana atunci nu pasise neinsotita de un profesor.Tinand strans bagheta in mana, Mary facu un pas pe solul umed de la ultima ninsoare, insa se opri brusc auzind zgomotul unor pasi, ce se apropiau din ce in ce mai mult.Se intoarse sperand ca nu este un profesor si privi silueta ce se indrepta spre ea, fluturandu-si pelerina sa lunga.Nu reusi sa ii desluseasca chipul, insa o raza de luna il lumina pentru o secunda.

[Black Rose]

- Singurica pe aici la ora asta? intreba Rose apropiindu-se.
In tonul ei se citea un usor amuzament, cu toate ca era observabil faptul ca era mult mai prietenos. Poate datorita noptii, cine stie?

Se apropie de Cercatasa si se privira reciproc cateva momente. Vantul racoros de noapte primavaratica purta le purta parul in directia Padurii Interzise. Dinspre ea nu se auzea decat suieratul adierii si cateva fosneturi de frunze amnezice. Ceata densa dintre copaci facea ca acestia sa para transparenti. Razele lunii se prelingeau peste ultimele urme de zapada de la marginea padurii, dandu-i un aer fantomatic si misterios.

Privira amandoua Padurea cateva minute, parca hibnotizate de aura misterioasa in care se aflau - sau la marginea careia se aflau.

- Ce zici de o plimbare? intreba din nou Rose fara a mai astepta raspunsul primei intrebari.

[Briana Brighton]

Mary asculta absenta vocea fetei, ce i se parea putin cam stranie sau poate doar aura misterioasa care invaluia padurea transforma pana si tonalitatea unei voci umane... O privi scurt, dar indeajuns ca Rose sa inteleaga ca o plimbare in padurea interzisa era exact ceea ce isi dorea in acea noapte fantomatica de primavara.

Pasira amandoua, fara sa isi vorbeasca, peste pamantul reavan, ascultand trosnetul unor crengi, ce se rupea sub greutatea pasilor lor si glasul abia perceptibil al unei adierei de vant.Pelerinele se miscau incet, purtate de un vant primavaratic, iar un sunet grav se stinse in adancul padurii... O bufnita zbura probabil printre miile de copacii, bucurandu-se de lumina lunii si de rasfrangerile argintii ale stelelor.

Acel spatiu, ce parea sa ascunda taine inimaginabile, purta cu el o atmosfera sumbra, infricosatoare.Siluetele copacilor parea sa prinda viata luminate de o forta magica, supraomeneasca. Tocmai acea magie neinteleasa o opri din drum pe Mary.Fata ramase nemiscata, privind in jurul ei cuprinsa de o stare pe care nu o mai simtise niciodata. Pe moment crezu ca este teama de necunoscut, de toate lucrurile care ar putea sa fie ascunse in intuneric, insa intelese ca nu era asta... Era ceva mai mult, o forta parea sa o retina, sa ii acapareze mintea si sufletul, ii se parea ca un dementor s-a ascuns printre crengile copacilor si incearca sa ii absoarba toata fericirea.

Doua lumini, rasarite parca din nimic, aparura in apropierea unui copac de langa cele doua fete. Vazandu-le, Mary se destepta brusc din acea transa in care se aflase, isi lua bagheta in mana si ii sopti celeilalte cercetase:
" Ce a fost asta? "

[Edward Potter]

Padurea aducea cu ea mii de fosnituri iluzioniste ce il cuprindeau de un sentiment ingrozitor de frica.Dar nu se putea opri vazand si el doua lumini in departare.Se apropie cat mai mult de centrul padurii unde zari doua siluete incremenite parca de alura ingrozitoare a unei nopti ingrozitoare in sectorul interzis.Din anumite motive i se pare ca nu le intelegea expresia fetei cand se apropie de ele si incerca sa isi faca prezenta cunoscuta.
-Ce plimbari ascunse prin padurea interzisa intr-o noapte cu luna ascunsa printre ramuri.De ce?intreba el privind cu dezamagire spre ele ce nu raspundeau.

[Black Rose]

Rose o lasa pe Mary in urma si inainta spre necunoscut. Nu il vazuse pana acum prin scoala. Ajunsese la un meru distanta de el. Ochii baiatului ii sclipau puternic sub lumina palida a lunii. Vantul continua sa suiere printre copaci.

Desi nu avea nicio intentie s-o foloseasca, Rose isi inclesta mana pe bagheta. Se hotari totusi sa isi incerce in continuare puterea de a fi deschisa si prietenoasa, care deja intrecuse recordul. Intr-adevar, noaptea o influenta. Prin ceata parea chiar ... umana!

- Ne plimbam de dragul plimbarii, asa cum existam de dragul existentei. Nu trebuie sa ai un motiv pentru a face ceva anume, nu-i asa? Uneori faci pur si simplu ceea ce instinctul iti zice sa faci. Uneori, mintea, trupul si sufletul se subordoneaza pur si simplu destinului. Tu ce faci pe aici?

[Briana Brighton]

Observand absenta lui Rose, Mary se intoarse si privi in urma, uitand de cele doua lumini care disparura la fel de brusc precum au aparut. Poate ca fusese doar o fantasma, poate ca ea isi imaginase totul, poate ca acea atmosfera o facea sa isi piarda mintile... Mii de ganduri treceau prin mintea sa, insa cercetasa incerca sa le uite si observa in urma sa doua siluete.Intelese imediat ca una dintre ele era Rose, insa in lumina lunii nu reusi sa distinga fata necunoscutului.

Cu pasi domoli se apropie de cei doi si auzi cateva cuvinte.Era vocea lui Rose, care in acea noapte parea mai prietenoasa ca niciodata sau cel putin Mary nu o vazuse niciodata asa. Ajungand chiar langa ei, fata incerca sa ii distinga chipul necunoscutului.I se parea cunoscut, insa magia padurii parea sa schimbe totul, sentimente, ganduri, gesturi, chiar si chipul unor persoane parea necunoscute in lumina slaba a lunii. Acest lucru il simtea in acele momente Mary, fara sa isi dea seama devenise in cele cateva minute de cand intrasera in padure, mai rece, mai visatoare... Parca nu mai era ea; era fermecata de tot ce o inconjura si chiar de acel misterios personaj, pe care oricat ar fi incercat nu putea sa si-l aminteasca intr-o alta postura, intr-o alta zi, intr-o alta stare...

[Edward Potter]

Baiatul ii zambi incercand sa fie politicos dar esua lamentabil expunand o fata crunta ce privea prin necunoscut.Nu putea distinge silueta ce tocmai se apropiau de cei doi dar putea cu siguranta sa vada cum ea era foarte interesata de el atintindu-si privirea fara mari resentimente.O privi inapoi pe cea ce statea in fata lui si incepu sa vorbeasca pe un ton sigur.
-Existenta mea aproape de tine nu cred ca e atat de buna pe cat pare.Padurea ma schimba deseori intr-o creatura insetata de durere.E prea complex pentru mine stilul de a trai viata la Hogwarts si ma pierd in complexitatea lui,si ma pierd sub gandurile negre ce imi ataca intrgul corp.Si imi ramane o singura intrebare in minte "De ce?",si cu aceste cuvinte incheie intregul monolog ce il surprinse pana si pe el.
Nu ii venea sa creada ca isi poate expune intr-un mod atat de direct sentimentele si gandurile ce ii inconjoara mintea si din cand in cand il ataca fara mila.Era o seara ciudata.Totul parea prea ireal in Hogwarts pentru a se putea increde in doua siluete.Una dintre ele se prezentase,cealalta nici macar nu isi deslusise privirea de pe el.Era..pur si simplu ciudat.

[Black Rose]

[OOC: Nu ne-am prezentat inca niciuna...]

Rose rase cristalin dupa ce baiatul termina ceea ce avea de zis. Nu o impresionau discursurile lungi nici replicile incalcite, desi atunci cand erau spuse cu inteles, cu sentiment si cu mister le adora. Ecoul hohotului ei slab strabatu padurea infiorator. Parca sunetul pleca si se intorcea de unde venise si pleca inapoi si bantuia padurea si Castelul si sufletul si mintea si tot si se intorcea inapoi dupa care o lua de la capat. Asta pana se oprea.

- Ce stii tu despre existenta? Habar nu ai nimic. Crede-ma, nimic.

Desi subiectul i se parea deplasat la mijlocul noptii in Padure, incepea sa-i placa. Nu vorbise niciodata asa.

- A exista nu inseamna a trai fara a-ti pasa. A invoca lucruri sau actiuni imaginare, a trai in trecut sau intr-un viitor ideal, a supravietui realitatii, a te droga cu amintiri sau amagiri. Existenta este ramasite din tot ceea ce ai avut, ce esti si ce vei fi vreodata in amarata asta de viata, ramasite arse, facute scrum, aruncate in vant si aduse inapoi.

Vorbi cu un ton scazut, dar hotarat. Edward parea ca vrea sa ia cuvantul din nou.

[Edward Potter]

Baiatul isi drese vocea desi ii era destul de imposibil sa-si dezvaluie glasul melodios printre gandurile ce il macinau cu fiecare minut.Dar ea ce stia?Ce stia atat de bine incat il putea istovi cu acele cuvinte intortocheata si totusi ce nu aveau o importanta atat de mare in padure,s-ar fi putut sa aiba importanta in sufletul lui,dar nu..el nu era asa,nu putea ceda.Fata astepta privindu-l amagitor sub luna.Ce straniu,ce ciudat sa traiesti pe urmele existentei,ce filozofie absurda.
-Sau ele nu se vor mai intoarce inapoi,spuse el pe neasteptate.Sau ele vor descoperi cum gandurile vor fi doborate si nu vor mai fi,nu vor mai fi scrum sau orice altceva asemanator.Dar ele nu ar mai exista deci ne rotim intr-un cerc vicios al existente.Ce rost are sa mai crezi in ea cand toti pasii te duc la ea.Poate ca pur si simplu am putea sa o distrugem.

[Black Rose]

- Daca sensul existentei este acela la care duc toti pasii, atunci mai bine nu ar fi. Unii pasi se pierd sau pur si simplu pierd! E un secret...

Rose incerca sa-i spuna baiatului pe nume, dar isi dadu seama ca inca nu stia cum il chema pe partenerul ei de discutie.

- ... si asa trebuie sa fie! Pentru ca cine si-ar mai dori sa existe daca ar sti cat de greu este sa o faci, sa iei de mana viata, sa cuprinzi Lumea, sa saruti Universul, dupa care sa le dai drumul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum acea fractiune de secunda nu si-ar fi incrustat pe inima ta amprenta, o amprenta ce sangereaza si doare si te descopune si te reface, dupa care te distruge din nou.

Se apropie din ce in ce mai mult de baiat. Era vag constienta ca o facea, dar pasea cu pasi mici ca si cum ar pluti deasupra crengilor uscate de pe pamant.