The last chance

[Bell Evans]

maine il pun

ms pentru sustinere

[Sophia Mason]

Ce norocoasa e Ly, la olimpiada nationala de geografie baietii au stat intr-un alt internat, si nu prea am avut parte de testosteron.
Oricum, foarte tare capitolul, desi sa lasat asteptat
si nextul cand apare

[Bell Evans]

am zis ca il pun maine..de dimineata

sau poate in seara asta

dar numai daca vor mai mult de 5 persoane, altfel nu

[Desiree Rose Goth]

Eu vreau
Mai repede

[Matt I. River]

Eu vreau Mintea mea vrea Sufeltul meu doreste Corpul meu la fel Iar inima plange pentru ca next-ul nu e aici

[Bell Evans]

Ichi cel romantic

dar mai astept putin

mentionez~5 persoane diferite

[Anaella L. Hathway]

Al meu se pune? In orice caz ficul tau e cel mai tare ever! [img]../users/2212/45/60/95/smiles/183154.gif[/img]
Oameni buni nu vedeti ca fata are nevoie de comentarii ca sa puna nextul? Nu va sfiiti! Sper sa il pui cat mai repede posibil ca mor de nerabdare

[Lizzie Craig]

Si eu vreau, chiar pe bune acum
Am intarziat putin - dar am citit istoria din spate.

[Bella Emily Rose]

Mii de scuze
Chiar imi pare rau ca il citesc abia acum
Oricum.. imi place mult

[Bell Evans]

Capitolul 7 – Dincolo de aparente

Adevarul..un cuvant atat de simplu, cu un inteles mult prea profund. In sfarsit descoperisem minciunile care imi invaluisera viata intr’o cupola protectoare..dar bolta de sticla se sparse in mii de cioburi dureroase, care se transformasera intr’o tortura naucitoare. Spre surpriza mea, nu’mi parea rau pentru mine, ci pentru el..el nu merita asta..

Iarna inca era in toi, dat fiind ca abia se scurgeau din calendar ultimele zile ale lui ianuarie. Plapuma de diamante reci precum obrazul unei regine acoperita de boarea mortii inca salasluia deasupra pamantului inghetat. Niciun semn de speranta la orizontul oceanului de ninsoare, totul parea pierdut..
Ajunsesem devreme la scoala, ceea ce era un adevarat record. In timp ce am intrat in clasa, nu am vazut decat cativa colegi ocupati cu copiatul temelor. Nici urma de Ashley, Dane..sau Josh. M’am asezat tacuta in banca si am inceput sa ma gandesc la tabara care tocmai se sfarsise, la toate amintirile placute pe care le aveam de la Josh. In ultima perioada, se schimbase ceva. Pentru ca in ciuda faptului ca eram cu Dane, Josh era cel care imi aducea zambetul pe buze mereu, el ma imbratisa atunci cand aveam nevoie de cineva, el ma facea sa rad atunci cand imi venea sa plang. Josh era langa mine intotdeauna, si imi era greu sa recunosc, dar chiar facea parte din viata mea mai mult decat mi’as fi dorit. Devenise centrul universului meu, in ciuda faptului ca eu nu vroiam asta. Si totusi, de ce nu vroiam?!
Telefonul vibra zgomotos si ma trezi din rememorarea amintirilor. Era un mesaj de la Ash, se pare ca lipsea toata ziua. O raceala de moment.
M’am ridicat din banca si am mers pe hol. Linistea domnea ca la ea acasa, dat fiind ca inca era devreme. Dar niste soapte fortate ma facura curioasa. I’am recunoscut vocea lui Daniel, care parea ca se cearta cu cineva. Dar cu cine?! M’am ascuns dupa colt si am auzit cateva franturi din conversatie. Cred ca vorbea cu un prieten, dar nu eram sigura.
“-..de ce mai esti cu ea, daca nu o iubesti?!” intreba vocea calma.
“-Pentru ca asa vreau, uita’te la ea. E cea mai tare tipa din liceu, desi se ascunde in cochilia ei timida. In viata mea n’am mai intalnit o fata asa sensibila si draguta ca Lisa!! E o provocare pentru mine, ce nu intelegi?! Si in plus, nu am de gand sa i’o las idiotului de Josh Bennet! Trebuie sa fiu mai mult decat tampit½ raspunse Dane, razand.
Am simit cum imi ingheata sangele in vene. Dane? Dane facuse asta? Nu imi venea sa cred, si totusi era atat de evident. Cateva lacrimi furioase imi cazura pe obrajii palizi, dar le’am sters cu maneca bluzei. Nu vroiam ca Dane sa ma vada slaba, sa i se faca mila de mine sau ceva de genul. Am iesit din mica mea ascunzatoare si m’am indreptat hotarata spre locul unde era el.
“-Cum..ai..putut..sa FACI ASA CEVA!?!?!?” am urlat eu, cu vocea stransa de nervi.
½-Ly½ murmura Dane, dar cuvantul rostit pe buzele lui paru batjocoritor.
½-Nu ai niciun drept sa imi spui asa. Pentru ca niciodata nu te vei ridica la nivelul lui Josh, ai auzit?? Esti cel mai mare idiot pe care l’am cunoscut in viata mea. Cum ai putut sa faci asta?! Si eu, te’am crezut ca o proasta!!” am strigat eu, cuvintele involburandu’se in linistea de pe hol.
“-Lisa, calmeaza’te. Nu am vrut sa te supar pe tine, eu chiar te plac” spuse Dane, iar furia izbucni pentru a doua oara.
½-Pai, chiar tu ai zis’o. Nu ai vrut sa ma superi pe mine, ci pe Josh!! Si de ce?? De ce il urasti pe el atat de mult ?! Nu inteleg, nu ti’a facut absolut nimic!½
½-Exista in viata ta, si vad ca are un rol destul de important. Nu e suficient?!” ma intreba el, cu ochii sclipindu’i de rautate.
“-Nu vreau sa te mai vad in viata mea. Dar adu’ti aminte doar atat~niciodata nu il vei intrece pe Josh, pentru ca el are niste calitati pe care tu nu le vei avea in viata ta: bunatate si sinceritate” i’am spus eu, in timp ce m’am indreptat spre clasa.
Am trantit usa in urma mea, iar cativa colegi ma privira uimiti. Eu eram tipa calma, deci a fost cam ciudat pentru ei sa ma vada intr’un moment tensionat.
Nu puteam sta la scoala, asa ca am insfacat geanta de pe banca si am plecat. In acel moment nu’mi pasa de nimic. Vroiam sa fiu singura, sa ma gandesc la cat de proasta am putut fi. Cum de nu mi’am dat seama ca Daniel vroia doar sa’l faca gelos pe Josh !? De fiecare daca cand era el prin preajma venea si ma lua in brate, sau ma saruta. Iar Josh se uita la noi doi, imaginandu’si probabil cum ar fi fost daca el era in locul lui Dane.
Ciudat insa ca nu ma gandeam la dezamagirea mea, ci a lui. In acel moment am realizat ca nu eram cu adevarat indragostita de Daniel. Era probabil doar o atractie fizica, dar nu puteam sa o numesc trecatoare, dat fiind ca imi placea de el de mai bine de un an. Imi amintea de unele intamplari din copilarie: atunci cand vroiam o jucarie cu orice pret si stateam pe capul parintilor sa mi’o cumpere, pentru ca mai apoi sa’mi pierd interesul pentru ea.
Insa nu se compara cu acei fluturasi pe care incepusem sa’i am cand il vedeam pe Josh. Ma pierdeam in albastrul intens al ochilor lui de fiecare data cand imi zambea, iar chipul bland ma linistea. Brusc am realizat ca de fapt durerea din sufletul meu nu era pentru propria persoana, ci pentru dezamagirea pe care o simtea Josh de fiecare data cand ma vedea impreuna cu Daniel. Ma simteam oribil, aveam senzatia ca nu merit sa mai traiesc. Cum putusem sa fac asa ceva ?! Cum putusem sa’mi bat joc de sentimentele pure si sincere pe care el le avea pentru mine de patru ani? Chiar nu stiam ce voi face in continuare. Eram vag constienta de atingerea rece a fulgilor de nea ce imi inghetau lacrimile. Lacrimi de furie, de remuscari, de durere. Simteam ca lumea mea se prabuseste sub greutatea tradarii. Si eu eram vinovata principala, chiar daca Dane fusese cel care ma ajutase. Eu l’am ranit pe Josh, eu l’am facut sa sufere din prostia mea.
Telefonul suna zgomotos, facandu’ma sa tresar. Tata. M’am uitat la ora si mi’am dat seama ca se facuse 3 dupa amiaza deja. Trecuse deja o ora de cand se terminase scoala, si probabil disparitia mea de la ore fusese anuntata.
“-Da, tata” am raspuns eu, incercand sa’mi stapanesc lacrimile din voce.
“-Lisa, unde esti?! Am auzit ca azi nu ai fost la scoala!! Ce s’a intamplat?” intreba el, cu vocea tensionata.
“-Sunt bine, nu iti fa griji. Am vrut sa fie putin singura, sa’mi pun ordine in ganduri” am soptit eu, si un alt val de lacrimi vinovata imi inundara obrajii.
“-Vino acasa. Sau hai ca te iau eu, unde esti?”
½-Vin singura, ajung in cateva minute½ am raspuns eu, inchizand telefonul.
Am pornit cu pasi mici spre casa, gandindu’ma la explicatia pe care va trebui sa le’o dau parintilor. In cele din urma, m’am hotarat sa le spun adevarul. Pentru ca invatasem o lectie dureroasa, dar necesara in acea zi: adevarul iese mereu la iveala..
Am deschis usa, slab constienta de mana care apasa clanta si am pasit inauntru. O caldura binefacatoare ma asalta inca de pe hol. Am observat ca eram inghetata bocna, petrecusem mult timp in zapada.
“-Lisa!” striga mama, usurata, venind sa ma imbratiseze.
“-Mama, sunt bine. Vreau doar sa merg in camera mea si sa dorm. Vorbim dimineata” am soptit eu, eliberandu’ma din stransoarea sa grijulie.
Ajunsa in camera mea, mi’am dat geaca si cizmele jos si m’am bagat in pat. M’am ghemuit pe o parte, incercand sa ma incalzesc. Lacrimile incepusera sa curga siroaie, dar nu imi pasa. Nimic nu mai conta, pentru ca eu distrusesem ce era mai frumos. In acel moment am realizat cat de mult ma uram. Eram o fiinta josnica, demna de dispret..
Am adormit in cele din urma, invaluita de suflarea rece a repulsiei si supararii..

_______________
Ok, aici aveti next'ul..Sper ca am descris destul de bine sfarsitul relatiei
Astept parerile voastre