The last chance

[Alice Morris]

si eu next si eu next!
adica cum adica? voi cereti next? nu var fi rusine?! sa nu ma chemati si pe mine?

deci, Bell, cand ziceai ca pui nextul?

[Bell Evans]

Capitolul 13 - Singuratate

Cineva spunea ca tristetea dispare o data cu trecerea timpului. Ei bine, in cazul meu, nu se prea aplica acest principiu.
Trecusera deja doua saptamani de la plecarea lui Josh, iar mintea si inima mea erau inca cuprinse de mrejele suferintei. Niciun semn ca ar fi vrut sa se intoarca, nicio umbra de speranta la orizont. Doar un cer limpede si inocent care ma trezea in fiecare dimineata, pictat cu un soare auriu, ce contrasta puternic cu sentimentele mele.
In fiecare noapte stateam si ma gandeam la tot ce a fost. La cat de norocoasa am fost ca in cele doua luni pe care le’am petrecut alaturi de el ca iubiti, am invatat ce e dragostea adevarata. Si poate acesta era rolul lui, sa imi dea mie o lectie de viata, dupa care sa plece. Dar gandul ca nu il voi mai revedea niciodata nu ma lasa in pace si imi intuneca ultimele raze de sperante.
Poate facusem eu ceva rau, poate gresisem. Mii de intrebari roiau in mintea mea, facandu’ma sa’mi doresc sfarsitul existentei. Oare il ranisem intr’atat de mult incat a fost impreuna cu mine, doar ca se razbune? Un “Nu!” rasunator se auzi in mintea mea. Josh avea o inima mult prea blanda si nobila ca sa faca asa ceva. Nimic nu’i putea pata amintirea. Si in ciuda faptului ca viata mea se schimbase atat de mult in ultima perioada, nu aveam dovezi ca ingerul meu existase cu adevarat. Ca fusese alaturi de mine de cand eram de’o schioapa. Si ca ma iubise cu adevarat. In acel moment, dca ar fi trebuit sa aleg intre durere si nimic, as fi ales durerea. Pacat ca aceasta se cuibarise adanc in sufletul meu, inainte sa aprob salasluirea unui nou sentiment, atat de diferit fata de celelalte.
Ma straduiam sa par normala in ochii celorlalti, sa nu ma arat atat de afectata. Parintii ma lasau in pace, colegii se uitau la mine cu mila. Singura care imi era cu adevarat alaturi era Ashley. In fata ei, masca mea de indiferenta se spulbera, lasand loc lacrimilor si dezamagirii.
“-Lisa, trebuie sa treci peste asta. Nu poti sa iti petreci toata viata plangand dupa Josh. Inteleg ca iti este greu, dar el nu ar fi vrut sa fi asa” imi spunea de fiecare data.
“-Daca m’ar fi iubit cu adevarat, atunci nu ar fi plecat” ii raspundeam eu, plina de resentimente. Ei ce ii pasa, il avea pe Peter alaturi de ea intotdeauna. Se mai intampla sa iesim toti 3 sa ne plimbam, la insistentele lui Peter. Dar asta imi facea mai mult rau, imi amintea de cum eram eu cu Josh. Cand ii vedeam tinandu’se de mana, sau imbratisandu’se, simteam ca sufletul meu se sparge in mii de bucati. Lacrimile nu mai aveau sens, pentru ca nu il puteau aduce inapoi. Ma intrebam daca aveam sa’l mai vad vreodata..daca ma iubea. Nu puteam sa ma imaginez alaturi de alt baiat, care sa nu fie Josh. Chiar daca asta ar fi fost ceva normal, mintea mea refuza hotarat orice baiat.
In acea noapte, am reusit sa adorm intr’un sfarsit. Dar nici visele nu ma lasau linistita. Josh aparea, disparea. Ultimele lui cuvinte imi rasunau in minte, facandu’ma sa plang chiar si prin somn. Dar in ciuda faptului ca nu imi aduceau decat durere si dezamagire, nu le puteam numi cosmaruri. Pentru ca ii vedeam chipul senin si palid, ochii albastri in care ma pierdeam, zambetul trist care ii luminase fata ultima oara. Nu puteam sa imi cataloghez drept un vis urat ingerul pazitor.
Dimineata veni cu mantia ei stralucitoare. Era aproape sfarsitul lui martie, iar ultimele urme ale iernii disparusera in fata caldurii blande. Pasarile ciripeau vesele, incercand sa aduca un plus de armonie in atmosfera imbalsamata. Mii de flori aparusera din senin, aratandu’si petalele colorate in soarele naucitor ce te imbratisa cu razele sale plapande. In aer domnea o mireasma dulce, ce te ivita la fericire si voie-buna.
M’am dat jos din pat, si m’am indreptat spre baie. M’am privit o clipa in oglinda mare fixata pe peretele de faianta albastra. Pielea mea devenise atat de alba, incat puteam concura cu Josh. Iar privirile imi erau atat de absente, incat nici cearcanele purpurii de sub ochi nu le puteau inviora.
Hotarata sa las aspectul meu fizic la o parte, m’am pregatit in graba de scoala si am pornit cu pasi mohorati spre liceu. Pana si scoala devenise un calvar pentru mine, dat fiind ca acolo simteam cel mai mult lipsa lui Josh. Nu vroiam sa stau cu nimeni in banca, desi Ash se oferise de mii de ori.
Prima ora aveam fizica in acea zi, asa ca am intrat in clasa si m’am asezat linistita in banca. Profa intra aproape exact dupa mine si arunca priviri taioase in clasa.
“-Mai, mai, iar nu e toata lumea prezenta?” intreba ea, sarcastica.
Nu termina bine de vorbit, ca Pete si Ashley se ivira in usa. Dupa mici reprosuri, ii trimise in bancile lor. Incidentul imi aduse aminte de ultima zi la scoala, petrecuta alaturi de Josh. Se intamplase exact la fel. O durere surda mi se instala instantaneu in corp, dar am incercat sa o ignor. Oricat as fi vrut sa’mi ingrop amintirile intr’un coltisor al mintii, nu reuseam sa’l ingrop si pe Josh o data cu ele. Asa ca de la un moment dat, ma lasasem balta. Ma obisnuisem cu durerea, parca eram facuta pentru ea. Acum era ceva normal, ceva ce ma caracteriza in totalitate.
“-Domnisoara Stryder, ne onorezi cu prezenta la tabla sau trebuie sa mai repet o data?” intreba o voce ascutita, care ma trezi brusc din rememorarea amintirilor.
M’am ridicat din banca si m’am indreptat spre tabla. Problema era handicapata de’a dreptul, semana cu profesoara, dar in cele din urma am scos’o la capat chiar inainte sa se sune.
“-Un 9 pentru dumneata” mormai profa, zambind.
Notele erau ultima problema care ma mai interesa in acel moment. Dar totusi, ma pastram in intervalul 7-10, cu exceptia unui 5 la latina. Materia asta mi se parea cu totul inutila. Dar daca nu aveam altceva de facut, ma refugiam in carti. De regula, romane nu manuale de scoala, dar cateodata erau bune si alea.
Restul orelor trecura repede. Nimic interesant, doar o tona de teme la sfarsit. Eu una, chiar ma bucuram. Aveam ceva de facut, ceva care sa imi tina mintea ocupata si sa nu ma lase sa cad iar in bratele durerii. Lasam partea aia pentru sosirea noptii.
In drum spre casa, m’am hotarat brusc sa merg in parcul care reprezenta raiul nostru..al meu si al lui Josh. Desi la inceput mi se paru o idee proasta, in cele din urma m’am trezit asezandu’ma pe banca unde stateam cu el.
Sute de amintiri imi invaluira mintea in acel moment, purtandu’ma in trecut. Cum in fiecare seara veneam aici impreuna, cum statea imbratisati si nu vorbeam niciunul, ci lasam tacerea sa ne vrajeasca.
Am privit brazii falnici, ce ne fusesera martori la soaptele de iubire pe care le rosteam si cateva lacrimi cazura pe pamantul umed ce se odihnea sub picioarele mele. Nu puteam sa ma impac cu ideea ca nu il voi revedea. Ca nu voi mai simti niciodata nuanta deschisa, aproape alba, pielii lui sau frumusetea zambetului cu care ma intampina dimineata. Era ca si cum imi luase cineva soarele si ma lasase pe mine de izbeliste. O prada usoara pentru suferinta si repulsie. Ajunsesem la un moment dat sa ma urasc pe mine, pentru ce am facut. Nu stiam de ce, dar poate din vina mea ma parasise. Eu eram vinovata.
M’am ridicat absenta de pe banca si mi’am indreptat pasii spre iesirea din parc. Nu ramasese nimic acolo. Nu era nimic in afara de amintirile pe care le puteam rememora ori de cate ori vroiam daca eram dispusa sa indur suferinta. Si durerea imi cuprinse intreaga fiinta. Locul asta nu avea nimic deosebit, daca Josh nu era aici..

_____________
Capitolul 13, nu e cu ghinion sper sa va placa

[Alice Morris]

ar fi trebuit sa aleg intre durere si nimic, as fi ales durerea

a sunat cam ca "cuz i rather feel pain than nothing at all"
superb, oricum, si tu meriti 10, nu 9
alta nota mai mare din pacate nu exista
imi place extrem de mult cum descrii sentimentele Lisei

[Matt I. River]

Ca de obicei, superb Bellyshor Deci cand o sa se intoarca Josh? Si uu un 9 )

[Bell Evans]

dapp, Al, din versul ala m'am inspirat

ma bucur ca v'a placut

[Alice Morris]

cum sa nu ne placa?
si din cauza lui Ichi[nu ca nu ias fi recunoscatoare] numi pot scoate melodia din cap
o intrebare totusi,
cand postezi nextul?

[Helena Daphne Rose]

Nu e cu ghinion , dar e un capitol dureros din punct de vedere sufletesc ...Mai , mai , cand se intoarce Josh?
Imi place cap. totusi ><

[Rose Evans]

Nunim...si mie imi place, dar sti asta deja ><
Imi pare chiar foarte rau pentru Lisa, dar stiu ca in acest timp si Josh sufera mult
Oricum...sper ca se va intoarce la ea..
Are Happy Ending, nu??

Si sa nu uit...NEXT!

[Matt I. River]

Am reusit sa obtin cateva informatii cruciale de la Bell Adica na din cate am inteles s-ar putea sa aiba Happy End Deci e bine Chiar Bell...next?

[Bell Evans]

sambata primiti next

intervine un alt personaj

sper ca va va placea, poarta numele pe care vroiam sa i'l dau unuia din personajele principale, doar ca m'am razgandit in ultimul moment..dar totusi, nu puteam uita de el, imi place prea mult