The last chance

[Edward Rochester]

Nu s-ar supãra. Însã te-a rugat frumos.

[Bell Evans]

off

ce ma faci tu sa fac

ok, il pun daca mai vrea cineva [exceptie desiree :-w]

[Edward Rochester]

SPOILER:

Nu-i nimic aici! Vroiam doar sã-i mulþumesc lui Bell...

[Desiree Rose Goth]

Sa-l pui maine la 7 dimineata (eu maine la 8 raman fara curent )

[Edward Rochester]

Adicã eu o cinving sã-l punã azi, ºi tu îi zici sã-l punã mâine? :-))

[Bell Evans]

Capitolul 17 – Intre viata si moarte (Lisa)

Scartaitul de roti fu ingrozitor, iar bufnitura ce ii urma ma arunca intr’o secunda la pamant. Am simtit un lichid caldut si lipicios curgand vesel de langa frunte pe gat. Sangele siroia sub greutatea loviturii, iar curand am inceput sa vad lucrurile in ceata. Un strigat de’al Sarei ma afunda cu totul in intuneric.
M’am trezit brusc intr’o poenita, inconjurata de brazi inalti, scaldata in lumina blanda a unui apus de vis. Nuantele de rubin se jucau pe cerul pictat in albastru violet, iar ultimele raze plapande de soare se inecau in oceanul de dupa codrul inverzit.
Si din nou, m’am gasit singura, intr’un loc pustiu. Chiar si in vis eram singura. Gandul ma facu sa bufnesc in ras, ironic chiar. Poate asta era destinul meu, sa traiesc singura intr’o lume uriasa, unde sufletul meu se pierduse o data cu plecarea..lui. Ma durea chiar si cand ii auzeam numele, ranile din interiorul meu pulsand violent. Dar noaptea, cand somnul ma acoperea cu mantia lui de vise, totul parea rupt din rai. O durere naucitoare, dar in acelasi timp relevanta ma invaluia din toate partile, iar amintirile frumoase cu Josh incepeau sa se deruleze ca un film. Primul “Te iubesc!”, primul sarut, prima imbratisare si toate clipele frumoase petrecute langa el. Nu puteam sa uit cum ma alinta “Ly” cum imi spunea “noapte buna” cum mereu era in preajma mea atunci cand eram singura.
Dar cu ce folos?! Plecase, si ma lasase de una singura, sa infrunt realitatea fara un inger pazitor langa mine. Dar nu puteam sa’l judec, avea motivele lui. Poate nu eram suficient de buna pentru el, poate il ranisem prea mult.
Aberam!
Am hotarat sa incui amintirile intr’un cufar pierdut din mintea mea, zbatandu’ma sa ies din bratele durerii. Am privit in jur, nedumerita. Nu stiam unde ma aflu, nu mai vazusem poenita asta in viata mea. Era perfect simetrica, iar florile micute zambeau in ultimele raze. Pe nesimtite, ziua se imputina, iar pasarile incepura sa cante frenetic, in semn de ramas-bun adresat luminii. Tacerea era atat de adanca, incat aveam impresia ca o pot auzi, intr’un sopot nesfarsit.
Dar iata ca noaptea cobori brusc, lasandu’se ca o cortina peste padurea intunecata. Un luceafar inghetat aparu pe bolta de azur, luptandu’se cu vraja inserarii. Luna ii urma numaidecat, aducand o data cu aparitia sa pe cer un plus de incantare in peisajul misterios.
Privelistea din fata mea avu intensitatea unui ocean lipsit de culoare, sub lumina nemiloasa a lunii, in timp ce padurea alcatuia o masa cenusie si compacta, asemeni unui zid de stanci.
Un sentiment nou se nascu in interiorul meu. Simteam ca vreau sa ma pierd in singuratea padurii, unde copacii vorbeau in tacerea lor profetica. Unde aveam sa uit tot, amintiri vesele sau triste, sa traiesc doar in prezent.
M’am afundat cu pasi grabiti in desisul smaraldiu, incercand sa scap de tot. Dar numele lui imi venea in minte, neincetand sa franga bucati din suflet. De ce naiba nu ma putea lasa in pace? De ce trebuia sa ma chinui cu amintirea lui, cand el era plecat si probabil nu se va mai intoarce niciodata?!
Un sunet cald revertebra in intreaga padure, facand frunzele unui cedru de langa mine sa tremure usor.“Pentru ca te iubeste”
Am ramas socata..de cand imi vorbea padurea?! Masele de muschi ma intampinara vesele sa ma asez pe ele, in timp ce imaginatia imi juca feste. Pentru prima data in acea zi ciudata, nu stiam la ce sa ma astept. M’am ridicat brusc si m’am privit. Eram imbracata intr’o rochie alba, lunga, larga. Desculta, si totusi nu simteam raceala ierbii umede. Iar parul imi era involburat in jurul capului, asemeni unui val de matase cafeniu.
Si atunci, inima mea se opri.
Am simtit cum cad intr’un tunel nesfarsit, care ma strapungea cu durerea infinitului. Imi doream sa se termine o data, sa mor. Pentru ce aveam sa mai traiesc? Pentru ce sa ma lupt in fiecare dimineata sa ma trezesc, daca el nu mai era acolo. Viata mea ramase fara sens, fara centrul universului sau. Josh nu avea sa se intoarca niciodata. Poate doar la inmormantarea mea, daca ar fi vrut. Ar fi aruncat o ultima privire celei care si’ar fi dat si viata pentru a mai petrece cateva clipe langa el, dupa care ar fi plecat. Ce simpla era viata din perspectiva altcuiva!
Dar cineva lupta sa ma tina in viata. Simteam cum caderea devenea mai lina, iar bataile inimii se accentuau. Bip..bip..bip, un sunet enervant imi tiuia in urechi, in vreme ce tunelul parea sa inghete in jurul meu. Am ramas suspendata in aer, plutind in mrejele confuziei.
Dar totusi, cine vroia ca eu sa traiesc, nu imi stia povestea. Nu stia cat de dureroasa si lipsita de sens imi devenise viata dupa plecarea lui. De ce trebuia acum sa ma salveze cineva?! Mai ales ca acel cineva nu era Josh..
Si s’a intamplat din nou..cadeam in gol, mii de metri, dar eram cu zambetul pe buze. Nu merita sa mai traiesc, viata mea devenise un calvar pentru mine si pentru cei din jurul meu. Ii faceam pe toti sa sufere prin durerea mea, vroiam sa’i las sa traiasca singuri, lipsiti de umbra mea. Sa fie fericiti fara mine.
Chipul mi se relaxa, iar un curent de aer bland ma invalui din toate partile. Acum incepeam sa simt furnicaturi in varful degetelor, ca si cum viata din ele incepea sa se scurga. Pic cu pic. Imi simteam sangele inghetat in vene, in timp ce bataile inimii se pierdusera de ceva timp.
Dar pentru a doua oara, pulsul imi reveni, imbratisandu’mi corpul intr’o caldura mangaietoare. De ce nu ma lasau sa renunt la viata?! De ce se luptau cu moartea mea, cand eu imi doream din rasputeri sa se termine o data cosmarul.
In cele din urma, inima mea renunta sa lupte. Incepu sa bata din nou, traganat si lent, o data cu bipaitul ce se auzea ca un cantec pe fundal.
M’am scufundat intr’o mangaiere blanda, ce imi infoie suvitele de par. Am simtit cum intreg corpul imi devine mai usor, lipsit de greutate.
Ce se intampla !? Pentru prima data, nu stiam ce se intampla in realitate cu mine, de ce nu ma trezeam sau de ce nu muream o data. Probabil lovitura cauzata de masina era de vina.
Si atunci, toate amintirile imi revenira brusc in minte : fata mamei, ingrijorata, strigatul Sarei care se arunca dupa mine.
Si totusi, poate avea sa le fie mai bine fara mine? De ce sa le intunec eu existenta? Nu faceam decat mai mult rau.
Am ramas asa, plutind intre nemurire si existenta. Nu eram hotarata ce trebuia sa fac, imi era frica sa nu aleg varianta incorecta. Ca in testele de la scoala, cand am intrat la liceu. Daca greseam, riscam sa nu intru in clasa de mate, daca nu riscam, atunci puteam foarte bine sa predau foaia goala.
Moartea insemna eliberare, dar in acelasi timp si durere. In legatura cu ultima parte, nu prea imi faceam griji. Ultimele intamplari ma facusera sa fiu aproape imuna la acest sentiment.
Un strop de apa pe mana mea ma intrerupse brusc din ganduri. O alta picatura ma facu aproape curioasa, asa ca m’am straduit sa revin in prezent. Cineva ma tinea de mana, si am recunoscut mana rece a lui Josh. Ori eram nebuna, ori ingerul meu chiar se intoarse. Era el, era acolo. Si nu era vis, chiar statea langa mine. Si ce dumnezeu facea?! Plangea!? Nu, ingerul meu nu merita sa planga.
Bipaitul monitorului ma facu sa revin cu totul in realitate, aducandu’ma cu picioarele pe pamant. Mana lui disparu brusc din a mea, pentru ca mai apoi niste strigate alarmate de pe hol sa ma trezeasca.
Am deschis ochii, privind in jur. Ma intampinara mai multe zambete, dar atentia mea era indreptata doar spre unul. Josh se afla acolo..asta era tot ce conta..
___________
Dat fiind ca m'a rugat Edward si Desiree ramane fara curent, am pus next'ul azi off, ce am ajuns sa fac eu din vina voastra mie una, mi se pare cam aiurea ce a iesit

[Helena Daphne Rose]

Eu as mai vrea sa-l pui diseara
^.^

Edit: hocus pocus preparatus ca deja a aparut
mai zic ceva dupa ce citesc
Edit2: LOL , glumesti nu? Ador capitolul asta ,e superb cum ai descris totul si caderea aia mi-a adus aminte de Alice din Tara Minunilor Imi place la nebunie capitolul asta

[Desiree Rose Goth]

Multumesc de 5326395 de ori
E super descrierea din capitol
Si nu a iesit naspa
Si astept nextul maine

[Edward Rochester]

A ieºit foarte, foarte reuºit!
Tu eºti doar modestã...

[Bell Evans]

ma bucur mult ca v'a placut
mie mi s'a parut mai diferit
si next, sambata dimineata cand trebuia sa pun capitolul asta de fapt