The last chance

[Sophia Mason]

pai intelegetiva mai repede si pune nextul
si vezi poate reusesti sa pui si nextul dupa nextul [am vorbit de toti banii] [si mi-a mai ramas si rest]

[Bella Emily Rose]

Eh Sophi
E bine daca ti'a ramas si rest
Hai Bell .. pune'l diseara

[Bell Evans]

fetelor, dar de la voi cand vad eu un next, eh??
ma bateti pe mine la cap
dar voi ce faceti??
nuj daca va pun azi ceva
mie ce imi iese? [suna ciudat =))]

[Anaella L. Hathway]

daca il pui azi eu de la toamna pun next in fiecare zi la ficul meu

[Helena Daphne Rose]

Am vazut cererile fetelor si nu ar fii o idee rea sa pui next-ul diseara

[Bell Evans]

Capitolul 21 – Adevarul

Leucemia este o boala de sange caracterizata prin acumularea sau proliferarea necontrolata, in maduva osoasa, a celulelor ce se afla la originea globulelor albe, numite celule precursoare. Aceste celule tinere, imature invadeaza maduva osoasa si impiedica fabricarea normala a celulelor sangvine..
O lacrima mi se desprinse din coltul ochilor, parasindu’mi obrazul si alunecand rapida pe tastatura de la laptop. L’am inchis repede, incercand sa scap de senzatia de agonie ce mi se instala in piept. Josh, Josh al meu avea leucemie si se afla in ultimul stadiu. Pe scurt, medicii ii mai dadusera cel mult o luna de trait.
Acum intelegeam totul. De ce ma parasise, de ce plecase intr’un oras mai mare, cu un spital mai dotat. Si totusi, mintea mea refuza sa asimileze informatiile pe care le primise cu cateva ore in urma, imediat dupa ce ma trezisem din visul meu frumos.

“-Sunt bolnav, Ly” sopti el, incercand sa ramana calm.
La inceput nu intelesesem nimic, ma gandisem la o raceala sau poate o viroza.
“-Il putem suna pe Domnul Grenady, el m’a ingrijit si pe mine, e un medic excelent..”am inceput eu, dar ma intrerupse.
“-Lisa, am leucemie. Inca de la varsta de 15 ani. Iar acum, corpul meu nu mai raspunde la tratament de ceva timp. Asa ca am plecat, incercand sa gasesc o solutie intr’un oras mai dezvoltat. De aia te’am parasit, pentru ca nu vroiam sa mor sub privirile tale neputincioase. Intelegi??”
Inghetasem in bratele lui, in timp ce un siroi de lacrimi imi invalui obrajii lipsiti de viata.
“-De ce nu mi’ai spus pana acum?” l’am intrebat eu, incercand sa tin situatia sub control.
½-Pentru ca nu am vrut sa suferi, si oricum nu mai conteaza½ murmura Josh, cu privirile tintuite in tavan.
“-Nu conteaza?! Nu conteaza!!” am tipat eu, ridicandu’ma brusc. O durere imi sageta tot corpul, dar nu’mi pasa. Ingerul meu era pe cale sa plece, sa ma paraseasca pentru totdeauna.
“-Mai am o luna de trait, pentru ca cealalta luna am risipit’o atunci cand am plecat” spuse el, coborandu’si privirile pe chipul meu plans.
Pentru a doua oara in acea dupa-amiaza, am simtit cum inima mi se opreste in loc, iar sangele mi se scurge din vene. Aveam impresia ca moartea trece pe langa mine, invaluindu’ma intr’o boare de raceala.
“-Doar o luna..” am soptit eu, ingrozita.
“-E in regula” spuse el, schitand un mic zambet.
“-Josh, mai ai o luna de trait si tu zici ca e in regula?! De ce nu lupti pentru viata ta? De ce vrei sa pleci ?!½ am strigat eu, pe un ton plin de repros.
½-Lisa, nu intelegi. Nu vreau sa te parasesc, si nici nu am de gand sa plec. Dar lupt de 3 ani cu moartea, si se pare ca am obosit. Crede’ma, as fi vrut sa’mi petrec tot restul vietii cu tine” murmura el.
“-Dar ai promis. Ai promis ca vei fi langa mine..”
“-..pana ce moartea ne va desparti” continua el. Am observat logica propozitiei abia atunci, cand stiam tot adevarul. Si eu care ma gandisem la vampiri si la cristale protectoare?!
“-Nu vreau sa mori..”
Cuvintele luara nastere fara voia mea, in ele citindu’se frica. Eram ingrozita de o existenta fara Josh.
“-Vei vedea ca in scurt timp, lucrurile se vor rezolva” murmura el. Avea intiparit pe chip un zambet dulce, nevinovat. Nu vroiam sa’l pierd. Trebuia sa existe o solutie!
”-Daca tu mori, nu mai are sens ca eu sa traiesc. Fara tine.. ½
½-Ly, sa nu indraznesti½ ma ameninta el.
Un alt suvoi de lacrimi ma napadi, in timp ce intram in agonie. Realizam cat de nesabuita fusesem. Daca Josh avea leucemie de la 15 ani si el se indragostise de mine in clasa a9a, inseamna ca si’a pierdut trei ani din viata asteptandu’ma. Trei ani de chin, trei ani in care soarele nu rasarise pentru el.
“-Eu merg acasa, cred ca mama e ingrijorata” sopti el, dupa care se ridica si ma saruta in semn de ramas bun.

Amintirea se dizolva in mintea mea, aducandu’ma inpoi in prezent. Stateam in pat, incercand sa fac fata valurilor de durere ce ma loveau din toate partile.
Josh mai avea o luna de trait..o singura luna. Nu vroiam sa cred ca dupa putin timp nu’l voi mai vedea. Nu voi mai intalni acei ochi albastri si plini de recunostinta, acel zambet jucaus ce devenise salutul lui de intampinare. De ce?! De ce el?! De ce nu puteam fi fericiti impreuna ?! De ce nu eram eu cea bolnava ?! As fi fost in stare sa imi dau eu viata pentru el, sa mor eu in locul lui. Ar fi fost o pierdere mult mai neinsemnata. Josh nu merita sa sfarseasca asa. Dar daca el murea, ce rost mai avea ca eu sa traiesc?! Fara el, viata mea ramanea pustie, goala..lipsita de orice raza de fericire.
M’am ridicat in graba de pe pat si l’am sunat. Vocea cristalina, ca un clopotel in bataia vantului ma intampina vesela, la fel ca de obicei.
“-Vreau sa ne intalnim in parcul nostru, sa mai vorbim” am spus eu, hotarata sa nu accept vre’un refuz.
“-Ok, vin sa te iau in 10 minute” sopti Josh, dupa care inchise.
M’am imbracat in graba cu niste blugi negri si un tricou alb. Mi’am prins parul intr’o coada, am luat sandalele de pe scari si am fugit spre holul de la intrare.
“-Lisa, de ce nu esti in pat?” ma intreba Sara, iesindu’mi brusc in cale. Avea in mana o lingura plina de frisca, pe care o savura calma.
“-Trebuie sa vorbesc cu Josh” am spus eu, cu vocea gatuita.
½-Nu puteti vorbi in camera ta, sau ce ?!½ zise ea, ironica.
½-Josh are leucemie, mai are o luna de trait, asa ca nu ma fac sa pierd timp pretios cu predicile tale, ok?!” i’am taiat’o eu, iesind din casa.
Era acolo. Ma astepta in prag, cu un zambet cald. Ma lua in brate si ma saruta pe frunte.
“-Sa mergem, ingeras” sopti el, luandu’ma de mana.
Am mers pana in parcul ce se afla la cateva strazi distanta imbratisati, incercand sa profitam de clipele ce se scurgeau alert..mult prea repede.
Ne’am asezat pe iarba, iar Josh se lovi usor la incheietura mainii. O mica vanataie aparu in scurt timp, inflorind pe pielea lui palida. Am acoperit’o cu un sarut, urmat de o lacrima calda.
“-Nu plange” murmura el, imbratisandu’ma si mai strans.
“-Cum de nu mi’am dat seama?!” am spus eu, cu vocea plina de repros.
½-Nu stie nimeni. Doar parintii si medicii de la spital. Si parintii tai afla chiar acum” spuse el, calm.

Am ramas in liniste, privind apusul ce invaluia parcul intr’o mare sangerie. Ultimele raze agonizau in racoarea ce se instalase, in timp ce noaptea se apropia, invaluind intreg peisajul ca o cortina de intuneric. Soarele lupta cu intunericul ce acapara colturile cerului, pentru ca mai tarziu luceafarul inghetat sa isi faca loc pe candelabrul celest.
Am ramas acolo, in bratele lui. Nu vroiam sa’l pierd, imi era frica de moarte. O simteam peste tot, castigand teren in fata mea. Imi veni in minte un citat intalnit intr’o carte, mai de mult: Dacã totul ar pieri ºi n-ar rãmâne decât el, eu aº continua sã exist; iar dacã totul ar rãmâne ºi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaºã lume strãinã mie ºi mi s-ar pãrea cã nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pãmânt: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plãcere, aºa cum nici eu nu sunt o plãcere pentru mine însãmi, ci ca propria mea fiinþa..
__________
Nu comentez nimic la acest capitol, va las pe voi

[Kasumi Mikoto]

PRIMA
(dau edit dupa ce citesc )
WAIT! WHAT!?
Hell, what`s up here `n` i don`t know
Super!
Trist ca naiba dar super!
NNext

[Bell Evans]

ma bucur ca iti place Rain
ma asteptam sa incepeti sa urlati la mine ca e najpa capitolul

[Kasumi Mikoto]

NU!
Dar totusi
Pe de alta parte... :rockon:
Dar
Ei, lasa! NEXT!
(mai, voi glumiti?! 39 de pagini?! cand v-ati miscat asa?)

[Helena Daphne Rose]

Yey! L-ai pus Dau edit dupa ce citesc

Edit : Ne-ai derutat total , noi credeam ca Josh e vampir si cand colo are leucemie? Imi place mult capitolul pentru ca are drama , drama si iar drama
Va mai exista un happy ending?
Edit 2: Ador citatul de la sfarsit L-ai avut parca la semnatura , nu?