Peripeţii la Hogwarts

[Alice Morris]

Capitolul XI
Camera secretã

În faþa lor se înfãþiºã o camerã mare, rotundã, care semãna destul de bine cu turnul Cercetaºilor. Între cele douã geamuri mari, prin care puteai privi cerul înnorat, se vedea un ºemineu, al cãrui foc împrãºtia umbre pe pereþi. În faþa acestuia, douã fotolii care pãreau confortabile, aºteptau ca cineva sã le încãlzeascã tapiþeriile viºinii.
La vedera ecestora, Albus rãmase mut de uimire, dar Alice se îndreptã încrezãtoare cãtre unul din fotolii, ºi se aºezã. Albus se apropie ºi el de fotolii, ºi, într-un final, întrebã, cu vocea tremurândã:
-Alice...ce e asta?
-Relaxeazã-te, ºi ia loc. Ne aflãm în Camera Necesitãþii.
-Pãi, spuse Albus luând loc ºi aruncând o privire în jur, ce e aia Camera...cum?
-Camera Necesitãþii, zise Alice râzând. Nici nu mã aºteptam sã ºtii. Ei bine, este o camerã care se transformã în ce ai tu nevoie. Ai vrut o camerã în care sã ne ascundem, ei bine, asta am primit. ªi atâta timp cât noi suntem aici, nimeni nu poate intra.
-Serios? Albus tãcu pentru câteva clipe, mut de uimire. Într-un final, buzele i se decleºtarã ºi rosti: ªi se poate transforma în orice? O salã de clasã? Un loc în care sã ascund lucruri?
-Orice, dupã cum am zis. ªi existã o camerã numitã de elevi Camera lucrurilor ascunse. Elevii care descoperã camera, si dna Trelawney, care predã Previziuni despre viitor, folosesc camera lucrurilor ascunse, de ani incoace.
-Ani? Dar Camera asta nu a apãrut odatã cu ºcoala? N-ar fi trebuit sã spui de secole?
-Ba da, spuse Alice închizând ochii o secundã ºi dând din cap. Dar a fost un incendiu mare, acum mulþi ani, ºi cred cã au fost distruse toate obiectele ascunse pânã atunci acolo.
Stãturã un timp ºi se încãlzirã lângã ºemineu. Deasupra acestuia, erau aºezaþi dovleci care zâmbeau, iar umbrele aruncate de lumânãrile aprinse, îi fãceau sã farã înfricoºãtori.
-Alice, camera asta se poate transforma chiar ºi într-o bucãtãrie? întrebã Albus dupã câteva minute de tãcere.
-Ei bine, nu, rãspunse aceasta dând din cap. Existã o regulã, cu cinci excepþii la transfigurare, nu ºtiu exact cum se cheamã. ªi mâncarea este una din cele cinci.
-Vrei sã spui cã, atâta timp cât stãm aici, nu putem sã mâncãm? oftã Albus. Nu prea am mâncat la cinã, din cauza entuziasmului. ªi chiar mi-aº dori sã mânânc ceva.
-Pãi, spuse Alice gândindu-se la tot ce ºtia, e cam greu sã obþii mâncare cât timp eºti în Camerã. Desigur, continuã ea, dar fu întreruptã de un zgomot puternic. Atât ea cât ºi Albus se întoarserã cãtre peretele din spatele lor, ºi vãzurã un tablou, care tocmai apãruse. Tabloul imagina o tânãrã blondã, cu pãrul lung, cu privea în afarã absentã. Existã o cale, terminã Alice propoziþia.
-Asta ce mai e? întrebã Albus speriat, dupã câteva clipe de tãcere.
-Singura modalitate pe care o ºtiu de a aduce mâncare în Camera Necesitãþii. Este un tunel. Duce în Hogsmeade.
-Satul vrãjitorilor? Sper cã nu vrei sã mergem nu? Suntem abia anul I, nu avem voie.
-Nu spuneai cã îþi este foame?
-Da, îmi este, dar dacã o sã ne descopere cineva? O sã pierdem puncte, ºi ce o sã zicã tata?
-Nu stricã deloc puþinã aventurã, nu, Albus? Dacã erau tatãl sau unchiul tãu aici, nu ar fi refuzat o ieºire nocturnã, împotriva regulilor.
-Dacã spui tu, atunci, de ce nu? spuse Albus încercând sã oarã mai curajos decât era.
Se îndreptarã amândoi cãtre tablou ºi Alice spuse:
-Ne poþi arãta tunelul cãtre Hogsmeade, vã rugãm? Tabloul se dãdu la o parte, ºi înfãþiºã tunelul din spatele sãu. Cei doi urcarã în tunel, ºi acesta se închise în urma lor. Lumos, ºopti Alice, iar la lumina slabã creatã de bagheta ei se vedeau pereþii întunecaþi ai tunelului. Albus îºi aprinse ºi el bagheta, ºi cei doi începurã se meargã de-a lungul tunelului întunecat.
-Alice, spuse el dupã un timp, ce se aflã la capãtul tunelului?
-Capul de mistreþ, rãspunse ea prompt. Un bar, deþinut de Abeforth Dumbledore.
-Abeforth este cumva rudã cu Albus Dumbledore, de pe cartonaºele de la broaºtele de ciocolatã?
-Da, este fratele lui. Sper sã nu avem probleme când ajungem acolor.
-De ce spui asta? întrebã Albus confuz. De ce am putea sã avem probleme? În afara faptului cã este foarte târziu?
-Pãi, pur ºi simplu nu cred cã lui Abeforth iþar plãcea sã aibã vizitatori. Mai ales la ora asta. ªi mai ales dacã venim prin acest tunel, rãspunse Alice fãcând pauze între propoziþii.
-Nu?! Pãi ºi nu puteai sã te gândeºti la asta înainte de a intra în tunel? întrebã Albus mânios.
-Pãi, se scuzã Alice, am uitat. Dar, nu cred cã o sã avem probleme, adicã, intrãm, ne cerem scuze, îi cerem puþinã mâncare pentru tine, ºi cu puþin noroc, ne întoarcem, ºi mergem în turn în siguranþã.
-Cu puþin noroc? Poate cu mai mult, adãugã Albus iritat.
Podeaua tunelului îi aducea pe cei doi cu fieare pas mai aproape de pãmânt. Lumina celor douã baghete era insuficientã pentru a-i ajuta sã evite pânzele de pãianjen, ºi muºchiul de pe pereþi, de fiecare datã când ajungeau la o cotiturã. Mergeau deja de câteva minute bune, dar nu îºi adresau nici un cuvânt. Alice, fiindcã nu vroia sã se certe cu Albus, ºi bãnuia el era suparat ºi nu vroia sã înceapã o ceartã.
Tunelul ajunse la final, iar Alice împinse cu mâna dreaptã peretele din faþa ei, care o separa de o camerã în hanul din Hogsmeade. Peretele, care se dovedi un tablou, se dãdu la o parte, lãsându-i pe cei doi în faþa unei camere nu foarte mare, întunecatã, luminatã doar de razele lunii. Toatã mobila din camerã era acoperitã de praf, dovedind cã nimeni nu mai intrase în camerã de mult timp.
La lumina slabã a baghetelor, Alice privi tabloul din spatele cãruia coborârã. Era aceiaºi fatã blondã, cu pãrul lung, dar privirea ei era îndreptatã acum cãtre cei doi, studiindu-i cu grijã.
Uºa se deschise brusc, în camerã intrând un bãrbat scund, în vârstã, cu pãrul cãrunt, si cu un început de chelie. Þinea în mâna dreaptã o baghetã, pe care o ridicã la vederea intruºilor.
-Ce cãutaþi aici? întrebã bãrbatul cu o voce joasã, ºi în acelaºi timp rãguºitã. Cum aþi intrat.
-Bunã seara, spuse Alice speriatã. Nu se gândi la ce urma sã zicã odatã ce va ajunge la han, aºa cã improvizã un discurs. Suntem, vreau sã spun cã, ne aºteptam sã îl gãsim pe domnul Abeforth aici.
-Ce treabã aveþi cu bãtrânul Abe' ? întrebã bãtrânul morocãnos.
-Nu avem nicio treabã, se scuzã Alice. Am descoperit un tunel care ne-a adus aici. ªi credeam cã o sã avem ocazia sã vorbim cu dumnealui. ªi ne întrebam dacã ne puteþi oferi niºte mâncare. Prietenului meu îi este foame.
-Abeforth nu este aici în seara asta, spuse bãtrânul coborând bagheta ºi ieºind pe uºã. Urmaþi-mã! adãugã el fãcând un semn cu mâna.
-Domnule, spuse Alice coborând scãrile în urma bãtrânului, dar acesta o întrerupse.
-Spuneþi-mi Tom!
-Bine, atunci, Tom, dl Abeforth este plecat de o perioadã mai lungã, nu? Vreau sã spun, tot praful ãla din camerã nu se aºeazã într-o singurã zi.
-Într-adevãr, este plecat de câteva zile. Dna McGonagall i-a cerut ajutorul.
-Serios? exclamã Alice. Pentru ce i-a cerut ajutorul? întrebã ea.
-Nu cred cã te priveºte, domniºoarã. Care sunt numele voastre, pânã la urmã?
-Eu sunt Alice Morris, domnu...Tom.
-Iar eu Albus Potter, ºopti el dupã o lungã perioadã de tãcere, în care nu fãcu altceva decât sã studieze camera din care ieºiserã ºi scãrile.
-Eºti fiul lui Harry Potter, nu-i aºa? întrebã Tom pãrând deloc mirat. Nici nu mã mirã cã ai ajuns pe aici. Deºi eºti mult mai tânãr decât era tatãl tãu când a venit pentru prima oarã aici. Nu o sã uit niciodatã ziua aia! Barul nu mai fusese atât de plin de oameni de mult timp. Dar tatãl tãu, ºi cu prietenii lui, dacã îmi amintesc bine, erau în jur de treizeci de eleve de la Hogwarts.
-Tata? întrebã Albus vizibil uimit. Dar ce cãuta tata aici?
-Hermione a avut idea de a veni aici, fiindcã trebuia sã vorbeascã lucruri importante cu cei treizeci de elevi, ºi le trebuia un loc care sã nu fie aglomerat. ªi nu puteau merge la Trei mãturi, rãspune Alice promt, uimindu-l pe Tom datoritã cunoºtiinþelor ei.
-ªi ei chiar credeau cã nu va auzi nimeni ce vorbesc? spuse acesta zâmbind.
-Oricum, nu cred cã mai conteazã acum, îl opri Alice din vorbit, speriatã cã îi va putea spune lui Albus ceva.
Tom îi conduse într-o bucãtãrie, în spatele tejghelei. Mica încãpere era cufundatã în întuneric, luminând-o doar câteva raze ale lunii. Acesta aprinse câteva lumânãri de sub pervaz cu ajutorul baghetei. Alice ºi Albus se aºezarã în timp ce bãtrânul se uita prin bucãtãrie.
-Nu cred cã o sã pot sã vã servesc cu eva la fel de gustos ca ºi mâncarea gãtitã de spiriduºi, dar o sã vãd ce gãsesc aici. Mai am o porþie de fripturã de la cinã. Te deranjeazã dacã e rece, fiule?
-Nu chiar, dar nu poþi face nimic pentru a o încãlzi? întrebã Albus cu vocea tremurândã.
-O sã vãd ce pot face.
-Mulþumesc, Tom! spuse Albus uitându-se peste umãr. κi întoarse privirea cãtre Alice ºi ºopti: Nu pot sã cred cã suntem aici, e aproape miezul nopþii, ºi nu am intrat în probleme.
-Þi-am spus, nu e nevoie decât de puþin noroc, zise Alice zâmbind încrezãtoare.
-ªi am avut mare noroc cã Abeforth nu este aici în seara asta.
-Chiar mã întreb unde l-a trimis dna McGonagall, spuse Alice gânditoare.
-Pãi nu tu spuneai cã nu i-ar plãcea sã aibã vizitatori? aºa cã e mai bine cã nu e aici. Îþi poþi face griji mai târziu.
-Poftim fiule, spuse Tom punând în faþa lui Albus o farfurie. Poftã bunã!
-Mulþumesc, spuse acesta, ºi începu sã mãnânce.
-Deci, voi doi cum aþi ajuns aici? Nu pãreþi mai mari de anul II, îi spuse Tom lui Alice.
-Defapt, suntem abia anul I, rãspunse aceasta. Am gãsit un tunel ascuns în spatele unui tablou cu Arianna, sora lui Abeforth, ºi acel tunel ne-a adus aici.
-Tabloul Ariannei, zici? Alice, ºtii extrem de multe pentru o fatã în anul I.
-Ei bine, îmi place sã citesc, ºi înainte sã descoperim tunelul am terminat de citit o carte în care se povestea ultimul an de ºcoalã a tatãlui lui. Oh nu, Albus, am lãsat cartea în Camerã! Dacã o sã o ia cineva!
-Dar parcã spuneai cã nimeni nu poate intra cât cineva încã este înãuntru nu? întrebã Albus încercând sã-ºi calmeze prietena. ªi, teoretic, noi nu am ieºit din Camerã. Cel puþin, nu am folosit uºa.
-Camera Necesitãþii? interveni Tom. Cred cã sunteþi singurii din anul I care sã ajungã în Camerã singuri.
-Singuri? întrebã Alice confuzã. Vã referiþi la faptul cã suntem singurii care am descoperit-o fãrã ajutor? Fiindcã au mai fost elevi din anul I care au intrat în Camerã, ºi au folosit acest tunel.
-Da, ºtiu, spuse Tom privind în gol. Eram de faþã în noaptea aia. Dar, e bine cã s-a terminat cu bine. Vãd cã þi-a plãcut mâncarea, bãiete, spuse el cãtre Albus, care între timp terminase de mâncat.
-A fost gustoasã, Tom. ªi chiar îmi era foame.
-Atunci, cred cã ar fi cazul sã vã întoarceþi la castel. E destul de târziu. Nu mi-aº dori sã aveþi probleme.

*

Alice ºi Albus coborârã din gaura din spatele tabloului, ºi rãmãseserã surprinºi sã vadã în Camerã un al treilea scaun, cu spatele la ei, îndreptat spre ºemineu. Persoana care stãtea în scaun auzise zgomotul, ºi se ridicã.
-Neville?!
-Dle Longbottom?!
-Bunã seara ºi vouã, spuse Neville fãcând paºi cãtre cei doi, ºi þinând o carte în mânã. Felicitãrile mele! Aþi descoperit ºi Camera Necesitãþii, ºi tunelul cãtre Hogsmeade, probabil aþi stat puþin de vorbã ºi cu Tom, nu?
Albus ºi Alice tãceau, niciunul neºtiind ce sã spunã. Apariþia neaºteptatã a lui Neville în Camerã îi nãuci. Alice îºi recunoscu cartea în mâna acestuia ºi nu se putu abþine din a exclama:
-Cartea mea!
-Bãnuiam cã îþi aparþine Alice. Nici nu mã mirã descoperirile care le-aþi fãcut. Dacã citeºti cãrþi pline cu detalii referitoare la aceastã ºcoalã. Am citit ºi eu câteva pagini cât timp v-am aºteptat, ºi mi-am amintit de vremurile petrecute aici, în ultimul an de ºcoalã. ªi, ce aþi spune dacã mi-aþi explica de ce nu sunteþi în paturi?
-Pãi, vezi tu, începu Albus, dar curajul îi pieri când vãzu sprâncenele ridicate ale Neville. Îþi va explica Alice.
-Mulþumesc, spuse ea sarcasticã. Defapt, nu e mare lucru de explicat. Albus a dãrmat armura, am auzit niºte paºi, am crezut cã e Filch, Albus ºi-a dorit o camerã în care sã ne putem ascunde, a apãrut Camera, ne-am ascuns, a apãrut tunelul, ºi am mers la Capul de mistreþ. ªi, cam asta e tot.
-Aveþi mare noroc ca nu a fost Filch în locul meu. Haideþi mai bine înapoi în turn.
Ieºirã din Camerã, uºa dispãru, ºi se îndreptarã cãtre portretul doamnei Grase.
-Dle Longbottom, spuse Alice dupã ce intrarã în Camera de zi, ne-aþi întrebat dacã am vorbit cu Tom. Deci ºtiþi ºi dumneavãastrã cã Abeforth este plecat?
-Da Alice, întradevãr ºtiu. Treburi de-ale ºcolii. Nu trebuie sã-þi faci griji în legãturã cu asta. Margeþi amândoi în dormitoare ºi aveþi grijã sã nu-i trziþi pe ceilalþi.
Alice se conformã. Spuse "Noapte bunã!" ºi urcã scãrile cãtre dormitoare. Bineînþeles cã nu putu adormi, ºi se gândi la tot ce se întâmplase pe parcursul zilei. Dintr-un motiv anume, nu-ºi putea lua gândul de la motivul plecãrii lui Abeforth, ºi atitudinea secretoasa a d-lui Longbottom. Dintr-un motiv anume, avea de gând sã investigheze. Dar,toate aceste gânduri aveau sî fie lãsate pentru ziua urmãtoare, fiindcã oboseala acumulatã îºi spuse cuvântul.

PS1:scuze pentru ca a durat o saptamana si ceva de cand nu am mai pus next
PS2:sper sa considerati ca a meritat asteptarea
PS3:sper sa nu va plictisiti citindul, stiu ca e un capitol mai lung
PS4:"la shto, ca n'aveam ce sa scriu"
PS5efapt, e cel mai lung capitol de pana acum, are 5 pagini si aproape jumate
PS6:nu cred ca nextul o sa vina prea repede, am cam ramas fara idei, pana la capitolul pentru care am idei
PS7:Matt, astept comm kilometric

[Bell Evans]

dupa cum am mai zis, foarte tare
mi'a placut chestia cu "cele 5 reguli ale transfigurarii"
asa, si faza cu camera, in totalitate
a meritat sa asteptam next'ul

si acum, next

[Sophia Mason]

-Pãi, vezi tu, începu Albus, dar curajul îi pieri când vãzu sprâncenele ridicate ale Neville. Îþi va explica Alice.
-Mulþumesc, spuse ea sarcasticã.

>-

e cea mai tare faza ever
imi place mult capitolul
ei bine, eu lam citit dinainte dar nu mai conteaza acum
bravo

[Helena Daphne Rose]

A meritat asteptarea , e super capitolul si lung
Hmm , imi miroase a aventura in povestea asta
Next ><

[Desiree Rose Goth]

-Pãi, vezi tu, începu Albus, dar curajul îi pieri când vãzu sprâncenele ridicate ale Neville. Îþi va explica Alice.

Penala faza

Elevii care descoperã camera, si dna Trelawney, care predã Previziuni despre viiotor, folosesc camera lucrurilor ascunse, de ani incoace.

Cam atat
Mi-a placut capitolul si sper ca nextul va veni mai repede (iti tin degetele ca sa nu ti se mai ia curentul )

[Bella Emily Rose]

Mi'am amintit ca nu pot pleca fara sa iti citesc noul capitol
Sincer, chiar a meritat asteptarea
Si sper ca urmatorul capitol va fi la fel de interesant

P.S. : Sper ca Matt sa iti dea un comentariu kilometric

[Alice Morris]

@Desiree
am corectat greseala, multumesc de atentionare

P.S. : Sper ca Matt sa iti dea un comentariu kilometric

si eu sper, dar sper degeaba se pare
Si ma bucur mult ca va place, si ca il cititi, inseamna foarte mult pentru mine
si am si cateva idei pentru urmatorul capitol
sper sa postez cat mai curand

[Bella Emily Rose]

Sper si eu

P.S. : Matt merita o bataie :-w

[Matt I. River]

Nu, nu merit > Am citit capitolul si am inceput comm-ul Maine o sa il postez, inca mai am de scris la el Dar am inceput si next-ul la fic-ul meu, deci...:-w

[Alice Morris]

deci, postezi cat mai repede?