Children of the damned

[Helena Daphne Rose]

Ahh Dess...mi-a placut capitolul
Insa promit ca maine dau edit si iti dau un comm mult mai mare. Poate semi-kilometric


EDIT: Asa...pffiu , deci...nu o sa fie un comm kilometric
Titlul. E versul meu preferat dintr-o melodie preferata de la Linkin Park. Super Iar cat despre poza , se potriveste perfect cu capitolul si e f. expresiva

Dar mai avea timp sã ajungã.Însã nu ºtiam dacã puteam suporta tãcerea ºi iluziile ce mi se perindau prin minte…
Niºte ochi iscoditori mã pândeau din partea cealaltã a cantinei.Am avut curajul sã îmi ridic privirea ºi sã înfrunt abisul îngheþat ce avea nuanþa aceea gri-albãstruie.

Interesant cum ai descris aici De fapt , cum l-ai descris pe Chaz.

Praf în vânt,vorbe spuse numai de dragul de a fi rostite în minte.Halal de persoana mea.
Urãsc sã fiu fiinþa aceea slabã ºi vulnerabilã care depinde de altcineva.Înauntrul meu sunt confuzã,singura care este confuzã.De ce,pentru ce?

Pesimism la greu , desi eu sunt opusul...I still love it

Cât de multe întrebãri pentru o existenþã simplã,umanã.
Promisiuni încãlcate…alergând pe acel deal…suiºuri ºi coborâºuri…pentru ce meritã sã lupþi dacã nu ai niciun scop?

Yup , running up that hill...si eu am cateodata astfel de intrebari. Pana acum ai 10 de la mine!

Vocea aceea.Am auzit-o abia ieri,dar puteam sã jur cã o ºtiam de o viaþã.Soare,raze de soare,înþelegere,prietenie ºi bucãþele mototolite de hârtie..
M-am întors.Acei ochi verzi precum smaraldele îmi strãpunserã pentru o clipã disperarea.Mi se pãru perfect plauzibil faptul cã uitasem pentru doua secunde propriul nume.De fapt,nu numai plauzibil,ci ºi plãcut.
“-Salut”,i-am rãspuns eu,schitând un zâmbet perfect sincer.Speram cã aºa ºi pãrea.”Ǎãã…ce faci aici?”

Zâmbetul acela.Am oftat în sinea mea,gândindu-mã la frumuseþea Edenului.

Hm , hm , dragoste la orizont Si aici imi place cum ai descris ( chiar n-am gasit nimic care sa nu-mi placa pana acum O.o...insa cine stie )

“-Mda,m-am înecat în fumul de þigarã când am trecut pe lângã ea.”A izbucnit într-un râs gingaº,absolut încântãtor.”Oricum,am vãzut-o plecând cu un Ferrari acum vreo orã…”
Plecase.Fugise.Mã lãsase baltã dinadins.
Petale de trandafir cãzând lângã tulpina cu spini..
La naiba,ce mã fac acum?

Normal ca plecase! Oricum , nu-mi place de Katherine , insa e un personaj bine construit.

“-De ce tot încerci sã o gãseºti?E clar cã nu îi pasã nici cât negru sub unghie de tine.Dacã te-ai duce naibii,ea tot ar sta ºi ar fuma þigãri.”
Era o afirmaþie,nu o întrebare.

Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult de Adam Stie baiatu'

“-Nu”,am clãtinat din cap.”Am încredere în Kate,e singura mea prietenã.”
“-Asta înseamnã cã tu chiar nu ºtii ce e aceea prietenie adevãratã.De ce nu ai încredere în ce îþi spun?”
Expresia feþei lui era rugãtoare,aproape exasperatã.
“-Nu am încredere în strãini”,am ºoptit eu.”Si toþi din jurul meu sunt strãini fãrã nume,fãrã chip,insignificanþi,deci nimãnui nu-I pot mãrturisi cum mã simt eu,vulnerabilã,fãrã apãrare.Doar unei singure persoane îi pot spune cât de aiurea sunt toate acestea.Katherine.”

Ahh...eu nu mi-as pune toata increderea intr-o singura persoana , care pe deasupra e si jalnica din punctul meu de vedere si al lui...Adam

Nu-mi pãsa dacã venea cu mine.De fapt,ar fi fost mai bine pentru siguranþa lui personalã sã nu mã însoþeascã.Cine ºtia cum,în ce chip,aveam sã izbucnesc.
Nimeni…absolut nimeni…
Vroiam sã urlu de furie.Nimãnui,absolut nimãnui,nu îi pãsa de mine!S-o ia naiba pe Katie cu tot cu încrederea pe care i-am acordat-o.Nu e bine sã te ataºezi de oameni,fiindca durerea îþi strãpunge masca impenetrabilã încetul cu încetul.Ca sã nu mai vorbesc de furia ce îºi fãcea loc în venele mele…
În spatele meu,paºi alerþi mã urmau într-o tãcere a damnaþilor.

Wow...parca ai descris sentimentele mele cand sunt furioasa O.o Bravo , in sfarsit si-a dat seama! Desi cred ca numai avea nici mult pana izbucnea inauntrul sau...Si iar ne-ai lasat in suspans...:> Acum sa vedem daca o sa mai zica ceva Adam.

1. Nu prea am criticat , caci...ahh , n-am avut ce.
2. Emotii exagerate nu cred ca exista in capitolul/ficul asta. Si nici dialog monoton That's my opinion
3. Done , gata , am comentat in sfarsit #:-s...:-)
Am uitat ceva?...Ah da...
NEXT!

[Bell Evans]

hehe
capitol nou
si comentez desi imi place tot
cred ca se incepe cu titlul
mi'a placut foarte mult..versuri de la Linkin Park
mentionez ca si imaginea mi'a placut
tot capitolul de altfel

De ce secundele trec insuportabil de încet în clepsidra timpului?De ce mã simt ca naiba?De ce toþi ma privesc cu o nuanþã uºoarã de dezaprobare?ªi de ce nu vine Katherine odatã?

ok..saraca fata e cam nervoasa azi mi se intampla si mie..

Ar fi culmea ca tocmai mie sã nu mi se aplice zicala aceasta.

si eu mai zic faza asta doar ca e ceva gen ~Numai mie mi se poate intampla asta~

nuanþa aceea gri-albãstruie

awww ador nuanta aia de ochi

Praf în vânt,vorbe spuse numai de dragul de a fi rostite în minte.Halal de persoana mea.

se pare ca are o parere foarte proasta despre ea insasi smecher

Toþi râdeau,bârfeau,flirtau,fãrã griji…lucruri obiºnuite,pentru persoane obiºnuite.

dapp..asta fac oamenii in scoala..n'au nicio grija

Am jucat.Voi pierde.Gata.It’s over.

partea asta mi'a adus aminte de melodia aia de la Jesse McCartney~It's over

Soare,raze de soare,înþelegere,prietenie ºi bucãþele mototolite de hârtie..

foarte interesanta enumeratia asta lucruri atat de diferite, puse la un loc

“-Sunt profesor”,îmi spuse Adam pufnind.”Am dreptul sã mã plimb prin ºcoalã dupã placul meu,evident.Dar tu ce faci aici,singurã?”

dura replica asta

“-Tipa aceea fiþoasã cu ochi albaºtri care umblã cu o gaºcã de bãieþi?”întrebã Adam dezaprobator.

iar asta e penala

”Oricum,am vãzut-o plecând cu un Ferrari acum vreo orã…”

eee ce fel de Ferrari?

“-Toþi au prejudecãþi în legãturã cu Katherine.Asta fiindcã aproape nimeni nu o cunoaºte cum trebuie.Suntem prietene de ani întregi ºi…”

sincer..nici mie nu'mi place Kate..e fitoasa si ascunde ceva

”Vreau sã-þi aud tãcerea.”

Vroiam sã urlu de furie.Nimãnui,absolut nimãnui,nu îi pãsa de mine!S-o ia naiba pe Katie cu tot cu încrederea pe care i-am acordat-o.Nu e bine sã te ataºezi de oameni,fiindca durerea îþi strãpunge masca impenetrabilã încetul cu încetul.Ca sã nu mai vorbesc de furia ce îºi fãcea loc în venele mele…
În spatele meu,paºi alerþi mã urmau într-o tãcere a damnaþilor.

Nici nu puteai incheia capitolul altfel Vivian a izbucnit

scuze ca am palavragit atat dar vreau next

[Alice Morris]

Deci, imi place mult capitolul chiar nu am ce comenta incarcatura emotionala e, nu gasesc un cuvat potrivi ah, da : wow felul in care scrii te face uneori sa te indetifici cu personajul, si imi place mult cum descrii intalnirea cu profesorul
nu cred ca ami ramane ceva de spus in afara de Next

[Bella Emily Rose]

De ce numai eu intarzii mereu ?
Capitolul asta e superb
Si ma bucur ca Bell ti'a dat un comm kilometric

Off : Cand ne intalnim , tutaa ? =((

[Sophia Mason]

ok, sorry pentru intarzierea gigantica
am citit cand ai postat numai ca n-am dat comm
mia placut extrem de mult, dar cum pui nexturile asa de greu am inceput sa uit ce se intampla asa ca ma apuc sal citesc din nou pe tot si ai sa ai poate maine un comm kilometric din partea mea.
despre capitolul asta ce sa spun: e foarte tare, imi place de proful ala.... e hot .... si are dreptate in privinta lui Kathrine.

[Helena Daphne Rose]

Asa , am editat acolo...
Tin sa mentionez ca imi place la nebunie capitolul Poate ca si e un pic mai lung decat de obicei?

[Desiree Rose Goth]

Uh,Helena thanks Yep,e mai lung,mi-am reparat prostia aceea la Word si acum pot sa vad mult mai bine cat de multe pagini scriu Si probabil ca voi face de acum nexturile mai lungi in general
Sophy,nu te invinuiesc E adevarat,am 4 ficuri si bag cam greu nexturile (mai ales ca acum imi arde de al cincilea fic,shame on me )
Bell,Bellatrix,Alice ma bucur ca v-a placut
Si acum cred ca vine next la Post Mortem

[Sophia Mason]

al cincilea ?
omfg nu pot sa cred
eu cu 2 abia ma descurc
bine ca ai puetrea necesara sa scrii 4 ficuri deodata
eu zic ca ininte sa incepi sa scrii altul sa termini unul din cele existente
cerd ca ma apuc si eu de al treilea fic dar de 1 septebrie
atunci promit ca aveti primul capitol
scuze ca imi fac reclama in topicul tau nu e prima oara cand fac asta
abia astept next... peste tot

[Desiree Rose Goth]

Nu-ti fa griji,Soph...Equinox e aproape de final si Post Mortem n-are chiar multe capitole

[Desiree Rose Goth]

Chapter 14-The last words I’m wasting on you

Cuvintele,promisiunile ºi tãcerile cãdeau într-un abia întunecat,un hãu fãrã fund,împreunã cu umbrele trecutului.Nu era prima oarã.
Credeai cã faci numai bine pe lumea asta?Credeai cã încrederea mea e nemãrginitã,fãrã graniþe?Nu am primit nimic,absolut nimic,în schimbul unei prietenii false.De ce mi-ai fãcut tocmai mie asta?
Nu am vrut niciodatã un astfel de final hotãrâtor.De fapt,nu vroiam sã se sfârºeascã la urma urmei.
Ma priveam murind pe dinãuntru ºi nu îmi plãcea absolut deloc.Era de sute de ori mai rãu decât un cuþit cu zimþi mizerabili înfipt în carne.Din cauza durerii irevocabile…
Lacrimi,lacrimi de furie mi se prelingeau pe la colþul ochilor.Mã simþeam agonizant de vulnerabilã,un suflet amãrât,fãrã chip,insignificant persoanelor din jur.Trãdatã,înjunghiatã pe la spate,fiindcã era o prietenie pãtatã cu sânge,cu minciuni.
De ce nimãnui,absolut nimãnui,nu îi pãsa de mine?De ce sfârºeam întotdeauna singurã,spulberatã de iluzii ºi slabã în strãfundurile mele?
Mã urãsc.Vã urãsc pentru jocul vostru mizerabil de dizgraþios.Am crezut în voi,iar acum plãtesc fãrã sã primesc nimic…Cãci am rãmas pãrãsitã în cele din urmã.Nimeni nu va mai veni sã mã salveze.
Gustasem de multe ori durerea,aroma ei amãruie,însã de data aceasta totul era diferit.Eu eram diferitã.Fiindcã,aºa cum spusese ºi Adam,prietenii mei sunt doar niºte fiinþe fade,depãrtate de mine,de tot ce simþeam,de durerile mele umane.
Sunetul surd,estompat al paºilor,creºtea în intensitate,se apropia de mine,de realitatea mea ruptã.Nu-mi pãsa,încercam sã înec zgomotul în propria mea amãrãciune.
Nu am reuºit.
Iar sunetul îmi pângãrea ultima mea fãrâmã de încredere.Mã slãbea,cu înþepãturi hotãrâte,amintindu-mi ca nimeni de pe lumea aceasta nu avea nevoie de mine.Nimãnui nu-I pãsa,nimeni nu vroia sã ºtie de umanitatea mea sângerândã.
Mi-am întors cu o iritare bruscã capul,iar persoana din spatele meu îºi încetini mersul.Trepidaþiile acelea atât de agonizante,ritmul absurd al durerii mele,se opriserã.
Acei ochi reci,impenetrabili,nuanþa de gri-albãstrui,îmi întâlniserã privirea rãtãcitã.În mintea mea,în sufletul meu,în trupul meu,o emoþie morbidã se trezi la viaþã.
Exact asta îmi mai trebuia acum.Bine ai venit în iadul personal.
“-ªi presupun cã ai venit sã termini ceea ce ai început.”Vroiam sã par sarcasticã,însã tonul vocii îmi era glacial,distant.
Chaz mã privi cu o curiozitate aproape copilãreascã,însã fatal de cunoscutã.Continuã sã se apropie de mine,în timp ce eu am rãmas pe loc,incapabilã sã fac vreo miºcare.Mã concentram prea mult pe miºcãrile subite ale inimii mele.
Rãsuflarea lui fierbinte aproape cã se izbea de pielea mea.
“-Urãºte-mã dacã asta te face sã te simþi bine”,îmi ºopti el.”ªi eu te urãsc.”
Aº fi vrut sã îi spun cât de mult îmi era silã de el.Aº fi vrut sã-I spun asta ºi mult mai multe,însã nu existau cuvinte care sã exprime furtuna din strãfundurile mele.Toate emoþiile amestecate,pierdute ºi pãrãsite în cele din urmã…
“-Pentru tot”,adãugã Chaz,vorbind încet.”Pentru cã exiºti,pentru cã te iubesc ºi te urãsc în acelaºi timp…”
Sau poate cã îþi pierzi cioburi din inimã..
De parcã nu mai auzisem asta de mii de ori.De parcã l-ar fi durut numai pe el,nu ºi pe mine.De parcã chinul nostru nu ar fi fost unul ºi acelaºi,o contopire nedoritã.
Nu am crezut niciodatã în el.
L-am îngropat adânc printre amintiri,de ce sã-l scot tocmai acum?
“-Ar fi trebuit sã nu-þi pese.”Vocea mea era la fel de joasã ca a lui.”A fost singura noastrã soluþie.ªi nu putem începe din nou.Am fi avut amândoi de pierdut.”
Speram cã ºtia la ce mã refeream.
Întreaga mea razã vizualã era ocupatã de chipul lui,care emana amãrãciune amestecatã cu furie.Dintr-o datã,umbrele trecutului reveniserã ca sã îºi revendice amintirile.
“-E prea târziu ca sã începem din nou”,repetã el.”Însã…nu cred cã am fi avut de pierdut ceva dacã am fi încercat.”
Ce naiba vroia sã spunã?Insinua din nou cã toate s-au întâmplat din vina mea?Sãrutatul,îndrãgostitul,cearta,despãrþirea?
“-De ce îmi faci asta?”M-am apropiat ºi eu de el.”De ce nu o poþi lãsa baltã?Trecutul e trecut ºi nu putem schimba asta.”
Încercam sã mã menþin calmã,însã furia exploda în mine.De ce trebuia sã redeschidã vechile rãni?ªi aducea la suprafaþã exact ce încercasem sã evit…
Au trecut atâtea zile,însã parcã toate acele lucruri se întâmplaserã ieri.
Eram damnatã sã trãiesc mereu în trecut.
“-Asearã”,am ezitat eu”,vroiai sã te iert pentru tot?Sã o luãm de la început,sã ne prefacem cã nu s-a întâmplat nimic?”
Nu zise nimic,însã tãcerea era întotdeauna un rãspuns la întrebãrile mele.
Mã simþeam de parcã am trãit în amorþire ºi nu am simþit,nu am sesizat nimic ani întregi.
“-Asta a fost?”am icnit eu.”Dar,pânã la urmã te-ai rãzgândit…nu-I aºa?Când ai vãzut cã eu nu te suportam,încercam sã te scot din capul meu...ai reacþionat ca atare.”
“-Taci din gurã”,mârâi el.
Am atins coarda sensibilã,excelent.În sfârºit îi gãsisem punctul slab.
M-a satisfãcut aproape în mod criminal furia lui.Acum puteam simþi ºi eu cum e sã faci regulile jocului.
“-Nu vreau sã tac.Am tãcut prea mult,e timpul sã întoarcem zarurile.”
Deja îmi gustam propria nebunie,încântatã cã era jocul meu ºi nu al lui.Chaz tãcea acum,privindu-mã furios,cu o urmã de consternare pe chip.
Mânia mea ne lovise din plin.Pe mine mã fãcea impenetrabilã la durere,iar pe el îl scotea din minþi.
“-Aºa…deci unde am rãmas?Ah,da,întâmplarea de asearã.Ai fost atât de laº încât…”
Doream sã continui,sã îl lovesc cu niºte cuvinte usturãtoare.Însã mã apucã atât de rapid de umeri încât abia am vãzut miºcarea.Doar am auzit aerul vâjâind pe lângã mine.
Mã trânti de perete,fãcându-mã sã-mi pierd rãsuflarea.Pe urmã am simþit impactul din plin ºi nu mi-am putut stâvili un geamãt de durere.
Se pãrea cã întrecusem niºte limite invizibile.
“-Ce,nu-þi place cum sunã adevãrul?”Întrebarea mea nu era mai mult decât o ºoaptã sugrumatã în aer.
“-Dar þie îþi place sã dansezi cu diavolul?”spuse el,ca un fel de rãspuns stupid la replica mea.Însã nu-mi puteam scoate cuvintele din minte.
I-am zgâriat sãlbaticã braþele,încercând sã mã eliberez.Îmi dãdu drumul,puþin scârbit,uitându-se la mine ca la o ciudãþenie,ceva împotriva naturii,ceva ce n-ar trebui sã existe.
Am rãmas în acelaºi loc,lipitã de perete,cu buzele uºor întredeschise.
Cum s-a putut ajunge aici?
La fel de repede precum a venit,Chaz se întoarse pe cãlcâie ºi se îndepãrtã.Pleca.
Aproape cã am cãzut în genunchi.Momentul absurd de nebunie trecuse la fel de repede precum o brizã de varã.Plãcutã,dar prea scurtã.
ªi au mai rãmas doar tãcerea ºi întrebãrile acelea dureroase pe care le evitam din cauza amintirilor.
De ce a plecat?De ce a trebuit sã se termine ºi asta aºa?Ah,dar de ce toate lucrurile din viaþa mea se sfârºeau la un moment dat?
Lungi ºi pierdute cuvinte…
Am fost de atâtea ori goalã pe dinãuntru…iar acum se întâmpla din nou.

~~~~~~~~~~~~~~~
In sfarsit.A trebuit sa-l fac din nou,pentru ca nu-mi placea capitolul initial Sper ca a iesit bine