Plimbare in miez de noapte

[Gera George Rybak]

Era noapte. In niciun chip nu puteam adormi. M-am foit pe toate partile si aproape ca am cazut pe jos.
Toti ceilalti colegi ai mei de camera dormeau dusi.
' Oare de ce numai eu am probleme cu somnul?'
M-am ridicat in fund. Ceasul de pe masuta arata ora 1:00.
' Ar fi buna la ora asta o plimbare. Aerul curat imi va face bine'
Asa ca m-am imbracat repede cu o roba ce o aveam la indemana si am deschis usor usa, scartaind usor.
Am iesit in camera de zi a astropufilor unde era o bezna totala. Focul se stinsese de mult si mirosea un pic a fum.
" Lumos ! " am soptit eu iar lumina m-a orbit pentru cateva secunde.
' Nu ma mai satur de vraja asta' mi-am spus eu chicotind usor.
Am iesit incet pe langa tabloul cu fructe.
Pe Coridor, era destul de rece. Cineva uitase geamul deschis si de afara veneau frunze uscate. Ce bine era! De cateva zile invatasem pentru examenul la Istoria magiei si nici ca mai iesisem din camera de zi, dar acum, ca il luasem cu 10 aveam un asa chef de plimbare...
Mergeam linstit pe holul intunecat, luminat doar de lumina firava a baghetei mele cand...

[Kasumi Mikoto]

...am trecut cu bicicleta în vitezã pe lângã...un Astropuf. Am fãcut brusc un viraj strâmt, dar perfect natural.
Am coborât picioruºul de metal de la bicicletã, aranjându-mi uºor pantalonii de-un albastru-levãnþicã pal.
-Ehe...Insomniac? Douã ture pe bicicletã ºi adormi instatnt! i-am zâmbit eu bãiatului nordic. Eu sunt Kasumi. Încântatã. Ce frumos i-afarã.
-Chiar cã da. Priveliºtea ºi aerul curat sunt primele motive pentru care am ieºit. Eu sunt Gera. Ha...Hajimem...
-Hajimemashite, l-am ajutat eu, vãzând cã vrea sã o spunã în Japonezã.

[Gera George Rybak]

OOC: Eram pe hol nu stiu daca poti merge cu bicicleta pe hlurile de la hogwarts..dar e ceva nou

IC:
" Eu sunt Gera. Ce faci cu bicicleta la ora asta?"
" Pai..ca si tine. Nu am somn "
" Aha" am suras eu uitandu-ma la bicicleta ce dadea reflexe argintii la lumina baghetei mele.
" Te plimbi de mult ? "
" Pai..." rosi Kasumi " cam de vreo ora.Imi place asa mult senzatia de vant ce o creaza bicicleta" spuse ea cu asa un entuziasm.

[Kasumi Mikoto]

(Aoleu... Sa nu dau de flich. Acu mi-am dat si eu seama... Ma rog, las-o-asa.)
-Mda, eu tocmai aveam intentia sa ies cu ea afara, dar facea mai mult zgomot daca o haraiam pe jos dupa mine...Cred ca merg sa o duc la loc pana nu dau de ingrijitor.
(dupa 5 minute)
-Aºa, gata...Mersi cã m-ai aºteptat. Eu ies afarã.
Lãsând kimonoul alb cu flori oranj, subþire, mai lung în spate, sã fâlfâie în urma mea, am început sã înaintez. M-am oprit la un geam, sã arunc un ochi afarã.
-Nu e lunã plinã, deci nu se pune problema vârcolacilor...

[Gera George Rybak]

" Eu ma intorc in camera. Mi-a ajuns aerul proaspat pentru seara asta. "
" Bineeeee" zise fata dar se auzi sters deoarece ea deja pedala tare la bicicleta.
Mi-am reaprins bagheta si am pornit inapoi pe coridor.
Am mai mers cateva minute. Parca holul asta era mai mic.
Am mai tot mers si... am dat peste ceva. Imediat bagheta mi s-a stins.
" Cine esti? " am soptit eu rugandu-ma sa nu fie Flich sau mai stiu eu cine.
Nu se auzi nimic.
Am incercat sa merg mai departe dar ma prinse ceva de picior. Am ramas acolo impetrit.

[Kasumi Mikoto]

-Nu, nu, nu! Tao! ªezi!
Hidra verde cu 7 capete care îl prinsese de picior chelãlãi prelung, dându-i drumul bãiatului.
-Aaa. Bine, nu l-ai muºcat, doar l-ai zgâriat. Prostule! Înapoi în lac.
Animalul îºi târºâi picioarele pe hol.
-ªi vezi sã nu dai de Flich! Gera, eºti Ok? Mamã, asta a fost una din dovezile ei de afecþiune...Scuze.

[Mylene Lycoris OddCat]

• “BAU.” Am urlat eu brusc, sãrind în faþa bãiatului ºi începând sã râd în hohote, ca o nebunã.
  
  Chiar eram o nebunã - un vârcolac, un vârcolac nebun, care era de fapt o fatã. M-am oprit brusc, transformându-mi hohotul isteric într-o tuse urâtã, în timp ce încercam sã-mi alung de pe faþã buclele rebele, încâlcite, ce se treziserã în miez de noapte sã se desprindã din coada scurtã de cal pe care o purtam întotdeauna. Am zâmbit în felul ciudat pe care îl adoptasem de multã vreme, ºi am rãsucit o ºuviþã pe deget, retrãgându-mi-l imediat, lãsând cârlionþul sã se aºeze pe fruntea mea, trãgând cu putere de ea, parcã nevrând sã se mai desprindã, ºi m-am imaginat arãtând ca ºi Mulan, chinezoaica din desenele animate mirifice ale Încuiaþilor. Am oftat ºi mi-am pocnit falangele, în timp ce am privit insistent cãtre ºerpiºorul care se prinsese de piciorul bãiatului parcã în acelaºi timp cu hidra, ºi care sâsâi nemulþumit ºi se încolãci în jurul gleznei mele, strângând-o cu reproº.
  
  Mi-am apropiat faþa de cea a bãiatului, examinându-l cu neruºinare - pãrea din Norvegia, dupã cum îi arãta moaca ºi dupã expresia obositã ºi derutatã de pe chip. Am dat din umeri ºi m-am retras, þinându-mi degetele încleºtate în jurul baghetei, pe care am scos-o pe datã ºi am murmurat un cuvânt, o ceaþã difuzã luminând holul îngust, podeaua crãpatã a acesteia ºi pereþii acoperiþi cu mucegai - o tapiþerie urâtã bloca o uºã, tapiþerie ce arãta cinci troli jucât poker care, dintr-o datã, s-au luat la trântã. Am scuturat din cap, exasperatã, ºi mi-am amintit de bãiatul pe care-l speriasem - i-am întins o mânã ºi i-am zâmbit, începând sã-i zgâriu timpanele cu vocea mea rãguºitã, însã totuºi destul de ascuþitã pentru a sparge pahare.
  
  “Sunt Mylene, zi-mi Lene. Mã caracterizeazã.”
  
  Am îngheþat când am auzit o respiraþie ºuierãtoare în ceafã ºi m-am întors încet... încet... încet pe cãlcâie, doar ca sã dau de rânjetul lui Filch ºi de pisica acestuia, care mieuna cu rãutate. Am dat sã mã ridic pe vârfuri, sã-i ascund pe cei doi - pe fata japonezã cãruia nu-i spusesem nimic, dar ºi pe bãiatul acela, însã Filch mã apucã de umãr. Am scuturat scârbitã din el, însã nu mã eliberã, continuând sã mã priveascã. Dãdusem de bucluc ºi era un lucru foarte, foarte rãu. Am cãscat gura mare ºi m-am fãcut cã-l vãd pe poltergeist-ul idiot în spatele lui Filch, iar el îmi dãdu drumul în clipa în care am scos un þipãt sfâºietor:
  
  “PEEVES!”
  
  Atât mi-a trebuit; l-am luat de mânã pe bãiat ºi pe fatã ºi am tulit-o de pe acel hol, cãtre cea mai apropiatã uºã care nu era blocatã - uºã pe care am deschis-o aproape imediat ºi i-am împins pe cei doi înãuntru, închizând-o cu grijã dupã ei, gata sã dau ochii cu Filch. M-am sprijinit de perete, relaxatã, ºi am tresãrit uºor când l-am vãzut pe îngrijitor apãrând, înfuriat, de dupã colþ. ªtiam eu cã fusese mult, mult prea uºor sã scap de el, iar lucrul acesta îmi dãduse de bãnuit - de aceea îi lãsasem pe cei doi înãuntru, ºi pe mine înafarã, ca sã nu fie sancþionaþi sau ceva. Umilã, m-am uitat în jos, în timp ce Filch mã trãgea departe de holul îngust ºi de uºã.

[Gera George Rybak]

" Kasumi, unde e Mylene?" am spus eu soptit
" Am vazut-o iesind pe usa si nu s-a mai intors" a soptit si ea spre mine.
M-am ridicat si am incercat usa. Era incuiata. Am incercat sa trag mai tare de ea dar in ruptul capului nu vroia sa se miste.
" Stii cumva sa folosesti vraja de deschidere?" am soptit eu spre Kasumi. " Eu nu ma pricep prea bine."
Kasumi se ridica si ea in picioare si in urmatoarea secunda usa se deschise cu un mic scartait.
" Esti destul de buna" am chicotit eu.
" Mersi, dar nu degeaba imi plac Farmecele"
Am mers amandoi pe holul intunecat.
"Lumos!" am soptit amandoi si am observat cat de linstit si gol se facuse pe hol.
Trolii care mai devreme se batusera, acum sforaiau si isi trosneau la un interval de cateva secunde unuia altuia cate o bata in cap.
Am cercetat mai atent holul, dar nici urma de Mylene.
" Mylene...Mylene, mai esti aici?" am soptit eu. Nu se auzi nimic.
" Se pare ca am ramas singuri, Mylene probabil a fost prinsa de Flich" imi sopti Kasumi
" Probabil..Stii cumva la ce etaj este biroul lui Flich?"

[Kasumi Mikoto]

-Gera, stai aici, ca ma intorc.
Am disparut dupa un colt. Vreo doua etaje mai jos am dat de biroul lui Flitch.
-Alta puslama...sasai Flich, multumit.
Cercetasa imi arunca o privire plina de repros si usor mahnita, facandu-ma sa vad ca se gandea ca toate eforturile el fusesera zadarnice.
-Mmm, domnule ingrijitor, as vrea sa stiu daca exista voluntari pentru curatatul salii trofeelor, a bucatariei si a salilor de casa si detentie. Daca nu, as dori sa ma ofer eu.
-Ce-i asta?! Iti bati jo de mine!?
-Ba de loc. O gasesc a fi o cale constructiva de a imi ocupa timpul liber.
-Ia vino aici...
M-am conformat. Mylene ma privea, perplexa, nestiind ce fac. Flitch mi-a ridicat in sus barbia, astfel ca ii puteam simti respiratia ranceda. Si nici privelistea dintilor lui galbeni nu era una de care sa vrei sa ai parte...
"Exita si pasta de dinti... Dar el nu stie..." am gandit eu.
Am ridicat mana stanga, plimbandu-mi doua degete prin fata lui. I-am atins tampla ca pe Touch-Pad-ul de la laptop. El mi-a dat drumul(de asemenea si cercetasei) si s-a prelins pe langa perete.
-Asa, hai inapoi la Gera, o sa se bage in belele daca vine dupa noi.

[Mylene Lycoris OddCat]

• “Dã-mi drumul, boºorog bãtrân ce eºti!” am urlat eu, însã în zadar, fiindcã îngirjitorul îmi strânse încheietura mâinii ºi mai tare ºi continuã sã mã tragã cu putere, deºi mã smuceam ºi încercam sã mã prind de ramele tablourilor. Pisica a cãrui nume nu-l ºtiam, nici dupã câþiva ani de stat la Hogwarts, ne urmãrea tiptil-tiptil, fãrã sã scoatã nici un zgomot, hâsâind când eu mã smuceam ºi dând din coadã ca ºi un câine, parcã mândrã de stãpânul ei. M-am dat în spate ºi am încercat sã scap, însã nu aveam bagheta la mine ºi nici mãcar ºarpele, aºa cã eram neajutoratã. M-am dat bãtutã ºi am zâmbit trist, mergând în acelaºi ritm cu Filch, privind podeaua în timp ce mã împleticeam, fiind sigurã cã aveam sã fiu exmatriculatã. Mi-am muºcat buza de jos ºi mi-am ridicat privirea atunci când îngrijitorul s-a oprit, iscodind cu vãzul uºa din lemn care se deschise cu un scârþâit, dând la ivealã o camerã urâtã.
  
  Tapetul era scorojit, biroul era mânjit ºi mai degrabã de puteai întreba cu ce nu era mânjit - în spatele scaunului cu picioare inegale se aflau, însã, lanþuri strãlucitoare, care contrastau cu putere de cãmãruþa sãrãcãcioasã. Plicuri ºi dulapuri zãceau peste tot în camerã, iar când Filch mã fãcu sã stau jos pe un taburet scund, am oftat din nou, închizându-mi ochii. O voce mã fãcu sã tresar ºi ma privit-o perplexã pe japonezã, în timp ce ºarpele se târa în urma ei, înspre mine, încolãcindu-se în jurul piciorului meu ºi muºcându-mã uºor - bine cã era neveninos. Încã nevenindu-mi sã cred, am auzit-o pe fatã vorbind.
  
  Mmm, domnule ingrijitor, as vrea sa stiu daca exista voluntari pentru curatatul salii trofeelor, a bucatariei si a salilor de casa si detentie. Daca nu, as dori sa ma ofer eu.
  
  Ce-i asta?! Iti bati joc de mine!?
  
  Mi-am holbat ochii ºi mai tare când Filch se prelinse pe podea ºi cu greu am încercat sã nu mor de râs, în timp ce mã ridicam, muºcându-mi pumnul cu putere, simþind cum îmi dau lacrimile din cauza faptului cã nu mia puteam sã respir ºi sã merg cum trebuie. Am trântit uºa biroului ºi am început sã râd, pierzându-mi echilibrul ºi prãbuºindu-mã pe jos, þinându-mã de burtã. Mã învârteam pe acolo, râzând de mama focului, având faþa scãldatã în lacrimi, când m-am oprit, ridicându-mã ºi ºtergându-mi faþa cu mâneca. Nu mai râsesem aºa de muult timp... M-am încruntat ºi am luat-o pe japonezã de braþ, fãcând-o sã alerge dupã mine în timp ce mã îndreptam înspre uºa pe care o lãsasem închisã, ºtiind foarte bine cã aveam sã-l gãsesc pe acel bãiat acolo.
  
  “Oh, nu,” am gemut eu când am auzit un mieunat mult prea cunoscut. “ Mieunaoa-i pe mã-...”, am început sã zic eu, fiind întreruptã de un alt mieunat prelung al pisicii - în faþa noastrã era ea, în spate Filch, iar la dreapta balustrada.
  
  Ups.