Dezvaluirile Profetului

[Kennya Allen]

“Fostul elev Harry Potter, in varsta de 24 de ani, a fost atacat si, se pare, ranit grav in casa sa din Pestera lui Godric in aceasta noapte. Investigatorii au gasit urme de violenta si picaturi de sange ca urmare a confruntarii. Momentan, nu se cunoaste faptasul, dar se presupune ca ar exista mai multe personae ce au luat parte la aceasta rafuiala. Suspectii principali sunt Devoratorii Mortii. Ancheta continua pana cand Potter sau trupul sau va fi descoperit.”

Kennya pufni la masa Viperinilor si tranti cu putere numarul din Profetul Zilei colegei ei din acea dimineata. Aceasta il citi si zambi cu vinovatie. Marea Sala era plina de susoteli cu privire cele intamplate cu mult cunoscutul Harry Potter. Multe discutii erau pline de entuziasm cu fel si fel de scene in care Potter ar fi luptat vitejeste cu adversarii lui si evadarea lui miraculoasa din mainile acestora. Dar insa multe altele, pline de temeri si ingrijorare la o noua revenire a Devoratorilor Mortii. Viperina zambi satisfacuta. In sfarsit tradatorii de sange primeau ceea ce merita. Se uita pe furis la masa profesorilor si vazu aceleasi fete palide si macinate de cele mai sumbre ganduri. Numai Viperini pareau relaxati si cu adevarat multumiti de evenimentele ce aveau loc in ultimul timp in lumea vrajitoreasca.

Stia ca nu putea sa vorbeasca prea mult. S-ar fi aflat intr-un pericol destul de mare daca ar incepe sa trambiteze in Marea Sala despre Harry Potter. Nici in Camera de Zi a Viperinilor nu era sigura ca are parte de discretie maxima. Da, asta era. Discretie maxima. Nimeni nu avea sa stie ce se va intampla cu adevarat in continuare. Nici macar ea. Dar spera. Spera si isi dorea cu toata inima o victorie spulberatoare asupra celor care nu meritau mila celor puternici. Acum era timpul sa vada cine ii este prieten cu adevarat si cine nu.
Isi scutura putin capul sa-si alunge gandurile din acea dimineata. Nici nu observa ca farfuriile erau acum pline de mancare si toti elevii de la Hogwarts isi luau micul de jun cu numele lui Harry Potter pe buze.

[Iseult Cromwell]

"Ceva nou?" intreba roscata.
Cealalta afirma si intinse Profetul. Astepta cateva secunde bune, asteptand sa-i fie luat nepretuitul ziar cu brutalitate, insa nu fu asa. O miscare lenesa...si atat.
"Ce-i cu tine astazi?.."murmura blonda, aruncandu-i o privire rece.
"Cum ai vrea sa ma comport dupa 12 ore nedormite?"ii raspunse folosind acelasi ton.

Da...Douasprezece ore de nesomn. Motivul?...Inventare, inventare, si iar inventare.
"Nu ar fi trebuit sa accepti de prima data.."
"Nu este vina lor. Eu m-am oferit sa ii ajut..."
Dar tacu imediat.
"...Ancheta continua pana cand Potter sau trupul sau va fi descoperit..."
Potter, sau trupul sau... Asta insemna...Dar nu putea..
"Mort?"
Mai citi o data. Si inca o data. Si inca...
"Nu poate fi mort!!"tipa ea, ridicandu-se alarmata in picioare.
"Si de ce nu ma rog?"i-o taie o alta voce, mai matura.
Kennya!

[Veronique A. Dupont]

"- Astea da vesti bune" ii sopti Ronnie lui Kennya, dar Iseult se uita urat la ea
"- Pur si simplu nu poate fi mort" continua Iseult
Cele doua viperine facura schimb de privirii dezaprobatoare si continuara sa manance micul dejun. 'Ce amuzante sunt figurile terifiate ale cercetasilor' se gandi fata uitandu-se extrem de atent prin Marea Sala. Cand un cercetas ii intalnie privire, Ronnie doar se intoarse si incepu sa chicoteasca usor, ca pentru ea. Vestile din Profetul Zilei o binedispusera atat de tare incat nimic nu-i mai putea strica ziua. In sfarsit cineva avea sa reuseasca sa-l razbune pe Lordul Intunecat. Desigur, ca vestile le primise mai intai de la parintii ei, membrii ai devoratorilor mortii, dar nu-i crezuse. Ideea ca Harry Potter a disparut era mult prea imbucuratoare pentru a fi reala.
"- Crezi ca-l vor gasi?"
"- Desigur, doar e Harry Potter" auzi Ronnie discutia unor astropufi ce tocmai treceau prin dreptul ei.
Viperina infuleca repede o felie de panie prajita pentru a nu bufni in ras.
"- Ce naivi" zise unul dintre viperinii aflati la masa
"- Poate totusi il vor gasi in viata" continua Iseult usor speriata, moment in care majoritatea viperinilor incepura sa rada

[Katya Sokorov]

Pfff. Fusese o zi oribila. Primise numai vesti proaste. Iar in ordinea in care le primise, acestea erau :
1. Toti cei cinci pui ai pisicii ei au murit la nastere.
2. Orele aveau sa inceapa mai repede.
3. Harry Potter putea fi mort.
4. Chiar daca nu e mort, nu se stie unde e.
5. Era sigura ca mai erau vesti proaste...

Oftand, privi prin Marea Sala, vazand-o pe Kennya. Alerga spre ea cu zambetul pe buze, sperand ca va fi intampinata bine de prietena ei. "Kenyaaaa !" exclama ea, zambind. Privirea insa ii lua o expresie mai serioasa care o facea si mai matura. "Ceva nou ?"

Ardea de nerabdare sa stie daca se mai intampla ceva cu Harry Potter. Sigur nu putea fi mort, insa... ba da, putea fi mort.

[Bell Evans]

Bell alerga spre masa cercetasilor si se aseza langa sora sa si alti prieteni. Arunca o privire fugara in jur si observa usor agitatia ce plutea in aer. Toti susoteau intre ei, unii cu ochii mariti de groaza, altii cu un zambet victorios afisat pe chip.
"-Aaa, se intampla ceva si eu nu stiu?!" o intreba ea pe Adeline, care statea in dreapta ei.
"-Nu stii?!" raspunse aceasta, facand ochii mari.
"-Ce sa stiu.." murmura cercetasa, apucand Profetul care ii fusese inmanat. Parcurse cu privirile infrigurate randurile aliniate pe hartie, dupa care sopti: "Nu poate sa fie mort".
Cativa cercetasi o privira ingrijorati, iar doua fete de la Viperini afisara un zambet ironic.
"-Nu pot sa cred ca se bucura!" se revolta Sophie.
"-Eu nu pot sa cred ca Harry Potter e mort..dar asta e partea a doua" raspunse Bell, citind din nou articolul. Era imposibil, nu se putea intampla un asemenea lucru. Parea ireal, ceva ce stii sigur ca nu se va intampla niciodata..dar putea fii adevarat..era posibil ca Harry Potter, salvatorul Hogwarts'ului sa zaca lipsit de viata chiar in acel moment..

[Kennya Allen]

“Is, sa nu-mi spui ca-ti pare rau de tradatorul ala de sange.” zise viperina acuzator.
Nu avea nici un rost sa se prefaca. Era nevoie de schimbarea asta. O dovada vie ca schimbarea avea loc mai devreme decat se astepta oricine. Si primul pas era sa scapam de fraierul ala de Potter. Kennya termina de manacat si acum o astepta pe Ronnie. Se simtea in largul ei langa cealalta viperina. Privea printre gene elevii agitati si simtea nevoia sa se razvrateasca impotriva sustinatorilor lui Potter. Dupa parerea fetei, erau la fel de inutili si netalentati ca si el. Nu avea nici o indoiala de asta. Dupa ce zumzaitul din Marea Sala se auzea numai in fundal, ceea ce o trezi pe viperina era strigatul unei fete.

"Kenyaaaa !"

Viperina se uita uluita la cercetasa din fata ei. Se simtea ofensata ca o sustinatoare a lui Potter I se adresa prieteneste. Ultimul lucru care avea sa-l faca era sa fraternizeze cu dusmanul. Se uita la Ronnie cu subinteles cand cercetasa lua o postura mai serioasa si o intreba:

"Ceva nou ?"

Kennya nu avea de gand sa ii raspunda, iar viperinii ii dadeau priviri aprobatoare. De mult trebuia sa ia atitudinea asta. Ronnie ii spuse ca era mai bine mai tarziu decat niciodata. Dar oare asta era? Sophie pleca spre masa Cercetasilor, iar Kennya o urmari de la distanta. Vazu cum o alta fata li se alatura la masa. Desigur, parea sa nu stie pe ce lume traieste, dar cand venea vorba de cercetasi, pe Kennya nu o mai mira nimic. Desi nu auzea discutia lor, se vedea clar ca cele doua fete erau revoltate. Se intreba cat de mult o sa mai tina faza cu ‘Sigur nu e mort’. Realitatea era mereu respinsa din cauza fricii.

"-Eu nu pot sa cred ca Harry Potter e mort..dar asta e partea a doua"

De data asta o auzi clar si tare. Simtea cum sangele ii fierbe practic in vene si se ridica brusc de la masa. Ronnie o trase de robe incercand sa-i spuna ca nu era momentul potrivit sa intre intr-o incaierare. Insa cealalta viperina nici nu se sinchisise sa o auda. Isi grabi pasii spre masa cercetasilor. Fata nu o observa pana nu simti ca cineva ii smulsese ziarul din mana.

“Esti o credula fetito. Chiar crezi ca Harry Potter este in siguranta? Nu are nici o sansa. In sfarsit cei ca el vor primi o lectie bine meritata.”

La aceste cuvinte cele doua fete erau in picioare cu baghetele indreptate una spre alta. O liniste inmormantala se lasa peste intreaga Sala.

[Shayera Holl]

Shayera se aseza plictisita si molesita la masa,fara sa observe ca le incurcase total.Se intoarse in stanga si isi vazu cea mai buna prietena,pe Iseult.
"Hei...ce cauti la masa Cercetasilor?"
"Oarba mai esti..." fu raspunsul primit.
Cercetasa ofta,dupa care se uita in jur.Totul era atat de tacut...prea tacut.Se intoarse din nou la viperina din stanga ei,cand ochii ii fu atrasi de uriasul titlu de pe prima pagina a "Profetului".
"Frumosssss"Spuse aceasta luand numarul din mana posesoarei.
"Poftim?"
"A...pai...asa spun eu la interesant...nu inseamna ca imi place situatia" raspunse Shayera si se uita cu mai multa atentie.
Se aranja mai confortabil pe scaun si isi puse ambele coate pe masa,sau unul in supa de dimineata,dar nu era atat de atenta incat sa isi dea seama sau macar sa simta.
Isi ridica privirea parca vrand sa caute pe cineva,insa se opri la vederea...defapt se opri tot la ochii lui Iseult.Vedea ingrijorare,uimire...si in acelasi timp inteligenta si acel plus de farmec,care ii faceau mult mai frumosi fata de cum erau de obicei.
Se intoarse plictisita intr-o parte,vazand expresia de pe fata Kennyei.Era atat de nepasatoare,si in acelasi timp misterioasa,dar cu toate astea observase numai dupa cateva minute ca era gata sa atace pe cineva.Shayera pufni incet dupa care spuse mai mult pentru ea,uitand ca nu era singura:
"Si totusi...e Harry Potter,cum naiba sa moara?Rapit da...dar mort.Nu scapa lumea de el asa usor"
Se ridica nepasatoare si porni spre cele doua certarete,insa motivul adevarat era sa vorbeasca cu viperina ei preferata.

[Bell Evans]

Bell statea fata in fata cu viperina, privind'o enervata. Nu era capabila sa inteleaga de ce casa lui Salazar gazduia asemenea suflete, incapabile de compasiune pentru alti semeni decat fratii lor.
"-Stii ce? Harry Potter e viu..si va demonstra asta tuturor in scurt timp!" spuse cercetasa, cu vocea calma. Kennya o privi pret de cateva secunde, dupa care incepu sa rada.
"-Foarte bine, sa vedem cum scapa scumpul tradator de sange din mana Devoaratorilor. E unul contra zeci, isteato" ii raspunse Kennya, cu ochii scaparand.
"-Mereu a scapat..de ce nu ar reusi si de data asta?! Nu il poti numi noroc al incepatorului, Kennya, degeaba speri" mormai Bell, tinand in continuare bagheta ridicata. Avea de gand sa atace daca va fi atacata. Nu ii pasa ca era in Marea Sala de la Hogwarts, fata in fata cu cea mai crunta viperina.
"-Pe bune, acum, dar incepi sa ma calci pe nervi cu optimismul tau exagerat. Sectusempra!" murmura viperina, sarcastica.
"-Protego!" sopti Bell, lansand vraja scut.

[Raizen Isildur]

Raizen fãcu doi pași înainte și puse mâna pe dupã gâtul Kennyei râzând zgomotos. Fata se întoarse brusc cu o privire ucigașa cãtre el. Chiar și Bell se uita urât. „Oh nu.. v-am întrerupt micul duel” îi venea sã spunã, însã se mulțumi sã râdã în continuare de parcã cineva spusese o glumã foarte bunã și nu mai el se prinsese. O urmãrise pe viperinã încã de când intrase în Marea Sala și era sigur cã la un moment dat va face un gest necugetat. Tipic pentru ea. Nu era prima datã când se purta atât de copilãrește.

„Iart-o te rog, s-a trezit cu fața la cearceaf...” îi zise Raizen Bellei, oprinduse din râs
„CE AI SPUUUS ?” urlã Kennya roșie la fațã.
„Dupã cum ți-am spus.. nu se simte prea bine” mai spuse el. „Haide Kennya, ciocu' mic și joc de glezne” dupã care o prinse pe fatã de mânã și o trase cu forța de acolo.

Dupã ce o aduse înapoi la masã viperinilor se așezã lângã ea și îi îndesã un mãr verde în gurã ca sã se opreascã din urlat.

„Nu mã mai privi așa... nu rezolvi nimic duelându-te cu cercetași naivi. Ai putea sã-ți folosești energia pentru alte lucruri, maai.... interesante” zise Raizen și zâmbi larg cu un ușor iz malefic.

Nici nu realizã când palma Kennyei îl lovi peste fațã ștergându-i zâmbetul de pe buze.

„Asta pentru cã mi-ai întrerupt duelul” zise ea furioasã și îl mai lovi o datã, mai puternic ca prima oarã.
„Asta pentru ce mai e !?” întrebã Raizen indignat.
„Pentru cum mi-ai vorbit în fața tuturor.” rãspunse ea ridicând mâna sã mai loveascã o datã.
„Okey, okey, am prins ideea. Iartã-mã și pentru mãr.”
„Hm” fãcu ea adoptând o atitudine autoritarã.

[Isabella River]

Isa stãtea la masa Cercetaºilor lângã Bella. Încã putea vedea focul arzând din ochii lui Bell. Dar mai ales cel din privirea Kennyei. Întotdeauna aceasta fusese calmã ºi înþelegãtoare.
Dar probabil are motivele ei. îºi spuse în gând Cercetaºa.

Toþi se gândeau la acelaºi lucru: A murit sau nu Harry Potter ?
Mulþi se confruntau între ei pur ºi simplu. "A murit." .. "Ba nu, este viu, cu singuranþã."
Nimeni nu ºtia exact ce sã creadã.

În Sala de Mese plutea în aer tensiunea. Era grea. Era densã. Aproape o puteai simþi.
Bella se întoarse cãtre Isa ºi întrebã:

"- Tu ce crezi ?"
Fata o privi cu coada ochiului. Se sãturase de toate poveºtile despre "mãreþul Harry Potter". Se gândea de fapt, cã numai din cauza lui se întâmplaserã toate acele nenorociri din anii trecuþi. Voldemort îl cãutase ºi îl pândise mereu în acea perioadã când el era la Hogwarts. ªi din acest motiv, mulþi îºi pierduserã vieþile ºau fuseserã rãniþi.

Într-un sfârºit rãspunse:
"- Cred.. cã toþi cei care s-au încrezut vreodatã în Harry Potter.. într-un copil.. au fãcut o mare greºealã. ªi încã o fac."