Plimbarea nocturna

[Aylee L. Lovel]

Era o superba seara numai pe gustul Lui Aylee. Aylee nu era o fata nu prea inalta, cu un par negru pana in pamant, prins astazi in doua cozi, care ii bateau genunchii. Ochii ei verzi sraluceau in intunericul coridorului. Tinea in mana strans bagheta ei neagra din par de varcolac. Nu ii placuse niciodata lumina, iar floricelele si cantecele pasarilor chiar o enervau. Asa ca cel mai bine era pentru ea sa faca plimbari nocturne. Ar fi putut chema pe cineva cu ea, dar atitudinea ei intunecata si flegmatica cu siguranta nu o ajutau in gasirea prietenilor. Fusese o singuratica intotdeauna de cand fugise prima oara de acasa. Poate si de asta a ajuns la viperini...Dar ea nu se gandea la asta in timpul plimbarii. Se gandea doar la zgomotele care se auzeau de dupa colt. Asa ca se dusese foarte aproape si privi de dupa el.

[Klavdia Belikov]

OOC: sper cã nu-i cu supãrare dacã continui eu (:

Era Klavdia... ºi Peeves. Fata încerca sã ia de la Peeves bagheta ei magicã. Acesta se juca cu bagheta, fãcând sã iasã steluþe verzi din vârf.
"PEEVES! TE AVERTIZEZ! DACÃ NU MI-O DAI ÎN CLIPA ASTA..." se rãsti Klavdia la mica fantomã.
Acel rãcnet fusese de-ajuns. Klav ºtia cã tocmai trezise întreaga ºcoala. Ca un instinct, îºi acoperi gura cu mâinile, dar prea târziu. Zgomotul fusese împrãºtiat iar ea va avea de suferit.

[Mylene Lycoris OddCat]

cu un strigãt de luptã, am sãrit de pe balustrada scãrii apropiate ºi m-am rostogolit peste cap, fãrã sã pot controla acest lucru, fãcându-l pe peeves sã se rãstoarne ºi sã rãmânã, lat, pe podea, pentru câteva secunde. cu propria mea bagheta, am reuºit sã murmur o vrajã pe care nici eu nu ºtiam de unde era, iar poltergeist-ul începu sã urle de durere, tulind-o în aer ºi strigând injurii ºi jurãminte de rãzbunare. nici mãcar nu ºtiam ce fãcusem, nici mãcar nu ºtiam ce vrajã folosisem, dar mãcar am reuºit sã pun mâna pe bagheta mult preþioasã, înapoind-o fetei. ”v-am auzit vocea împungându-mi creierul, domniºoarã... ºi nu cred cã, pe o razã de cinci sute de kilometri, nu v-a auzit cineva.” am ºuierat eu sarcastic, aruncându-i bãþul cu proprietãþi magice, strângându-mi pumnul în jurul propriei mele baghete. eram puþin cam adormitã ºi confuzã, aºa cã se prea putea ca în orice moment sã mã prãbuºesc, sforãind, în braþele morþii din care oamenii pot sã învie fãrã nici o problemã. am observat puþin cam prea târziu cã cicatricea de pe ochi îmi era descoperitã, dar tot mi-am aranjat în mod mecanic pãrul pe aceasta. îmi era silã ca oamenii, toþi, sã mã întrebe cum am avut acea cicatrice, ºi deºi nu ºtiam dacã cele douã fete vroiau sã mã întrebe, am rãspuns în mod stupid, sec:
”când mama ºi tata au dat cu maºina peste un crocodil, ãla i-a mâncat ºi a scos un cuþit ºi mi-a dat cicatricea asta...” am dat din umeri, inocentã. ”cel puþin, asta mi-au spus ãia care m-au adoptat.” am continuat eu, apoi m-am cules de pe podea ºi m-am atârnat în douã picioare deasupra solului. priveam peste umãr, când am auzit un strigãt animalic de bãtaie, ºi l-am vãzut pe peeves cu un braþ de baloane cu apã, privindu-mã ºi rânjind rãutãcios. înghiþind în sec, m-am întors cãtre cele douã fete ºi am clipit. ”dumb mother fff... ce þi-e ºi cu ãsta...”, mi-am spus eu, ridicându-mi bagheta la nivelul pieptului, precautã. am auzit un fâºâit prea bine cunoscut ºi, efectiv, am fost proiectatã pe podea de un balon cu apã. ºuierând printre dinþi numele atacatorului, împreunã cu o înjurãturã urâtã, m-am rostogolit spre dreapta ºi m-am ridicat brusc. peeves continua sã arunce, dar acum nu înspre mine, ci înspre cele douã fete, ale cãror nume nu le ºtiam. ”aveþi grijã!”m-am rãstit eu mai mult decât nepoliticos, iar mai apoi, alunecând pe apã, am avansat în faþa baloanelor ºi pleosc, pleosc, pleosc, toate m-au lovit în faþã. scuipând apa, care avea un gust ciudat de lãmâie, le-am împins pe celelalte douã fiinþe vii din preajma mea cãtre cea mai apropiatã uºã, din mijlocul coridorului, am deschis-o ºi m-am baricadat împreunã cu ele înãuntru. am rãsuflat uºuratã ºi m-am întors pe cãlcâie, inspirând adânc mirosul victoriei.
apoi, realitatea m-a lovit în faþã.
peeves era un poltergeist, adicã o fantomã care fãcea rãu celor care o... tuturor. o fantomã. adicã putea trece prin pereþi. mi-am dat o palmã ºi m-am rezemat de uºã, izbindu-mi ceafa de aceasta, având ochii închiºi. când i-am deschis, peste câteva secunde, am observat o luminã fantomaticã în faþa mea. m-am apropiat, fãrã sã le mai vãd pe cele douã fete - tot ce vedeam era lumina fantomaticã, ce parcã mã hipnotiza.


NOTES!? aberez, aberez, lalaaaa. WORDCOUNT!? many f'n words. LOCATION!? coridoarele ºcolii. OUTFIT!? uniform. BANNER CREDS!? of caution 2.0, and the thread design too, credit to caution 2.0

[Klavdia Belikov]

"Hei, te simþi bine?" am întrebat-o pe cercetaºã.

Pãrea cam morocãnoasã, iar chestia cu cicatricea pãrea ciudatã. Nu mã holbasem la semn ºi faptul cã ea pur ºi simplu se apucase sã spunã... în fine.

"Apropo, mã numesc Klavdia" am spus zâmbind ºi întinzând mâna.

[Mylene Lycoris OddCat]

am clipit, derutatã, cu gândurile învãlmãºite ºi întortocheate prin mintea mea minusculã - nu mai ºtiam dacã sus e tavanul, sau dacã jos e podeaua. lumina dispãruse brusc, lãsând camera învãluitã într-o beznã cimerianã, de nu puteai sã-þi vezi degetele dacã îþi întindeai mâna la o palmã de ochi. m-am dat în spate, cred cã zdrobind piciorul fetei care tãcuse pânã atunci. m-am dat un pas înspre stânga, auzind vocea celeilalte finþe vii, undeva din faþa mea: ”hei, te simþi bine?” dându-mi ochii peste cap ºi încleºtându-mi fãlcile pentru a nu adresa o replicã tãioasã celei a cãrei voce rãzbãtea prin zidurile ridicate de atacatorii luminii, am auzit un zgomot brusc, o detunãturã înfundatã, care era vocea mea, sugrumatã. ”nu, cum sã nu fiu, doar am fost persecutatã de un poltergeist nenorocit ºi hipnotizatã de o luminã care nu existã, nuu, cum sã nu fiu bine?” nervii îmi erau întinºi la maxim, tensiunea din jurul meu parcã înteþindu-se dintr-o datã, în timp ce aºteptam tot ce era mai rãu din partea locatarilor acelei camere. ridicând o mânã, am împrejmuit locul unde eu ºi cele douã fete ne aflam, cãutând sã gãsesc o luminã. mi-am amintit cã aveam bagheta, aºa cã am ridicat-o în faþa ochilor ºi am ºfichiuit-o, împungând aerul cu al sãu capãt. ”Lumos!” ceaþa difuzã din jurul vârfului baghetei ar fi trebuit sã aparã, însã, nimic nu se întâmplã, deºi acea vrajã îmi reuºise întotdeauna, chiar ºi în trecut. încruntându-mã, am simþit ceva trecând prin spatele meu ºi m-am întors brusc, arcuindu-mi spinarea ca ºi o pisicã gata de atac - însã am observat conturul diformat de întuneric a mâinii fetei, în timp ce vocea acesteia îmi inunda urechile cu susuru-i plãcut: ”apropo, mã numesc klavdia” aceste cuvinte spuse pe un ton necunoscut mie mã fãcurã sã hâsâi, dându-mi seama de diferenþa hârºâiturii create de mine, denumitã o aºa-zisã voce, ºi acea a fetei... cum o chema? ah, klavdia, da. am hâsâit din nou, ceva mai pe înþelesul tuturor: ”mã rog, nu conteazã, da, nu, nu-mi pasã, dar da, hai, sã-þi fac pe plac. zi-mi oddcat.”meh, nu prea eram cu prezentãrile. misterul camerei ascunse de lume ºi blah-blah mã enerva, mai ales cã magia parcã era inexistentã în acea cãmãruþã ciudatã... þâþâind dezaprobator ºi probabil arãtând ca o bãtrânã nebunã, am dat sã caut uºa, având un simþ al cãutãrii lucrurilor mari foarte scãzut. am refãcut drumul împrejmuit, m-am dat în spate de cinci-ºase ori, am zdrobit de zid bagheta, dar nici urmã de uºã. scãrpinându-mã în cap ca ºi un babuin, am pufnit, nerãbdãtoare. trebuia sã ies din acel loc, chiar trebuia... îmi doream acel lucru, dar nu ºtiam de ce - vroiam doar sã scap de întunericul cimerian, sã scap ºi sã fug înspre luminã, sã ajung pe coridoarele castelului... un pocnet fãcut parcã de izbirea lemnului de piatrã ºi... eram afarã... dar nici urmã de cele douã fete. uimitã, am început sã strig, fãrã sã-mi pese dacã trezesc ºi morþii: ”bãi! alo! kvaduila sau cum te-o chema! fata cealaltã! aloo! ” ecourile vocii mele nu pãreau sã rãzbatã prin pereþii de marmurã, dar dacã fetele acelea erau pierdute, ºi eu, ºi ele, eram moarte, dar mai ales eu. stomacul îmi ghiorþãi nepoliticos, ca un semnal, iar un mieunat distins mã fãcu sã îngheþ, privind pisica pufoasã, cu urechile cãptuºite cu pielea de culoarea ºerbetului de trandafir îndreptate înspre mine, o lãbuþã de a sa ridicatã, perniþele moi fiind vizibile în timp ce falangele se legãnau absente în aer... cu o miºcare elegantã a corpului, se furiºã mai aproape de mine, mieunând ºi mai agasant, ochii-i roºii pironiþi asupra alor mei. bocãnitul ºi mormãitul cunoscut al îngrijitorului al ãrui nume nu-l ºtiam se fãcu auzit, iar pisica miorlãi. mi-am luat avânt ºi i-am zdrobit osicioarele firave cu bocancul, deºi îmi era milã ºi scârbã de ce fãcusem, dar nu reuºisem sã mã controlez - corpul pisicii se prãbuºi la o oarecare distanþã de mine, inert. dezlipindu-mi privirile de ceea ce pãrea a fi o pisicã vie, mi-am luat picioarele în spinare, fugind. nenorocoasã fiind din naºtere, am alunecat pe apa care nu se uscase încã, m-am izbit de balustradã ºi am tãbãrât asupra unei uºi, care se deschise, parcã, în mod automat, iar apoi se închise în urma mea. tocmai doborâsem pe cineva ºi stãteam cât eram eu de lungã ºi de latã lângã acea persoanã, gâfâind din cauza sperieturii... eram din nou în camera ciudatã, iar persoana de lângã mine era - poate - klavduria sau cum o chema... zvârcolindu-mã ca un peºte pe uscat, m-am ridicat cu greutate ºi am sãltat-o în picioare ºi pe fatã, neºtiind dacã ea era mai nãucitã decât mine, sau dacã eu eram mai speriatã ºi dacã inima îmi bãtea mai nebuneºte decât a îngrijitorului ce, pesemne, acum îºi privea pisica imobilã... un urlet sãlbatic se auzi pentru o milisecundã, înainte de a se pierde în zgomotele produse de respiraþia mea sacadatã. dând sã mã sprijin de ceva, m-am prins de un raft, care, cu o scârþâiturã asurzitoare, se prãvãli pe podea, cu un zgomot de porþelan spart.

ups.


NOTES!? aberez, aberez, lalaaaa. WORDCOUNT!? many f'n words. LOCATION!? coridoarele ºcolii. OUTFIT!? uniform. BANNER CREDS!? of caution 2.0, and the thread design too, credit to caution 2.0

[Klavdia Belikov]

"Lumos!" am ºoptit iar bagheta s-a aprins, luminând coridorul. M-am dus într-o direcþie câþiva paºi, dupã fata necunoscutã, morocãnoasã ºi care îmi pronunþase greºit numele. "Nox" am spus clar iar bagheta s-a stins silenþios. O auzeam pe fata morocãnoasã de undeva, strigând
”Bãi! alo! Kvaduila sau cum te-o chema! fata cealaltã! aloo! ”
Am lãsat-o pe cealaltã elevã în urmã ºi m-am dus dupã Oddcat (Ce? Ea mi-a zis sã îi zic aºa)
S-au auzit paºi ºi deodatã am fost doborâtã la pãmânt de o fiinþã care cãzuse pe mine cu putere. M-am speriat. Acum eram la pãmânt, respirând greu. Deodatã - altã bufniturã, ca ºi cum ceva s-ar fi rupt.
"Hei! Eºti bine? Ce s-a întâmplat?!" am þipat la ea.

[Aylee L. Lovel]

In acel moment Aylee se hotari ca ar trebui sa intervina. Acele fete erau enervante. sa ma rog makar Klavicula sau cum o mai chema pe aia. Insa cealalta, mofturoasa Oddcat, i se parea de-a dreptul simpatica. Si semanau destul de tare. Adica si ea avea cicatrice la ochi(desi din cu totul alte motive, si numa una), iar chestia cu adoptatul i se parea chiar misto. Macar nu era singura care nu era cu parinti ei naturali. Ea traia cu mai multi parinti decat OddCat care cu siguranta avea numai 2.(OOC. Cititi mai multe in Writer's hangout cam in 2 sapt)Iar atitudinea artagoasa o fascinau.Nu degeaba se spune ca cei ce seamana se aduna. Oricum ea stia ce era acel scartait, caci Cazuse si pe ea raftul de carti.Cu tot cu multele carti din el. Incarca sa-l ridice cu magia,dar in acea camera nu functiona magia, nici macar magia din bagheta ei neagra. Asa ca va trebui sa faca asta ca mai demult, dar singura nu putea asa ca facu ce ii placea ei sa faca. Incepu sa se certe. Hei OddCat! Ai de gand sa stai acolo intinsa pe jos toata noaptea sau poate ajuti sa ridicam raftu asta nenorocit pe care a cazut cineva...AAAA da! TU! Hai miscati piciorele. A da mie puteti sa-mi spuneti Pent. Da mai bine nu-mi spuneti nici cum nu-i stilul meu sa conversez... (OOC OddCat sa sti ca ti-am trimis o cerere de prietenie)

[Aylee L. Lovel]

OOC: Scuze pentru dublul post, dar vreau sa zic ca cine vrea sa ni se alature este bine venit!