Memories before the end

[Rosalie Vivienne Alden]

Ok,abia astept!

Si bafta ...Ca sa ne poti incanta pe noi cu povestile tale;x

[Bell Evans]

am scris jumatate de pagina

[Rosalie Vivienne Alden]

Oooo da:>


Hai,mai ai mult?:-w

[Helena Daphne Rose]

Aa...stiu cum e sa ti se spuna ca dai test si pana la urma realizezi ca te consumi degeaba

Si asteptam nextul. Sa-l scrii pe tot, da?

[Alice Morris]

Bell, vreau next

[Bell Evans]

1. Capitolul II – Love or friendship?
   
   Trecusera deja doua saptamani de la inceperea liceului. Si puteam spune ca deja ma acomodasem cat de cat. Adica, imi stiam colegii si “oamenii ce trebuiau stiuti”. Mai exact, tipii populari si restul liceenilor ce isi traiau viata ca intr’un carusel.
   Aflasem multe despre Hayden..Era unul din cei mai ravniti baieti din scoala, supranumit si “Popularul”. Si de fiecare data cand il vedeam, ma simteam ciudat. Dar intr’un mod rau, ci intr’un mod placut. Pot spune ca ma pierdeam in ochii lui albastri si nu puteam sa’mi feresc privirile cand trecea pe langa mine pe coridor.
   Si cu toate acestea, el nu ar fi dat semne ca m’ar fi vazut mai mult decat pe o simpla boboaca. Din ziua in care ne intalnisem pe scarile blocului, nu mai vorbisem aproape deloc. Asta daca nu se ia in considerare cate un “Hey!” prapadit pe ici pe colo. In rest, nimic..
   Si ma durea lucrul asta. Desi stiam ca nu am nicio sansa, ca toate tipele populare din liceu ravneau la el si la gloria lui suprema. Am pufnit dezaprobator cand gandul asta mi’a trecut prin minte, reusind sa vars o cantitate mare din sucul de portocale pe bluza.
   “-Super, acum trebuie sa ma si spal” am mormait eu, ridicandu’ma. Am fugit in camera mea si am luat alt tricou. M’am imbracat in graba si am iesit din casa.
   O dimineata placuta. Lumina ruginie a rasaritului inca mai domina privelistea, dar mai mult m’a atras seninul cerului. Parea ireal de albastru, cu niste tente de turcoaz ce iti luau ochii. Si poate pentru a mia oara, mi’am amintit de el. Trebuia sa incerc sa controlez chestia asta. Nu puteam sa mai continui asa. Pentru ca mi’as fi facut rau degeaba. Nu erau sanse ca Hayden sa ajunga macar sa stie ce simt pentru el. Probabil imi uitase si numele.
   Asa ca am luat o decizie in timp ce’mi taram pasii spre liceu. Sa incerc sa ma abtin de la privitul excesiv pe care il “aplicam” de fiecare data cand nu era atent. Chiar nu avea sens.
   “-Amanda” se auzi o voce blanda in spatele meu. Jane..
   “-Hey” am spus eu, iar fata zambi la salutul meu bosumflat. Isi dadu parul lung si auriu pe spate, dar albastrul ochilor ii ramase indreptat spre chipul meu.
   Se intamplase totusi ceva ciudat in saptamanile ce trecusera de la inceperea scolii. Din ziua in care ne intalnisem amandoua cu Hayden, niciuna din noi nu mai adusese vorba de subiectul asta. Si desi imi doream sa vorbesc cu ea, ceva inauntrul meu imi spunea sa nu o fac. Sa tac si sa trec mai departe. De ce? Nu stiam..dar aveam sa aflu curand. Si sa fiu multumita de mine ca imi tinusem gura.
   Clopotelul suna repede, si toata lumea se imbulzi spre intrare. Si l’am vazut, din nou. Acelasi zambet bland, aceeasi figura copilaroasa..aceeasi ochi albastri, ca de lazurit. Am scuturat absenta din cap si mi’am coborat privirile. In schimb, Jane continua sa’l priveasca. Iar Hayden ii zambi, facandu’i cu mana.
   Si atunci am inteles..sau poate banuielile mele s’au confirmat. Hayden o simpatiza pe Jane. Iar ea..imi spusese inca din prima zi ca si’ar fi dorit o relatie cu el. Ma simteam de parca tocmai as fi primit un pumn puternic in piept. Dar a trebuit sa’mi controlez simturile si sa ma asigur ca inca inaintam spre clasa.
   “-Amy, esti bine?” ma intreba Jane, cu o urma de entuziasm in voce. Cum puteam sa’i fac asta? Era prietena mea cea mai buna..iar daca eram pusa in situatia in care sa aleg intre Hayden si Jane..cu siguranta aveam sa o aleg pe Jane.
   De ce? Pentru ca stiam ca ea va ramane mereu langa mine. Iar Hayden..nici macar nu ma cunostea..iar eu nu stiam nimic despre el.
   “-Trebuie..baie” am spus eu, de indata ce am intrat in clasa. Nu’mi pasa ca se sunase si ca aveam mate prima ora. Mi’am lasat ghiozdanul pe banca si am iesit din clasa, bajbaind prin aglomeratie. Jane nu a venit dupa mine, lucru ce m’a bucurat.
   Baia..trebuia sa gasesc nenorocita aia de baie! Dar totul era nou in liceul asta si mi se parea penibil sa intrebi pe careva unde e baia. Dar am gasit’o in cele din urma si am intrat, fara sa mai ezit. M’am dus la prima chiuveta si am dat drumul la apa. Era rece, dar revigoranta. Reflexia din oglinda era atat de palida, ca putea fi confundata usor cu faianta din jur.
   “-Revino’ti!” mi’am spus eu, ragusita. Nu puteam sa ma intorc asa in clasa. Probabil aratam de parca as fi vazut o stafie. Asa ca am iesit din baie si am inceput sa cobor treptele. Era atat de liniste..ma simteam in siguranta. M’am asezat pe ultima scara, rezemandu’mi capul de perete. Nu ma simteam bine..desi intr’un fel, ma bucuram..pentru Jane..In sfarsit gasise baiatul care sa o pretuiasca si sa o aprecieze. Iar eu nu aveam de gand sa fac ceva, pentru ca asta sa se schimbe. As fi primit titlul de prietena-ratata si egoista pe deasupra. Deci, mai bine stateam frumusel in banca mea si lasam timpul sa rezolve totul.
   Brusc, scena de dimineata imi reveni in minte. Ii zambise..o si salutase..Nu mi’am putut abtine lacrimile ce au inceput sa’mi curga pe obraji. De ce? De ce ea, si nu orice fata de a 12-a, regina balului si a intregului liceu ? De ce imi demonstrase Jane poate pentru a mia oara ca era mai buna decat mine. Poate pentru ca era mult mai draguta. Nu dispunea de cearcane atat de adanci sub ochii de un negru inchis, ci de ochi albastri si un ten mereu rozaliu.
   Pe cine incercam sa pacalesc? Nu cred ca Hayden ar fi placut’o pe Jane doar pentru aspectul ei fizic..Jane era foarte populara, deci..dupa cum a zis cineva odata “Tipii populari sunt mereu cu tipe populare”. Yey, in cazul de fata, se aplica al naibii de bine principiul asta.
   Trebuia sa fiu puternica. Sa fiu capabila sa o ascult pe Jane cum imi va povesti prima intalnire..cum voi afla totul despre Hayden, din perspectiva ei. Si nu avea sa fie usor, dar era prietena mea cea mai buna. Si mereu se sacrificase pentru mine, deci acum..era randul meu. Stiam asta..si totusi, o particica din mine imi spunea sa lupt. Dar era aberant..in primul rand, nu as fi avut sanse. In al doilea rand, nu eram eu “spargatoarea de cupluri”, rolul asta aparinandu’i lui Meredith.
   Un zgomot de pasi din spatele meu ma facu sa tresar. Probabil se sunase deja. M’am ridicat, si am sters ultimele urme de lacrimi. Urma ora perfecta, nici nu puteam nimeri mai bine. 50 de minute de scris intensiv, la chimie. O veneram pe profa de chimie in timp ce urcam treptele spre clasa mea de la etajul 1..

[Rosalie Vivienne Alden]

Wow,Bell am citit atat de atenta o.O

Chiar imi place sa stii;x

Si ai descriere foarte multa ,iar mie imi place foarte mult acest lucru>;d<

Felicitari>;d<

Si mai vrem un next cat mai repede!

[Alice Morris]

Bell, e superb si trist in acelasi timp si imi place ca ai spus ca statea pe scari, si eu stau pe scari cand sunt plictisita sau nu am chef de nimic, deci e foarte tare nu am ce comenta, imi place tot doar ca vreau un next cat mai repede crezi ca poti pana saptamana viitoare? ; ))

[Rosalie Vivienne Alden]

Da,saptamana viitoare ar fi superb.

Da ,intr-adevar,e trist!

[Bella Emily Rose]

In sfarsit ai postat
Si te'ai tinut de cuvant .
Imi pare rau ca am intarziat .
Sorry 3
E foarte reusit