Secretele coridoarelor

[Alice Swan]

Era pentru prima oara in ultimele luni de cand devenisem obsedata de baiatul din tablou cand acesta avea incredere in noi si ne impartasea ceea ce gandea.

"Edward acum ca suntem prietenele tale ar trebuii sa ne povestesti cate ceva despre tine!"

"Nu am mai vorbit niciodata cu niste prieteni,asa ca imi este teama sa va spun ceea ce simt! Spuse acesta lasand pentru prima oara privirea in jos.

[b]"Din totdeauna am fost un print rasfatat care s-a bucurat de placerile vietii si nu a stiut sa aprecieze niciodata ce a avut.Am avut de mic tot ce imi puteam dori,insa niciodata respectul oamenilor pe care ii conduceam.Am fost un nenorocit si un despotic.Parca nu imi venea a crede ce spunea acesta.

"Nu te inseli,esti prea bun ca sa fii asa!"I-am zis simtit o lacrima curgandu-mi pe chip.

"Alice stiu ca asa ma consideri,insa daca eram asa bun de ce tocmai oamenii mei m-au omorat la frageda varsta de 18 ani?Am inlemnint si nu stiam de ce.Pentru simplul fapt ca imi stia numele sau pentru ca fusese omorat atat de tanar.[/b][/color]

"Dupa cateva zile de la pictarea acestui tablou,am coborat la masa de seara.Valetii imi adusesera cele mai bune bucate si eram insotit de cele mai frumoase femei.Insa dupa prima bucata am cazut lat la podea.Mancarea era otravita,iar eu dupa cateva ore nu am rezistat si m-am dus.Si regret fiecare secunda de domnie.Nu mai puteam spune nimic eram ingrozita de ceea ce tocmai acesta ne spunea.Eu si Rose am ramas in tacere.

Offlz vorbele lui Edward scriele cum le-am scris eu ca sa putem vedea mai clar.Mersi![/b]

[Rosalie Vivienne Alden]

O poveste atat de uimitoare! Am ramas inlemnita la spusele lui. Nu stiam ce sa rostesc,stiam ca nu eram in stare sa spun ceva. Ma uimise tot ceea ce spusese. In acest moment mi-am dat seama ca o viata aparent perfect nu e tocmai asa, ca aparentele inseala. Acel baiat blond parca plangea acum. Ma uimise si comportamentul sau,pana acum se comportase urat cu noi,dar a fost suficient sa ii spun o vorba pentru a-si destainui tot ceea ce el avea pe suflet. Degeaba avea in timpul vietii sale de toate,degeaba pentru ca nu avea dragostea din partea nimanui. Acum imi daudsem seama ca prieteni nu a avut niciodata ,iar acum probabil ca isi gasise acum speranta in noi. Se consola in timp ce vorbea cu noi...

[Alice Swan]

Ramasesem in tacere lansandu-l sa isi termine povestea.

"Imi pare rau ca trebuie sa fiti prietene cu mine,sunt un om rau,pana si mama mea si-a dat acordul ca eu sa fiu otravit.Omoram oameni doar din distractie,aveam femei cu miile si m-am inbolnavit ingrozitor ,insa nu imi pasa tot imi bateam joc de viata mea si de cea a altora.Mama ma ura,tata a murit de inima rea cand ma vazut cat de rau ajunsesem.Printul Edward a fost un cosmar a istoriei.
Nu stiam ce sa ii spun ca sa il inveselesc.

"Cum a ajuns tabloul la Hogwarts?"L-am intrebat fara sa gandesc.

"Dupa moartea mea toate lucrurile mi-au fost vandute inclusiv acest tablou ce la cumparat unul dintre directorii vechi de la Hogwarts.Ma pus pe acest coridor deoarece nu avea cu ce acoperii peretele si pentru ca imi spusese ca eram unul dintre putinele tablouri ce gandea si avea memorie.Pictorul ce ma desenat era un om foarte complex ce a pus multa viata in momentul cand ma pictat.Corpul meu a fost inmormantat de catre acel pictor in apropierea castelului deoarece familia mea nu a dorit sa ma ingroape pentru ca ma detestau. O lacrima ii curse pe obraz intorcandu-se pentru a o sterge.

"Hei nu fi trist gandeste-te ca acum ne ai pe noi si eu cel putin pot trece peste toate lucrurile pe care le-ai facut!"I-am zis acest lucru fara sa regret o secunda vorbele mele.

[Rosalie Vivienne Alden]

-Da,si eu!,i-am raspuns zambind.
Intr-adevar spusesem sincer acest lucru,dar apoi mi-a disparut de pe fata acel zambet. M-au trecut niste fiori pe sira spinarii. Gandul incerca sa imi zboare la altceva ,dar acum nu puteam . Cand auzisem ca mama lui a fost de acord ca el sa moara am ramas pur si simplu inmarmurita,fara expresie pe fata,fara vorbe si vlaga in mine.
Saracul baiat..Mi-am spus in gand. Credeam si consideram ca acest lucru este cel mai oribil care ti se poate intampla. Adica o mama normal ar trebui sa isi iubeasca copii asa cum sunt ei si sa incerce sa ii aduca pe calea corecta in viata...

[Alice Swan]

Ma terminase ingrozitor ceea ce imi spusese asa ca am ramas in tacere pentru cateva secunde.Se vedea ca Rose ramase uimita.

"Edward tu ai mers mai departe?"L-am intrebat plina de speranta.

"Dupa tot ce ti-am povestit crezi ca as fi putut sa merg mai departe,sunt un las nenorocit!"Imi spuse acesta tipand.

"Edward fantoma ta se afla in castel?"L-am intrebat plina de spranta.

"Da!"Inima imi batea nebuneste,am ramas fara cuvinte privind-o pe Rose stupefiata.

[Rosalie Vivienne Alden]

Cand am auzit acel "DA" convins am ramas uimita,atat de mirata incat nu am reusit sa mai rostesc nici-un cuvant. Priveam acel tablou in care se afla un print blond,foarte frumos,dar care facuse mult rau la viata lui,insa ceea ce ne-a povestit m-a lasat uimita.

Cate i s-au intamplat saracului baiat. A trecut prin atatea dezamagiri,iar destinul se pare ca nu i-a mai dat o sansa sa se revanseze,ci mai degraba...A murit,iar acum se afla intr-un tablou din Hogwarts. Daca fantoma lui se afla inca aici,acest lucru semnifica faptul ca nu se simte inca razbunat,nu poate muri in pace.

Gandul la acest lucru ma intrista enorm...

[Alice Swan]

Nu mai stiam ce sa spun sau ce sa il intreb tot ce imi doream era sa ii vad fantoma sa ii vad silueta chiar daca stiam ca era doar ceva neclar precum un fum.

"Se afla in Camera Fantomelor!"Spuse acesta cu capul plecat.

"Dar fantomele nu au restrictii in castel se pot plimba prin tot castelul!De ce nu poti veni tu aici?"Am spus privindu-l cum isi ridica privirea inlacrimata.
"Nu pot iesi deoarece mi-am jurat sa nu fiu vazut niciodata de nimeni deoarece chipul meu in sine imi provoaca rusine!"

Mi-a spus acesta incercand sa para cat de cat puternic.Am mai vrut sa ii zic ceva ,insa plecase pentru prima oara din tablou.

"Rose ce zici facem o vizita in Camera Fantomelor?
Am intrebat-o pe aceasta asteptand raspunsul ei.

[Rosalie Vivienne Alden]

"Dar aici nu te cunoaste nimeni!"...Am continuat eu,dar in zadar. Printul Edward isi lua zborul din tablou.

Apoi m-am gandit la intrebarea lui Alice si am raspuns:
"Da,vom merge!Poate cu putin noroc gasim fantoma printului!"...

Am zambit usor la acest gand,iar Alice a suras si ea...
Am ramas putin pe ganduri si ma intrebam ce puteam face sa vina printul inapoi acum in tablou,dar imi puteam da seama ca astazi nu se mai intoarce...

"Deci,mergem?!",am intrebat-o eu pe Alice.

[Alice Swan]

Ii zambeam cu toata fata gandindu-ma ca in sfarsit o sa il intalnesc pe baiatul din tablou la care de atata timp stateam inaintea tabloului sau.Era pentru prima oara cand vorbise cu mine si pentru prima oara cand l-am vazut parasindu-si tabloul si totul i se datora lui Rose.

"Da o idee foarte buna si cu siguranta daca il vom cauta cu atentie il vom gasi!"I-am zis zambindu-i.

"Da haide vino!"I-am zis in timp ce paraseam rama goala a tabloului insa nu inainte de a arunca o ultima privire.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am privit din nou buimacita tabloul care acum era gol,printul Edward tocmai plecase. Era prea trist pentru el... Toata aceasta poveste pe care a avut curaj sa ne-o povesteasca intr-un final...
Eram sigura ca daca vom venit in alta zi il vom mai gasi aici si probabil va mai vorbi cu noi,avand in vedere ca suntem singurele care am zis ca ne poate considera prietene...
Apoi m-am uitat la Alice si i-am spus:
"Da,sa mergem!"
Am luat-o repede pe scari inainte ca ele sa se mute intr-un loc unde nu voiam sa ajungem...

OOC:Topic closed.