Inainte

[Ema Snow]

" - Bine, bine, scuze, dar mai ai de lucrat la forta... si la pozitie... si la tinta..." am inganat eu spre Porrin intr-un moment de nebunie.
Acum, ca fusesem cu adevarat la un pas de 'groapa', imi sarise oarecum tandara. De ce Dumnezeu trebuia neaparat sa atace?! Nu vedea ca nu este in avantaj?!
Falfaitul fragil al aripilor lui Artemait se auzi numai de cat in spatele meu.
" - Hey, Art... Stiam eu ca ma vei auzi. Ar fi mai bine sa dai vesti... despre ce se intampla aici..."
Bufnita ma privi nedumerita o clipa. Stiam ca va avea un drum lung pana la castel si inapoi, mai ales insotita de ajutoare, dar nu conta. Insa ea ramase plutind pe deasupra noastra.

[Rosalie Vivienne Alden]

O priveam pe Ema si ramasesem masca. Adica pana acum ea imi tinuse mie morala ca sunt prea razbunatoare,si acum probabil ea era pe punctul de a il ucide,ca mine de altfel,dar incerc sa ma abtin. Am privit-o pe Artemait si i-am facut discret semn din mana sa nu plece,sa stea doar prin imprejurimi... Eventual sa se duca la Coliba lui Hagrid. Sunt sigura ca a inteles,fiindca a plecat de indata facand unde in aer cu aripile sale gratioase...
Mi-am mutat inapoi privirea spre Ema si am spus:
"Hei,linisteste-te... Am zis ca il luam usor,ca il mai enervam putin inainte sa il trimitem acolo unde ii e si locul."
Sunt sigura ca Ema m-a inteles ceea ce vroiam sa ii spun fiindca ma privea intelegatoare.

[Ema Snow]

" - Scuze" am zambit eu cu jumatate de gura. " Dusa de val... stii tu..."
Porrin ne privea de parca ii daduse cineva o palma. Pun pariu ca se intreba daca sunt intreaga la minte. Oricum, l-am ignorat.
Apoi, cuvintele lui Rose intrara in creierul meu.
" - Dragut... Foarte dragut..." am chicotit usor nervos.
Pana la urma, fiecare avea dreptatea lui, dar ast nu conta acum. Atata timp cat el va sfarsi unde va sfarsi, totul va fi in regula.

[Rosalie Vivienne Alden]

Zambeam linistita si multumita ca Ema intelesese mesajul meu. Apoi am pufnit intr-un ras putin cam crizat dandu'mi seama ca eu si Ema eram atat de nehotarate in legatura cu acest Devorator al Mortii pe nume Porrin...
Ema isi dadea cred,seama de ce rad si a pufnit si ea intr-un ras in duet cu mine.
Dumnezeule,dar nebune mai eram... Acum Porrin se uita la noi cu gura cascata si cu bagheta atarnache in jos.
Am profitat de moment si...
"Expelliarmus"
De aceasta data bagheta se indrepta spre mine, m-am bucurat si am ras din nou. Porrin acum se cam enervase... Dar hmm,cum sa spun eu? Imi era tot una...

[Ema Snow]

Chiar ca ma simteam ca o nebuna. Oricum, mai bine asa... nu?
Am oftat usor, oarecum multumita. Probabil ca datorita noua, viata, undeva, era mai sigura. Daca Porrin va sfarsi in Azkaban - si ma voi asigura ca asa se va intampla - atunci trebuie sa fie o victorie, nu? Un final fericit. Chiar daca Rose pierduse fiinte iubite si eu neuroni importanti datorita lui, tot era ceva. Adica, nu se putea ca toate astea sa nu se intample cu un scop, nu?
Ceva se petrecu in sufletul meu. Renuntasem definitiv la ideea mea fixa cu 'ramai cum esti, permanent'.
Prin minte mi-au trecut vorbele ce nu cred ca le voi mai uita. 'A imbunatati inseamna a schimba, iar a fi perfect inseamna a schimba des'.
" - Ok, recunosc, Winston Curchill a fost cu adevarat un om mare"

[Rosalie Vivienne Alden]

Imi puteam imagina la ce se gandea Ema acum si am spus doar atat:
"Esti nebuna!" , si am imbratisat-o razand.
Da,probabil ca din cauza lui Porrin acum eram mai nebune decat de obicei.
Abia asteptam sa il trimitem la Azkaban.
Am vorbit in asa fel incat sa auda doar Ema:
"Crede-ma ca ce facem noi aici va scapa multa lume nevionovata de acest Devorator cam...uhmm,intelegi tu!"
Am inceput din nou sa radem ,iar Porrin ca de obicei tipa crizat:
"Ce tot susotiti voi acolo?"
"Ce zici sa nu il bagam in seama?",o intrebam eu pe Ema.

[Ema Snow]

" - Ce zici sa schimbam subiectul?" am intrebat-o eu, facandu-i complice cu ochiul. "Doar urmeaza-ma..."
Am zambit si am continuat tare, ca sa auda si el.
" - Da... Este o idee buna. Sunt absolut convinsa ca pantofii maronii nu ar merge deloc cu rochia. Bleah! Cum m-am gandit la asta?"
Mi-am dus ganditoare degetul mare sub barbie.
Porrin era cu siguranta uimit. Poate ca se asteptase sa spun orice, dar nici chiar asa.
I-am zambit vinovata lui Rose

[Rosalie Vivienne Alden]

Deci era clar ca mai nebune decat atat nu puteam fi,am atins extremitatile infinitului,ceea ce era cam dificil. Bine,bine, recunosc,exagerasem putin dar pana la urma.. cui ii pasa? I-am zambit si eu Emei dandu-i de inteles ca vom continua acest joc care probabil il enerva cel mai tare pe Porrin. Oare de ce? Pentru pur si simplul fapt ca numai orgoliul era de capul lui,nimic altceva. Daca era un Devorator adevarat de mult am fi fost moarte sau cel putin in drum spre Aripa Spitalului.
"Sau Ema..Spune tu.. Ce parere ai de rochia mea roz combinata cu pantofii tai verzi???"
"Bleah!"
Atat a spus si am inceput sa radem atat de tare,incat nu mai contientizam nimic din jur... Dumnezeule,ce sarite de pe fix eram.

[Ema Snow]

Si printre chicotele de ras am asteptat sa vad efectul dorit. Si l-am obtinut! Nu, mint. Am obtinut mai mult decat ma asteptam!
" - Sunteti... Sunteti complet nebune!" izbucni Porrin. "De ce oare m-am pus in pas cu soarta voastra! Da! Sunt un idiot ca am facut asta! Ha ha ha! Azkaban, ha? Nici nu mai suna atat de rau. Ha ha ha ha ha!"
Ma uitam la el, in timp ce se prapadea intr-un ras nebunesc.
" - Whoa... " am murmurat, muscandu-mi buzele. " Asta este ceva... ceva nou..."
Privirea ii fugea repede spre bagheta, dar probabil ca privirea lui Rose il oprea din a-si incerca norocul. Sau poate chiar ne credea nebune.

[Rosalie Vivienne Alden]

Cand Porrin incerca sa isi indrepte mana spre bagheta aproape din instinct am rostit:
"Expelliarmus!"
Pana la urma de cand ne aflam in Padure numai asta rosteam si cu inca alte vraji pe langa. Dumnezeule,acum aveam sa visez unele vraji. Mi-am dat seama imediat ca totul era o farsa doar ca sa ne induca in eroare. Porrin pur si simplu ar innebuni daca ar ajunge la Azkaban,probabil ca prefera sa moara si tocmai de aceea nu i-am facut pe plac. L-am privit acum cu o ura imensa si tot odata intrebatoare de ce nu plecase inca,de cand ne aflam in Padurea Interzisa repetam cam aceleasi gesturi,vraji,cuvinte... Si el tot nu pleca... Eu si Ema eram acum ca o melodie ascultata de o mie de ori...