Amintiri....

[Jade A. Crawford]

Era o noapte adanca de vara. Nu aveam de gand sa ma duc devreme la culcare. Ma plimbam in jurul Lacului in timp ce amintirile copilariei mele ma napadeau incet pe dinauntrul meu. Se derulau una dupa alta ca la un cinema vechi, alb-negru, trist... Momentul nasterii mele, urmate de certurile interminabile dintre parintii mei...nasterea surorii mele...Si cea mai rea, ziua in care ne-au abandonat ca pe niste caini. Amintirea era inca foarte clara in mintea mea... Incercam sa-mi dau seama ce fel de suflet putuse sa aiba mama mea...sa ne arunce ca pe niste carpe, ca ne lase singure in lume... Dupa copilaria pe care am avut-o. Daca nu ar fi fost unchiul probabil nu am fi supravietuit. Un zambet mi se largi pe fata, un zambet dupa mult timp. Da, unchiul....ii sunt datoare pe viata pentru ceea ce a facut. El ne-a crescut, s-a purtat si ca o mama, si ca un tata...Ne-a initiat in lumea magiei...Ne-a dezvaluit cine suntem. Nu imi puteam da seama de ce tatalui meu ii era rusine cu identitatea sa de Vrajitor... E cel mai frumos lucru din lume. Sa simti magia curgandu-ti prin vene, sa simti ca esti special, diferit de ceilalti. Hogwarts mi-a schimbat viata...aici ma regasesc, aici sunt singurii prieteni pe care i-am avut vreodata, aici apartin. Asta e casa primitoare pe care nu am avut-o....Toti ca o familie numeroasa.
Ma gandeam uneori la motivul sortarii mele la Astropufi. Poate din cauza sufletului meu bland, plin de durere si amintiri... Fata de altii, durerea si dezamagirea nu m-au inrait, m-au facut sa vad lumea cu alti ochi, sa apreciez tot ce este in jurul meu, m-au imbarbatat si maturizat. Acum totul era perfect...o viata plina de magie alaturi de prieteni si sora mea cu care am trecut prin toate acestea. Experienta adunata mi-a folosit de multe ori. Imi placea totusi sa fiu o persoana pozitiva, optimsita, sa zambesc mereu si sa incerc sa fac din orice situatie neplacuta una acceptabila. Cu un zambet poti depasi mai usor momentele dificile. Tradari, dezamagiri, iubiri distruse.... O lacrima imi aluneca pe obrazul neted. Imi uram parintii pentru ceea ce putusera sa faca. Ura din inima mea nu se putea compara cu nimic altceva din ce simtisem vreodata....dar...cum se spune : "de la ura la iubire e doar un pas". Sentimente amestecata se aflau in sufletul meu. Nu imi dadeam seama are ar fi reactia mea in prezent la vederea parintilor mei...
Poate e mai bine asa. Departati unul de calalat. Fara vreo vaga idee despre viata lor.
Acum, fara sa imi dau seama...au trecut 5 ani de cand sunt la Hogwarts... Timpul a zburat fara sa il simt macar. Nu vroiam sa ma gandesc la viitor, sa ma gandesc ca peste putin timp nu voi mai fi elev in Hogwarts...Vroiam sa ma concentrez pe prezent. Asta era ceea ce contam. Sa imi fac viata linistita macar acum, dupa atata suferinta.
Trebuia sa lupt sa imi fac viata cat mai luminoasa...Macar de aucm incolo. Trebuia sa lupt pentru oamenii la care tin si fara de care nu as supravietui. Pe de alta parta, mai aveam un prieten foarte aproape de inima mea... Minunata mea amica de suflet, cea care a fost mereu acolo sa ma apere...Grace, puma mea... Avea un loc special in mine si in inima mea. Cand ii simteam blana pufoasa atingandu-ma, instantaneu ma simteam mai bine si imi trecea orice durere sau suparare. Cand tradarea si minciuna iti invadeaza sufeltul e greu sa uiti....chair si sa ierti....Aveam momente cand consideream un punct slab la mine faptul ca iert foarte usor... Nu ma pot impune, nu pot avea inima de gheata cum au avut-o parintii mei. Am momente in care simt ca renunt, ca nu mai pot duce mai departe tot ce am inceput... Intrebari ndeslusite: Are rost sa lupti? Are rost sa te framanti, sa plangi, sa speri, sa zbieri, sa visezi, sa crezi? Are rost?
Visele dinauntrul meu se chinuiau de ani buni sa iasa afara, sa se realizeze, sa se materializeze... Si inca nu reusisera decat pe jumatate. Un gand imi veni deodata in minte: Ce-ar fi daca i-as cauta pe parintii mei? Sa le cer explicatii pentru viata mizerabila de care am avut parte... Sa ii infrunt fata in fata, sale ascult motivele si sa ma revolt importiva purtarii lor; Da, nu ar fi asa de rau... Dar asta ar presupune cautari indelungi fara rezultate... Mai mult, as speria-o si pe sora mea, si as lipsi si ceva timp de la Hogwarts, ceea ce nu vreau cu niciun pret. Uneori ma gandeam ca as putea pur si simplu sa uit trecutul si sa ma concentrez pe prezent, dar nu e chiar asa usor cum pare. Sa lasi tot trecutul balta... Nu, si asta era imposibil. Aveam prea multe pe cap, trebuia pur si simplu sa ma relaxez si sa imi las gandurile sa zboare in ce directii vor ele. Deja gandisem prea mult, poate trebuia sa actionez in vreun fel, cu vreun scop. Aveam intrebari in mintea mea ce ma macinau intens cu feicare zi care trecea si raspunsul nu aparea. Poate cand voi termina scoala, voi deveni un vrajitor experimentat.. Si atunci voi putea afla ce s-a intamplat cu parintii mei... Dar, nu imi placea ideea de a nu mai fi eleva la Hogwarts. As fi dat orice altceva sa pot ramane aici toata viata.