Memories before the end

[Bell Evans]

1. Capitolul VI – Suicide is my release..or not?
   
   Ultimele file din calendar se scursera incet si linistit, fara prea multe intamplari. Dupa scena cu Nate din cimitir, viata mea incepuse sa’si urmeze obisnuitul curs, fara a’i afecta sau deranja in vre’un mod pe cei din jurul meu.
   In ceea ce ii privea pe Hayden si Jane..lucrurile dintre ei se schimbasera. Jane era mereu suparata, iar Hayden parea mereu ca mai are putin si se arunca de la balcon. Scuza era ca monotonia se facuse stapana in relatia lor, iar Jane nu mai stia ce sa faca pentru a’l surprinde. Ceea ce o deranja insa era indiferenta lui Hayden.
   Iar in ceea ce ma privea pe mine..greu de spus. Incepusem sa’mi fac planuri de viitor, ca intotdeauna..planuri care de data asta ma includeau numai pe mine. Hayden era deja o amintire indepartata; asa imi placea mie sa’l numesc. Stiam ca e mai prezent decat prezentul insusi, dar mintea mea lupta continuu contra sentimentelor care cresteau pentru el cu fiecare zi ce trecea.
   Toate aceste ganduri ma napadira in timp ce stateam in pat; nu exista pericolul sa adorm, si cred ca nici nu vroiam asta, chiar daca era trecut de miezul noptii. Iar in timp ce minutele se scurgeau greu, tarandu’se prin nemurirea clipei, aproape ajunsesem sa imi doresc sa ma fure somnul. Secundele treceau cu o incetineala agonizanta, iar linistea din incapere incepea sa fie infricosatoare.
   1..1:15..1:30..2.
   Cand orologiul din sufragerie isi rasfranse ecoul batailor pana in camera mea, m’am dat jos din pat, trantind plapuma cu disperare. Eram nervoasa..si suparata.
   De fapt, nici nu imi aminteam cand zambisem ultima oara. Viata mea se complicase atat de mult..si daca as fi stiut macar ca asta nu era decat inceputul.
   Am inceput sa’mi caut telefonul, dar in cele din urma am lasat’o balta. Il pierdusem, poate pentru a suta oara in acea saptamana. Devenea stresant deja.
   O serie de lovituri mici in geam ma facura sa tresar. Pareau niste pietricele de pe aleea din curtea din spate, aruncate in sticla fumurie.
   Inima mea tresari, si am simtit cum fiecare muschi al corpului mi se incordeaza. Ramasesem tintuita pe loc, privind dezorientata in jur.
   Primul impuls a fost sa deschid fereastra..dar dupa alte cateva minute, am spus sa nu o deschid.
   “Sa deschid?! Sa nu deschid?!”
   Nelamurirea fu insa intrerupta de un foc de arma, care se auzi chiar de sub fereastra mea. Daca doar cu cateva secunde in urma eram putin speriata, de data asta am luat’o la fuga spre camera parintilor, de’a dreptul ingrozita.
   “-Amanda!” striga tata, sarind din pat. Se imbraca in doar cateva secunde, si lua o lanterna.
   “-Vin cu tine” am spus eu, in soapta. Cred ca nici nu m’a vazut luandu’ma dupa el. “Mama, cheama o ambulanta” am strigat, din capatul scarilor.
   Am alergat in urma tatei, pana afara. Jos, chiar in fata ferestrei mele, era intinsa pe jos o silueta mare, chircita intr’un mod cadaveric.
   “-Nate..” am soptit eu, si ochii mi s’au umplut de lacrimi. Era el..nu aveam nicio indoiala. Dar de ce?
   O rana masiva din tampla dreapta, din care curgeau siroaie de sange..in mana dreapta tinea o arma, iar in stanga..
   “-..telefonul meu” am soptit, ingrozita de tabloul care se desfasura in fata mea.
   “-Amanda..spune’mi ca nu ai nicio legatura cu asta” striga tata.
   “-Nu..” am balbait eu.
   “-Si atunci de ce are telefonul tau in mana?!!” replica el.
   “-Probabil..probabil l’am uitat pe undeva” am raspuns, stergandu’mi obrajii cu maneca.
   I’am pus o mana pe frunte si am oftat. Raceala pielii ma facu sa ma cutremur..era mort. Dar de ce se racise atat de repede?
   ½-E foarte frig afara, scumpo½ sopti el, cand vazu intrebarea din ochii mei.
   “-Dar..de ce sa se fi sinucis?!” am intrebat eu, si alte lacrimi se pravalira pe obrajii palizi.
   Sirenele ambulantei se auzeau deja din departare, dar ceva din mana lui mi’a atras atentia. Tremurand, am luat telefonul si am citit pe ecranul luminat 4 cuvinte: Imi pare rau. Nate
   
   *
   
   "-S’a sinucis.." murmura tatal meu, dupa ce iesi din biroul comandantului. Auzisem replica asta de zeci de ori in ultimele zile. “Arma avea amprentele lui, iar tampla dreapta a fost lezata de glontele respectiv..nu mai sunt indoieli” continua el, asezandu’se langa mine. “Amy, stiu ca ti’e greu..” imi sopti, dupa care ma stranse in brate.
   Am ascultat absenta, privindu’mi incheieturile palide. Bursc, toata scena din noaptea aia imi reveni in minte: Nate, cu arma in mana dreapta..cu tampla dreapta strapunsa de un glonte. Ochii mi s’au umplut de lacrimi, iar expresia fetei mele s’a transformat in soc.
   "-Tata.." am soptit. “Tata..Nate era stangaci” am balbait eu, cu vocea ragusita, plina de groaza.