Cold - I can't love you

[Lissa Dragomir Shirley]

Scuze, scuze, scuze de intarziere. Dar in seara aia am ramas fara baterie la laptop. Si neah... tocmai ce incepusem sa scriu nu s-a salvat, asa ca mi-a fost greu sa incep din nou transcrierile.
Partea asta de o pagine jumate [a fost Craciunul ] le-o dedic lui Sophie, lui Cryss si tuturor care au daruit cadouri ieri.

Am deschis ochii ametita de pierderea de sange. Vag, abia imi aminteam prin ce trecusem. Doar ca locul – si faptul ca supravietuisem – m-au lasat fara grai. Era obisnuita mea camera, cu cele mai matasoase asternuturi pe care le cunoscusem vreodata.
Silueta de langa m-a facut sa tresar, foindu-se. Ochii aceia negrii exprimau toleranta.
-M-ai dezamagit foarte tare, a inceput mama.
Mama era om si pe deasupra destul de frumoasa.
Eu, personal, m-am abtinut sa nu-mi dau ochii peste cap. Situatia era si-asa tensionata si fara glumele mele.
-Imi... pare rau, am ingaimat cu putina prefacatorie.
Am dat sa-mi misc capul, dar o durere ascutita m-a strapuns, facandu-ma sa suspin. Lacrimi mi-au intepat ochii. Devenisem de-odata panicata.
-C-ce s-a intamplat?
Vocea-mi suna a naibii de ragusit.
-Ai fost... dezonorata.
Am incremenit la propriu, dupa ce cuvintele m-au plesnit ca o palma. Pentru un Vampir, a fi dezonorat era... era cel mai oribil lucru din viata lui. Un Dastlui care sa ia sange de la el era echivalent cu a ramane fara nume. Iar eu ii permisesem asta Sashei.
-Cine m-a adus acasa? am mormait eu, luptandu-ma cu suspinele.
Mama a oftat, exasperata.
-Samantha si Melissa au facut-o. Rose... cum... in ce belele ai intrat de s-a ajuns la asaceva?
Mi-am sters ochii cu maneca bluzei, iar apoi mi-am dus mana la gat din pura curiozitate. Urme adanci erau increstate in piele.
Intr-un cuvant – ma sfasiase. N-aveam nevoie de oglinda sa-mi dau seama cat de neagra era partea aceea, un semn pe vecie.
-N-am facut nimic, aproape m-am plans eu. Doar ca... vreau sa ma razbun, am soptit in continuare printre suspine.
O mana calda a poposit pe fruntea mea. Pana la urma... eram singura ei ruda in viata.
-Nu pleci nicaieri, Rose Serttory! Hm... ai febra. Vin imediat.
A disparut instantaneu pe usa.
Of, n-aveam chef s-o sperii in legatura cu avertizarea. Pur si simplu eu ma nascusem in Omsk si eram Vampir. Nu puteam sa plec imediat doar din cauza unui Dastlui ce ma urmarea sau a unui Dastlui care ma dezonorase. Nu, asta era casa mea.
Eram un Vampir imprastiat, da, bine, un Vampir imprastiat care facea ce-l taie capul. Si nu stia sa-si foloseasca de fel corpul in lupta. Mda... un punct pentru adversari, zero pentru mine. Dar, pana la urma cine sa ma fi invatat? Tatal meu nu cred ca s-ar fi deranjat sa se ridice din mormant dupa cincisprezece ani pentru a-si invata fetita dezordonata sa lupte.



Parerea mea - prea mult dialog. Bucurati-va!