Stare de Visare - Inception

[Kayla A. Summers]

• Olivia intrã în bibliotecã, închizând ușa ușor în spatele ei.
  "Oare de ce fac așa liniște? Nu e nimeni aici... nimeni în afarã de mine", se gândi Olivia așezându-se pe scaunul cel mai apropiat de geam. Era întuneric, o luminã ardea undeva în spatele bibliotecii. Olivia nici nu se sinchisi sã se ducã sã o stingã deoarece emana o cãldurã ciudatã acea luminã roșiaticã.
  
  Își sprijini bãrbia de mâini și își închise ochii. Și-ar fi imaginat ea cã în ziua de Crãciun va sta singurã, într-o bibliotecã goalã și întunecatã? S-ar fi gândit cã nu are prieteni la care sã apeleze, cu care sã meargã la Bal? Ar fi vrut așa de mult sã meargã la Bal… Ura iarna. O fãcea sã devinã melancolicã, tristã… o fãcea sã se simtã atât de singurã. Tot ce vroia în acel moment era cineva cu care sã stea, cu care sã vorbeascã, pe umãrul cãruia sã plângã.
  
  Afarã, fulgii mari erau purtați de vânt înspre dreapta clãdirii. Luna era mare, cerul înalt, abisal. Se auzeau voci, râsete, prin fața ușii bibliotecii. Elevi care mergeau la Bal, probabil însoțiți de cineva… Cineva… De ce nu avea Olivia pe cineva cu care sã împartã primul dans? I-ar fi plãcut sã știe cã mai e încã cineva în situația ei, i-ar fi plãcut sã nu fie singurã acolo. Însã, se pare, soarta iar avea sã îi fie potrivnicã. Își așezã capul ușor pe masã, iar pãrul lung îi acoperi chipul. Cerceii mari îi zornãirã pe masã și o fãcurã sã tresarã.
  
  “Of, oricum nu e nimeni aici”, se gândi din nou. Închise ochii și oftã deznãdãjduitã. Încã o searã singuraticã…