Un nimeni

[Aylee L. Lovel]

OOC:Mersi de comentarii! Nu dau titlu la fiecare parte pentru ca e o parte dintr-un capitol...Ar fi de parca intr-o carte, fiecare pagina s-ar chema altfel...Ar fi ciudat,nu? In fine, desi vroiam sa astept mai mult de 2 comentarii,ca sa va dau next partea asta e cam seaca, nu prea are legatura cu actiunea, dar vroiam neaparat sa arat cum functionau puterile fetei. Asa ca pe asta o dau mai repede un pic...Asta nu tre sa va placa, nu astept comentarii pozitive

Din momentul acela, cand se uita la cineva, ii vedea si spiritul. Langa fiecare om vedea inca unul identic, doar mai transparent. In timp, Arla a invatat ca acelea sunt intruchiparile sufletelor. Sufletul fiecarei persoane arata adevarata fata a omului respectiv. Cineva putea sa rada cat il tineu plamanii, dar daca intruchiparea sufletului plangea, atunci adevarul era ca persoana este trista. La inceput Arla vedea sufletele doar din cand in cand, iar apoi tot mai des si mai des. Din fericire, a invata sa nu le observe, doar sa le vada. Toata lumea avea un suflet, oricat de rau ar fi fost,asta a fost primul lucru pe care l-a invatat ea despre puterile ei. Al doilea lucru pe care l-a invatat a fost ca in fiecare om se gaseste un om, doar in ea un monstru! Celelalte suflete vedeau monstrul din ea. Ziua, spiritele nu comunicau intre ele, stateau langa trupuri. Dar noaptea, sau cand trupul era bolnav, se puteau misca libere. Iar cand erau libere, parca cineva le dadea jos o legatoare de la ochi. Se vedeau unele pe altele, comunicau, ceea ce insemna ca vedeau si monstrul din sufletul ei. Ea, care adormea mereu tarziu, astfel incat putea vedea cum spiritele se departeaza de ea, dupa care se adunau si vorbeau in soapta, aruncand priviri speriate spre Eran. Caci, l-a scurt timp dupa ce la vazut prima oara, Arla a aflat ca numele monstrului era Eran. Dupa primele nopti in care toata lumea se ascundea de Eran, trupurile se trezeau co o dorinta inexplicabila de a sta cat mai departe de fata cea tacuta. Asta avea sa duca la faptul ca Arla nu mai avea prieteni. Uneori, tarziu in noapte, ea vorbea cu Eran. Dar discutiile cu el nu se intindeau prea mult, caci el vorbea plin de manie si ura. Cand Arla era cu adevarat trista, Eran ii propunea sa il lase pe el sa conduca. Vointa ei ar fi disparut aproape de tot, dar ar fi putut face rost de o putere incredibila, inca inainte de pregatirea speciala(OOC:in cazul povestii de ciata asta era Hogwartsul). Ar fi devenit un privitor la propria-i viata. Ea nu accepta niciodata asta, oricat de tentant ar fi fost uneori sa poata sa se razbune pe toti cei care i-au facut vre-un rau. Dupa un timp se obisnui cu sufletele si nu le mai baga in seama. Trecea iar timpul fara vre-o schimbare. Cand trebuia sa manance, manca, cand trebuia sa spele vasele sau hainele, spala, mergea la scoala, facea teme, invata, citea. Totul ca inainte.