Te voi ajuta cand nimeni nu o va face ...

[Scarlett Soul]

"Esti bine ?", am urlat eu navalind in camera.
Liniste.
"Esti bine ? Ma auzi macar ?", am insistat cu intrebarile.
"Las-o, doar trateaz-o si nu o mai intreba nimic. Isi va reveni.", imi ordona madam Pomfrey intr-un mod autoritar.
Nu i-am raspuns din cauza spaimei, dar nu indrazneam sa nu intreb in soapte : "Esti bine, esti bine ?", caci Sophie se intindea pe patul ingust al Spitalului si pe deasupra parea a fi si inconstienta.
"Aaaaaa", scoase cercetasa primul sunet.
"Haide ...", ii spuneam eu, amuzandu-ma la gandul ca parca eram o mama ce astepta ca pruncul ei sa zica "mama".
Nu aveam ce face, doar o tratam exact asa cum invatasem si cum ma indemnase madam Pomfrey. Doar speram sa se termine ceea ce nici nu incepuse bine.
Totusi nu mi-o puteam imagina pe Sophie altfel decat razand.
"Nu o sa ti se intample nimic pentru ca te iubesc !", i-am mai spus eu odata cercetasei, vazand ca de data aceasta se forta sa zambeasca.

OOC : Sophie, tu urmezi, iar apoi locurile sunt libere :-)