Stare de Visare - Inception

[Raizen Isildur]

• Îi zâmbi gânditor și se apropie de ea. Îi atinse cu grijã pielea finã din palmã cu un deget iar ea tresãri ușor. Își strecurã apoi toatã palmã și o prinse atent de mânã. Avea o piele atât de delicatã, atât de finã. Era ciudat cum palma ei se potrivea perfect în palma lui. Era stupefiat de acest lucru. Nu mai simțise niciodatã o astfel de atingere. Era ceva atât de special în ea. O privi din cap pânã în picioare și inima îi tresãri. Îi bãtea atât de puternic. Ochii i se oprirã asupra buzelor ei umede. Strãluceau roșii în semiîntunericul acela. Îi venea sã... sã se aplece, sã se întindã dupã ele, sã le simtã, sã le atingã, sã....
  
  „Ar trebui sã mergem..” șopti ea aproape neauzitã. Îi urmãri buzele cum se mișcã ispititor. Tresãri.
  „Ah, da. Sigur. Sã ne pregãtim. Iartã-mã, eram...” zise el dar își pierdu cuvintele.
  
  Ea îi zâmbi cu cãldurã și se îndreptã cãtre ușã trãgându-l ușor de mânã. El o urmã vrãjit de mersul ei lin. Era atât de frumos, pânã și acest lucru îl fascina la ea. De fapt, ea însãși îl fascina, prin tot ce era. Cine ar fi crezut cã va primi un astfel de cadou de Crãciun. Chiar dacã dura o singura noapte, îi era de ajuns. Îi era de ajuns doar prezența ei. Putea sã trãiascã doar cu ea, doar cu atât. Visarea îi fu întreruptã de o nouã șoaptã urmatã de un zâmbet:
  
  „Deci, ce fãceai în bibliotecã de unul singur ?”
  „Dar tu ?”
  „Eu am întrebat prima.”
  „Hhh, bine, mã dau bãtut. Cãutam un loc în care sã fiu singur. Nu gãsisem pe nimeni cu care sã merg la bal, așa cã nu aveam ce cãuta acolo, dar nici în altã parte. Un loc întunecat și liniștit precum biblioteca era perfect pentru mine. Acum e rândul tãu.” îi zise el zâmbind din nou fãrã sã vrea.