Lupta .

[Naoki Mikoto]

Ceva era putred in povestea asta. Eram exact acolo unde ma asezasem, dupa ce vorbisem asa cu Kat, scapand o serie de adevaruri in cuvinte pe care imi doresc sa nu le fi stiut.
-Hee... Sunt asa infiorator cand vorbesc incat pleaca toata lumea? am glumit. Si... de ce... ne-au lasat singuri? Nu sunt sigur ca vreau sa fiu aici.
Am inceput sa rad, dar se pare ca viperina nu imi impartasea umorul.
-Stiu, stiu, am oftat. Marele meu defect e ca nu sunt mut.
Katerina parea de-a dreptul socata.
"MAGARULE!" am soptit, pentru mine.
-Ei, haide. Nu imi inchipuiam ca o sa te afecteze atat! Era... era o gluma. Nu vreau nimic altceva decat sa fiu aici. Altfel, nu as fi plecat de la inceput? Stiu ca trebuia sa nu fi facut gluma asta, dar ai mai multe motive sa regreti ceva ce nu ai facut cand ai avut ocazia, decat ceva ce ai facut cand nu ar fi trebuit. Cum ar fi fost sa nu te fi intalnit pe tine...?
Insa Vampiroaicei nu parea sa ii pese.
-Stiu. Te lasa rece. Ce vrei sa fac, raspunde-mi! Am vobit atat de sincer cu tine, cunooscand riscul sa te enervezi si sa ma faci tandari, din cauza faptului ca ascund majoritatea sensurilor adevarate ale vorbelor mele cu niste jocuri de cuvinte. Ah, eu am spus ca ma-ntorc din San Francisco cu greutatea ta in aur! Dar din cate stiu, la tine, dovezile materiale nu conteaza. Cred la fel...
Nici un gest, nici un raspuns. Nimic.
-Ma innebunesti, am silabisit.
Deja incepusem sa ma enervez. Ah, temmperamentul vampirului isi facea simtita prezenta... "Stai calm..."
Credeti ca aveam pregatita vreo replica impresionanta pentru sfarsit? Ceva cu care sa-i smulg Katerinei macar un cuvant? Nu. Dar cuvintele pe care i le-am spus au... au venit, pur si simplu.
-Poate vrei – am spus – sa retrag orice cuvant ti-am adresat in ultimii ani. Si pot Ar trebui sa neg o singura sintagma. Si asta ar suna cam asa: Nu te iubesc. Dar as minti.
Taci, Naoki, taci! Mergi si impusca-te! Ah... daca fusesem neinspirat din nou si avea sa se supere, macar fusesem sincer. Stateam teapan in fata ei, asteptand un raspuns. Tacerea era sufocanta si parca timpul se oprise, surprins de reactia mea, asteptand dezlantuirea furiei vampiroaicei.
Pana si Tama, atat de agitat si bagaret de obicei, era acum mut si privea spre ea cu ochi intrebatori. L-am impins cu un deget inapoi in buzunar. Asteptam. Ceasul de buzunar, pe care nu stiu de ce il luasem cu mine, batea secunda, rabdator, in lipsa scurgerii timpului.
“El face tic, eu tac; tic, eu tac...”