Untitled

[Kasumi Mikoto]

Hmm...
Am scuturat fulgii de pe carte si am lasat-o in zapada langa Ava. M-am ridicat, la cei 168 de centimetri si am aruncat un pumnal cu care am taiat in doua bulgarele pe care Laura il scapase asteptand ca nervii mei sa se dezlantuie.
M-am adresat fetei care isi ceruse iertare pentru atacul surpriza. Dar infanteria SUPRAVIETUISE, iar dusmanul avea sa nu fie foarte fericit.
Am strecurat mana dupa lama cea mai scurta, dar Ava a ,arait in spatele meu.
"Nu fi fraiera, si-a cerut scuze. Las-o macar sa vedem ce zice."
Se scuzase, asta asa era. In plus, eu aveam incredibilul talent de a ma integra doar daca ceilalti aveau suficienta nevoie de mine cat sa ma acceppte ei, dar nu si viceversa. Oare ar fi fost momentul sa fac o schimbare?
-Te scuzi de-aiurea. Daca eram suparata, ai fi aflat cu mult inainte sa apuci sa pleci.
Ups! Cred ca reusisem sa exagerez din nou. Dar nu aceam sa imi cer scuze. De ce as fi facut-o? M-am sprijinit de un copac, cu ochii tinta la fata care parea sa fie cercetasa, rezistand dorintei de a ma juca cu alt pumnal, pentru ca nu voiam sa ma dau in spectacol.